ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 49/2015

ÎNALTA CURTE DE CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATEAȚIE ȘI JUSTIȚIE

Decizia nr. 49/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SA, prin administrator special B., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C., desființarea Deciziei nr. 346 din 01 august 2012 privind soluționarea contestației formulate, anularea Deciziei de impunere nr. F/CT/1281 din 23 august 2011 și a Raportului de inspecție fiscală din 23 august 2011 întocmite de organele de inspecție fiscală din cadrul D. Constanța și înlăturarea obligațiilor fiscale suplimentare de plată, în suma totala de 9.637.562 lei.

În motivarea cererii, reclamanta a apreciat actele administrative atacate ca fiind nelegale, arătând că, față de circumstanțele concrete ale cauzei, nu se poate proceda la aducerea la îndeplinire a măsurii refacerii evidenței financiar contabile fără refacerea controlului de fond, în cadrul căruia să se stabilească și să se determine obligațiile fiscale certe, lichide și exigibile, raportat la datele suplimentare necunoscute inspectorilor fiscali la data efectuării verificărilor, cât și la erorile de calcul care influențează rezultatele verificărilor anterioare; până la aducerea la îndeplinire a Dispoziției de masuri nr. 9391 din 05 octombrie 2010 nu se poate realiza verificarea modului de organizare si conducere a evidenței fiscale și contabile, stabilit ca obiectiv al controlului fiscal.

În opinia sa, în speță se impunea suspendarea inspecției fiscale curente până la clarificarea situației înregistrării declarațiilor rectificative, cu toate acestea în mod nelegal inspecția a continuat și s-a emis decizia contestată.

De asemenea, organul fiscal a ignorat înscrisurile prezentate, concluzionând neîntemeiat ca societatea a calculat greșit impozitul pe profit pentru perioada 2008-2010 și că și-a exercitat eronat dreptul de deducere pentru suma de 4.279 lei, iar în ce privește taxa pe valoarea adăugata în valoare de 8.704 lei, organul fiscal în mod nelegal a făcut aplicarea art. 143 alin. (2) lit. a) coroborat cu art. 140 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. și a stabilit că societatea era obligată să colecteze această taxă.

1.2. Prin întâmpinare, autoritatea fiscală pârâtă a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată, susținând, în esență, că actele atacate sunt legale și temeinice, astfel că în mod corect a fost respinsă contestația reclamantei ca neîntemeiată pentru suma de 9.198.701 lei și ca nemotivată pentru suma de 438.861 lei.

1.3. Curtea de Apel

București,

secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin

sentința nr.

208 din

5 iunie 2013, a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca nefondată.

1.4.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Prin Decizia de impunere nr. F/CT/1281 din 23 august 2011, emisă în baza Raportului de inspecție fiscală din 23 august 2011, s-au reținut în sarcina reclamantei, pentru perioada 01 ianuarie 2008-31 decembrie 2010, obligații fiscale suplimentare de plată în sumă totală de 9.637.562 lei reprezentând: impozit pe profit 434.582 lei; T.V.A. 12.983 lei; Casa de Asigurări de Sănătate, angajator 3.151.151 lei; Casa de Asigurări de Sănătate, angajat 1.786.166 lei; Casa de Asigurări de Sănătate, accidente de muncă 64.267 lei; șomaj angajator 122.201 lei; șomaj angajat 79.737 lei.

Prin Decizia nr. 346 din 01 august 2012 organul de soluționare a contestațiilor din cadrul C., respectiv D., a respins contestația reclamantei pentru suma de 9.198.701 lei ca neîntemeiată și pentru suma de 438.861 lei ca nemotivată.

În ceea ce privește suma de 438.861 lei, compusă din 434.582 lei impozit pe profit și 4.279 lei T.V.A. pentru perioada 2008-2010, a reținut că nu se prezintă argumente de fapt și de drept în susținerea contestației și nici dovezile pe care se întemeiază, conform art. 1169 C. civ.

