ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1915/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 382 din 17 iulie 2009,

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios și administrativ și

fiscal, a respins, ca lipsită de obiect, acțiunea formulată de reclamantul U.I.,

în contradictoriu cu pârâtul M.A.D.R., prin care solicita suspendarea

executării Ordinului din 24 aprilie 2009, emis de conducătorul autorității

pârâte, și repunerea reclamantului în funcția din care a fost eliberat prin

actul administrativ contestat, cu plata tuturor drepturilor salariale cuvenite de

la data încetării raporturilor de serviciu până la data reintegrării efective.

Prin aceeași

sentință, instanța de judecată a admis excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâtului Guvernul României și a intervenientului M.A.I., în ceea ce

privește cererea de suspendare a executării Ordinului din 24 aprilie 2009; de

asemenea, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a M.A.D.R.,

precum și excepția inadmisibilității în raport cu Guvernul României și M.A.I.,

în ceea ce privește capătul de cerere referitor la suspendarea executării O.U.G.

nr. 37/2009.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

O.U.G., nu are natura

unui act administrativ unilateral, ci are natura juridică a unui act normativ

cu forță legislativă, fiind adoptat în temeiul dispozițiilor art. 115 din Constituția

României, de către Guvern, ca putere executivă, dar în baza delegării

legislative permisă de Legea fundamentală, așa încât nu poate fi suspendată în

temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, se arată

în considerentele sentinței atacate, Guvernul României și M.A.I. nu au calitate

procesuală pasivă raportat la cererea de suspendare a executării ordinului contestat,

nefiind emitenții acestuia.

În ceea ce privește

cererea de suspendare a executării ordinului contestat, prima instanță a

reținut că actul administrativ a fost în întregime executat și nu mai este

susceptibil de a fi executat în continuare, fiind astfel epuizat; s-a apreciat,

astfel, că întinderea în timp a efectelor colaterale ale unui act administrativ

nu este relevantă pentru a-l încadra în categoria actelor cu executare

succesivă, importantă fiind doar durata procedurilor de punere a sa în

aplicare.

Se arată în

considerentele sentinței recurate că o eventuală soluție de suspendare nu i-ar

profita reclamantului în nici un fel la acest moment, deoarece ar fi o

dispoziție ce nu poate fi pusă în executare de către autoritatea emitentă,

raportat și la împlinirea termenului prevăzut de art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr.

37/2009.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs reclamantul, întemeiat pe dispozițiile art. 304

1

C.

proc. civ., susținând că hotărârea este netemeinică și nelegală exclusiv sub

aspectul modului de soluționare a cererii de suspendare a executării Ordinului

din 24 aprilie 2009, emis de ministrul agriculturii și dezvoltării rurale.

În acest sens,

recurentul apreciază că prima instanță trebuia să judece acțiunea raportat la

momentul introducerii ei, respectiv la data sesizării, când ordinul atacat nu

producea nici un efect și putea fi suspendat, nefiind culpa reclamantului că

cererea sa a fost soluționată după eliberarea din funcție.

De asemenea, se arată

în cererea de recurs, ordinul atacat nu este un act ce dă naștere unor

raporturi juridice noi, astfel încât să se analizeze dacă aceste raporturi

juridice nou create au aplicare uno ictu sau succesivă, ci este un act ce tinde

la stingerea unor raporturi juridice existente, raporturi juridice cu executare

succesivă.

Totodată, menționează

recurentul, actul atacat nu a dus la numirea altei persoane care să

îndeplinească atribuțiile funcției publice din care a fost eliberat prin actul

atacat.

Examinând sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de

recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele

ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este

fondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit doctrinei,

măsura suspendării executării actelor administrative vizează, după caz, întreruperea

vremelnică a producerii de efecte juridice, în situația în care actul atacat

este în vigoare, sau amânarea temporară a producerii de efecte juridice.

De asemenea,

jurisprudența în materia contenciosului administrativ a stabilit că cererea

prin care se solicită suspendarea executării unui act administrativ care a intrat

deja în vigoare nu este inadmisibilă sau lipsită de obiect, instanțele

judecătorești putându-se pronunța în sensul întreruperii producerii efectelor

juridice ale actului administrativ respectiv, după verificarea îndeplinirii în

speță a condițiilor prevăzute de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004,

modificată și completată.

Pentru aceasta,

instanța de judecată va avea în vedere jurisprudența Înaltei Curți de Casație

și Justiție în materie, deja publicată, și în mod specific deciziile pronunțate

în cauzele în care O.U.G. nr. 37/2009 a avut incidență, cum sunt Deciziile nr. 4324

din 14 octombrie 2009, nr. 4097 din 6 octombrie 2009 și nr. 3752 din 30 iulie 2009.

Posibilitatea suspendării executării

unui act administrativ cu executare uno ictu, astfel cum l-a denumit instanța

de fond, este firească, având în vedere că majoritatea covârșitoare a actelor

administrative sunt de acest tip, o altă interpretare conducând la golirea de

conținut și lipsirea de eficiență a prevederilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

Or, conform unei reguli de

interpretare logică a legii civile, norma juridică trebuie să fie interpretată

în sensul ca aceasta să producă iar nu să fie lipsită de efecte juridice.

Critica recurentului

este, așadar, întemeiată întrucât, chiar urmând opinia judecătorului fondului,

nu s-a observat că la data introducerii acțiunii actul atacat nu era executat

și nu producea efecte.

Se va reține, de

asemenea, și împrejurarea că funcția publică din care recurentul a fost

eliberat prin actul atacat nu a fost ocupată până în prezent prin concurs,

precum și faptul că O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituțională prin

Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, publicată în M. Of. nr. 758 din 6

noiembrie 2009.

Față de cele arătate,

în temeiul prevederilor art. 313 teza I și art. 315 alin. (1) C. proc. civ.,

coroborate cu prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată

și completată, va fi admis recursul, casată sentința atacată și trimisă cauza

aceleiași instanțe, spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D

E

Admite recursul declarat de reclamantul

U.I. împotriva sentinței nr. 382 din 17 iulie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios și administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată

și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 aprilie

2010.