ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 291/2012

Asupra recursurilor de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 23 iunie 2011 sub nr. 836/33/2011 reclamantul S.D.F. a solicitat instanței în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj, Administrația Finanțelor Publice Cluj-Napoca ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună suspendarea executării raportului de inspecție fiscală nr. 46500 din 31 martie 2011 și a deciziei de impunere privind TVA cu nr. 46500 din 31 martie 2011. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 454 din 14 septembrie 2011 a Curții de Apel Cluj a fost admisă cererea formulată de reclamantul S.D.F.

în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj, Administrația Finanțelor Publice Cluj-Napoca și a dispus suspendarea executării raportului de inspecție fiscală nr. 46500 din 31 martie 2011 și a deciziei de impunere, până la pronunțarea instanței de fond. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că în urma verificărilor efectuate de organele fiscale, prin raportul nr. 46499 din 31 martie 2011 s-a reținut că reclamantul împreună cu soția și alte persoane, au efectuat un număr de 140 de tranzacții imobiliare în perioada 2007 - 2009, din care au realizat venituri, fără a fi înregistrați ca plătitori de TVA, cu încălcarea dispozițiilor C. fisc. Drept consecință, prin Decizia nr. 46500 din 31 martie 2011 a fost stabilită în sarcina reclamantului obligația plății sumei de 444.189 RON cu titlu de TVA pentru perioada 01 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2009, 366044 cu titlu de accesorii.

Cele statuate au fost contestate de reclamant, acesta relevând în esență aceleași aspecte din prezenta cerere: nerespectarea regulilor procedurale vizând controlul și individualizarea, respectiv determinarea greșită a obligațiilor în raport de perioada și realitatea tranzacțiilor. Instanța a constatat că nu poate fi analizat modul în care s-au derulat relațiile între reclamant și alte persoane sau valabilitatea actelor încheiate de aceștia, ci aspecte sumare vizând procedura în desfășurarea controlului în materie fiscală, de individualizare a obligației fiscale în raport de prevederile legale, care creează o aparență de nelegalitate. Instanța de primă jurisdicție a reținut că în analiza cererii de suspendare se verifică sumar situații care creează o îndoială asupra legalității actului respectiv și care atestă un caz bine justificat și un prejudiciu material previzibil ce relevă o pagubă iminentă.

Împrejurările evocate de reclamant referitoare la emiterea actului în aceeași zi în care a fost înștiințat că se va efectua controlul, la greșita individualizare/determinare a obligației, în condițiile în care se depun la dosar doar patru contracte de vânzare-cumpărare pe care le-a încheiat, din cele 140 reținute de organele fiscale, pot fi apreciate ca un caz bine justificat, o aparență de nelegalitate dată de modalitatea de emitere a actului și nedeterminarea obligației în raport de situația reală. S-a considerat că și cerința prejudiciului iminent este dovedită în contextul în care este începută executarea asupra bunurilor imobile și imobile ce aparțin nu doar reclamantului, ci și familiei sale.

II Instanța de recurs 1. Recursurile pârâtelor Recurentele au criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 7, susținând că instanța de judecată a analizat numai motivele generale de admisibilitate a cererii de suspendare, fără a analiza concret raportul juridic dedus judecății, ajungând greșit la concluzia că erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru admiterea cererii de suspendare a executării raportului de inspecție fiscală nr. 4650 din 31 martie 2011 și a deciziei de impunere cu același număr și dată. Recurentele au arătat că intimatul-reclamant și-a motivat cererea de suspendare cu argumente ce țin de fondul cauzei deduse judecății, respectiv legalitatea controlului și aplicarea dispozițiilor legale în emiterea titlului de creanță, solicitând practic instanței să se pronunțe asupra raportului de fond, ceea ce este nelegal și atrăgea inadmisibilitatea cererii de suspendare.

S-a învederat că în mod eronat prima instanță a apreciat ca fiind un caz bine justificat greșita individualizare a obligației de plată a reclamantului, în condițiile în care acesta a depus și contracte de vânzare-cumpărare, deși nu a contestat că a avut calitatea de vânzător în 140 tranzacții pentru care s-a depus listă la dosar. De asemenea s-a reținut eronat că există prejudiciu, deoarece bunurile aparțin și familiei intimatului-reclamant, întrucât în sarcina soției acestuia s-a emis o decizie de impunere separată. S-a menționat că intimatul are disponibil în contul bancar, imobilele fiind ipotecate în favoarea băncilor, neexistând nici prejudiciu iminent și nici caz bine justificat care să fundamenteze măsura suspendării actelor administrativ-fiscale.

S-a solicitat admiterea recursurilor, modificarea sentinței în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și respingerea cererii de suspendare. 2. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție Curte constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, după cum se va arăta în continuare. Prima critică întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. reproșează instanței faptul că a analizat cerințele generale de admisibilitate a cererii de suspendare întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, fără a verifica în mod concret raportul juridic dedus judecății.

