ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5604/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 996 din 11 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C.N.P.A.S. pe capetele de cerere privind anularea și suspendarea executării O.U.G. nr. 37/2009, a respins cererile de anulare și suspendarea executării O.U.G. nr. 37/2009 față de pârâta C.N.P.A.S. pentru lipsa calității procesuale pasive, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Guvernul României pe capetele de cerere privind anularea și suspendarea executării Ordinului nr. 453/2009, a respins cererile de anulare și suspendare a executării Ordinului nr. 453/2009 față de pârâtul Guvernul României, pentru lipsa calității procesuale pasive, a admis excepția inadmisibilității, a respins ca inadmisibile cererile de anulare și suspendarea executării O.U.G.

nr. 37/2009 împotriva pârâtului Guvernul României, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta R.A., în contradictoriu cu pârâta C.N.P.A.S., a anulat Ordinul nr. 453/2009 față de pârâta C.N.P.A.S. și a respins cererea reclamantei de suspendare a executării Ordinului nr. 453/2009 față de pârâta C.N.P.A.S. ca rămasă fără obiect. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că prin capetele 3 și 4 din cererea de chemare în judecată se solicita anularea, respectiv suspendarea unui act emis de o altă autoritate publică (anularea și suspendarea executării O.U.G. nr. 37/2009, emise de celălalt pârât, Guvernul României).

De asemenea, instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Guvernul României pe capetele 1 și 2 din cererea de chemare în judecată și a respins aceste capete de cerere față de pârâtul Guvernul României pentru lipsa calității procesuale pasive reținând prin aceste capete de cerere se solicită anularea și suspendarea executării unui act administrativ, Ordinului nr. 453/2009, emis de o altă autoritate publică, respectiv Președintele Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale). În privința capetelor 3 și 4 de cerere prin care se solicita anularea și suspendarea executării O.U.G. nr. 37/2009, în baza art. 9 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, a admis excepția inadmisibilității și, în consecință, le-a respins ca inadmisibile.

Atunci când obiectul exclusiv al acțiunii principale introduse la instanța de judecată este constatarea neconstituționalității unei ordonanțe simple sau ordonanțe de urgență a Guvernului, excepția de neconstituționalitate este transformată într-o veritabilă acțiune, pierzându-și, astfel, natura sa de excepție, înțeleasă ca un mijloc de apărare care nu pune în discuție fondul pretenției deduse judecății. Pe fondul cererii de anulare a Ordinului nr. 453/2009, instanța de fond a reținut că acest ordin a fost emis în temeiul O.U.G. nr. 37/2009, iar prin Decizia nr. 1257/2009, pronunțată de Curtea Constituțională s-a declarat neconstituționalitatea O.U.G. nr. 37/2009. Ca urmare a lipsirii de efecte juridice a O.U.G.

nr. 37/2009, va rămâne fără efecte juridice Ordinul nr. 453/2009, deoarece acesta a fost emis în temeiul O.U.G. nr. 37/2009. Din aceste motive, a fost admisă cererea față de pârâta C.N.P.A.S. și a fost anulat Ordinul nr. 453/2009, iar cererea de suspendare a executării acestui ordin a fost respinsă ca rămasă fără obiect. Împotriva hotărârii instanței de fond Casa Națională de Pensii Publice a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că instanța de fond nu a ținut cont de excepția prematuritătii cererii de anulare a Ordinului nr. 453/2009 emis de Președintele C.N.P.A.S. invocată de C.N.P.A.S. și admisă de Curtea de Apel București prin sentința civilă nr. 413 din 22 ianuarie 2011. Faptul că dispozițiile O.U.G.

nr. 37/2009 precum și cele ale O.U.G. nr. 105 2009 au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257/2009 și nr. 1629/2009 și și-au încetat efectele în 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, nu duce la încetarea de drept și a efectelor actelor administrative emise în baza respectivelor ordonanțe. Recurenta mai arată că Ordinul nr. 453/2009 emis de C.N.P.A.S., prin care reclamantei, care deținea funcția publică de conducere de director executiv adjunct al Casei Județene de Pensii Tulcea, i se aduce la cunoștință că funcția publică s-a desființat, potrivit O.U.G. nr. 37/2009 și se află în perioada de preaviz de 30 de zile calendaristice, potrivit art. 99 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 republicată, la sfârșitul acestei perioade fiind eliberată din funcția publică ca urmare a desființării postului, este temeinic și legal.

