ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5569/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 354

din 10 iunie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC D.M. SRL în

contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Cluj

și a dispus suspendarea executării deciziei de impunere din 18 martie 2011,

emisă de pârâtă până la soluționarea pe fond a acțiunii în anularea deciziei de

impunere.

Pentru a se pronunța astfel,

Curtea de apel a apreciat, pe baza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, că cererea

de suspendare formulată de reclamantă îndeplinește cumulativ condițiile impuse de

art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, consideră instanța

de fond, fără a dezlega fondul litigiului, că în speță există un "caz bine

justificat" care poate sta la baza admiterii cererii reclamante de suspendare,

în condițiile în care nelegalitatea raportului de inspecție fiscală și a deciziei

de impunere a fost generată de nerespectarea perioadei pentru care poate fi efectuată

inspecția fiscală.

În acest sens se reține

că în cazul SC D.M. SRL, au fost încălcate dispozițiile art. 98 alin. (3) din C.

proc. fisc., fapt ce rezultă din prevederile Cap. 1, pct. 5.1 din raportul de inspecție

fiscală: în privința impozitului pe profit. inspecția fiscală a vizat perioada 2006-2010,

iar nu perioada 2008-2010, așa cum permitea art. 98 alin. (3) din C. proc. fisc.;

impozitul pe veniturile microîntreprinderilor a fost verificat pentru perioada 2006-2007,

iar nu doar pentru perioada 2008–2010; impozitul pe veniturile din dividende distribuite

persoanelor fizice a făcut obiectul verificării pentru perioada 2006-2010, iar nu

doar pentru perioada 2008-2010.

Mai apreciază instanța

de fond că, în speță nu este aplicabilă niciuna dintre situațiile de excepție prevăzute

la art. 98 alin. (3) din C. proc. fisc., pentru simplul motiv că organul fiscal

nu a identificat niciuna dintre aceste situații în cuprinsul raportului de inspecție

fiscală și nu a luat decizia extinderii perioadei verificate în temeiul acestui

text legal. De altfel, reține judecătorul fondului că perioada (nelegaIă) a inspecției

fiscale a fost menționată chiar în cuprinsul avizului de inspecție fiscală, ceea

ce denotă faptul că organul fiscal a premeditat încălcarea dispozițiilor art. 98

alin. (3) din C. proc. fisc.

În ceea ce privește necesitatea

prevenirii unei "pagube iminente", constată instanța de fond că decizia

de impunere produce efecte de la data de 20 aprilie 2011, dată de la care, conform

prevederilor C. proc. fisc., vor curge atât dobânzi de 0.04% pe zi de întârziere,

cât și penalități de întârziere de 15%, după 90 de zile. După data de 5 mai 2011,

organele fiscale ar putea lua măsuri de executare silită. Pe cale de consecință,se

apreciază că există un pericol imediat ca bunurile mobile și imobile aflate în proprietatea

reclamantei să fie înstrăinate, iar recuperarea lor ulterioară, după o eventuală

anulare a deciziei de impunere, să fie imposibilă sau foarte anevoioasă.

Totodată, având în vedere

faptul că durata estimată a soluționării contestației, și apoi a litigiului ce ar

trebui dedus judecății potrivit practicii Direcția Generală a Finanțelor Publice

Cluj și respectiv a Curtii de Apel Cluj, este de minim 6 luni, apreciază instanța

de fond că în speță o eventuală anulare a deciziei de impunere, care ar lipsi acest

act de forță executorie nu ar fi efectivă și contemporană efectelor pe care le-ar

putea produce asupra patrimoniului reclamantei.

Împotriva sentinței

nr. 354 din 10 iunie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor

Publice Cluj, în temeiul art. 304 pct. 8 și pct. 9 din C. proc. civ., în dezvoltarea

căruia a susținut, în esență, următoarele:

Susține recurenta că soluția

pronunțată de instanța de fond,care nu a analizat apărările formulate în cuprinsul

întâmpinării ci și-a însușit aproape integral susținerile reclamantei, fără a verifica

însă veridicitatea acestora, în raport de actele depuse la dosar și de dispozițiile

legale incidente, are un vădit caracter nelegal, fiind pronunțată cu încălcarea

prevederilor legale incidente care reglementează noțiunea suspendării actelor administrative

fiscale.

Astfel, arată recurenta

că, în justificarea condițiilor de admisibilitate a cererii de suspendare instanța

de fond a apreciat că existența cazului bine justificat poate fi reținută în raport

de împrejurarea că în cauză au fost încălcate prevederile art. 98 din C. proc. fisc.,

în condițiile în care din toate înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultata

îndeplinirea cumulativă a condițiilor impuse de respectivul text de lege.

