ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2504/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 26

ianuarie 2010, reclamanții S.R.M. și S.M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul

Ministerul Finanțelor Publice, prin Agenția Națională de Administrare Fiscal suspendarea/anularea

Raportului de inspecție fiscală din 11 decembrie 2009 și deciziei de impunere din

11 decembrie 2009 emise de către Administrația Finanțelor Publice sector 3, prin

care s-au stabilit obligații fiscale suplimentare reprezentând TVA pentru perioada

01 ianuarie 2004-11 decembrie 2009 în valoare de 1.005.546 RON și penalizări de

1.166.744 RON.

În motivarea acțiunii

reclamanții au arătat că au fost supuși unei inspecții fiscale în perioada 16

noiembrie 2009-11 decembrie 2009, care a avut ca obiectiv verificarea tranzacțiilor

privind proprietățile imobiliare din patrimoniul personal, efectuate în perioada

01 ianuarie 2004-31 decembrie 2009; în urma verificării fiscale au fost încadrați

în categoria persoanelor plătitoare de TVA, în raport de cele 34 de tranzacții imobiliare.

Reclamanții au solicitat

suspendarea executării actelor administrative atacate cu motivarea că există serioase

dubii de legalitate a actului administrativ contestat iar pierderile suferite prin

indisponibilizarea sumelor le vor afecta viața de zi cu zi.

În ceea ce privește anularea

actelor administrative, reclamanții au arătat că nu pot fi considerați persoane

plătitoare de TVA întrucât nu se încadrează în prevederile lit. c) și d) ale

art. 126 C. fisc. în forma inițială, dar și modificată după data de 01 ianuarie

2004.

Consideră reclamanții

că interpretarea legislației fiscale este nelegală, iar normele de aplicare ale

C. fisc., forma valabilă din 01 ianuarie 2010, adaug la lege.

Pârâta Agenția Națională

de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei

calității procesuale pasive în cauză.

În motivarea excepției,

pârâta a arătat că actele administrative atacate de reclamanți au fost emise de

Administrația Finanțelor Publice sector 3 București, nu de către Agenția

Națională de Administrare Fiscal, astfel încât, aceasta din urmă nu poate fi parte

în raportul juridic dedus judecății.

Cu referire la competența

de soluționare a contestației administrative a arătat că aceasta aparține Direcției

Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București, care a și soluționat contestația

reclamanților prin decizia din 31 mai 2010, această autoritate având personalitate

juridică și putând sta în judecată în calitate de pârâtă conform dispozițiilor

art. 2 din H.G. nr. 109/2009.

În ceea ce privește emitenta

actelor administrative contestate, Administrația Finanțelor Publice sector 3 București,

a menționat că aceasta poate sta în judecată in temeiul art. 41 alin. (2) C. proc.

civ.

Prin sentința nr. 2978

din 18 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenției

Naționale de Administrare Fiscală și, pe cale de consecință, a fost respinsă acțiunea

formulată de reclamanții S.R.M. și S.M., în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor

Publice, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, ca fiind formulată împotriva

un persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, prima instanță a reținut că acte administrative a căror anulare se solicită,

respectiv, decizia de impunere din 11 decembrie 2009 și Raportul de inspecție fiscală

din 11 decembrie 2009, au fost emise de către Administrația Finanțelor Publice sector

3 București, iar nu de către autoritatea chemată în judecată în calitate de pârâtă,

Agenția Națională de Administrare Fiscală, calitatea procesuală pasivă aparținând

autorității publice emitente a actelor administrative contestate.

În ceea ce privește competența

de soluționare a contestației administrative formulate de către reclamanți, prima

instanță a reținut că aceasta aparține, în temeiul art. 209 alin. (1) lit. a) din

O.G. nr. 92/2003, Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București

care, de altfel, a emis decizia din 31 mai 201 prin care a fost respinsă ca neîntemeiată

contestația reclamanților.

Prin urmare, a apreciat

că nici sub acest aspect nu se poate reține calitatea procesuală pasivă a Agenției

Naționale de Administrare Fiscală.

În altă ordine de idei,

a constatat că atâta timp cât Direcția Generală Finanțelor Publice a Municipiului

București are personalitate juridică în baza H.G. nr. 109/2009, iar Administrația

Finanțelor Publice a sectorului 3 București poate sta în judecată ca pârâtă, în

temeiul art. 41 alin. (2) din C. proc. civ. împrejurarea potrivit căreia, Administrația

Finanțelor Publice sector 3 București și Direcția Generală a Finanțelor Publice

a Municipiului București se află în subordinea Agenției Naționale de

Administrare Fiscală, nu este de natură a determina calitatea procesuală pasivă

acestei pârâte.

