ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 291/2012

Asupra recursurilor

de față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Constată că prin acțiunea înregistrată la

data de 23 iunie 2011 sub nr. 836/33/2011 reclamantul S.D.F. a solicitat

instanței în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj,

Administrația Finanțelor Publice Cluj-Napoca ca prin hotărârea ce se va

pronunța să dispună suspendarea executării raportului de inspecție fiscală nr.

46500 din 31 martie 2011 și a deciziei de impunere privind TVA cu nr. 46500 din

31 martie 2011.

instanței de fond

Prin sentința nr. 454

din 14 septembrie 2011 a Curții de Apel Cluj a fost admisă cererea formulată de

reclamantul S.D.F. în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice

Cluj, Administrația Finanțelor Publice Cluj-Napoca și a dispus suspendarea

executării raportului de inspecție fiscală nr. 46500 din 31 martie 2011 și a

deciziei de impunere, până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că în urma verificărilor efectuate de

organele fiscale, prin raportul nr. 46499 din 31 martie 2011 s-a reținut că

reclamantul împreună cu soția și alte persoane, au efectuat un număr de 140 de

tranzacții imobiliare în perioada 2007 - 2009, din care au realizat venituri,

fără a fi înregistrați ca plătitori de TVA, cu încălcarea dispozițiilor C.

fisc.

Drept consecință,

prin Decizia nr. 46500 din 31 martie 2011 a fost stabilită în sarcina

reclamantului obligația plății sumei de 444.189 RON cu titlu de TVA pentru

perioada 01 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2009, 366044 cu titlu de accesorii.

Cele statuate au fost

contestate de reclamant, acesta relevând în esență aceleași aspecte din

prezenta cerere: nerespectarea regulilor procedurale vizând controlul și

individualizarea, respectiv determinarea greșită a obligațiilor în raport de

perioada și realitatea tranzacțiilor.

Instanța a constatat

că nu poate fi analizat modul în care s-au derulat relațiile între reclamant și

alte persoane sau valabilitatea actelor încheiate de aceștia, ci aspecte sumare

vizând procedura în desfășurarea controlului în materie fiscală, de

individualizare a obligației fiscale în raport de prevederile legale, care

creează o aparență de nelegalitate.

Instanța de primă

jurisdicție a reținut că în analiza cererii de suspendare se verifică sumar

situații care creează o îndoială asupra legalității actului respectiv și care

atestă un caz bine justificat și un prejudiciu material previzibil ce relevă o

pagubă iminentă.

Împrejurările evocate

de reclamant referitoare la emiterea actului în aceeași zi în care a fost

înștiințat că se va efectua controlul, la greșita individualizare/determinare a

obligației, în condițiile în care se depun la dosar doar patru contracte de

vânzare-cumpărare pe care le-a încheiat, din cele 140 reținute de organele

fiscale, pot fi apreciate ca un caz bine justificat, o aparență de nelegalitate

dată de modalitatea de emitere a actului și nedeterminarea obligației în raport

de situația reală. S-a considerat că și cerința prejudiciului iminent este

dovedită în contextul în care este începută executarea asupra bunurilor imobile

și imobile ce aparțin nu doar reclamantului, ci și familiei sale.

II Instanța de recurs

pârâtelor

Recurentele au

criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul art. 304 pct.

7, susținând că instanța de judecată a analizat numai motivele generale de

admisibilitate a cererii de suspendare, fără a analiza concret raportul juridic

dedus judecății, ajungând greșit la concluzia că erau îndeplinite condițiile prevăzute

de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru admiterea cererii de suspendare a

executării raportului de inspecție fiscală nr. 4650 din 31 martie 2011 și a

deciziei de impunere cu același număr și dată.

Recurentele au arătat

că intimatul-reclamant și-a motivat cererea de suspendare cu argumente ce țin

de fondul cauzei deduse judecății, respectiv legalitatea controlului și

aplicarea dispozițiilor legale în emiterea titlului de creanță, solicitând

practic instanței să se pronunțe asupra raportului de fond, ceea ce este

nelegal și atrăgea inadmisibilitatea cererii de suspendare.

S-a învederat că în

mod eronat prima instanță a apreciat ca fiind un caz bine justificat greșita

individualizare a obligației de plată a reclamantului, în condițiile în care

acesta a depus și contracte de vânzare-cumpărare, deși nu a contestat că a avut

calitatea de vânzător în 140 tranzacții pentru care s-a depus listă la dosar.

De asemenea s-a

reținut eronat că există prejudiciu, deoarece bunurile aparțin și familiei

intimatului-reclamant, întrucât în sarcina soției acestuia s-a emis o decizie

de impunere separată. S-a menționat că intimatul are disponibil în contul

bancar, imobilele fiind ipotecate în favoarea băncilor, neexistând nici

prejudiciu iminent și nici caz bine justificat care să fundamenteze măsura

suspendării actelor administrativ-fiscale.

S-a solicitat

admiterea recursurilor, modificarea sentinței în temeiul art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. și respingerea cererii de suspendare.

Înaltei Curți asupra recursurilor

Analizând sentința

criticată prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările

dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație

și Justiție Curte constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia

acesteia, după cum se va arăta în continuare.

Prima critică

întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. reproșează instanței

faptul că a analizat cerințele generale de admisibilitate a cererii de

suspendare întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, fără a

verifica în mod concret raportul juridic dedus judecății.

