ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3116/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3116/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 1154 din 21 februarie

2012:

- a admis excepția

lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice a

municipiului București și a respins acțiunea formulată de reclamanta SC

"S.D." SRL în contradictoriu cu aceasta;

- a admis în parte

acțiunea reclamantei SC "S.D." SRL, prin lichidator judiciar Cabinet

Individual de Insolvență R.R.B.I., formulată în contradictoriu cu pârâtele

Administrația Finanțelor Publice a sectorului 1 București și Agenția Națională

de Administrare Fiscală;

- a anulat decizia

din 24 februarie 2011 emisă de Administrația Finanțelor Publice a sectorului 1

București;

- a respins cererea

de anulare a deciziei din 24 mai 2011 emisă de ANAF - Direcția Generală de

Soluționare a Contestațiilor, ca neîntemeiată;

- a respins cererea

de anulare a procesului-verbal din 27 octombrie 2010, a procesului-verbal din 9

decembrie 1010 și a deciziei de impunere din 9 decembrie 2010, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța o

asemenea soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

a deciziei din 24 februarie 2011 emisă de Administrația Finanțelor Publice a

sectorului 1 București este fondată.

Prin această decizie

a fost respinsă ca tardiv formulată contestația depusă de reclamantă împotriva

procesului-verbal din 27 octombrie 2010, cu motivarea că nu a fost respectat

termenul de 30 de zile, reglementat de art. 207 alin. (1) C. proc. fisc.

Soluția pronunțată

este nelegală, în condițiile în care procesul-verbal din 27 octombrie 2010 a

fost comunicat prin poștă către SC "R." SPRL, în calitate de

lichidator judiciar al reclamantei, prin semnarea confirmării de primire, în

data de 1 noiembrie 2010; contestația reclamantei a fost depusă la poștă la 30

noiembrie 2010, în cadrul termenului de 30 de zile, așa cum rezultă din

confirmarea de primire depusă la dosar, în care este menționată olograf data

prezentării, alături de semnătura funcționarului.

a procesului-verbal din 27 octombrie 2010 este inadmisibilă, în raport de

dispozițiile art. 205 și urm. C. proc. fisc.

a deciziei din 24 mai 2011 emisă de ANAF - Direcția Generală de Soluționare a

Contestațiilor este neîntemeiată.

Prin această decizie,

contestația reclamantei împotriva deciziei privind obligațiile suplimentare de

plată stabilite de inspecția fiscală din 9 decembrie 2010 pentru suma totală de

46.300.474 lei, precum și a procesului-verbal din 9 decembrie 1010 a fost

respinsă ca tardivă.

Soluția pronunțată

este legală: cele două acte fiscale au fost comunicate reclamantei, societate

în insolvență, la data de 10 decembrie 2010, fiind primite de SC "R."

SPRL - lichidator judiciar - la data de 14 decembrie 2010.

Lichidatorul judiciar

SC "R." SPRL a fost desemnat de Tribunalul București prin încheierea

din 9 iulie 2010. Acesta a solicitat înlocuirea prin cererea din data de 3

decembrie 2010, iar aceasta a fost admisă prin încheierea din 4 martie 2011.

Ca atare, SC

"R." SPRL a avut calitatea de lichidator judiciar din data de 9 iulie

2010 până la data de 4 martie 2011.

La 13 ianuarie 2011,

SC "R." SPRL a încunoștințat pârâta cu privire la faptul că a făcut

cererea de înlocuire din calitatea de lichidator judiciar în dosarul

reclamantei.

Prima instanță a

apreciat că în mod corect organele fiscale au comunicat procesul-verbal de

control la data de 14 decembrie 2010 la sediul lichidatorului.

Faptul că SC

"R." SPRL a formulat cererea de înlocuire din calitatea de lichidator

judiciar nu are nicio relevanță, de vreme ce acest fapt a fost adus la

cunoștința organelor fiscale după data comunicării actului administrativ fiscal

(la 13 ianuarie 2011). Faptul că lichidatorul primise sau nu numirea este unul

exterior raportului juridic din speță.

Contestația formulată

împotriva procesului-verbal din 27 octombrie 2010, prin care reclamanta și-a

ales un sediu la avocat, nu poate fi invocată drept argument pentru comunicarea

celui de-al doilea act fiscal la acel sediu.