Referitor la suma de 9.198.701 lei, s-a reținut că în luna decembrie 2010 reclamanta a diminuat obligațiile fiscale de natura impozitului pe venit din salarii și a contribuțiilor sociale aferente fondului de salarii, prin depunerea unor declarații rectificative aferente perioadei ianuarie 2008-septembie 2010; diminuarea cuantumului obligațiilor inițiale s-a făcut în baza unor hotărâri Adunarea Generală a Acționarilor ce au anulat bilanțurile anuale depuse pentru anii 2008, 2009 și 2010.

Întrucât aceste hotărâri Adunarea Generală a Acționarilor nu reprezintă documente justificative pentru înregistrarea în evidența contabilă, organele de inspecție au stabilit că reclamanta a încălcat prevederile art. 21 alin. (4) lit. f) din Legea nr. 571/2003 coroborate cu cele ale art. 6 din Legea nr. 82/1991 datorând impozit pe venitul din salarii stabilit suplimentar, precum și atribuțiile sociale aferente fondului de salarii în sumă totală de 9.189.997 lei.

Prima instanță a reținut că actele administrativ fiscale contestate sunt legale.

Astfel, împrejurarea că cererea nr. 373 din 31 ianuarie 2011, prin care reclamanta a solicitat efectuarea inspecției fiscale generale având ca scop „refacerea controlului de fond începând cu data de 01 aprilie 2002 și până la 31 decembrie 2007 în vederea stabilirii corectitudinii și exactității îndeplinirii obligațiilor fiscale” nu a fost soluționată (și care nu face obiectul prezentului litigiu) nu este de natură să atragă nelegalitatea inspecției fiscale și pe cale de consecință a deciziei de impunere, care au vizat exclusiv perioada 01 ianuarie 2008 - 31 decembrie 2010. De altfel, reclamanta nu a argumentează în ce fel o astfel de cerere era de natură să împiedice efectuarea controlului finalizat prin raportul de inspecție fiscală.

De asemenea, faptul că organul fiscal nu a amânat sau suspendat controlul fiscal nu poate conduce la anularea acestuia și nici a deciziei de impunere, pentru că o astfel de măsură are caracter facultativ, fiind atributul exclusiv al organului fiscal de a aprecia oportunitatea unei astfel de măsuri.

Cum controlul a avut ca obiect verificarea perioadei 01 ianuarie 2008 -31 decembrie 2010, în mod corect nu s-a procedat la amânarea sau suspendarea inspecției pe considerentul că există un litigiu pe rolul Tribunalului Constanța, având ca obiect obligația de a înregistra declarațiile rectificative aferente perioadei aprilie 2002 - decembrie 2007, perioadă care nu era inclusă în control.

Declarațiile rectificative pentru anii 2008-2010 au fost înregistrate la organul fiscal anterior începerii controlului, aspect ce rezultă chiar din sentința civilă nr. 730/CA din 28 aprilie 2011 a Tribunalului Constanța, în care se consemnează că la 10 martie 2011 reclamanta a depus la dosar cerere completatoare privind refuzul nejustificat de înregistrare a declarațiilor rectificative aferente perioadei ianuarie 2008 - septembrie 2010, pentru ca în ședința din 21 aprilie 2011 ”reprezentantul convențional al reclamantei să depună la dosar o cerere de renunțare la judecata cererii completatoare”.

De altfel, așa cum rezultă din Decizia civilă nr. 346 din 01 august 2012, ca urmare rămânerii irevocabile sentinței sus menționate, au fost înregistrate și declarațiile rectificative aferente perioadei aprilie 2002 - decembrie 2007, dispunându-se efectuarea unei inspecții fiscale, concretizată prin emiterea Raportului de inspecție fiscală nr. 43 din 21 decembrie 2011 ce a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. 839 din 21 decembrie 2011, aspect necontestat de reclamantă.

