ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5333/2011

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta

S.M.D., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice

Cluj și Administrația Finanțelor Publice Cluj Napoca, a solicitat suspendarea

raportului de inspecție fiscală nr. 46499/31 martie 2011 precum și a Deciziei

de impunere nr. 46499/31 martie 2011.

În motivarea cererii

de suspendare, reclamanta a arătat că sunt îndeplinite cerințele art. 14 din

Legea nr. 554/2004, referitoare la existența unui caz bine justificat și la

iminența producerii unei pagube.

Pârâta, Direcția

Generală a Finanțelor Publice Cluj, prin întâmpinarea formulată, a solicitat

respingerea cererii de suspendare, ca neîntemeiată, susținând că nu sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de art. art. 14 din Legea nr. 554/2004.

2.

Hotărârea Curții de

apel

Prin Sentința nr.

420/2011 pronunțată în data de 9 august 2011, Curtea de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de

reclamanta S.M.D., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor

Publice Cluj și Administrația Finanțelor Publice Cluj Napoca și, în consecință,

a dispus suspendarea raportului de inspecție fiscală nr. 46499 din 31 martie

2011 și a deciziei de impunere nr. 46499 din 31 martie 2011, până la

pronunțarea instanței de fond.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că reclamanta a vândut, împreună cu mai multe

persoane, un număr de 140 de apartamente cu parcări, construite de către

reclamantă și asociați, activitatea desfășurată fiind apreciată de către

organul fiscal ca fiind o activitate economică, în scopul obținerii de venituri

cu caracter de continuitate, intrând astfel în categoria persoanelor

impozabile, conform art. 127 alin. (1) și alin. (2) din C. fisc.

Instanța a constatat

în ceea ce privește condiția existenței unui caz bine justificat, că acțiunile

reclamantei sunt interpretate într-o anumită manieră de către organul fiscal și

sunt considerate ca fiind activități comerciale ce au generat un anumit profit

comercial pentru reclamantă și asociații ei. Mai arată că organul fiscal indica

drept temei legal dispozițiile, art. 127 alin. (1) și alin. (2) din C. fisc.,

însă acest text legal nu individualizează activitățile la care se referă, fiind

în sarcina organului fiscal să le identifice și să procedeze mai apoi la

impunere.

Așadar, reține

instanța că,în această situație, cerința cazului bine justificat este

îndeplinită, textul legal indicat de către organul fiscal având o

aplicabilitate generală și nu specială la activitatea de vânzare de imobile.

Referitor la cerința

pagubei iminente, instanța fondului a reținut că suma calculată de către

organul fiscal este consistentă, executarea silită fiind aptă prin ea însăși să

afecteze traiul reclamantei și al familiei sale.

declarate de paratele Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj și

Administrația Finanțelor Publice Cluj Napoca

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, au declarat recurs pârâtele Direcția Generală a

Finanțelor Publice Cluj și Administrația Finanțelor Publice Cluj Napoca,

formulând critici pe care le-au circumscris dispozițiilor art. 304 pct. 7, pct.

9 precum și art. 304

1

C. proc. civ.

În esență, ambele recurente susțin că prima instanță

a aplicat greșit prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ignorând

apărările lor. Simpla existență a convențiilor din 5 ianuarie 2007 și 30

octombrie 2009, încheiate cu constructorii C. și B. nu are aptitudinea de a

conduce la exonerarea reclamantei de obligațiile fiscale.

formulate de intimata S.M.D.

Intimata S.M.D. nu a

depus întâmpinare în cauză dar prin concluziile scrise înregistrate la data de

9 noiembrie 2011 a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.

Intimata a punctat

aspectele esențiale ale litigiului, indicând că, între timp, Direcția Generală

a Finanțelor Publice Cluj a emis Decizia nr. 367 din 22 august 2011, privind

soluționarea nefavorabilă a contestației sale administrative, motiv pentru care

a formulat acțiune în anulare ce formează obiectul dosarului nr. 1138/33/2011

pe rolul Curții de Apel Cluj.

Intimata a arătat că

atât inspecția fiscală cât și raportul final al acesteia sunt construite pe premise

fundamental greșite, ea fiind considerată ab initio ca fiind în culpă; nu s-a

ținut seama de faptul că nu era înregistrată ca plătitor de TVA, nu a încheiat

tranzacții care să impună obligativitatea înregistrării în acest scop și nu a

colectat niciodată TVA.

Expunând detaliat

contextul și clauzele convențiilor încheiate cu soții C., respectiv soții B.,

intimata insistă că acestea trebuie să prevaleze în pofida aparențelor generate

de împrejurarea că înstrăinarea apartamentelor din blocul amplasat administrativ

în localitatea Florești s-a făcut pe numele său și al soțului (S.D.F.) ori că

împreună cu soțul a fost întabulată în Cartea funciară ca și coproprietară a

tuturor celor 140 de apartamente în cotă de 1/3.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând sentința

atacată prin prisma criticilor formulate de recurente, a apărărilor cuprinse în

concluziile scrise, cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, pentru argumentele

expuse în continuare.

și de drept relevante

Intimata-reclamantă S.M.D. a învestit instanța de

contencios administrativ și fiscal competentă cu o cerere de suspendare a

executării deciziei de impunere nr. 46499 din 31 martie 2011 privind TVA

stabilită de inspecția fiscală la persoane fizice care realizează venituri

impozabile din activități economice nedeclarate organelor fiscale emisă de

Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj - Activitatea de Inspecția Fiscală,

precum și a raportului de inspecție fiscală în baza căruia a fost emisă,

întocmit în aceeași zi: 31 martie 2011.