Nu are relevanță

faptul că Administrația Finanțelor Publice a sectorului 1 București a comunicat

alte acte la sediul social, de vreme ce dispozițiile legale privind comunicarea

actelor societăților aflate în insolvență au fost respectate.

de reclamanta SC "S.D." SRL.

În recursul său,

reclamanta a solicitat casarea parțială a sentinței, în sensul anulării și a

deciziei din 24 mai 2011 emisă de ANAF - Direcția Generală de Soluționare a

Contestațiilor.

În motivarea căii de atac,

încadrată în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a

susținut faptul că sentința contestată a fost dată cu încălcarea și aplicarea

greșită a legii.

În dezvoltarea

acestui motiv de recurs a fost prezentată de către recurentă situația factuală

existentă în speță și au fost formulate următoarele critici de nelegalitate cu

privire la hotărârea judecătorească atacată:

instanțe în sensul că "cele două acte fiscale au fost comunicate

reclamantei, societate în insolvență, la data de 10 decembrie 2010, fiind

primite de SC "R." SPRL - lichidator judiciar - la data de 14

decembrie 2010", este greșită.

Lichidatorul a

refuzat orice discuție cu organele fiscale atunci când acestea au încercat

continuarea controlului fiscal la sediul său, precum și comunicarea

procesului-verbal de control.

Față de acest refuz,

organele fiscale au trimis prin poștă, tot la sediul lichidatorului,

procesul-verbal de control.

O dată cu primirea

acestor documente, lichidatorul a început să facă demersurile necesare pentru a

refuza mandatul încredințat, lucru ce a fost comunicat verbal reprezentanților

autorității fiscale.

curtea de apel a considerat că "faptul că SC "R." SPRL a

formulat cererea de înlocuire din calitatea de lichidator judiciar nu are nicio

relevanță (...); faptul că lichidatorul primise sau nu numirea este unul

exterior raportului juridic din speță."

Până la comunicarea

hotărârii de deschidere a procedurii insolvenței și de numire a sa,

lichidatorul nu reprezintă societatea și nu poate să întreprindă nicio măsură

în legătură cu aceasta.

Tribunalul București

nu a procedat la comunicarea încheierii de numire ca lichidator către SC

"R." SPRL, lipsind de efectivitate dreptul acestuia de a refuza

numirea în termen de 5 zile de la comunicarea actului de numire.

De la data depunerii

cererii de înlocuire, lichidatorul a considerat că nu mai reprezintă debitorul

SC "S.D." SRL și nu a mai luat legătura cu reprezentanții societății

pentru a le comunica documentele.

judecătorul fondului a reținut că "refuzul SC "R." SPRL de a

semna pentru comunicarea actului administrativ fiscal din 27 octombrie 2010 nu

are nicio relevanță, de vreme ce acesta a fost comunicat lichidatorului prin

poștă."

Lichidatorul a

refuzat primirea actului, deoarece nu știa că a fost desemnat în această

calitate și a precizat că nici nu intenționează să exercite o astfel de

însărcinare.

În această situație,

organul fiscal trebuia să comunice actele aflate în discuție la sediul ales al

SC "S.D." SRL, după cum a procedat și în alte situații.

Ca atare, recurenta a

concluzionat că cel de-al doilea set de acte administrative de control nu a

fost comunicat în mod legal la sediul lichidatorului judiciar.

de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală

În recursul său,

pârâta a solicitat, în principal, modificarea hotărârii judecătorești, în

sensul admiterii excepției lipsei calității sale procesuale pasive în ceea ce

privește capătul de cerere ce vizează anularea deciziei din 24 februarie 2011

emisă de Administrația Finanțelor Publice a sectorului 1 București, iar, în

subsidiar, modificarea hotărârii, în sensul respingerii ca rămas fără obiect a

capătului de cerere anterior individualizat.

În motivarea căii de

atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

recurenta a susținut faptul că nu are calitate procesuală pasivă, deoarece nu

este emitenta deciziei din 24 februarie 2011, iar faptul că Administrația

Finanțelor Publice a sectorului 1 București se află în subordinea sa nu

prezintă nicio relevanță juridică, în raport de dispozițiile art. 1 alin. (1)

și art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.