Examinând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 din C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, și a realizat o încadrare juridică adecvată. Astfel, prin Ordinul nr. 453/2009 Președintele Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale reclamanta după un preaviz de 30 zile a fost eliberată din funcția publică de conducere de director executiv adjunct.

Temeiul juridic al acestei măsuri administrative l-a constituit art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice locale, art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3)-alin. (7) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, precum și art. 7 alin. (6) din H.G. nr. 8/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale. Înalta Curte apreciază că pentru argumentarea soluției adoptate în legătură cu problema de drept dedusă judecății se impune prezentarea unor scurte considerații cu privire la excepția de neconstituționalitate și efectele acesteia. Controlul de constituționalitate exercitat pe calea excepției de neconstituționalitate este un control de conformitate și conformare a legii sau ordonanțelor guvernamentale cu dispozițiile Constituției, în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor și libertăților cetățenești.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției; pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. Conform alin. (4) din articolul aflat în discuție, deciziile Curții Constituționale se publică în M. Of. al României; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Ca atare, deciziile Curții Constituționale privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate sunt de imediată aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate neconstituționale din sistemul normativ. Cu alte cuvinte, în situația în care soluția Curții Constituționale nu ar avea aplicare directă și imediată, întreaga procedură de control a constituționalității legilor și ordonanțelor ar fi lipsită de finalitate. Pe acest aspect, poate fi amintită și Decizia Curții Constituționale nr. 186/1999 în care s-a statuat că instanțele judecătorești trebuie să facă aplicarea directă a dispozițiilor constituționale relevante, în sensul de a înlătura prevederile neconstituționale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea acestora.

Plenul Curții Constituționale, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție și art. 15 și urm. din Legea nr. 47/1992, a exercitat controlul de constituționale a priori asupra legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 și, totodată, asupra ordonanței respective, care constituie conținutul normativ al legii. Prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, instanța constituțională a declarat neconstituțională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor deciziei rezultă că viciul neconstituționalității afectează însuși actul normativ aprobat prin această lege. De asemenea, prin decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, instanța constituțională a declarat neconstituțională și O.U.G.

nr. 105/2009. În considerentele deciziilor anterior enunțate, Curtea Constituțională a arătat, în esență, că modalitatea de reglementare a funcției publice, respectiv „actul administrativ” de numire reprezintă construcții juridice deficitare și confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator și a naturii juridice a contractului de management. În plus, instanța constituțională a precizat că, prin adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituție, statutul juridic al funcției publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competență materială.

Potrivit art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, acțiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operațiuni administrative. Același text de lege reglementează, în alin. (4), situația acțiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituțională ordonanța prin admiterea unei excepții într-o altă cauză.

Din analiza acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate a ordonanței într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepției, și în cauze similare, care au ca temei juridic aceleași prevederi declarate neconstituționale. În cauza de față, intimata-reclamantă a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcție, temeiul juridic fiind art. 1 și art. 9 din Legea nr. 554/2004. După cum s-a relevat anterior, această măsură a avut la bază aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 37/2009 care a fost declarată neconstituțională, prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 . Ca atare, în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, efectele acestei decizii a instanței constituționale se extind și asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G.

nr. 37/2009. În altă ordine de idei, Înalta Curte reține că eliberarea intimatei-reclamante din funcția publică pe care o deținea, în alte situații decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcție, care se circumscrie noțiunii de securitate socială, protejată prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului și actele comunitare, precum și prin alte tratate internaționale la care România este parte și a căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. 11 și art. 20 din Constituția României. Înalta Curte arată că actul și măsura adoptată în baza acestei ordonanțe sunt afectate de viciul de neconstituționalitate al ordonanței și, în consecință, corect au fost anulate de instanța de fond.

Reținând culpa procesuală a recurentei, în temeiul dispozițiilor art. 274 din C. proc. civ., aceasta va fi obligată la plata sumei de 2.000 RON cheltuieli de judecată către intimata R.A. Pentru considerentele anterior arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Națională de Pensii Publice, împotriva sentinței civile nr. 996 din 11 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta la plata sumei de 2.000 RON cheltuieli de judecată către intimata R.A. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2011.