Susținerile recurentelor sunt contrazise de considerentele hotărârii atacate, în care s-a făcut o prezentare sumară generală a condițiilor de admisibilitate a cererii reclamantului, însă instanța și-a expus argumentele pentru care, ținând cont de specificitatea raportului juridic dedus judecății, a apreciat că sunt îndeplinite cerințele „cazului bine justificat” și a „pagubei iminente” pentru a se dispune suspendarea actelor administrativ fiscale (raportul de inspecție fiscală 46500 din 31 martie 2011 și decizia de impunere cu același număr și dată emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice - Administrația Finanțelor Publice Cluj), nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 7. Nefondată este și susținerea recurentei privind pretinsa inadmisibilitate a acțiunii, întrucât reclamanta ar fi utilizat argumente ce țin de fondul cauzei, întrucât judecătorul este cel care verifică și evaluează motivele din cererea de chemare în judecată și le raportează dispozițiilor legale incidente, la pronunțarea soluției, acesta nefiind ținut de motivarea petentei și nici măcar de temeiul juridic indicat de acesta.

Cealaltă critică privește pretinsa aplicare greșită a legii la soluționarea cauzei, prin aprecierea eronată a condițiilor legale de suspendare a actului administrativ fiscal. Potrivit dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 suspendarea unui act administrativ se poate dispune numai în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după îndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004. Art. 2 lit. t) din Legea 554/2004 prevede că reprezintă un caz bine justificat orice împrejurare legată de starea de fapt și drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar paguba iminentă constă în prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, conform art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Prima instanță a constatat în mod corect că în speță erau îndeplinite condițiile legale, pentru a se putea proceda la suspendarea deciziei de impunere nr. 753/2010 emisă de recurentă în sarcina intimatei. Intimata-reclamantă a dovedit existența unui caz bine justificat, în sensul dispozițiilor art. 14 și art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004. Fără a antama fondul dreptului dedus judecății, Curtea a constatat corect că aparența dreptului este în favoarea intimatei.

Intimata-reclamantă nu a dovedit nici existența unei pagube iminente, în sensul posibilității de a suferi un prejudiciu material viitor și previzibil, prin punerea în executare În privința „cazului bine justificat” se constată că situația de fapt reținută în actele administrativ-fiscale contestate privind efectuarea de către intimatul-reclamant a 140 tranzacții imobiliare în perioada 2007 - 2009, pentru care a realizat venituri și trebuia să se declare plătitor de TVA este contrazisă de acesta, care a susținut că împreună cu soția a deținut numai proprietatea terenului pe care s-au edificat imobilele, din care le-au revenit numai 6 apartamente, restul de 134 aparținând altor persoane, care le-au vândut, depunându-se în acest sens convenții, procuri reciproce, etc. Chiar în raportul de inspecție fiscală din 31 martie 2011 încheiat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj s-a menționat că „Asociații nu prezintă contract de asociere și din convențiile prezentate nu rezultă clar cotele părți de proprietate”, astfel că, nefiind lămurite raporturile juridice dintre cele 6 persoane și participarea fiecăreia, în speță a intimatului la tranzacționarea celor 140 apartamente în perioada 2007 - 2009 (intimatul-reclamant susținând că a efectuat numai 4 operațiuni de vânzare), apar incertitudini cu privire la corectitudinea determinării obligațiilor fiscale în valoare de 805302 RON,

reprezentând TVA și accesorii stabilite în sarcina intimatului prin Decizia de impunere nr. 4650 din 31 martie 2011. Fără a antama fondul dreptului, care formează obiectul altui litigiu, se constată că susținerile verosimile ale intimatului, în sprijinul cărora s-au depus înscrisuri autentice (convenții, procuri) sunt de natură să înfrângă prezumția de legalitate a actelor administrativ-fiscale contestate și să inducă o justificată îndoială asupra corectitudinii individualizării obligației fiscale stabilită în sarcina intimatului, ceea ce reprezintă „un caz bine justificat” în sensul art. 14 și art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004.

În privința „pagubei iminente” începerea formelor de executare silită împotriva intimatului pentru o sumă excesiv de împovărătoare pentru o persoană obișnuită de peste 800.000 RON (decizia de instituire a măsurilor asigurătorii din 20 decembrie 2010, proces-verbal de sechestru pentru bunuri imobile - casa de locuit din 10 octombrie 2011, sechestru mobiliar asupra singurului autoturism deținut de intimat, poprire asupra contului bancar) reprezintă o dovadă certă a inevitabilității unui prejudiciu material viitor, previzibil, în sensul art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004. Împrejurarea că intimatul nu are disponibilități bănești în contul bancar, în condițiile în care are în întreținere 2 copii minori, nu dispune de alte surse de venit în afara salariului și are bunurile imobile și mobile ipotecate și respectiv sechestrare, constituie încă o dovadă a pagubei iminente pe care acesta ar suferi-o, dacă nu s-ar suspenda executarea actelor administrativ-fiscale.

Constatând că sentința atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare indicate de recurente, în temeiul art. 312(1) și art. 20(1) și (2) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursurile declarate de Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj și Administrația Finanțelor Publice Cluj-Napoca împotriva sentinței nr. 454 din 14 septembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2012.