Referitor la critica privind calculul greșit al impozitului pe profit pentru perioada 2008-2010 ca urmare deducerii eronate a sumei de 4.279 lei, înscrisă în factura din 12 septembrie 2008 emisă de SC H. SRL, prima instanță a reținut că nu a fost susținută de niciun argument de fapt și de drept.

Organul fiscal a apreciat că suma de 4.279 lei reprezentând T.V.A. nu este deductibilă, nefiind întrunite condițiile art. 21 coroborat cu art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003, societatea nefiind în măsură să prezinte un contract de sponsorizare, nici în fața instanței reclamanta nu a administrat o astfel de probă.

În fine, în ceea ce privește critica referitoare la suma de 8.704 lei T.V.A. aferentă bunurilor livrate către firma I. din Belgia în valoare totală de 45.810 lei, de asemenea, reclamanta nu a prezentat vreo probă în sprijinul susținerii sale, de altfel nici cu ocazia inspecției fiscale sau a soluționării contestației nu a prezentat o dovadă în acest sens.

Așa fiind, reclamanta neprezentând un cod valid de înregistrare în scopuri de T.V.A. pentru firma belgiană, în mod corect au apreciat organele fiscale că potrivit art. 143 alin. (2) lit. a) coroborat cu art. 140 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, societatea avea obligația să colecteze T.V.A. în sumă de 8.704 lei, operațiunea nefiind scutită de această taxă.

2.1. Împotriva acestei soluții a formulat recurs autoritatea comercială reclamantă care a invocat motivul prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - 1865 și a susținut, în esență, următoarele critici:

- actele administrative fiscale atacate: Decizia nr. 346/2012, Decizia de impunere nr. F/CT/1281/2011 și Raportul de inspecție fiscală din 23 august 2011, sunt nelegale, fiind lovite de nulitate, ca urmare a faptului că organele de inspecție fiscală au încălcat prevederile art. 101 alin. (2) lit. d) și art. 104 alin. (4) C. proc. fisc., deși exista o situație obiectivă care conducea la amânarea începerii, respectiv, imposibilitatea continuării inspecției fiscale;

- astfel, a argumentat recurenta-reclamantă, prin sentința nr. 730/CA din 28 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul Constanța, organele fiscale au fost obligate să înregistreze declarațiile rectificative aferente perioadei aprilie 2002 - decembrie 2007;

- cu privire la T.V.A. în sumă de 8.704 lei aferentă unei livrări de bunuri în valoare de 45.810 lei, instanța de fond a reținut în mod greșit că această operațiune nu era scutită de această taxă.

În concluzie, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului și a acțiunii formulate, cu consecința anulării actelor administrative fiscale și înlăturării obligațiilor fiscale în sumă de 9.637.562 lei, stabilite în mod suplimentar de către organele fiscale.

2.2. D. Galați, prin E. Constanța, a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, acesta fiind formulat prin administratorul special B. și administratorul judiciar F., persoane fără calitate juridică, deoarece în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006, în Dosarul nr. x/118/2002 fusese numit administrator judiciar/lichidator judiciar SC G. IPURL.

Pe fond, autoritatea fiscală intimată a solicitat respingerea recursului, susținând că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.

3.1. În ceea ce privește excepția nulității recursului, invocată de autoritatea fiscală intimată, aceasta a fost respinsă, așa cum rezultă din practicaua acestei decizii, cererea de recurs fiind însușită de lichidatorul judiciar al societății comerciale recurente, cu Actul din 14 ianuarie 2015, emis de SC G. IPURL Constanța, depus de apărătorul recurentei la dosarul cauzei.

