ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1551/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 9 noiembrie 2011, Curtea de Apel Ploiești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta SC „S.T.C.” SRL, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice – Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse supuse Accizelor Armonizate, prin care solicita suspendarea executării deciziilor nr. 144 din 30 iulie 2010 și nr. 401 din 26 noiembrie 2010, până la soluționarea fondului cauzei.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, reținând următoarele: Prin decizia nr. 144 din 30 iunie 2010 Ministerul Finanțelor Publice, prin Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse supuse Accizelor Armonizate, a dispus revocarea autorizației de antrepozit fiscal din 20 decembrie 2005 deținută de societatea reclamantă, pentru nerespectarea prevederilor art. 206 26 alin. (1) lit. d) și e) din Legea nr. 571/2003, respectiv a produs băuturi alcoolice în afara antrepozitului fiscal, nu a înregistrat unele venituri din producerea și comercializarea de băuturilor alcoolice și comercializarea prin intermediul SC T.F.D.

SRL de băuturi alcoolice a căror banderole de marcaj nu sunt autentice, măsura fiind menținută prin respingerea contestației formulate de societate, prin decizia nr. 401 din 26 noiembrie 2010. Potrivit art. 14 din Legea contenciosului administrativ, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice ce a emis actul administrativ sau a celei ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței pe fond, o cerere de suspendare fiind deci admisibilă în situația îndeplinirii cumulative a celor două condiții, cazul bine justificat cum este definit de art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 și a pagubei iminente definit de art. 2 lit. ș) din același act normativ, posibilitatea suspendării actelor administrative unilaterale individuale sau normative fiind consacrată și de documente emise de organisme internaționale, respectiv recomandarea din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri.

În prezenta cauză reclamanta a făcut dovada că a sesizat autoritatea emitentă în condițiile art. 7 din Legea contenciosului administrativ, însă celelalte condiții respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă nu au fost probate. Toate argumentele prezentate de reclamantă, respectiv interpretarea tendențioasă și succesibilă de echivoc a Gărzii Financiare din procesul verbal din 2 iunie 2010, calificarea ca documente justificative a fișelor de magazie și inexistența dreptului de dispoziție asupra băuturilor alcoolice găsite în apropierea antrepozitului fiscal al SC S.T.C.

SRL Târgoviște vizează netemeinicia actelor ce au stat la baza emiterii deciziilor, privesc fondul problemei litigioase, neputând fi analizate într-o cerere ce are ca obiect suspendarea executării actului administrativ reprezentat de decizia de revocare cazul bine justificat fiind reprezentat de împrejurări legate de starea de fapt și de drept ce sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, astfel de împrejurării nefiind reliefate în cererea formulată. Împrejurarea menționată oral în ședința publică de judecată și dovedită prin certificatul emis de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr. 5249/120/2010, din care rezultă că a fost suspendată executarea actelor administrativ fiscale emise de D.G.F.P.

Dâmbovița, respectiv decizia de impunere din 2 mai 2011 și din 2 mai 2011 de nemodificare a bazei de impunere, nu are nicio relevanță și nu face proba cazului bine justificat în ceea ce privește actele administrative contestate în prezenta cauza prin care s-a revocat antrepozitul fiscal întrucât îndeplinirea acestei condiții se analizează în raport de fiecare act administrativ, asupra acestuia fiind necesar a exista o îndoială serioasă în privința legalității. De asemenea, în cauză nu s-a făcut nici dovada pagubei iminente, toate aspectele susținute de societate privind iminența blocajului financiar, imposibilitatea stingerii debitelor din afacerile comerciale curente, a debitelor bugetare ce devin scadente, expunerea partenerilor contractuali la incapacitate de plată și repercusiunile sociale asupra salariaților societății, nefiind demonstrate de evidențele contabile sau alte înscrisuri relevante.

Împotriva acestei încheieri, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta. S-a criticat hotărârea judecătorească pentru faptul că nu au fost avute în vedere probele administrate și s-au încălcat dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004. Recursul este nefondat și va fi respins. Examinând actele dosarului și motivele de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Prin încheierea recurată s-a respins cererea de suspendare privind executarea deciziilor nr. 144/2010 și 401/2010, cu motivarea că în speță nu sunt întrunite dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004. Conform art. 14 din Legea contenciosului administrativ, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 din aceeași lege a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond.

Această cerere este admisibilă în situația în care sunt îndeplinite cumulativ două condiții prevăzute expres de lege, existența cazului bine justificat și paguba iminentă. În ceea ce privește cele două decizii atacate, recurenta-reclamantă a antamat în cererea de suspendare aspecte de fapt care privesc fondul cauzei care nu creează pentru instanța de judecată îndoieli serioase cu privire la legalitatea actelor administrative. Nici paguba iminentă nu a fost dovedită, recurenta susținând blocajul financiar prin executarea deciziilor, repercusiunile sociale asupra salariaților și a partenerilor contractuali, nefiind dovedite de evidențele contabile ale acesteia. Față de aceste considerente Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că încheierea atacată este legală, motiv pentru care se va respinge recursul declarat de reclamanta SC S.T.C.

SRL ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC S.T.C. SRL împotriva încheierii din 9 noiembrie 2011 a Curții de Apel Ploiești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22 martie 2012.