Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.11.2011
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5569/2011

HOTĂRÂRE
23.11.2011
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5569/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată cu recurs Prin sentința nr. 354 din 10 iunie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC D.M. SRL în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Cluj și a dispus suspendarea executării deciziei de impunere din 18 martie 2011, emisă de pârâtă până la soluționarea pe fond a acțiunii în anularea deciziei de impunere. Pentru a se pronunța astfel, Curtea de apel a apreciat, pe baza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, că cererea de suspendare formulată de reclamantă îndeplinește cumulativ condițiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, consideră instanța de fond, fără a dezlega fondul litigiului, că în speță există un "caz bine justificat" care poate sta la baza admiterii cererii reclamante de suspendare, în condițiile în care nelegalitatea raportului de inspecție fiscală și a deciziei de impunere a fost generată de nerespectarea perioadei pentru care poate fi efectuată inspecția fiscală. În acest sens se reține că în cazul SC D.M. SRL, au fost încălcate dispozițiile art. 98 alin. (3) din C. proc. fisc., fapt ce rezultă din prevederile Cap. 1, pct. 5.1 din raportul de inspecție fiscală: în privința impozitului pe profit. inspecția fiscală a vizat perioada 2006-2010, iar nu perioada 2008-2010, așa cum permitea art. 98 alin. (3) din C. proc.

fisc.; impozitul pe veniturile microîntreprinderilor a fost verificat pentru perioada 2006-2007, iar nu doar pentru perioada 2008–2010; impozitul pe veniturile din dividende distribuite persoanelor fizice a făcut obiectul verificării pentru perioada 2006-2010, iar nu doar pentru perioada 2008-2010. Mai apreciază instanța de fond că, în speță nu este aplicabilă niciuna dintre situațiile de excepție prevăzute la art. 98 alin. (3) din C. proc. fisc., pentru simplul motiv că organul fiscal nu a identificat niciuna dintre aceste situații în cuprinsul raportului de inspecție fiscală și nu a luat decizia extinderii perioadei verificate în temeiul acestui text legal. De altfel, reține judecătorul fondului că perioada (nelegaIă) a inspecției fiscale a fost menționată chiar în cuprinsul avizului de inspecție fiscală, ceea ce denotă faptul că organul fiscal a premeditat încălcarea dispozițiilor art. 98 alin. (3) din C. proc.

fisc. În ceea ce privește necesitatea prevenirii unei "pagube iminente", constată instanța de fond că decizia de impunere produce efecte de la data de 20 aprilie 2011, dată de la care, conform prevederilor C. proc. fisc., vor curge atât dobânzi de 0.04% pe zi de întârziere, cât și penalități de întârziere de 15%, după 90 de zile. După data de 5 mai 2011, organele fiscale ar putea lua măsuri de executare silită. Pe cale de consecință,se apreciază că există un pericol imediat ca bunurile mobile și imobile aflate în proprietatea reclamantei să fie înstrăinate, iar recuperarea lor ulterioară, după o eventuală anulare a deciziei de impunere, să fie imposibilă sau foarte anevoioasă.

Totodată, având în vedere faptul că durata estimată a soluționării contestației, și apoi a litigiului ce ar trebui dedus judecății potrivit practicii Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj și respectiv a Curtii de Apel Cluj, este de minim 6 luni, apreciază instanța de fond că în speță o eventuală anulare a deciziei de impunere, care ar lipsi acest act de forță executorie nu ar fi efectivă și contemporană efectelor pe care le-ar putea produce asupra patrimoniului reclamantei. 2. Cererea de recurs Împotriva sentinței nr. 354 din 10 iunie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj, în temeiul art. 304 pct. 8 și pct. 9 din C. proc.

civ., în dezvoltarea căruia a susținut, în esență, următoarele: Susține recurenta că soluția pronunțată de instanța de fond,care nu a analizat apărările formulate în cuprinsul întâmpinării ci și-a însușit aproape integral susținerile reclamantei, fără a verifica însă veridicitatea acestora, în raport de actele depuse la dosar și de dispozițiile legale incidente, are un vădit caracter nelegal, fiind pronunțată cu încălcarea prevederilor legale incidente care reglementează noțiunea suspendării actelor administrative fiscale. Astfel, arată recurenta că, în justificarea condițiilor de admisibilitate a cererii de suspendare instanța de fond a apreciat că existența cazului bine justificat poate fi reținută în raport de împrejurarea că în cauză au fost încălcate prevederile art. 98 din C. proc.

fisc., în condițiile în care din toate înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultata îndeplinirea cumulativă a condițiilor impuse de respectivul text de lege. În acest sens, susține recurenta că în fapt au existat indicii privind diminuarea impozitelor, taxelor datorate bugetului general consolidate, datorită faptului că în luna iulie 2010 societatea înregistra la poziția regularizări TVA colectată, cu semnul minus suma de 2.054 RON TVA colectată, iar în luna august 2010, tot cu semnul minus suma de 206.599 RON colectată; la data emiterii avizului de inspecție fiscală, consultând baza de date A.N.A.F., s-a constatat că societatea figurează cu declarația 394 aferentă semestrului I 2008 nedepusă.

