ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1298/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond. Prin acțiunea în contencios administrativ formulată la 25 august 2010, reclamantul F.I. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții C.N.P.P. (fosta C.N.P.A.S.), Ministerul Muncii, Familiei și Protecției, Guvernul României și A.N.F.P., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: - anularea Ordinului nr. 496 din 9 iulie 2010 emis de Președintele C.N.P.P.; - admiterea excepției de nelegalitate având ca obiect următoarele acte administrative: Ordinul nr. 356/2009, Ordinul nr. 1170/2009, Ordinul nr. 934/2009, Ordinul nr. 1070/2009, Ordinul nr. 1356/2009, Ordinul nr. 1230/2009, Ordinul nr. 1533/2010, Ordinul nr. 21/2010, Ordinul nr. 201/2010 și Ordinul nr. 320/2010; - repunerea reclamantului în funcția publică de conducere de director executiv; - obligarea pârâților, în solidar, la repararea prejudiciului suferit.

De asemenea, reclamantul a solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 496 din 09 iulie 2010 emis de Președintele C.N.P.P. până la soluționarea irevocabilă a cauzei, cu consecința repunerii temporare a acestuia în funcția publică de conducere de director executiv al Casei Județene de Pensii Bistrița-Năsăud până la soluționarea irevocabilă a cauzei. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că actele administrative contestate, atât prin acțiunea directă cât și pe calea excepției de nelegalitate, sunt întocmite în temeiul unor acte normative declarate neconstituționale, astfel că se impune anularea acestora. Cât privește cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 496/2010, reclamantul a arătat că ne aflăm în prezența unui caz bine justificat întrucât acest act administrativ este consecința adoptării celor două Ordonanțe de Urgență nr. 37/2009 și nr. 105/2009, declarate neconstituționale și prin urmare, nelegalitatea acesteia este evidentă.

A susținut că prin suspendarea ordinului amintit se preîntâmpină prejudiciul iminent reclamantului, care nu are un loc de muncă iar veniturile ce i se cuvin nu mai sunt încasate. Prin întâmpinarea formulată, pârâta A.N.F.P. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive precum și excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate. În susținerea poziției sale procesuale pârâta a arătat că actele contestate de către reclamant nu sunt emise de către acesta și prin urmare, nu-i poate fi reținută răspunderea. Pârâtul Guvernul României a invocat excepția inadmisibilității formulării acțiunii de către reclamant, susținând că drepturile specifice ale reclamantului privind ocuparea funcției publice sunt protejate prin acțiunea prevăzută de art. 106 din Legea nr. 188/1999, nefiind admisibilă o acțiune fundamentată pe art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 sau art. 9 alin. (4) și (5) din aceeași lege.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea nr. 44 din 4 noiembrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 1397/33/2010, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.N.F.P., a unit excepția inadmisibilității acțiunii invocate de pârâtul Guvernul României cu fondul cauzei și a admis cererea privind suspendarea executării Ordinului nr. 496/2010, până la soluționarea irevocabilă a cauzei. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele considerente: 1. Relativ la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de A.N.F.P. a apreciat-o ca fiind întemeiată având în vedere că potrivit normelor juridice instituite prin C. proc.

civ., calitatea procesuală pasivă presupune existența identității între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că poate fi obligat în raportul juridic dedus judecății, iar în situațiile juridice pentru a căror realizare calea justiției este obligatorie, calitatea procesuală aparține celui față de care se poate realiza interesul respectiv. În speță, instanța a constatat că nu există identitate între A.N.F.P. și cel despre care se pretinde că poate fi obligat în raportul juridic dedus judecății și care are ca obiect anularea actelor administrative indicate în acțiune și suspendarea Ordinului nr. 496/2010. 2. În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii invocată de Guvernul României, în raport cu dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, respectiv de art. 9 alin. (4) și (5) din același act normativ, Curtea a apreciat că în speță sunt incidente prevederile art. 137 alin. (2) C. proc.

civ. și prin urmare, excepția invocată a fost unită cu fondul, apreciindu-se că pentru soluționarea acesteia se impune administrarea unor probe care servesc și pentru dezlegarea fondului pricinii. 3. Referitor la cererea de suspendare formulată de către reclamant, Curtea a reținut că potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. Prin urmare, suspendarea unui act administrativ individual presupune îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1), întrucât cele două condiții se determină reciproc, neputându-se vorbi despre un caz bine justificat fără a exista pericolul producerii pagubei.

