ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2504/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 26 ianuarie 2010, reclamanții S.R.M. și S.M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin Agenția Națională de Administrare Fiscal suspendarea/anularea Raportului de inspecție fiscală din 11 decembrie 2009 și deciziei de impunere din 11 decembrie 2009 emise de către Administrația Finanțelor Publice sector 3, prin care s-au stabilit obligații fiscale suplimentare reprezentând TVA pentru perioada 01 ianuarie 2004-11 decembrie 2009 în valoare de 1.005.546 RON și penalizări de 1.166.744 RON.

În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că au fost supuși unei inspecții fiscale în perioada 16 noiembrie 2009-11 decembrie 2009, care a avut ca obiectiv verificarea tranzacțiilor privind proprietățile imobiliare din patrimoniul personal, efectuate în perioada 01 ianuarie 2004-31 decembrie 2009; în urma verificării fiscale au fost încadrați în categoria persoanelor plătitoare de TVA, în raport de cele 34 de tranzacții imobiliare. Reclamanții au solicitat suspendarea executării actelor administrative atacate cu motivarea că există serioase dubii de legalitate a actului administrativ contestat iar pierderile suferite prin indisponibilizarea sumelor le vor afecta viața de zi cu zi. În ceea ce privește anularea actelor administrative, reclamanții au arătat că nu pot fi considerați persoane plătitoare de TVA întrucât nu se încadrează în prevederile lit. c) și d) ale art. 126 C. fisc.

în forma inițială, dar și modificată după data de 01 ianuarie 2004. Consideră reclamanții că interpretarea legislației fiscale este nelegală, iar normele de aplicare ale C. fisc., forma valabilă din 01 ianuarie 2010, adaug la lege. Pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în cauză. În motivarea excepției, pârâta a arătat că actele administrative atacate de reclamanți au fost emise de Administrația Finanțelor Publice sector 3 București, nu de către Agenția Națională de Administrare Fiscal, astfel încât, aceasta din urmă nu poate fi parte în raportul juridic dedus judecății.

Cu referire la competența de soluționare a contestației administrative a arătat că aceasta aparține Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București, care a și soluționat contestația reclamanților prin decizia din 31 mai 2010, această autoritate având personalitate juridică și putând sta în judecată în calitate de pârâtă conform dispozițiilor art. 2 din H.G. nr. 109/2009. În ceea ce privește emitenta actelor administrative contestate, Administrația Finanțelor Publice sector 3 București, a menționat că aceasta poate sta în judecată in temeiul art. 41 alin. (2) C. proc. civ. Prin sentința nr. 2978 din 18 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale de Administrare Fiscală și, pe cale de consecință, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții S.R.M.

și S.M., în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, ca fiind formulată împotriva un persoane fără calitate procesuală pasivă. Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut că acte administrative a căror anulare se solicită, respectiv, decizia de impunere din 11 decembrie 2009 și Raportul de inspecție fiscală din 11 decembrie 2009, au fost emise de către Administrația Finanțelor Publice sector 3 București, iar nu de către autoritatea chemată în judecată în calitate de pârâtă, Agenția Națională de Administrare Fiscală, calitatea procesuală pasivă aparținând autorității publice emitente a actelor administrative contestate.

În ceea ce privește competența de soluționare a contestației administrative formulate de către reclamanți, prima instanță a reținut că aceasta aparține, în temeiul art. 209 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București care, de altfel, a emis decizia din 31 mai 201 prin care a fost respinsă ca neîntemeiată contestația reclamanților. Prin urmare, a apreciat că nici sub acest aspect nu se poate reține calitatea procesuală pasivă a Agenției Naționale de Administrare Fiscală. În altă ordine de idei, a constatat că atâta timp cât Direcția Generală Finanțelor Publice a Municipiului București are personalitate juridică în baza H.G. nr. 109/2009, iar Administrația Finanțelor Publice a sectorului 3 București poate sta în judecată ca pârâtă, în temeiul art. 41 alin. (2) din C. proc.

civ. împrejurarea potrivit căreia, Administrația Finanțelor Publice sector 3 București și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București se află în subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, nu este de natură a determina calitatea procesuală pasivă acestei pârâte. Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții S.R.M. și S.M., susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive, ce se încadrează din punct de vedere procedural în prevederile art. 304 pct. 9 și 304 1 C. proc. civ.: - excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale de Administrare Fiscală a fost admisă în mod greșit de către instanță, având în vedere raporturile juridice dintre Agenția Națională de Administrare Fiscală și Administrația Finanțelor Publice a sectorului 3 București, astfel cum acestea rezultă din prevederile H.G.

