ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5604/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5604/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 996 din 11 februarie 2011 a
Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a
admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C.N.P.A.S. pe
capetele de cerere privind anularea și suspendarea executării O.U.G. nr.
37/2009, a respins cererile de anulare și suspendarea executării O.U.G. nr.
37/2009 față de pârâta C.N.P.A.S. pentru lipsa calității procesuale pasive, a
admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Guvernul României
pe capetele de cerere privind anularea și suspendarea executării Ordinului nr.
453/2009, a respins cererile de anulare și suspendare a executării Ordinului
nr. 453/2009 față de pârâtul Guvernul României, pentru lipsa calității
procesuale pasive, a admis excepția inadmisibilității, a respins ca
inadmisibile cererile de anulare și suspendarea executării O.U.G. nr. 37/2009
împotriva pârâtului Guvernul României, a admis în parte acțiunea formulată de
reclamanta R.A., în contradictoriu cu pârâta C.N.P.A.S., a anulat Ordinul nr.
453/2009 față de pârâta C.N.P.A.S. și a respins cererea reclamantei de
suspendare a executării Ordinului nr. 453/2009 față de pârâta C.N.P.A.S. ca
rămasă fără obiect.
Pentru a pronunța
această soluție instanța de fond a reținut că prin capetele 3 și 4 din cererea
de chemare în judecată se solicita anularea, respectiv suspendarea unui act
emis de o altă autoritate publică (anularea și suspendarea executării O.U.G.
nr. 37/2009, emise de celălalt pârât, Guvernul României).
De asemenea, instanța
de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului
Guvernul României pe capetele 1 și 2 din cererea de chemare în judecată și a
respins aceste capete de cerere față de pârâtul Guvernul României pentru lipsa
calității procesuale pasive reținând prin aceste capete de cerere se solicită
anularea și suspendarea executării unui act administrativ, Ordinului nr. 453/2009,
emis de o altă autoritate publică, respectiv Președintele Casei Naționale de
Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale).
În privința capetelor
3 și 4 de cerere prin care se solicita anularea și suspendarea executării O.U.G.
nr. 37/2009, în baza art. 9 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ
nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, a admis excepția
inadmisibilității și, în consecință, le-a respins ca inadmisibile.
Atunci când obiectul
exclusiv al acțiunii principale introduse la instanța de judecată este
constatarea neconstituționalității unei ordonanțe simple sau ordonanțe de
urgență a Guvernului, excepția de neconstituționalitate este transformată
într-o veritabilă acțiune, pierzându-și, astfel, natura sa de excepție,
înțeleasă ca un mijloc de apărare care nu pune în discuție fondul pretenției
deduse judecății.
Pe fondul cererii de
anulare a Ordinului nr. 453/2009, instanța de fond a reținut că acest ordin a
fost emis în temeiul O.U.G. nr. 37/2009, iar prin Decizia nr. 1257/2009,
pronunțată de Curtea Constituțională s-a declarat neconstituționalitatea O.U.G.
nr. 37/2009.
Ca urmare a lipsirii
de efecte juridice a O.U.G. nr. 37/2009, va rămâne fără efecte juridice Ordinul
nr. 453/2009, deoarece acesta a fost emis în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.
Din aceste motive, a
fost admisă cererea față de pârâta C.N.P.A.S. și a fost anulat Ordinul nr. 453/2009,
iar cererea de suspendare a executării acestui ordin a fost respinsă ca rămasă
fără obiect.
Împotriva hotărârii
instanței de fond Casa Națională de Pensii Publice a declarat recurs,
criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului
se arată că
instanța
de fond nu a ținut cont de excepția prematuritătii cererii de anulare a
Ordinului nr. 453/2009 emis de Președintele C.N.P.A.S. invocată de C.N.P.A.S.
și admisă de Curtea de Apel București prin sentința civilă nr. 413 din 22 ianuarie
2011.
Faptul că
dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009 precum și cele ale O.U.G. nr. 105 2009 au fost
declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257/2009
și nr. 1629/2009 și și-au încetat efectele în 45 de zile de la publicarea deciziei
Curții Constituționale, nu duce la încetarea de drept și a efectelor actelor
administrative emise în baza respectivelor ordonanțe.
Recurenta mai arată
că Ordinul nr. 453/2009 emis de C.N.P.A.S., prin care reclamantei, care deținea
funcția publică de conducere de director executiv adjunct al Casei Județene de
Pensii Tulcea, i se aduce la cunoștință că funcția publică s-a desființat,
potrivit O.U.G. nr. 37/2009 și se află în perioada de preaviz de 30 de zile
calendaristice, potrivit art. 99 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 republicată,
la sfârșitul acestei perioade fiind eliberată din funcția publică ca urmare a
desființării postului, este temeinic și legal.
Examinând sentința
atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304
1
din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat
pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Instanța de control
judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304
sau art. 304
1
din C. proc. civ., în vederea casării sau modificării
hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de
materialul probator administrat în cauză, și a realizat o încadrare juridică
adecvată.
Astfel, prin Ordinul
nr. 453/2009 Președintele Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de
Asigurări Sociale reclamanta după un preaviz de 30 zile a fost eliberată din
funcția publică de conducere de director executiv adjunct.
