ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1915/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 382 din 17 iulie 2009, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios și administrativ și fiscal, a respins, ca lipsită de obiect, acțiunea formulată de reclamantul U.I., în contradictoriu cu pârâtul M.A.D.R., prin care solicita suspendarea executării Ordinului din 24 aprilie 2009, emis de conducătorul autorității pârâte, și repunerea reclamantului în funcția din care a fost eliberat prin actul administrativ contestat, cu plata tuturor drepturilor salariale cuvenite de la data încetării raporturilor de serviciu până la data reintegrării efective.

Prin aceeași sentință, instanța de judecată a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Guvernul României și a intervenientului M.A.I., în ceea ce privește cererea de suspendare a executării Ordinului din 24 aprilie 2009; de asemenea, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a M.A.D.R., precum și excepția inadmisibilității în raport cu Guvernul României și M.A.I., în ceea ce privește capătul de cerere referitor la suspendarea executării O.U.G. nr. 37/2009. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: O.U.G., nu are natura unui act administrativ unilateral, ci are natura juridică a unui act normativ cu forță legislativă, fiind adoptat în temeiul dispozițiilor art. 115 din Constituția României, de către Guvern, ca putere executivă, dar în baza delegării legislative permisă de Legea fundamentală, așa încât nu poate fi suspendată în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, se arată în considerentele sentinței atacate, Guvernul României și M.A.I. nu au calitate procesuală pasivă raportat la cererea de suspendare a executării ordinului contestat, nefiind emitenții acestuia. În ceea ce privește cererea de suspendare a executării ordinului contestat, prima instanță a reținut că actul administrativ a fost în întregime executat și nu mai este susceptibil de a fi executat în continuare, fiind astfel epuizat; s-a apreciat, astfel, că întinderea în timp a efectelor colaterale ale unui act administrativ nu este relevantă pentru a-l încadra în categoria actelor cu executare succesivă, importantă fiind doar durata procedurilor de punere a sa în aplicare.

Se arată în considerentele sentinței recurate că o eventuală soluție de suspendare nu i-ar profita reclamantului în nici un fel la acest moment, deoarece ar fi o dispoziție ce nu poate fi pusă în executare de către autoritatea emitentă, raportat și la împlinirea termenului prevăzut de art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, întemeiat pe dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., susținând că hotărârea este netemeinică și nelegală exclusiv sub aspectul modului de soluționare a cererii de suspendare a executării Ordinului din 24 aprilie 2009, emis de ministrul agriculturii și dezvoltării rurale. În acest sens, recurentul apreciază că prima instanță trebuia să judece acțiunea raportat la momentul introducerii ei, respectiv la data sesizării, când ordinul atacat nu producea nici un efect și putea fi suspendat, nefiind culpa reclamantului că cererea sa a fost soluționată după eliberarea din funcție.

De asemenea, se arată în cererea de recurs, ordinul atacat nu este un act ce dă naștere unor raporturi juridice noi, astfel încât să se analizeze dacă aceste raporturi juridice nou create au aplicare uno ictu sau succesivă, ci este un act ce tinde la stingerea unor raporturi juridice existente, raporturi juridice cu executare succesivă. Totodată, menționează recurentul, actul atacat nu a dus la numirea altei persoane care să îndeplinească atribuțiile funcției publice din care a fost eliberat prin actul atacat. Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare. Potrivit doctrinei, măsura suspendării executării actelor administrative vizează, după caz, întreruperea vremelnică a producerii de efecte juridice, în situația în care actul atacat este în vigoare, sau amânarea temporară a producerii de efecte juridice. De asemenea, jurisprudența în materia contenciosului administrativ a stabilit că cererea prin care se solicită suspendarea executării unui act administrativ care a intrat deja în vigoare nu este inadmisibilă sau lipsită de obiect, instanțele judecătorești putându-se pronunța în sensul întreruperii producerii efectelor juridice ale actului administrativ respectiv, după verificarea îndeplinirii în speță a condițiilor prevăzute de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată.

Pentru aceasta, instanța de judecată va avea în vedere jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în materie, deja publicată, și în mod specific deciziile pronunțate în cauzele în care O.U.G. nr. 37/2009 a avut incidență, cum sunt Deciziile nr. 4324 din 14 octombrie 2009, nr. 4097 din 6 octombrie 2009 și nr. 3752 din 30 iulie 2009. Posibilitatea suspendării executării unui act administrativ cu executare uno ictu, astfel cum l-a denumit instanța de fond, este firească, având în vedere că majoritatea covârșitoare a actelor administrative sunt de acest tip, o altă interpretare conducând la golirea de conținut și lipsirea de eficiență a prevederilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004. Or, conform unei reguli de interpretare logică a legii civile, norma juridică trebuie să fie interpretată în sensul ca aceasta să producă iar nu să fie lipsită de efecte juridice.

Critica recurentului este, așadar, întemeiată întrucât, chiar urmând opinia judecătorului fondului, nu s-a observat că la data introducerii acțiunii actul atacat nu era executat și nu producea efecte. Se va reține, de asemenea, și împrejurarea că funcția publică din care recurentul a fost eliberat prin actul atacat nu a fost ocupată până în prezent prin concurs, precum și faptul că O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, publicată în M. Of. nr. 758 din 6 noiembrie 2009. Față de cele arătate, în temeiul prevederilor art. 313 teza I și art. 315 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, va fi admis recursul, casată sentința atacată și trimisă cauza aceleiași instanțe, spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul U.I. împotriva sentinței nr. 382 din 17 iulie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios și administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 aprilie 2010.