În altă ordine de

idei, recurenta a susținut că cererea de anulare a deciziei din 24 februarie

2011 a rămas fără obiect, în condițiile în care au fost emise decizia de

impunere din 9 decembrie 2010 și RIF nr. x din aceeași dată.

de Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București în

reprezentarea Administrația Finanțelor Publice a sectorului 1 București

În recursul său,

întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâta a solicitat

modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii capătului de

cerere ce vizează anularea deciziei din 24 februarie 2011 emisă de

Administrația Finanțelor Publice a sectorului 1 București.

În motivare,

recurenta a susținut că, în raport de dispozițiile art. 44 alin. (2) lit. c) C.

proc. fisc., procesul-verbal din 27 octombrie 2010 a fost comunicat prin poștă,

iar lichidatorul judiciar a luat cunoștință de acesta la data de 29 octombrie

în cadrul termenului legal de 30 de zile de la comunicare.

în recurs

Instanța a luat act de

faptul că noul lichidator al SC "S.D." SRL este B.I.I., care a arătat

că își însușește memoriul de recurs depus de reprezentanții convenționali ai

societății.

Recurenta-reclamantă

a depus la dosar copia dovezii de comunicare a procesului-verbal din 27 octombrie

2010, precum și factura emisă la data de 30 noiembrie 2010 cu nr. x, probe

admisibile în recurs, în raport de dispozițiile art. 305 C. proc. civ.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursurilor

Analizând sentința

atacată, prin prisma motivelor de recurs, dar și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursurile

declarate de reclamantă și de pârâta ANAF sunt fondate, iar recursul declarat

de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București în

reprezentarea Administrația Finanțelor Publice a sectorului 1 București este

nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

recursul formulat de reclamanta SC "S.D." SRL.

Prin decizia din 24

mai 2011 emisă de ANAF - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a

fost respinsă ca tardiv formulată contestația depusă de recurenta-reclamantă

împotriva deciziei privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de

inspecția fiscală din 9 decembrie 2010 pentru suma totală de 46.300.474 lei,

precum și a procesului-verbal din 9 decembrie 2010.

Emitentul actului

administrativ a reținut, în esență, faptul că autorul contestației nu a

respectat termenul legal de depunere a acesteia, respectiv cel de 30 de zile de

la comunicare.

Astfel, decizia

privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția

fiscală din 9 decembrie 2010, raportul de inspecție fiscală din 9 decembrie

2010 și anexele aferente au fost comunicate lichidatorului SC R. SPRL cu adresa

din 10 decembrie 2010, care a fost primită la sediul acestuia din București,

sub semnătură, la data de 14 decembrie 2010, conform confirmării de primire

existente în copie la dosarul cauzei (CAB).

Autoritatea fiscală

competentă să soluționeze recursul administrativ a apreciat că lichidatorul SC

R. SPRL al societății recurente avea dreptul să depună contestația la organul

care a emis decizia privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite

de inspecția fiscală din 9 decembrie 2010, respectiv la Administrația

Finanțelor Publice a Sectorului 1, până la data de 14 ianuarie 2011, inclusiv.

Contestația semnată

și ștampilată de avocatul A.A. din cadrul SCA P.A. și însușită de lichidatorul

Cabinetul individual de insolvență B.I.R.R. a fost înregistrată la data de 18

aprilie 2011, sub nr. x, așa cum reiese din amprenta ștampilei Serviciului

Registratură generală din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală

aplicată pe contestația aflată în original la dosarul cauzei.

Prima instanță a confirmat

soluția dispusă de ANAF - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor,

reținând faptul că cele două acte fiscale au fost comunicate reclamantei,

societate în insolvență, la data de 10 decembrie 2010, fiind primite de SC

"R." SPRL - lichidator judiciar - la data de 14 decembrie 2010.

Această concluzie nu

este corectă și nu va fi împărtășită de instanța de control judiciar.

Reevaluând întregul

ansamblu probator administrat în cauză, inclusiv în etapa recursului și

răspunzând, în același timp, la criticile formulate de recurentă, Înalta Curte

reține următoarele:

Problema aflată în

divergență este aceea dacă comunicarea deciziei privind obligațiile fiscale

suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală din 9 decembrie 2010, a

raportului de inspecție fiscală din 9 decembrie 2010 și a anexelor aferente

către lichidatorul SC R. SPRL respectă cerințele impuse de dispozițiile art. 44

alin. (2) C. proc. fisc., cu modificările și completările ulterioare, conform

căruia:

"2) Actul

administrativ fiscal se comunică după cum urmează:

a) prin prezentarea

contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului

administrativ fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind data

ridicării sub semnătură a actului;

b) prin remiterea,

sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite

ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicării fiind data remiterii sub

semnătură a actului;

c) prin poștă, la

domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare

de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură

transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii

acestuia;

d) prin

publicitate."