nr. 109/2009 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală; - instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la cererea de introducere în cauză a Administrației Finanțelor Publice sector 3 București, formulată la data de 18 iunie 2010 (prima zi de înfățișare); - cauțiunea a fost greșit stabilită de instanța de fond în cuantumul de 43.445 RON, deoarece, pe de o parte, este vorba de o cerere neevaluabilă în bani, iar potrivit art. 215 C. proc. fisc. cauțiunea prevăzută este de 2.000 RON și, pe de altă parte, se încalcă dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din CEDO, fiind vorba de o sumă disproporționat de mare față de posibilitățile unei persoane fizice.

Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 4 alin. (2) pct. 37 din H.G.

nr. 109/2009 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală: „În realizarea obiectivelor generale prevăzute, Agenția Națională de Administrare Fiscală are, în principal, următoarele atribuții: (...) reprezintă statul în fața instanțelor și a organelor de urmărire penală, ca subiect de drepturi și obligații privind raporturile juridice fiscale și alte activități ale agenției, direct sau prin direcțiile generale ale finanțelor publice județene și a municipiului București, în baza mandatelor transmise". T extul de lege citat arată că în fața instanțelor de judecată, în ceea ce privește rapoartele de inspecție fiscală, Agenția Națională de Administrare Fiscală este cel care are calitate procesual pasivă, ca organ central al statului responsabil de activitatea de inspecție fiscală, iar nu direcțiile din subordinea sa, această posibilitate fiindu-le cunoscută numai în baza unui mandat.

Or, în cauză, Agenția Națională de Administrare Fiscală nu a făcut dovada vreunui mandat. Oricum, dacă un astfel de mandat ar fi fost acordat, acesta ar fi trebuit să fie dat Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București, care la rândul său ar fi putut sub-mandata Administrația Finanțelor Publice sector 3 să reprezinte statul în fața Curții de Apel. În cauză, a răspuns din partea statului reprezentantul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, acesta având mandat de reprezentare.

Într-adevăr actele administrative atacate - decizia de impunere din 11 decembrie 2009 și Raportul de inspecție fiscală din 11 decembrie 2009 au fost emise de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Administrația Finanțelor Publice sector 3, însă aceasta este numai un organ administrativ ce se află în subordinea Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București, această unitate aflându-se la rândul său în subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, conform Anexei nr. 2 la H.G. nr. 109/2009. Așadar, instituțiile care au emis actele contestate, deși au o oarecare autonomie din punct de vedere juridic, fac parte din Agenția Națională de Administrare Fiscală, fiind organe din subordine, organe pentru activitatea cărora Agenția Națională de Administrare Fiscală este pe deplin răspunzătoare și care, mai mult, conform H.G.

nr. 109/2009 are competență deplină de reprezentare în instanță. Totodată, se recunoaște chiar de către Agenția Națională de Administrare Fiscală prin întâmpinare că Administrația Finanțelor Publice sector 3 este o instituție fără personalitate juridică, aflată în subordinea sa și care poate avea calitate procesuală pasivă în condițiile art. 41 alin. (2) C. proc. civ.. Având în vedere raporturile juridice existente între cele două instituții, dar și obligația rolului activ al judecătorului conform art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., instanța ar fi trebuit să pună în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a emitentului actului administrativ - regulă ce se degajă din economia Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ - și să dispună citarea acestuia, având în vedere raporturile de drept public deduse judecății . Totodată, față de cererea depusă de reclamanți la 18 iunie 2010 (după închiderea dezbaterilor), fiind prima zi de înfățișare, în temeiul art. 132 C. proc. civ., instanța de fond ar fi trebuit să se pronunțe asupra acestei cereri modificatoare prin care reclamanții au solicitat introducerea în cauză a Administrația Finanțelor Publice sector 3 București.

Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin. (5) Înalta Curte va casa hotărârea atacată, dispunând trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru a se pronunța pe fondul cererii, cu introducerea în cauză în calitate de pârât a Administrației Finanțelor Publice sector 3 București - emitentul actelor a căror suspendare se solicită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de S.R.M. și S.M. împotriva sentinței nr. 2978 din 18 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a-VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 mai 2011.