În acest sens, susține

recurenta că în fapt au existat indicii privind diminuarea impozitelor, taxelor

datorate bugetului general consolidate, datorită faptului că în luna iulie 2010

societatea înregistra la poziția regularizări TVA colectată, cu semnul minus suma

de 2.054 RON TVA colectată, iar în luna august 2010, tot cu semnul minus suma de

206.599 RON colectată; la data emiterii avizului de inspecție fiscală, consultând

baza de date A.N.A.F., s-a constatat că societatea figurează cu declarația 394 aferentă

semestrului I 2008 nedepusă.

Consideră, recurenta că

prin admiterea cererii de suspendare instanța i-a acordat intimatei un regim preferențial

în raport cu alți contribuabili întrucât aceasta nu a făcut dovada cifrei de afaceri

și a rulajelor în desfășurarea activității pentru a se raporta la elemente concrete

în susținerea cererii sale, rezumându-se doar să facă susțineri cu caracter general,

care nu fac dovada că eventualele măsuri de executare silită care urmează a fi luate

față de aceasta ar genera imposibilitatea reclamantei de a-și continua activitatea

și de a-și achita obligațiile.

de recurs

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304, Înalta Curte

constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele

considerente:

Înalta Curte va respinge

criticile din recurs referitoare la nelegalitatea și netemeinicia soluției pronunțate

de Curtea de apel, critici care se circumscriu motivului de recurs prev. de

art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., constatând, fără a-și însuși argumentele referitoare

la nelegalitatea, în raport de dispozițiile art. 98 alin. (3) din C. proc. fisc.,

a raportului de inspecție fiscală și a deciziei de impunere contestate, că în mod

corect instanța de fond a apreciat că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condițiile

prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ.

Înainte de a analiza în

concret criticile formulate pe fondul cererii de suspendare, Înalta Curte, reamintește

că în mod constant în jurisprudența sa a reținut că din interpretarea coroborată

a prevederilor art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, rezultă că este incontestabil

faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noțiunii

de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul

la care instanța competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepție,

presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ

aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reține îndeplinirea cumulativă

a celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul

bine justificat și iminența pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ș)

și lit. t) din aceeași Lege

În acest sens, analizând

hotărârea atacată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că probele

administrate în cauză oferă indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate

de care se bucură actele administrativ-fiscale contestate și fac verosimilă iminența

producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării,

așa încât consideră ca fiind neîntemeiate toate criticile formulate de recurenta-pârâtă

pe fondul cererii de suspendare.

Astfel, Înalta Curte constată

că în mod justificat instanța de fond a reținut ca fiind îndeplinită condiția existenței

unui caz bine justificat, în sensul art. 14 din Legea contenciosului administrativ,

în condițiile în care din analiza sumară, a avizului de inspecție fiscală din 8

februarie 2011, a deciziei de impunere din 18 martie 2011, a raportului de inspecție

fiscală din 18 martie 2011, precum și a înscrisurilor depuse în probațiune, prin

prisma dispozițiilor legale invocate de părți dar și a criticilor expuse de intimata-reclamantă

în susținerea cazului bine justificat, la care recurenta-pârâtă nu a răspuns prin

întâmpinarea depusă în fața instanței de fond, se pot observa aparente indicii de

nelegalitate cu privire la modul în care a fost derulată inspecția fiscală, au fost

interpretate și aplicate o serie de dispoziții legale în materie fiscală în raport

de raporturile contractuale derulate de intimata-reclamantă, și implicit au fost

stabilite obligații suplimentare de plată în sarcina intimatei-reclamante.

Cazul bine justificat

nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce țin de legalitatea actului

administrativ, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai

în cadrul acțiunii în anulare. Prin urmare, susținerile recurentei-pârâte referitoare

la respectarea dispozițiilor art. 98 din C. proc. fisc. ca și cele referitoare la

eventuala activitate a intimatei-reclamante de diminuare a impozitelor, taxelor

datorate bugetului general consolidate vor putea fi apreciate doar cu ocazia analizei

fondului actelor administrative-fiscale contestate și nu în procedura sumară de

cercetare a respectivelor acte, realizată pe baza unei cereri de suspendare a executării.

Totodată, susținerea intimatei-reclamante,

însușită de judecătorul fondului, potrivit căreia executarea actelor fiscale contestat

are ca efect punerea sa în imposibilitatea de a-și exercita activitatea, în condițiile

în care recurenta nu neagă iminența unei executări silite ci doar invocă aspecte

referitoare la cifra de afaceri a intimatei-reclamante, este suficientă pentru a

demonstra iminența producerii unei pagube.

Pentru toate aceste considerente,

constatând că sentința pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică și

nu există motive pentru casarea sau modificarea acesteia, recursul se privește ca

nefondat și în baza art. 312 din C. proc. civ., urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Direcția Generală

a Finanțelor Publice a Județului Cluj, împotriva sentinței civile nr. 354 din 10

iunie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 noiembrie

2011.