Consideră, recurenta că prin admiterea cererii de suspendare instanța i-a acordat intimatei un regim preferențial în raport cu alți contribuabili întrucât aceasta nu a făcut dovada cifrei de afaceri și a rulajelor în desfășurarea activității pentru a se raporta la elemente concrete în susținerea cererii sale, rezumându-se doar să facă susțineri cu caracter general, care nu fac dovada că eventualele măsuri de executare silită care urmează a fi luate față de aceasta ar genera imposibilitatea reclamantei de a-și continua activitatea și de a-și achita obligațiile.

3. Hotărârea instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente: Înalta Curte va respinge criticile din recurs referitoare la nelegalitatea și netemeinicia soluției pronunțate de Curtea de apel, critici care se circumscriu motivului de recurs prev. de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., constatând, fără a-și însuși argumentele referitoare la nelegalitatea, în raport de dispozițiile art. 98 alin. (3) din C. proc. fisc., a raportului de inspecție fiscală și a deciziei de impunere contestate, că în mod corect instanța de fond a apreciat că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ.

Înainte de a analiza în concret criticile formulate pe fondul cererii de suspendare, Înalta Curte, reamintește că în mod constant în jurisprudența sa a reținut că din interpretarea coroborată a prevederilor art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, rezultă că este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepție, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reține îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și iminența pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ș) și lit. t) din aceeași Lege În acest sens, analizând hotărârea atacată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că probele administrate în cauză oferă indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actele administrativ-fiscale contestate și fac verosimilă iminența producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării, așa încât consideră ca fiind neîntemeiate toate criticile formulate de recurenta-pârâtă pe fondul cererii de suspendare.

Astfel, Înalta Curte constată că în mod justificat instanța de fond a reținut ca fiind îndeplinită condiția existenței unui caz bine justificat, în sensul art. 14 din Legea contenciosului administrativ, în condițiile în care din analiza sumară, a avizului de inspecție fiscală din 8 februarie 2011, a deciziei de impunere din 18 martie 2011, a raportului de inspecție fiscală din 18 martie 2011, precum și a înscrisurilor depuse în probațiune, prin prisma dispozițiilor legale invocate de părți dar și a criticilor expuse de intimata-reclamantă în susținerea cazului bine justificat, la care recurenta-pârâtă nu a răspuns prin întâmpinarea depusă în fața instanței de fond, se pot observa aparente indicii de nelegalitate cu privire la modul în care a fost derulată inspecția fiscală, au fost interpretate și aplicate o serie de dispoziții legale în materie fiscală în raport de raporturile contractuale derulate de intimata-reclamantă, și implicit au fost stabilite obligații suplimentare de plată în sarcina intimatei-reclamante.

Cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce țin de legalitatea actului administrativ, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul acțiunii în anulare. Prin urmare, susținerile recurentei-pârâte referitoare la respectarea dispozițiilor art. 98 din C. proc. fisc. ca și cele referitoare la eventuala activitate a intimatei-reclamante de diminuare a impozitelor, taxelor datorate bugetului general consolidate vor putea fi apreciate doar cu ocazia analizei fondului actelor administrative-fiscale contestate și nu în procedura sumară de cercetare a respectivelor acte, realizată pe baza unei cereri de suspendare a executării.

Totodată, susținerea intimatei-reclamante, însușită de judecătorul fondului, potrivit căreia executarea actelor fiscale contestat are ca efect punerea sa în imposibilitatea de a-și exercita activitatea, în condițiile în care recurenta nu neagă iminența unei executări silite ci doar invocă aspecte referitoare la cifra de afaceri a intimatei-reclamante, este suficientă pentru a demonstra iminența producerii unei pagube. Pentru toate aceste considerente, constatând că sentința pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică și nu există motive pentru casarea sau modificarea acesteia, recursul se privește ca nefondat și în baza art. 312 din C. proc. civ., urmează a fi respins.

D E C I D E Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Cluj, împotriva sentinței civile nr. 354 din 10 iunie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 noiembrie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-01-27
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 243/2015
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 26 iulie 2012 pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administ
ÎCCJ 2012-11-21
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4900/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 3546 din 18 mai 2011 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, a fost a
ÎCCJ 2015-01-15
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 49/2015
stanța de fond, așa cum s-a reținut în expunerea rezumativă prezentată la pct. 1 al acestor considerente, a respins acțiunea formulată de societatea comercială constatând, în esență, că actele fiscale atacate sunt legale și temeinice. În ce
ÎCCJ 2010-06-17
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3197/2010
formulată de reclamantă. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta a atacat pe calea administrativ ierarhică decizia de impunere și s-a dat Decizia nr. 29 din 10 februarie 2009, prin care s-a respins contes
ÎCCJ 2012-12-19
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5439/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, reclamanții T.A. și T.E. au solicitat, în contradic
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă