ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 144/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 17 din 18 iunie 2009, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, cererea de suspendare formulată de reclamanta T.M.V., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și M.M.F.P.S., și a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 369 din 23 aprilie 2009 emis de conducătorul acestei din urmă autorități pârâte, până la soluționarea irevocabilă a cauzei pe fond. Prin aceeași hotărâre, prima instanță a admis excepția inadmisibilității, invocată de Guvernul României, respingând, ca atare, cererea de suspendare a O.U.G. nr. 37/2009.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Referitor la lipsa calității procesuale pasive a Guvernului României în cererea având ca obiect suspendarea Ordinului nr. 367 din 23 aprilie 2009:

Reclamanta a formulat cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu doi pârâți, fiecare dintre aceștia fiind emitentul unuia dintre cele doua acte a căror anulare se cere, calitatea procesuală a fiecăruia dintre pârâți fiind determinată de faptul că este emitentul unuia dintre cele două acte contestate. În mod firesc, pârâtul Guvernul României are calitate procesuală în privința cererilor având ca obiect suspendarea și mai apoi anularea O.U.G. nr. 37/2009, după cum, tot așa, pârâtul M.M.F.P.S. are calitate procesuală în privința cererilor având ca obiect suspendarea și, mai apoi, anularea Ordinului nr. 367 din 23 aprilie 2009.

Nimic din conținutul cererii de chemare în judecată nu conduce la concluzia că reclamanta ar fi săvârșit vreo eroare în această privință, întrucât rezultă cu certitudine că cele două cereri sunt susținute fiecare în contradictoriu cu cei doi pârâți emitenți ai celor două acte contestate.

Cererile de suspendare și de anulare sunt susținute separat în raport de fiecare emitent al actului contestat, astfel încât nu s-a creat nici o confuzie între persoana chemată în judecată în calitate de pârât și calitatea de titular al dreptului, respectiv al obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept material dedus judecății în privința cererii de suspendare.

În mod evident, reține prima instanță, nici unul dintre cei doi pârâți nu ar avea calitate procesuală dacă s-ar cere prin două acțiuni distincte suspendarea și mai apoi anularea celor două acte, în ipoteza în care nu ar fi fost chemați în judecată în litigiul în cere se discută legalitatea propriilor acte emise.

Or, se arată de către prima instanță, o bună administrare a justiției impune judecarea împreună a celor două cereri, împrejurare ce a determinat o coparticipare procesuală pasivă a celor doi pârâți, însă nu solidară, ci divizibilă, respectiv fiecare pentru actul adoptat. Sunt incidente dispozițiile art. 47 teza finală C. proc. civ., cererile reclamantei având aceiași cauză, respectiv încetarea raportului de serviciu.

Referitor la excepția inadmisibilității cererii de suspendare a executării O.U.G. nr. 37/2009, invocată de către pârâtul Guvernul României, prima instanță a apreciat că este fondată, reținând că actul contestat nu este un act administrativ, în sensul art. 2, alin. (1), lit. c), din Legea nr. 554/2004.

Cu privire la cererea de suspendare a Ordinului nr. 369 din 23 aprilie 2009 emis de către conducătorul pârâtului M.M.F.P.S., prima instanță a reținut următoarele:

În condițiile art. 14 la care face trimitere art. 15 din Legea nr. 554/2004, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazul bine justificat reprezintă împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ atacat.

Or, arată prima instanță, prin ordinul atacat a avut loc o încetare intempestivă a raportului de serviciu al reclamantei aparent din motive neimputabile și în temeiul legii, respectiv al O.U.G. nr. 37/2009.

Se arată în considerentele încheierii recurate că încetarea intempestivă a raportului de serviciu, cu atât mai mult pentru motive neimputabile funcționarului public, numit anterior în funcția publică de conducere pentru un anumit interval de timp determinat încă de la începutul raportului de serviciu, creează o anumită aparență de nelegalitate în privința actului prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu.

Această împrejurare, apreciază prima instanță, creează în mod cert o pagubă iminentă funcționarului public în cauză, atât de natură patrimonială, respectiv diminuarea indemnizației ca urmare a schimbării unilaterale a poziției ierarhice și anume din funcție de conducere într-una de execuție, cât și nepatrimoniale.