În cauza dedusă judecății, Curtea a reținut că din probele administrate rezultă existența cazului bine justificat ca fiind acela al existenței unor indicii temeinice cu privire la nelegalitatea actului administrativ atacat, reprezentate de împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură a induce o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, împrejurări legate de abuzul autorității, de atitudinea acesteia, precum și efectele posibile și previzibile ale executării actului administrativ. Cât privește paguba iminentă, Curtea a constatat că punerea în executare a actului administrativ contestat este în măsură să producă prejudicii care ar putea decurge din privarea în mod nelegal de remunerația aferentă funcției sale, ipoteza normei legale fiind îndeplinită.

2. Calea de atac exercitată. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și C.N.P.P. 2.1. În recursul său, Ministerul pârât a invocat ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. și a susținut, în esență, că instanța de fond a dat o hotărâre nelegală, ca urmare a aplicării greșite a dispozițiilor legale incidente în cauză, reținând, prin omisiunea de a se pronunța asupra excepției invocate, că această autoritate publică are calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecății, deși actele administrative vizate au fost emise de o altă autoritate publică. 2.2. C.N.P.P. (fosta C.N.P.A.S.), în recursul formulat, a invocat motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 din C. proc.

civ. și a susținut, în esență, următoarele critici: - soluția de suspendare a executării Ordinului nr. 496/2010 este dată ca urmare a aplicării greșite a dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004; - instanța de fond a reținut în mod greșit că, în cauză, sunt îndeplinite cumulativ condiția existenței unui caz bine justificat și a iminenței unei pagube nelegale; - instanța de fond a ignorat principiul fundamental al caracterului executoriu al acestor acte administrative, care se bucură de prezumția de legalitate. 2.3. Intimatul-reclamant a depus concluzii scrise prin care, în esență, a combătut criticile celor două recursuri, solicitând respingerea acestora, trimițând, prin fax, copia minutei sentinței civile nr. 117 din 21 februarie 2011 pronunțată pe fondul cauzei de către Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

3. Soluția instanței de recurs. 3.1. În ceea ce privește recursul formulat de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, instanța de recurs constată că este întemeiat și va fi admis ca atare. Într-adevăr, Ordinul nr. 496 din 9 iulie 2010 a fost emis de Președintele C.N.P.P. (fosta C.N.P.A.S.), dispunându-se ca: - începând cu data de 12 iulie 2010 să se aplice prevederile Ordinelor nr. 186-281 și respectiv, nr. 284-310, care au fost emise de Președintele C.N.P.P. (fosta C.N.P.A.S.) la data de 26 februarie 2010, enumerate în anexa la ordin; - începând cu data prezentului ordin (Ordinul nr. 496/2010), prevederile Ordinului nr. 320 din 27 februarie 2010 emis de Președintele C.N.P.P. (fosta C.N.P.A.S.) nu mai produc efecte.

Prin Ordinul nr. 320/2010 se dispusese ca Ordinele nr. 186-281 și respectiv, nr. 284-310 emise la data de 26 februarie 2010 să se aplice începând cu data intrării în vigoare a Proiectului Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare (PL-X nr. 42/2010). Între ordinele enumerate în anexa acestui ordin, se regăsește și Ordinul nr. 201 din 26 februarie 2010 emis de Președintele C.N.P.P. (fosta C.N.P.A.S.), prin care s-a dispus ca, începând cu data de 01 martie 2010, să înceteze aplicarea prevederilor Ordinului nr. 1230 din 26 octombrie 2009 privind numirea intimatului-reclamant F.I. în funcția de conducere de director coordonator al Casei Județene de Pensii Bistrița-Năsăud și aplicarea prevederilor contractului de management, anexă la ordin.