3.2. În ceea ce privește recursul formulat, acesta este nefondat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin raportul de inspecție fiscală finalizat la data de 23 august 2011, care a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. F/CT/1281 din 23 august 2011 emisă de D. Constanța, în sarcina societății comerciale recurente au fost stabilite obligații fiscale suplimentare în sumă totală de 9.637.562 lei, pentru perioada 1 ianuarie 2008 - 31 decembrie 2010, constând din:

- 2.164.022 lei, impozit pe salarii;

- 122.201 lei, șomaj angajator;

- 79.737 lei, șomaj angajator;

- 3.151.151 lei, Casa de Asigurări de Sănătate, angajator;

- 1.786.166 lei, Casa de Asigurări de Sănătate, angajați;

- 854.364 lei, Casa de Asigurări de Sănătate, angajator;

- 928.115 lei, Casa de Asigurări de Sănătate, angajați;

- 64.267 lei, accidente de muncă și boli profesionale;

- 39.908 lei, fond de garantare;

- 9.066 lei, concedii și indemnizații;

- 434.582 lei, impozit pe profit;

- 12.983 lei, T.V.A.

Prin Decizia nr. 346 din 9 august 2012 emisă de C. prin D., a fost respinsă contestația fiscală formulată de societatea comercială, ca neîntemeiată, în ceea ce privește suma de 9.198.701 lei și ca nemotivată, în ceea ce privește suma de 438.861 lei reprezentând impozit pe profit în sumă de 434.582 lei și T.V.A. în sumă de 4.279 lei.

Instanța de fond, așa cum s-a reținut în expunerea rezumativă prezentată la pct. 1 al acestor considerente, a respins acțiunea formulată de societatea comercială constatând, în esență, că actele fiscale atacate sunt legale și temeinice.

În ceea ce privește recursul formulat, așa cum s-a arătat la pct. 2.1. al acestor considerente, societatea comercială a susținut, în primul rând, în esență, că actele fiscale sunt nelegale, fiind lovite de nulitate ca urmare a faptului că inspecția fiscală a fost efectuată și finalizată prin Raportul de Inspecție Fiscală din data de 23 august 2011, cu încălcarea prevederilor art. 101 alin. (2) lit. d) și art. 104 alin. (4) C. proc. fisc.

Potrivit art. 101 alin. (2) lit. d) fraza II C. proc. fisc.: „amânarea datei de începere a inspecției fiscale se poate solicita o singură dată, pentru motive justificate”, iar potrivit prevederilor art. 104 alin. (4) C. proc. fisc.: „conducătorul inspecției fiscale competente poate decide suspendarea unei inspecții fiscale ori de câte ori sunt motive justificate pentru aceasta”.

În cauză, așa cum rezultă din cap. I al Raportului de Inspecție Fiscală din 23 august 2011, în baza Avizului de inspecție fiscală nr. F/CT/85 din 13 aprilie 2011 și a Ordinului de serviciu nr. F/CT/1587 din 14 iunie 2011, organele de control au efectuat o inspecție fiscală începând cu data de 9 iunie 2011, în vederea verificării modului de constituire și virare a impozitelor și taxelor datorate bugetului consolidat pentru perioada 1 ianuarie 2008 și până la 31 decembrie 2010.

Societatea comercială a solicitat inițial, cu cererea din 5 mai 2011, amânarea datei de începere a inspecției fiscale în temeiul art. 101 alin. (2) lit. d) C. proc. fisc., iar în temeiul art. 104 alin. (4) a solicitat la data de 27 iulie 2011 suspendarea inspecției fiscale, motivat de faptul că prin sentința nr. 730/CA din 28 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul Constanța s-a dispus ca organele fiscale să înregistreze declarațiile rectificative pentru perioada aprilie 2002 - decembrie 2007, întocmite de societatea comercială recurentă.

De menționat, așa cum a reținut și instanța de fond, că sentința nr. 730/2011 a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 1002/CA din 3 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, deci ulterior finalizării inspecției fiscale, prin Raportul de Inspecție Fiscală din 23 august 2011 și Decizia de Inspecție Fiscală nr. F/CT/1281 din  23 august 2011.