Apărările vizând lipsa de obiect a cererii au fost respinse de prima instanță ca neîntemeiate, reținându-se că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă pretenția concretă a reclamantului, care trebuie să fie licită, posibilă și determinată sau determinabilă. În speță, reține prima instanță, reclamantul solicită anularea actelor administrative prin care a fost eliberat din funcție, urmărind reintegrarea sa în funcția deținută, independent de funcția pe care în prezent o exercită.

Împotriva acestei hotărârî, în termenul legal a declarat recurs pârâtul M.M.F.P.S., solicitând modificarea ei în sensul respingerii în întregime a cererii de suspendare formulată de reclamantă ca fiind neîntemeiată.

A fost invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia s-a susținut, în esență, că judecătorul fondului trebuia să constate inadmisibilitatea cererii pentru neîndeplinirea celor două condiții impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune măsura de excepție a suspendării actului administrativ contestat, întrucât, pe de o parte, prin emiterea acestuia au fost executate prevederile imperative ale O.U.G. nr. 37/2009, iar pe de altă parte, prin Ordinul nr. 662 din 22 mai 2009, emis anterior datei de la care s-au produs efectele ordinului contestat în prezenta cauză, raportul de serviciu al reclamantei a fost modificat, la cererea acesteia, în sensul mutării definitive pe o funcție de execuție.

Examinând actele dosarului, Înalta Curte reține că recursul este fondat, fiind incident în cauză motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru considerentele în continuare arătate.

În conformitate cu dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral.

Pentru aceleași motive, suspendarea executării unui astfel de act poate fi solicitată de reclamant și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat, așa cum prevede art. 15 din aceeași lege.

Din interpretarea coroborată a acestor prevederi legale rezultă necesitatea întrunirii cumulative a celor două condiții - cazul bine justificat și iminența pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ș) și t) - care, prin tonul lor restrictiv - recuperativ, denotă caracterul de excepție al măsurii suspendării executării actului administrativ, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat.

Suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prim mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul juridic al Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a U.E.

În sensul acestor instrumente juridice, suspendarea poate fi acordată atunci când, în raport de ansamblul circumstanțelor și intereselor prezente în cauză, se apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube grave, dificil de reparat și există argumente juridice valabile față de nelegalitatea acestuia.

Prin urmare, cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării.

În raport de circumstanțele concrete ale prezentei cauze, îndeplinirea cumulativă a celor două condiții impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a fost greșit reținută.

Astfel, pretinsa încetare intempestivă a raportului de serviciu din motive aparent neimputabile, dar în temeiul legii, respectiv a O.U.G. nr. 37/2009 - în vigoare la data examinării cererii - nu poate fi circumscrisă unui caz bine justificat, în sensul acestei legi a contenciosului administrativ.

O atare circumscriere au putea fi realizată numai prin prisma evenimentelor legislative ulterioare care s-au concretizat în abrogarea respectivului act normativ, fără însă a putea influența soluția ce se impune în cauză, în condițiile în care, prin Ordinul nr. 662 din 22 mai 2009, raportul de serviciu al reclamantei a fost modificat, la cererea sa, în sensul mutării definitive într-o funcție de execuție și nu s-a făcut dovada că ordinul respectiv a fost supus controlului de legalitate al instanței specializate de contencios administrativ.

În raport cu această situație de fapt, nu poate fi reținută nici iminența unei pagube care să fie dificil de reperat, evident fiind că, în ipoteza anulării actului contestat, reclamantei îi vor fi acordate despăgubirile bănești aferente diferențelor salariale dintre cele două funcții în discuție.

Față de cele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3), corelat cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul și va modifica, în parte, încheierea atacată în sensul respingerii cererii de suspendare a executării Ordinului nr. 369 din 23 aprilie 2009, menținând celelalte dispoziții ale acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul M.M.F.P.S. împotriva Încheierii nr. 17 din 18 iunie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică încheierea atacată, în sensul că respinge cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 369 din 23 aprilie 2009, emis de pârâtul M.M.F.P.S., ca neîntemeiată.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2010.