ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1551/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 9

noiembrie 2011, Curtea de Apel Ploiești – secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta SC „S.T.C.”

SRL, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice – Comisia

pentru Autorizarea Operatorilor de Produse supuse Accizelor Armonizate, prin

care solicita suspendarea executării deciziilor nr. 144 din 30 iulie 2010 și nr.

401 din 26 noiembrie 2010, până la soluționarea fondului cauzei.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, reținând

următoarele:

Prin decizia nr. 144

din 30 iunie 2010 Ministerul Finanțelor Publice, prin Comisia pentru

Autorizarea Operatorilor de Produse supuse Accizelor Armonizate, a dispus

revocarea autorizației de antrepozit fiscal din 20 decembrie 2005 deținută de

societatea reclamantă, pentru nerespectarea prevederilor art. 206

26

alin.

(1) lit. d) și e) din Legea nr. 571/2003, respectiv a produs băuturi alcoolice

în afara antrepozitului fiscal, nu a înregistrat unele venituri din producerea

și comercializarea de băuturilor alcoolice și comercializarea prin intermediul

SC T.F.D. SRL de băuturi alcoolice a căror banderole de marcaj nu sunt

autentice, măsura fiind menținută prin respingerea contestației formulate de

societate, prin decizia nr. 401 din 26 noiembrie 2010.

Potrivit art. 14 din

Legea contenciosului administrativ, în cazuri bine justificate și pentru

prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice ce a emis actul administrativ sau a celei ierarhic superioare, persoana

vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării

actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței pe fond, o

cerere de suspendare fiind deci admisibilă în situația îndeplinirii cumulative

a celor două condiții, cazul bine justificat cum este definit de art. 2 lit. t)

din Legea nr. 554/2004 și a pagubei iminente definit de art. 2 lit. ș) din

același act normativ, posibilitatea suspendării actelor administrative

unilaterale individuale sau normative fiind consacrată și de documente emise de

organisme internaționale, respectiv recomandarea din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri.

În prezenta cauză

reclamanta a făcut dovada că a sesizat autoritatea emitentă în condițiile art. 7

din Legea contenciosului administrativ, însă celelalte condiții respectiv cazul

bine justificat și paguba iminentă nu au fost probate.

Toate argumentele

prezentate de reclamantă, respectiv interpretarea tendențioasă și succesibilă

de echivoc a Gărzii Financiare din procesul verbal din 2 iunie 2010,

calificarea ca documente justificative a fișelor de magazie și inexistența

dreptului de dispoziție asupra băuturilor alcoolice găsite în apropierea

antrepozitului fiscal al SC S.T.C. SRL Târgoviște vizează netemeinicia actelor

ce au stat la baza emiterii deciziilor, privesc fondul problemei litigioase,

neputând fi analizate într-o cerere ce are ca obiect suspendarea executării

actului administrativ reprezentat de decizia de revocare cazul bine justificat

fiind reprezentat de împrejurări legate de starea de fapt și de drept ce sunt

de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ, astfel de împrejurării nefiind reliefate în cererea formulată.

Împrejurarea

menționată oral în ședința publică de judecată și dovedită prin certificatul

emis de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr. 5249/120/2010, din care rezultă că

a fost suspendată executarea actelor administrativ fiscale emise de D.G.F.P.

Dâmbovița, respectiv decizia de impunere din 2 mai 2011 și din 2 mai 2011 de

nemodificare a bazei de impunere, nu are nicio relevanță și nu face proba

cazului bine justificat în ceea ce privește actele administrative contestate în

prezenta cauza prin care s-a revocat antrepozitul fiscal întrucât îndeplinirea

acestei condiții se analizează în raport de fiecare act administrativ, asupra

acestuia fiind necesar a exista o îndoială serioasă în privința legalității.

De asemenea, în cauză

nu s-a făcut nici dovada pagubei iminente, toate aspectele susținute de

societate privind iminența blocajului financiar, imposibilitatea stingerii

debitelor din afacerile comerciale curente, a debitelor bugetare ce devin

scadente, expunerea partenerilor contractuali la incapacitate de plată și

repercusiunile sociale asupra salariaților societății, nefiind demonstrate de

evidențele contabile sau alte înscrisuri relevante.

Împotriva acestei

încheieri, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta.

S-a criticat hotărârea

judecătorească pentru faptul că nu au fost avute în vedere probele administrate

și s-au încălcat dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Recursul este nefondat

și va fi respins.

Examinând actele dosarului

și motivele de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Prin încheierea recurată

s-a respins cererea de suspendare privind executarea deciziilor nr. 144/2010 și

401/2010, cu motivarea că în speță nu sunt întrunite dispozițiile art. 14 din

Legea nr. 554/2004.

Conform art. 14 din

Legea contenciosului administrativ, în cazuri bine justificate și pentru

prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 din aceeași

lege a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței

competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea

instanței de fond. Această cerere este admisibilă în situația în care sunt

îndeplinite cumulativ două condiții prevăzute expres de lege, existența cazului

bine justificat și paguba iminentă.

În ceea ce privește cele

două decizii atacate, recurenta-reclamantă a antamat în cererea de suspendare aspecte

de fapt care privesc fondul cauzei care nu creează pentru instanța de judecată

îndoieli serioase cu privire la legalitatea actelor administrative.

Nici paguba iminentă

nu a fost dovedită, recurenta susținând blocajul financiar prin executarea deciziilor,

repercusiunile sociale asupra salariaților și a partenerilor contractuali, nefiind

dovedite de evidențele contabile ale acesteia.

Față de aceste

considerente Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că încheierea

atacată este legală, motiv pentru care se va respinge recursul declarat de

reclamanta SC S.T.C. SRL ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta SC S.T.C. SRL împotriva încheierii din 9 noiembrie 2011 a Curții de Apel Ploiești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 22 martie 2012.