ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2198/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2198/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

judecată. Judecata în fond.

Prin cererea de chemare în

judecată, înregistrată la data de 9 februarie 2009 pe rolul

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamanta SC M.D.SRL a chemat în judecată

pe pârâta A.N.A.F., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va

pronunța să dispună anularea în parte a deciziei nr. 363 din 29

octombrie 2008 emisă de Serviciul de soluționare a contestațiilor

din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (denumită

în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „A.N.A.F.”) – Direcția

Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București (denumit

în continuare, în cuprinsul prezentei decizii „D.G.F.P.M.B.”) cu

consecința desființării deciziei de impunere privind

obligațiile fiscale suplimentare nr. 141 din 30 mai 2008 și a

raportului de inspecție fiscală nr. 28087 din 30 mai 2008, ambele

acte încheiate de A.N.A.F. – D.G.F.P.M.B. – Administrația Finanțelor

Publice Sector 5 (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii „A.F.P.

sector 5”).

Prin concluziile scrise, pârâta

A.N.A.F. a invocat excepția lipsei calității sale procesuale

pasive și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii ca

fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate

procesuală pasivă, susținând, în esență, că

actele contestate au fost emise de D.G.F.P.M.B. (decizia nr. 363 din 29

octombrie 2008) și de către A.F.P. Sector 5 (decizia de impunere nr.

141 din 30 mai 2008 și raportul de inspecție fiscală nr. 28.087

din 30 mai 2008).

La termenul de judecată din

27 iunie 2009, reclamanta SC M.D. SRL a solicitat introducerea în cauză a

D.G.F.P.M.B. pentru stabilirea cadrului procesual, precizând că

înțelege să se judece în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P.M.B., în

calitate de emitent al actelor contestate.

La același termen de

judecată din 27 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, în raport cu dispozițiile

art. 132 C. proc. civ., a rămas în pronunțare cu privire la excepția

tardivității cererii reclamantei de precizare a cadrului procesual

și cu privire la excepția lipsei calității procesuale

pasive invocate de A.N.A.F..

de fond

Prin sentința civilă

nr. 2608 din 17 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a hotărât următoarele:

- a respins, ca tardiv

formulată, cererea reclamantei SC M.D.SRL de precizare a cadrului

procesual, reținând că cererea reprezintă o modificare a

cadrului procesual și a fost formulată cu nerespectarea prevederilor

art. 132 C. proc. civ., după prima zi de înfățișare, având

în vedere că la termenul de judecată anterior din 20 mai 2009 a fost

admisă proba cu înscrisuri solicitată chiar de către

reclamantă, iar pârâta s-a opus la cererea precizatoare/modificatoare,

întrucât a achiesat la poziția deja exprimată de instanță

prin punerea în discuție a excepției lipsei calității

procesuale pasive a pârâtei și soluționarea cu prioritate a acestei

excepții, a cărei admitere lasă fără obiect cererea

reclamantei de precizare/modificare a acțiunii;

- a admis excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtei A.N.A.F. și a respins

acțiunea formulată de reclamanta SC M.D.SRL în contradictoriu cu

pârâta A.N.A.F., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără

calitate procesuală pasivă. Pentru a pronunța această

soluție, instanța a reținut că actele administrative a

căror anulare se solicită nu au fost emise de către A.N.A.F., ci

de către D.G.F.P.M.B. și A.F.P. Sector 5, astfel că nu

există identitate între pârâtă și persoanele obligate în

raportul juridic dedus judecății.

Împotriva sentinței civile

nr. 2608 din 17 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta SC

M.D.SRL, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 304 pct. 3

și 9 C. proc. civ.