Susținerile

recurentelor sunt contrazise de considerentele hotărârii atacate, în care s-a

făcut o prezentare sumară generală a condițiilor de admisibilitate a cererii reclamantului,

însă instanța și-a expus argumentele pentru care, ținând cont de specificitatea

raportului juridic dedus judecății, a apreciat că sunt îndeplinite cerințele

„cazului bine justificat” și a „pagubei iminente” pentru a se dispune

suspendarea actelor administrativ fiscale (raportul de inspecție fiscală 46500

din 31 martie 2011 și decizia de impunere cu același număr și dată emise de

Direcția Generală a Finanțelor Publice  - Administrația Finanțelor Publice

Cluj), nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 7.

Nefondată este și

susținerea recurentei privind pretinsa inadmisibilitate a acțiunii, întrucât

reclamanta ar fi utilizat argumente ce țin de fondul cauzei, întrucât

judecătorul este cel care verifică și evaluează motivele din cererea de chemare

în judecată și le raportează dispozițiilor legale incidente, la pronunțarea

soluției, acesta nefiind ținut de motivarea petentei și nici măcar de temeiul

juridic indicat de acesta.

Cealaltă critică

privește pretinsa aplicare greșită a legii la soluționarea cauzei, prin

aprecierea eronată a condițiilor legale de suspendare a actului administrativ

fiscal.

Potrivit

dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 suspendarea unui act administrativ

se poate dispune numai în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei

pagube iminente, după îndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7

din Legea nr. 554/2004.

Art. 2 lit. t) din

Legea 554/2004 prevede că reprezintă un caz bine justificat orice împrejurare

legată de starea de fapt și drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în

privința legalității actului administrativ, iar paguba iminentă constă în

prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea

previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public,

conform art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Prima instanță a

constatat în mod corect că în speță erau îndeplinite condițiile legale, pentru

a se putea proceda la suspendarea deciziei de impunere nr. 753/2010 emisă de

recurentă în sarcina intimatei.

Intimata-reclamantă a

dovedit existența unui caz bine justificat, în sensul dispozițiilor art. 14 și

art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Fără a antama fondul

dreptului dedus judecății, Curtea a constatat corect că aparența dreptului este

în favoarea intimatei.

Intimata-reclamantă

nu a dovedit nici existența unei pagube iminente, în sensul posibilității de a

suferi un prejudiciu material viitor și previzibil, prin punerea în executare

În privința „cazului

bine justificat” se constată că situația de fapt reținută în actele

administrativ-fiscale contestate privind efectuarea de către

intimatul-reclamant a 140 tranzacții imobiliare în perioada 2007 - 2009, pentru

care a realizat venituri și trebuia să se declare plătitor de TVA este

contrazisă de acesta, care a susținut că împreună cu soția a deținut numai

proprietatea terenului pe care s-au edificat imobilele, din care le-au revenit

numai 6 apartamente, restul de 134 aparținând altor persoane, care le-au

vândut, depunându-se în acest sens convenții, procuri reciproce, etc.

Chiar în raportul de

inspecție fiscală din 31 martie 2011 încheiat de Direcția Generală a Finanțelor

Publice Cluj s-a menționat că „Asociații nu prezintă contract de asociere și

din convențiile prezentate nu rezultă clar cotele părți de proprietate”, astfel

că, nefiind lămurite raporturile juridice dintre cele 6 persoane și

participarea fiecăreia, în speță a intimatului la tranzacționarea celor 140

apartamente în perioada 2007 - 2009 (intimatul-reclamant susținând că a

efectuat numai 4 operațiuni de vânzare), apar incertitudini cu privire la

corectitudinea determinării obligațiilor fiscale în valoare de 805302 RON,

reprezentând TVA și accesorii stabilite în sarcina intimatului prin Decizia de

impunere nr. 4650 din 31 martie 2011.

Fără a antama fondul

dreptului, care formează obiectul altui litigiu, se constată că susținerile

verosimile ale intimatului, în sprijinul cărora s-au depus înscrisuri autentice

(convenții, procuri) sunt de natură să înfrângă prezumția de legalitate a

actelor administrativ-fiscale contestate și să inducă o justificată îndoială

asupra corectitudinii individualizării obligației fiscale stabilită în sarcina

intimatului, ceea ce reprezintă „un caz bine justificat” în sensul art. 14 și

art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004.

În privința „pagubei

iminente” începerea formelor de executare silită împotriva intimatului pentru o

sumă excesiv de împovărătoare pentru o persoană obișnuită de peste 800.000 RON

(decizia de instituire a măsurilor asigurătorii din 20 decembrie 2010, proces-verbal

de sechestru pentru bunuri imobile - casa de locuit din 10 octombrie 2011,

sechestru mobiliar asupra singurului autoturism deținut de intimat, poprire

asupra contului bancar) reprezintă o dovadă certă a inevitabilității unui

prejudiciu material viitor, previzibil, în sensul art. 2 lit. ș) din Legea nr.

554/2004.

Împrejurarea că

intimatul nu are disponibilități bănești în contul bancar, în condițiile în

care are în întreținere 2 copii minori, nu dispune de alte surse de venit în

afara salariului și are bunurile imobile și mobile ipotecate și respectiv

sechestrare, constituie încă o dovadă a pagubei iminente pe care acesta ar

suferi-o, dacă nu s-ar suspenda executarea actelor administrativ-fiscale.

Constatând că

sentința atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare indicate

de recurente, în temeiul art. 312(1) și art. 20(1) și (2) din Legea nr.

554/2004, Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursurile

declarate de Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj și Administrația

Finanțelor Publice Cluj-Napoca împotriva sentinței nr. 454 din 14 septembrie

2011 a Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal, ca

nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 ianuarie 2012.