ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2198/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată. Judecata în fond.

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 9 februarie 2009 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC M.D.SRL a chemat în judecată pe pârâta A.N.A.F., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea în parte a deciziei nr. 363 din 29 octombrie 2008 emisă de Serviciul de soluționare a contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „A.N.A.F.”) – Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii „D.G.F.P.M.B.”) cu consecința desființării deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare nr. 141 din 30 mai 2008 și a raportului de inspecție fiscală nr. 28087 din 30 mai 2008, ambele acte încheiate de A.N.A.F.

– D.G.F.P.M.B. – Administrația Finanțelor Publice Sector 5 (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii „A.F.P. sector 5”). Prin concluziile scrise, pârâta A.N.A.F. a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, susținând, în esență, că actele contestate au fost emise de D.G.F.P.M.B. (decizia nr. 363 din 29 octombrie 2008) și de către A.F.P. Sector 5 (decizia de impunere nr. 141 din 30 mai 2008 și raportul de inspecție fiscală nr. 28.087 din 30 mai 2008). La termenul de judecată din 27 iunie 2009, reclamanta SC M.D. SRL a solicitat introducerea în cauză a D.G.F.P.M.B.

pentru stabilirea cadrului procesual, precizând că înțelege să se judece în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P.M.B., în calitate de emitent al actelor contestate. La același termen de judecată din 27 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în raport cu dispozițiile art. 132 C. proc. civ., a rămas în pronunțare cu privire la excepția tardivității cererii reclamantei de precizare a cadrului procesual și cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de A.N.A.F.. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 2608 din 17 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a hotărât următoarele: - a respins, ca tardiv formulată, cererea reclamantei SC M.D.SRL de precizare a cadrului procesual, reținând că cererea reprezintă o modificare a cadrului procesual și a fost formulată cu nerespectarea prevederilor art. 132 C. proc.

civ., după prima zi de înfățișare, având în vedere că la termenul de judecată anterior din 20 mai 2009 a fost admisă proba cu înscrisuri solicitată chiar de către reclamantă, iar pârâta s-a opus la cererea precizatoare/modificatoare, întrucât a achiesat la poziția deja exprimată de instanță prin punerea în discuție a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și soluționarea cu prioritate a acestei excepții, a cărei admitere lasă fără obiect cererea reclamantei de precizare/modificare a acțiunii; - a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.N.A.F. și a respins acțiunea formulată de reclamanta SC M.D.SRL în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că actele administrative a căror anulare se solicită nu au fost emise de către A.N.A.F., ci de către D.G.F.P.M.B. și A.F.P. Sector 5, astfel că nu există identitate între pârâtă și persoanele obligate în raportul juridic dedus judecății. 3. Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 2608 din 17 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta SC M.D.SRL, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ. Pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că instanța de fond a pronunțat hotărârea recurată cu aplicarea greșită a legii, respectiv: - a dispozițiilor art. 16 și art. 17 alin. (3) C. proc.

fisc. și a dispozițiilor art. 4 alin. (2) din H.G. nr. 109/2009, admițând în mod nelegal excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.N.A.F. Recurenta-reclamantă susține că potrivit dispozițiilor indicate din Codul de procedură fiscală sunt părți ale raportului de drept material de drept fiscal statul și societatea în calitate de contribuabil, iar, potrivit dispozițiilor menționate din H.G. nr. 109/2009, în litigiile de drept fiscal statul este reprezentat de A.N.A.F., direct sau prin direcțiile județene și a municipiului București, în baza mandatelor transmise, astfel că Agenția are calitate procesuală în absolut toate litigiile de acest gen în care reprezintă interesele statului.

Totodată, recurenta-reclamantă susține că A.F.P. Sector 5 în calitate de emitent al deciziei de impunere și al raportului de inspecție fiscală nu are personalitate juridică și, pe cale de consecință, nu poate reprezenta interesele statului în litigiul de față, în raport cu dispozițiile art. 2 și art.17 alin. (3) C. proc. civ. și în absența unor prevederi exprese care să acorde legitimare procesuală D.G.F.P.M.B. în litigiile privind actele emise de Administrațiile financiare ale sectoarelor Municipiului București; - a dispozițiilor art. 16 1 din Legea nr. 554/2004 și ale art. 129 C. proc. civ., nesocotind principiul rolului activ al judecătorului. Prin motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc.

civ., recurenta-reclamantă susține că instanța de fond a pronunțat hotărârea recurată cu încălcarea competenței ce revine Tribunalului București, potrivit prevederilor art. 10 din Legea nr. 554/2004. Sub acest aspect, recurenta-reclamantă susține că litigiu poartă asupra sumei de 225.609 lei, reprezentând TVA de plată în sarcina societății în urma emiterii actelor administrative contestat, calculat ca diferență dintre suma de 740.292 lei (TVA evidențiat de societate în contabilitate) și suma de 514.6836 lei (TVA care nu a fost acceptat ca deductibil de către organele fiscale), modalitate de calcul corespunzătoare dispozițiilor pct. 5.4 din Instrucțiunile pentru aplicarea titlului IX din O.G.

nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, aprobate prin Ordinul președintelui A.N.A.F. nr. 519/2005. 4. Hotărârea instanței de recurs Analizând cauza, prin prisma motivelor de recurs, în raport cu dispozițiile legale incidente, Curtea constată că recursul este fondat pentru considerentele arătate în continuare. Este întemeiat motivul de recurs prin care sunt invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. referitor la faptul că instanța de fond a pronunțat hotărârea recurată cu nesocotirea principiului rolului activ ce revine judecătorului conform prevederilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., precum și fără a da eficiență dispozițiilor art. 16 1 din Legea nr. 554/2004.