Pentru motivul prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că

instanța de fond a pronunțat hotărârea recurată cu

aplicarea greșită a legii, respectiv:

- a dispozițiilor art. 16

și art. 17 alin. (3) C. proc. fisc. și a dispozițiilor art. 4

alin. (2) din H.G. nr. 109/2009, admițând în mod nelegal excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.N.A.F. Recurenta-reclamantă

susține că potrivit dispozițiilor indicate din Codul de

procedură fiscală sunt părți ale raportului de drept

material de drept fiscal statul și societatea în calitate de contribuabil,

iar, potrivit dispozițiilor menționate din H.G. nr. 109/2009, în

litigiile de drept fiscal statul este reprezentat de A.N.A.F., direct sau prin

direcțiile județene și a municipiului București, în baza

mandatelor transmise, astfel că Agenția are calitate procesuală

în absolut toate litigiile de acest gen în care reprezintă interesele

statului. Totodată, recurenta-reclamantă susține că A.F.P. Sector

5 în calitate de emitent al deciziei de impunere și al raportului de

inspecție fiscală nu are personalitate juridică și, pe cale

de consecință, nu poate reprezenta interesele statului în litigiul de

față, în raport cu dispozițiile art. 2 și art.17 alin. (3)

C. proc. civ. și în absența unor prevederi exprese care să

acorde legitimare procesuală D.G.F.P.M.B. în litigiile privind actele

emise de Administrațiile financiare ale sectoarelor Municipiului

București;

- a dispozițiilor art. 16

1

din Legea nr. 554/2004 și ale art. 129 C. proc. civ., nesocotind

principiul rolului activ al judecătorului.

Prin motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile

art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că

instanța de fond a pronunțat hotărârea recurată cu

încălcarea competenței ce revine Tribunalului București,

potrivit prevederilor art. 10 din Legea nr. 554/2004. Sub acest aspect,

recurenta-reclamantă susține că litigiu poartă asupra sumei

de 225.609 lei, reprezentând TVA de plată în sarcina societății

în urma emiterii actelor administrative contestat, calculat ca

diferență dintre suma de 740.292 lei (TVA evidențiat de

societate în contabilitate) și suma de 514.6836 lei (TVA care nu a fost

acceptat ca deductibil de către organele fiscale), modalitate de calcul

corespunzătoare dispozițiilor pct. 5.4 din Instrucțiunile pentru

aplicarea titlului IX din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură

fiscală, republicată, aprobate prin Ordinul președintelui

A.N.A.F. nr. 519/2005.

de recurs

Analizând cauza, prin prisma

motivelor de recurs, în raport cu dispozițiile legale incidente, Curtea constată

că recursul este fondat pentru considerentele arătate în continuare.

Este întemeiat motivul de recurs

prin care sunt invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

referitor la faptul că instanța de fond a pronunțat

hotărârea recurată cu nesocotirea principiului rolului activ ce

revine judecătorului conform prevederilor art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., precum și fără a da eficiență dispozițiilor

art. 16

1

din Legea nr. 554/2004.

Așa cum rezultă din

expunerea rezumativă a obiectului cererii de chemare în judecată,

recurenta-reclamantă a contestat următoarele acte

administrativ-fiscale, în ordinea emiterii lor:

- raportul de inspecție

fiscală nr. 28087 din 30 mai 2008 (intitulat „Dispoziție privind

măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală” ca urmare a

inspecției fiscale desfășurate în perioada 09 aprilie 2008-25

mai 2008 de către A.F.P. Sector 5 - Serviciul inspecție fiscală

persoane juridice) act întocmit de A.F.P. Sector 5 - Serviciul inspecție

fiscală persoane juridice;

- decizia de impunere privind

obligațiile fiscale suplimentare nr. 141 din 30 mai 2008 emisă de

A.F.P. Sector 5 în baza raportului de inspecție fiscală;

- decizia nr. 363 din 29

octombrie 2008 emisă de D.G.F.P.M.B. – Serviciul soluționare

contestații, prin care a fost soluționată contestația

formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere.

Este fără

putință de tăgadă faptul că emitenții actelor

administrative contestate sunt A.F.P. Sector 5 și D.G.F.P.M.B.