De asemenea, potrivit

art. 31 alin. (1) lit. c) C. proc. fisc., cu modificările și completările

ulterioare, "În cadrul creanțelor fiscale administrate de Ministerul

Economiei și Finanțelor prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin

domiciliu fiscal se înțelege (...) pentru persoanele juridice, sediul social

sau locul unde se exercită gestiunea administrativă și conducerea efectivă a

afacerilor, în cazul în care acestea nu se realizează la sediul social

declarat."

Din interpretarea

celor două norme anterior citate, rezultă faptul că scopul pentru care

legiuitorul a instituit această procedură de comunicare a actelor

administrative fiscale a fost asigurarea efectivității dreptului de informare a

contribuabilului și a dreptului la apărare.

Prin încheierea din

data 9 iulie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 26153/3/2010, Tribunalul București,

secția a VII-a comercială a desemnat drept lichidator judiciar al SC

"S.D." SRL - aflată sub incidența Legii nr. 85/2006 - pe SC R. SPRL,

fără însă a proceda la comunicarea încheierii către lichidator.

Într-adevăr, actele

administrative fiscale aflate în discuție au fost comunicate lichidatorului SC

R. SPRL, cu adresa din 10 decembrie 2010, care a fost primită la sediul

acestuia, sub semnătură, la data de 14 decembrie 2010.

Lichidatorul a

solicitat înlocuirea prin cererea înregistrată la registratura instanței în

data de 3 decembrie 2010. Această cerere a fost admisă de Tribunalul București,

secția a VII-a comercială, prin încheierea de ședință din data de 4 martie

2011, prin care s-a dispus înlocuirea lichidatorului judiciar SC R. SPRL cu

Cabinetul individual de insolvență B.I.R.R.

Înalta Curte

apreciază că este nelegală comunicarea actelor administrative fiscale aflate în

discuție către lichidatorul SC R. SPRL pentru argumentele ce vor fi redate în

continuare.

Până la momentul

comunicării hotărârii de deschidere a procedurii insolvenței și de numire a sa,

lichidatorul nu reprezintă societatea și nu poate să întreprindă nicio măsură

în legătură cu aceasta.

Tribunalul București,

secția a VII-a comercială, nu a procedat la comunicarea încheierii de numire ca

lichidator către SC "R." SPRL, lipsind de efectivitate dreptul

acestuia de a refuza numirea, "în termen de 5 zile de la comunicarea

sentinței de numire", după cum impun prevederile art. 22 alin. (1) din

Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

Faptul că organele de

inspecție fiscală, cu ocazia controlului fiscal, au informat SC "R."

SPRL că a fost numit lichidator al SC "S.D." SRL nu echivalează cu o

comunicare a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii insolvenței și

de numire ca lichidator, în sensul legii insolvenței.

În condițiile în care

lichidatorul a primit un mandat pe care nu îl cunoștea și pe care nici nu l-a

acceptat, comunicarea actelor administrative către acesta nu poate avea nicio

relevanță juridică.

Pe problema

analizată, instanța de control judiciar apreciază că se impun a fi nominalizate

prevederile art. 12 C. proc. fisc., cu modificările și completările ulterioare,

care statuează că "relațiile dintre contribuabili și organele fiscale

trebuie să fie fundamentate pe bună-credință, în scopul realizării cerințelor

legii."

În aplicarea

principiului bunei-credințe, organul fiscal trebuia să comunice actele

administrative fiscale deduse controlului de legalitate la sediul ales al

societății, după cum a procedat și în alte situații și după cum permit

dispozițiile art. 44 alin. (4) C. proc. fisc., cu modificările și completările

ulterioare, coroborate cu cele ale art. 93 C. proc. civ.