Prin actele enunțate

organele fiscale au stabilit în sarcina intimatei ca obligații de plată către

bugetul de stat următoarele sume:

- 444.189,00 RON cu titlu

de TVA pentru perioada 1 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2009;

- 366.044,00 RON cu

titlu de accesorii (majorări de întârziere și penalități).

Cererea de suspendare

a fost întemeiată pe dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

text care are următorul cuprins:

„În

cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după

sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a

autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței

competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral

până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu

introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea

încetează de drept și fără nicio formalitate.”

De asemenea, în cauză

au fost avute în vedere și dispozițiile art. 215 din O.G. nr. 92/2003, privind

Codul de procedură fiscală, intimata consemnând o cauțiune în cuantum de 8.104

RON.

Contrar celor

reținute de prima instanță, Înalta Curte constată că intimata nu a probat

îndeplinirea condiției „cazului bine justificat”, sintagmă definită legal în

art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca reprezentând „împrejurările

legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială

serioasă în privința legalității actului administrativ”.

În concret, aspectul

reținut, cum că temeiul legal indicat de organul fiscal: art. 127 alin. (1) și

(2) din C. fiscal „nu individualizează activitățile la care se referă, fiind în

sarcina organului fiscal să le identifice și să procedeze mai apoi la

impunere”, nu poate justifica îndeplinirea condiției cazului bine justificat.

Astfel, în raportul

de inspecție fiscală, Capitolul III Constatări privind TVA, pct. 1 - Stabilirea

calității de persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA, se prezintă

atât situația de fapt cât și motivele de drept care au justificat soluția

administrativ fiscală dispusă în final. Organul fiscal nu a indicat generic

prevederile art. 127 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 571/2003 cum a

constatat curtea de apel, ci a explicat și de ce construirea unor imobile

compuse din apartamente, respectiv vânzarea a 157 apartamente cu parcări,

reprezintă operațiuni taxabile potrivit art. 141 alin. (2) lit. f) din același

act normativ, lămurindu-se și sintagma „imobile noi”, potrivit art. 141 alin.

(2) pct. 37 din H.G. nr. 44/2004.

Cele două convenții

la care face referire intimata, din 5 ianuarie 2007 și 30 octombrie 2009, au

fost avute în vedere cu ocazia inspecției fiscale, în baza lor

concluzionându-se în sensul că intimatei îi revine o cotă parte de 50% din cele

20 de apartamente situate în str. F. nr. 148 din localitatea Florești și de

16,66% în cazul celorlalte tranzacții imobiliare.

Este real că pentru

determinarea stării de fapt fiscale este necesară lămurirea efectelor pe care

le-au generat contractele încheiate cu terțe persoane, străine de raportul

juridic fiscal analizat și, implicit, valoarea probatorie a acestora dar

această operațiune juridică nu se poate realiza pe calea sumară a procedurii

reglementate de art. 14 alin. (1) C. proc. civ., ci doar în cadrul acțiunii

având ca obiect anularea actului administrativ fiscal, adică la fondul cauzei.

În orice caz,

intimata însăși relevă în cuprinsul concluziilor scrise o serie de acte

juridice care aparent s-au făcut pe numele său și al soțului său dar în

realitate beneficiarii au fost alte persoane, susținând că din cele 157

apartamente vândute, doar 6 au fost proprietatea lor. În acest context ar fi

excesiv a reține că există o „îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ”.

Jurisprudența

constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal în această materie (relevată, de ex. prin Deciziile nr.

550/2009, nr. 3322/2009, nr. 3543/2009, nr. 4027/2009, nr. 4169/2009) este în

sensul că nu orice dubiu în privința legalității unui act administrativ

demonstrează îndeplinirea „cazului bine justificat”, ci, dimpotrivă, au această

aptitudine doar îndoielile serioase, determinate, spre exemplu, de nemotivarea

actului, de emiterea lui de către un organ necompetent, de întemeierea acestuia

pe texte legale abrogate, neconstituționale, ori în mod evident inaplicabile,

etc.

Respectarea

principiului proporționalității în această materie și punerea în balanță, pe de

o parte, a interesului statului care execută un act ce se bucură de prezumția

de legalitate, fără a fi afectat de vădite neregularități și, pe de altă parte,

a interesului particularului care nu se prevalează de apărări de natură a crea

o îndoială serioasă în privința legalității acestuia, conduce, de asemenea, la

concluzia că nu există temeiuri pentru ca în această etapă să se acorde

suspendarea executării.

soluției instanței de recurs

Pentru considerentele

expuse la pct. II.1 din decizie, reținând că nu s-a făcut dovada îndeplinirii

uneia dintre cele două condiții cerute cumulativ de dispozițiile art. 14 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, în temeiul art. 312 alin. (3) din C. proc. civ. și

art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 se vor admite recursurile declarate și

se va modifica sentința în sensul respingerii cererii de suspendare a

executării formulate de S.M.D.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursurile

declarate de Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj și Administrația

Finanțelor Publice a Municipiului Cluj-Napoca împotriva Sentinței nr. 420 din

2011 din 9 august 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ fiscal.

Modifică sentința

atacată, în sensul că respinge cererea de suspendare, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2011.