Așa cum rezultă din expunerea rezumativă a obiectului cererii de chemare în judecată, recurenta-reclamantă a contestat următoarele acte administrativ-fiscale, în ordinea emiterii lor: - raportul de inspecție fiscală nr. 28087 din 30 mai 2008 (intitulat „Dispoziție privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală” ca urmare a inspecției fiscale desfășurate în perioada 09 aprilie 2008-25 mai 2008 de către A.F.P. Sector 5 - Serviciul inspecție fiscală persoane juridice) act întocmit de A.F.P. Sector 5 - Serviciul inspecție fiscală persoane juridice; - decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare nr. 141 din 30 mai 2008 emisă de A.F.P. Sector 5 în baza raportului de inspecție fiscală; - decizia nr. 363 din 29 octombrie 2008 emisă de D.G.F.P.M.B.

– Serviciul soluționare contestații, prin care a fost soluționată contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere. Este fără putință de tăgadă faptul că emitenții actelor administrative contestate sunt A.F.P. Sector 5 și D.G.F.P.M.B. Potrivit practicii constante a Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în materia contenciosului administrativ este relevantă capacitatea administrativă a instituției publice, în sensul de a emite acte administrative în regim de putere publică pentru satisfacerea unui interes public, iar nu faptul că aceasta are sau nu personalitate juridică.

Astfel fiind, autoritatea publică emitentă a unui act administrativ poate fi chemată și poate sta în judecată în nume propriu, chiar dacă nu are personalitate juridică (decizia nr. 3326 din 10 octombrie 2006, publicată în Jurisprudența Secției de contencios administrativ și fiscal pe anul 2006 – Semestrul II, Editura Hamangiu, București, 2007, p. 349-351; dec. nr. 365 din 23 ianuarie 2007 și dec. nr. 1352 din 2 martie 2007, publicată în Jurisprudența Secției de contencios administrativ și fiscal pe anul 2007 – Semestrul I, Editura Hamangiu, București, 2007, p.217-221). În virtutea rolului activ ce revine judecătorului conform art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., precum și în considerarea sarcinilor ce incumbă instanței de contencios administrativ potrivit dispozițiilor art. 16 1 cu referire la art. 1, art. 2 alin. (1) lit. b) și c), art. 13 din Legea nr. 554/2004, în raport cu cererea reclamantei privind introducerea în cauză a persoanelor cu care aceasta înțelege să se judece în contradictoriu, Curtea de apel avea obligația de a determina cadrul procesual în funcție de actele contestate, de emitentul acestora, de dispozițiile legale care circumstanțiază calitatea procesuală pasivă și de jurisprudența relevantă în materie. Pentru aceste motive, în aplicarea dispozițiilor art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ., sentința recurată urmează a fi casată cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare, urmând ca instanța să determine cadrul procesual prin lămurirea aspectelor menționate anterior.

În ceea ce privește determinarea instanței competente material să soluționeze fondului litigiului : Curtea reține că, în cauză, fiind contestate acte administrativ-fiscale care privesc taxa pe valoarea adăugată, instanța competentă se determină în funcție de pragul valoric de 500.000 lei prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru departajarea competenței Tribunalului de competența Curții de apel, ca instanțe de contencios administrativ și fiscal. Or, întrucât prin decizia de impunere nr. 141 din 30 mai 2008 emisă de Administrația Finanțelor Publice Sector 5 – Activitatea de inspecție fiscală (filele 47-48 la dosarul Curții de apel) a fost stabilită în sarcina recurentei-reclamante obligația de plată a sumelor de: 584.805 lei, reprezentând TVA, și 80.964 lei, reprezentând majorări de întârziere, rezultă că aparține Secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de apel competența de soluționare a cauzei în fond.

Susținerile recurentei-reclamante referitoare la aplicabilitatea modalității de calcul prevăzute de pct. 5.4 din Instrucțiunile pentru aplicarea titlului IX din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, aprobate prin Ordinul președintelui A.N.A.F. nr. 519/2005, nu pot fi primite întrucât acestea reglementează determinarea competenței de soluționare a contestațiilor formulate de contribuabili în procedura administrativă desfășurată în fața organelor administrative fiscale, nefiind astfel incidente în determinarea instanței competente material în raport cu dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. În consecință, în raport de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312 alin. (5) C. proc.

civ., urmează ca recursul să fie admis, sentința casată și cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe, care urmează a face aplicarea dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ. Cu ocazia rejudecării, instanța de fond, după stabilirea cadrului procesual, urmează a analiza susținerile și apărările părților în raport de obiectul dedus judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Admite recursul declarat de SC M.D.SRL împotriva sentinței civile nr. 2608 din 17 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 aprilie 2010.