Împotriva acestei sentințe

au formulat recurs reclamanții S.R.M. și S.M., susținând că hotărârea atacată este

nelegală și netemeinică pentru următoarele motive, ce se încadrează din punct de

vedere procedural în prevederile art. 304 pct. 9 și 304

1

C. proc. civ.:

- excepția lipsei calității

procesuale pasive a Agenției Naționale de Administrare Fiscală a fost admisă în

mod greșit de către instanță, având în vedere raporturile juridice dintre Agenția

Națională de Administrare Fiscală și Administrația Finanțelor Publice a sectorului

3 București, astfel cum acestea rezultă din prevederile H.G. nr. 109/2009 privind

organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală;

- instanța de fond nu

s-a pronunțat cu privire la cererea de introducere în cauză a Administrației

Finanțelor Publice sector 3 București, formulată la data de 18 iunie 2010 (prima

zi de înfățișare);

- cauțiunea a fost greșit

stabilită de instanța de fond în cuantumul de 43.445 RON, deoarece, pe de o parte,

este vorba de o cerere neevaluabilă în bani, iar potrivit art. 215 C. proc. fisc.

cauțiunea prevăzută este de 2.000 RON și, pe de altă parte, se încalcă dreptul la

un proces echitabil prevăzut de art. 6 din CEDO, fiind vorba de o sumă disproporționat

de mare față de posibilitățile unei persoane fizice.

Analizând actele și lucrările

dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată

că recursul este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 4 alin.

(2) pct. 37 din H.G. nr. 109/2009 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale

de Administrare Fiscală: „În realizarea obiectivelor generale prevăzute, Agenția

Națională de Administrare Fiscală are, în principal, următoarele atribuții: (...)

reprezintă statul în fața instanțelor și a organelor de urmărire penală, ca subiect

de drepturi și obligații privind raporturile juridice fiscale și alte activități

ale agenției, direct sau prin direcțiile generale ale finanțelor publice județene

și a municipiului București, în baza mandatelor transmise".

T

extul de lege citat arată

că în fața instanțelor de judecată, în ceea ce privește rapoartele de inspecție

fiscală, Agenția Națională de Administrare Fiscală este cel care are calitate procesual

pasivă, ca organ central al statului responsabil de activitatea de inspecție fiscală,

iar nu direcțiile din subordinea sa, această posibilitate fiindu-le cunoscută numai

în baza unui mandat.

Or, în cauză, Agenția

Națională de Administrare Fiscală nu a făcut dovada vreunui mandat. Oricum, dacă

un astfel de mandat ar fi fost acordat, acesta ar fi trebuit să fie dat Direcției

Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București, care la rândul său ar fi

putut sub-mandata Administrația Finanțelor Publice sector 3 să reprezinte statul

în fața Curții de Apel. În cauză, a răspuns din partea statului reprezentantul Agenției

Naționale de Administrare Fiscală, acesta având mandat de reprezentare.

Într-adevăr actele administrative

atacate - decizia de impunere din 11 decembrie 2009 și Raportul de inspecție fiscală

din 11 decembrie 2009 au fost emise de către Agenția Națională de Administrare

Fiscală, prin Administrația Finanțelor Publice sector 3, însă aceasta este numai

un organ administrativ ce se află în subordinea Direcției Generale a Finanțelor

Publice a Municipiului București, această unitate aflându-se la rândul său în subordinea

Agenției Naționale de Administrare Fiscală, conform Anexei nr. 2 la H.G. nr. 109/2009.

Așadar, instituțiile care au emis actele contestate, deși au o oarecare autonomie

din punct de vedere juridic, fac parte din Agenția Națională de Administrare

Fiscală, fiind organe din subordine, organe pentru activitatea cărora Agenția Națională

de Administrare Fiscală este pe deplin răspunzătoare și care, mai mult, conform

H.G. nr. 109/2009 are competență deplină de reprezentare în instanță.

Totodată, se recunoaște

chiar de către Agenția Națională de Administrare Fiscală prin întâmpinare că Administrația

Finanțelor Publice sector 3 este o instituție fără personalitate juridică, aflată

în subordinea sa și care poate avea calitate procesuală pasivă în condițiile

art. 41 alin. (2) C. proc. civ..

Având în vedere raporturile

juridice existente între cele două instituții, dar și obligația rolului activ al

judecătorului conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ., instanța ar fi trebuit să

pună în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a emitentului actului

administrativ - regulă ce se degajă din economia Legii nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ - și să dispună citarea acestuia, având în vedere raporturile de drept

public deduse judecății .

Totodată, față de cererea

depusă de reclamanți la 18 iunie 2010 (după închiderea dezbaterilor), fiind prima

zi de înfățișare, în temeiul art. 132 C. proc. civ., instanța de fond ar fi trebuit

să se pronunțe asupra acestei cereri modificatoare prin care reclamanții au solicitat

introducerea în cauză a Administrația Finanțelor Publice sector 3 București.

Pentru aceste considerente,

în baza art. 312 alin. (5) Înalta Curte va casa hotărârea atacată, dispunând trimiterea

cauzei la aceeași instanță pentru a se pronunța pe fondul cererii, cu introducerea

în cauză în calitate de pârât a Administrației Finanțelor Publice sector 3 București

- emitentul actelor a căror suspendare se solicită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de S.R.M. și S.M. împotriva sentinței nr. 2978 din 18 iunie 2010 a Curții de Apel

București, secția a-VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre

rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 mai 2011.