Deci, așa cum se observă, ordinele vizate de cererea intimatului-reclamant și care îl vizează pe acesta au fost emise de Președintele C.N.P.P. (fosta C.N.P.A.S.) iar nu de conducătorul ministerului recurent care, astfel, nu este subiect în raporturile de drept administrativ născute din acele acte administrative deduse judecății instanței de fond și pe cale de consecință, nu are nici calitate procesuală pasivă. În concluzie, recursul formulat de minister va fi admis, iar încheierea atacată va fi modificată în sensul că cererea de suspendare va fi respinsă față de ministerul recurent. 3.2. În ceea ce privește recursul formulat de C.N.P.P. (fosta C.N.P.A.S.), instanța de recurs constată că acesta este întemeiat și va fi admis pentru motivele și în limitele care vor fi prezentate în continuare.

Așa cum s-a arătat în expunerea rezumativă a circumstanțelor cauzei și soluției recurate, instanța de fond, prin încheierea nr. 44/2010 a admis cererea formulată de intimatul-reclamant și a dispus suspendarea Ordinului nr. 496/2010 până la soluționarea irevocabilă a cauzei. Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 15 și art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, instanța poate dispune suspendarea irevocabilă a cauzei, atunci când există un caz justificat temeinic pentru a lua o astfel de măsură și totodată, pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente. La art. 2 alin. (1) lit. t) din aceeași lege, cazul bine justificat a fost definit ca fiind conturat de acele împrejurări de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ atacat în fața instanței de contencios administrativ.

Or, în cauză este dovedit că, prin sentința civilă nr. 117 din 21 februarie 2011, Ordinul nr. 496/2010 a fost anulat, iar în privința Ordinelor nr. 320/2010 și nr. 201/2010 s-a constatat că sunt nelegale, soluție care, chiar dacă nu este irevocabilă, constituie o împrejurare de natură să aibă efectul la care se referă art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004. În ceea ce privește noțiunea de pagubă iminentă, aceasta a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași lege ca fiind un prejudiciu material viitor și previzibil, condiție care este îndeplinită în cauză din moment ce pierderea drepturilor salariale, în baza unui act administrativ în privința legalității căruia există o îndoială serioasă, reprezintă un astfel de prejudiciu.

Dar, recursul formulat de C.N.P.P. este întemeiat din moment ce instanța de fond a suspendat executarea Ordinului nr. 496/2010 în integralitatea sa, așa cum a cerut intimatul-reclamant, deși acest ordin îl viza pe acesta doar în privința Ordinului nr. 320/2010, Ordinul nr. 1230/2009 și Ordinul nr. 201/2010. Astfel, recursul formulat de C.N.P.P. va fi admis, iar încheierea atacată va fi modificată în sensul că cererea de suspendare va fi admisă doar în parte și anume doar în ceea ce îl privește pe intimatul-reclamant. Având în vedere soluția adoptată în cauză și dispozițiile art. 274 din C. proc. civ., recurenta C.N.P.P. (fosta C.N.P.A.S.) va fi obligată să plătească intimatului-reclamant suma de 1.500 RON, cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarate de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale împotriva încheierii nr. 44 din 3 noiembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge cererea reclamantului față de această autoritate care nu are calitate procesuală pasivă. Admite recursul declarat de C.N.P.P. împotriva aceleiași sentințe. Modifică hotărârea atacată în sensul că admite în parte cererea și suspendă Ordinul nr. 496 din 9 iulie 2010 doar în ceea ce îl privește pe reclamantul F.I. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Obligă C.N.P.P. la plata sumei de 1.500 RON cheltuieli de judecată către reclamant.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 martie 2011.