Temeiul juridic al
acestei măsuri administrative l-a constituit art. III alin. (1) din O.U.G. nr.
37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației
publice locale, art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3)-alin. (7) din Legea nr.
188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, precum și art. 7
alin. (6) din H.G. nr. 8/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului
Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.
Înalta Curte
apreciază că pentru argumentarea soluției adoptate în legătură cu problema de
drept dedusă judecății se impune prezentarea unor scurte considerații cu
privire la excepția de neconstituționalitate și efectele acesteia.
Controlul
de constituționalitate exercitat pe calea excepției de neconstituționalitate
este un control de conformitate și conformare a legii sau ordonanțelor
guvernamentale cu dispozițiile Constituției, în cadrul căruia prevalează
garantarea drepturilor și libertăților cetățenești.
Potrivit
art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele în
vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale,
își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții
Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu
pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției; pe
durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt
suspendate de drept.
Conform
alin. (4) din articolul aflat în discuție, deciziile Curții Constituționale se
publică în M. Of. al României; de la data publicării, deciziile sunt general
obligatorii și au putere numai pentru viitor.
Ca atare,
deciziile Curții Constituționale privind admiterea unei excepții de
neconstituționalitate sunt de imediată aplicare, cu consecința înlăturării
normei declarate neconstituționale din sistemul normativ.
Cu alte
cuvinte, în situația în care soluția Curții Constituționale nu ar avea aplicare
directă și imediată, întreaga procedură de control a constituționalității
legilor și ordonanțelor ar fi lipsită de finalitate.
Pe acest
aspect, poate fi amintită și Decizia Curții Constituționale nr. 186/1999 în
care s-a statuat că instanțele judecătorești trebuie să facă aplicarea directă
a dispozițiilor constituționale relevante, în sensul de a înlătura prevederile
neconstituționale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea
acestora.
Plenul
Curții Constituționale, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție și art. 15
și urm. din Legea nr. 47/1992, a exercitat controlul de constituționale a
priori asupra legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 și, totodată, asupra
ordonanței respective, care constituie conținutul normativ al legii.
Prin
decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, instanța constituțională a declarat
neconstituțională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, iar din analiza
considerentelor deciziei rezultă că viciul neconstituționalității afectează
însuși actul normativ aprobat prin această lege.
De
asemenea, prin decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, instanța constituțională
a declarat neconstituțională și O.U.G. nr. 105/2009.
În
considerentele deciziilor anterior enunțate, Curtea Constituțională a arătat,
în esență, că modalitatea de reglementare a funcției publice, respectiv „actul
administrativ” de numire reprezintă construcții juridice deficitare și confuze
care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator și a
naturii juridice a contractului de management.
În plus,
instanța constituțională a precizat că, prin adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, au
fost încălcate prevederile art. 15 din Constituție, statutul juridic al
funcției publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât
Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competență materială.
Potrivit
art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată
într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții
din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ,
acțiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile
cauzate prin aceste ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza
acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea
unui act administrativ sau la realizarea unei operațiuni administrative.
Același
text de lege reglementează, în alin. (4), situația acțiunilor formulate de o
persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituțională ordonanța
prin admiterea unei excepții într-o altă cauză.
Din
analiza acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a
prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate a
ordonanței într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii
excepției, și în cauze similare, care au ca temei juridic aceleași prevederi
declarate neconstituționale.
În cauza
de față, intimata-reclamantă a solicitat anularea ordinului de eliberare din
funcție, temeiul juridic fiind art. 1 și art. 9 din Legea nr. 554/2004.
După cum
s-a relevat anterior, această măsură a avut la bază aplicarea prevederilor
O.U.G. nr. 37/2009 care a fost declarată neconstituțională, prin decizia nr.
1257 din 7 octombrie
2009
.
Ca atare,
în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, efectele acestei
decizii a instanței constituționale se extind și asupra celorlalte cauze având ca
obiect anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.
În altă ordine
de idei, Înalta Curte reține că eliberarea intimatei-reclamante din funcția publică
pe care o deținea, în alte situații decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999,
reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor
de funcție, care se circumscrie noțiunii de securitate socială, protejată prin Convenția
Europeană a Drepturilor Omului și actele comunitare, precum și prin alte tratate
internaționale la care România este parte și a căror îndeplinire este obligată să
o asigure, potrivit art. 11 și art. 20 din Constituția României.
Înalta Curte
arată că actul și măsura adoptată în baza acestei ordonanțe sunt afectate de viciul
de neconstituționalitate al ordonanței și, în consecință, corect au fost anulate
de instanța de fond.
Reținând culpa
procesuală a recurentei, în temeiul dispozițiilor art. 274 din C. proc. civ., aceasta
va fi obligată la plata
sumei
de 2.000 RON cheltuieli de judecată către intimata R.A.
Pentru considerentele
anterior arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ.,
coroborat cu art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge
recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de Casa Națională de Pensii Publice, împotriva sentinței civile nr. 996 din 11 februarie
2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,
ca nefondat.
Obligă recurenta la plata sumei de 2.000 RON cheltuieli
de judecată către intimata R.A.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 noiembrie
2011.