Pe de altă parte, așa cum s-a precizat mai sus, inspecția fiscală finalizată prin Raportul de Inspecție Fiscală din 23 august 2011 a cuprins perioada 1 ianuarie 2008 - 31 decembrie 2010, ulterioară perioadei avute în vedere de cele două hotărâri judecătorești: aprilie 2002 - decembrie 2007.

Astfel fiind, faptul că organele fiscale nu au amânat și nici nu au suspendat efectuarea inspecției fiscale nu a reprezentat încălcarea prevederilor art. 101 alin. (2) lit. d) și art. 104 alin. (4) C. proc. fisc., susținerile societății comerciale neconstituind motive justificate, în sensul prevederilor legale invocate, din moment ce priveau o perioadă anterioară celei vizate de inspecția fiscală finalizată cu Raportul de Inspecție Fiscală din 23 august 2011.

Cu alte cuvinte, instanța de recurs reține că instanța de fond a interpretat și aplicat în mod corect prevederile art. 101 alin. (2) lit. d) și art. 104 alin. (4) C. proc. civ. fiscală.

De asemenea, reține că organele fiscale și-au exercitat în limitele legii dreptul de apreciere, în ceea ce privește amânarea începerii inspecției (pct. 98.1 din Normele de aplicare a art. 101 C. proc. fisc.: „la cererea temeinic justificată…, organul de inspecție fiscală poate aproba amânarea datei începerii fiscale (…”), cât și în ceea ce privește suspendarea inspecției fiscale (art. 2 lit. f)) din Ordinul nr. 14/2010: „inspecția fiscală poate fi suspendată… la solicitarea contribuabilului ca urmare a apariției unei situații obiective (…”), constatând în mod judicios inexistența unui/unor motive justificate/ temeinic justificate.

Astfel fiind, instanța de recurs constată că refuzul organelor fiscale de a amâna începerea și, respectiv, de a suspenda efectuarea inspecției fiscale nu reprezintă un refuz nejustificat de natură să afecteze legalitatea inspecției și actelor administrative fiscale atacate în cauza de față, conduita organelor fiscale fiind conformă cu prevederile legale mai sus citate.

De altfel, pentru perioada 1 aprilie 2002 - 31 decembrie 2007, a fost efectuată o altă inspecție fiscală, fiind emisă Decizia de impunere nr. 1839 din 21 decembrie 2011, menținută prin Decizia nr. 490 din 19 decembrie 2012 emisă de C., care au fost atacate de societatea comercială separat în Dosarul nr. x/36/2013 al Curții de Apel Constanța, în care s-a pronunțat sentința nr. 314 din 09 octombrie 2013, aflată în recurs la această dată.

În concluzie, instanța de fond a înlăturat în mod justificat criticile care au vizat refuzul organelor fiscale de a amâna și respectiv, de a suspenda efectuarea inspecției fiscale.

În al doilea rând, în recursul formulat, societatea comercială a susținut că sentința pronunțată de instanța de fond este nelegală și netemeinică în ceea ce privește T.V.A. în valoare de 8.704 lei, susținere nefondată.

Astfel, este necontestat că suma de 8.704 T.V.A. a fost calculată pentru bunuri în valoare de 45.810 lei, livrate unei societăți comerciale din Belgia, pentru care societatea comercială furnizoare - recurenta-reclamantă în cauză, nu a fost în măsură să probeze că i-a fost comunicat „un cod valabil de înregistrare în scopuri de T.V.A.”, cum cer prevederile art. 143 alin. (2) lit. a) din C. fisc. pentru a putea beneficia de scutirea de T.V.A.

În consecință, instanța de fond a reținut în mod legal că organele fiscale au calculat T.V.A. în conformitate cu prevederile art. 140 alin. (1) C. fisc., dispozițiile art. 143 alin. (2) lit. a) nefiind incidente.

Astfel fiind, având în vedere considerentele prezentate mai sus, rezultă că soluția instanței de fond, precum și actele fiscale atacate, sunt legale și temeinice, recursul fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A. SA împotriva sentinței nr. 208 din 5 iunie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2015.