Potrivit practicii constante a Secției de

contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, în materia contenciosului administrativ este

relevantă capacitatea administrativă a instituției publice, în

sensul de a emite acte administrative în regim de putere publică pentru

satisfacerea unui interes public, iar nu faptul că aceasta are sau nu

personalitate juridică. Astfel fiind, autoritatea publică

emitentă a unui act administrativ poate fi chemată și poate sta

în judecată în nume propriu, chiar dacă nu are personalitate

juridică (decizia nr. 3326 din 10 octombrie 2006, publicată în Jurisprudența Secției

de contencios administrativ și fiscal pe anul 2006 – Semestrul II, Editura

Hamangiu, București, 2007, p. 349-351; dec. nr. 365 din 23

ianuarie 2007 și dec. nr. 1352 din 2 martie 2007, publicată în Jurisprudența Secției

de contencios administrativ și fiscal pe anul 2007 – Semestrul I, Editura

Hamangiu, București, 2007, p.217-221).

În virtutea rolului activ ce revine judecătorului

conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ., precum și în considerarea sarcinilor

ce incumbă instanței de contencios administrativ potrivit

dispozițiilor art. 16

1

cu referire la art. 1, art. 2 alin. (1)

lit. b) și c), art. 13 din Legea nr. 554/2004, în raport cu cererea

reclamantei privind introducerea în cauză a persoanelor cu care aceasta

înțelege să se judece în contradictoriu, Curtea de apel avea

obligația de a determina cadrul procesual în funcție de actele

contestate, de emitentul acestora, de dispozițiile legale care

circumstanțiază calitatea procesuală pasivă și de

jurisprudența relevantă în materie.

Pentru aceste motive, în

aplicarea dispozițiilor art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ.,

sentința recurată urmează a fi casată cu consecința

trimiterii cauzei spre rejudecare, urmând ca instanța să determine

cadrul procesual prin lămurirea aspectelor menționate anterior.

În ceea ce privește

determinarea instanței competente material să soluționeze

fondului litigiului

:

Curtea reține că, în

cauză, fiind contestate acte administrativ-fiscale care privesc taxa pe

valoarea adăugată, instanța competentă se determină în

funcție de pragul valoric de 500.000 lei prevăzut de art. 10 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004 pentru departajarea competenței Tribunalului de

competența Curții de apel, ca instanțe de contencios

administrativ și fiscal.

Or, întrucât prin decizia de

impunere nr. 141 din 30 mai 2008 emisă de Administrația

Finanțelor Publice Sector 5 – Activitatea de inspecție fiscală

(filele 47-48 la dosarul Curții de apel) a fost stabilită în sarcina

recurentei-reclamante obligația de plată a sumelor de: 584.805 lei,

reprezentând TVA, și 80.964 lei, reprezentând majorări de întârziere,

rezultă că aparține Secției de contencios administrativ

și fiscal a Curții de apel competența de soluționare a

cauzei în fond.

Susținerile recurentei-reclamante

referitoare la aplicabilitatea modalității de calcul prevăzute

de pct. 5.4 din Instrucțiunile pentru aplicarea titlului IX din O.G. nr.

92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată,

aprobate prin Ordinul președintelui A.N.A.F. nr. 519/2005, nu pot fi

primite întrucât acestea reglementează determinarea competenței de

soluționare a contestațiilor formulate de contribuabili în procedura

administrativă desfășurată în fața organelor

administrative fiscale, nefiind astfel incidente în determinarea instanței

competente material în raport cu dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004.

În

consecință, în raport de cele mai sus reținute și

față de dispozițiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ.,

urmează ca recursul să fie admis, sentința casată și

cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe, care

urmează a face aplicarea dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc.

civ.

Cu ocazia

rejudecării, instanța de fond, după stabilirea cadrului

procesual, urmează a analiza susținerile și apărările

părților în raport de obiectul dedus judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul declarat de SC M.D.SRL împotriva

sentinței civile nr. 2608 din 17 iunie 2009 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și

trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 aprilie 2010.