Relevante pe

chestiunea aflată în discuție sunt și considerentele expuse de instanța

constituțională în Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011: "Interesul

organelor fiscale de aducere la cunoștința contribuabilului a existenței unei

obligații fiscale al cărei creditor este însuși statul implică necesitatea comunicării

actului administrativ în care aceasta este consemnată în modalități care să

asigure aducerea efectivă la cunoștința contribuabilului despre existența unor

obligații fiscale în sarcina sa."

Ca atare, în speța de

față, instanța apreciază că modul în care s-a realizat comunicarea actelor

administrative fiscale nu poate fi opozabil societății recurente, întrucât

încalcă dispozițiile cu caracter imperativ ale art. 31 și art. 44 C. proc.

fisc., cu modificările și completările ulterioare.

În aceste condiții,

Înalta Curte apreciază că recursul administrativ formulat de societatea

recurentă, prin reprezentanții aleși, a respectat termenul reglementat de art.

207 alin. (1) C. proc. fisc., cu modificările și completările ulterioare.

Ca atare, în raport

de considerentele anterior arătate, decizia din 24 mai 2011 emisă de ANAF -

Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, prin care a fost respinsă ca

tardiv formulată contestația recurentei-reclamante, este nelegală.

recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a

municipiului București în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice a

sectorului 1 București

În cadrul memoriului

de recurs, încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., partea a

susținut că soluția pronunțată de prima instanță în privința cererii de anulare

a deciziei din 24 februarie 2011 emisă de Administrația Finanțelor Publice a

sectorului 1 București este nelegală.

În motivare,

recurenta a susținut că, în raport de dispozițiile art. 44 alin. (2) pct. c) C.

proc. fisc., procesul-verbal din 27 octombrie 2010 a fost comunicat prin poștă,

iar lichidatorul judiciar a luat cunoștință de acesta la data de 29 octombrie

în cadrul termenului legal de 30 de zile de la comunicare.

Înalta Curte

apreciază că recursul este nefondat, în condițiile în care, din actele

dosarului, rezultă în mod indubitabil faptul că procesul-verbal din 27

octombrie 2010 a fost comunicat prin poștă la data de 1 noiembrie 2010, iar

contestația administrativă a fost depusă la data de 30 noiembrie 2010.

recursul formulat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală

Înalta Curte

apreciază că recurenta nu are calitate procesuală pasivă pe capătul de cerere

având ca obiect anularea deciziei din 24 februarie 2011, deoarece nu este

emitenta acestui act administrativ.

soluției adoptate în recurs

Pe cale de

consecință, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată,

coroborat cu art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite

recursurile declarate de reclamanta SC "S.D." SRL și de pârâta ANAF,

va modifica în parte sentința atacată, în sensul că va anula decizia din 24 mai

2011 emisă de ANAF - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și o va

obliga pe aceasta să soluționeze pe fond contestația reclamantei împotriva

deciziei privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de

inspecția fiscală din 9 decembrie 2010, a raportului de inspecție fiscală din 9

decembrie 2010 și a anexelor aferente. Înalta Curte va admite excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtei ANAF pe capătul de cerere având ca obiect

anularea deciziei din 24 februarie 2011 emisă de Administrația Finanțelor Publice

a sectorului 1 București și va respinge acțiunea reclamantei formulată în

contradictoriu cu această pârâtă. Totodată, instanța de control judiciar va

respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a

municipiului București, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de reclamanta SC "S.D." SRL, prin lichidator judiciar

B.I.I. și de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva

Sentinței civile nr. 1154 din 21 februarie 2012 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte

sentința atacată.

Anulează Decizia nr.

205 din 24 mai 2011 emisă de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală -

Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și o obligă pe aceasta să

soluționeze pe fond contestația formulată de reclamantă, împotriva deciziei

privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția

fiscală din 9 decembrie 2010, a R.I.F. din 9 decembrie 2010 și a anexelor

aferente, contestație înregistrată la Agenția Națională de Administrare Fiscală

din 10 mai 2011.

Admite excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția Națională de Administrare

Fiscală pe capătul de cerere având ca obiect anularea deciziei din 24 februarie

2011 emisă de pârâta Administrația Finanțelor Publice a sectorului 1 București

și, în consecință:

Respinge acest capăt

de cerere ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală

pasivă.

Respinge recursul

declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului

București împotriva Sentinței civile nr. 1154 din 21 februarie 2012 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 2 iulie 2014.

Procesat de GGC - CL