ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2460/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

Sentința civilă nr. 619/2009 din 26 noiembrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea de

contencios administrativ formulată și precizată de reclamantul V.B., în

contradictoriu cu pârâta A.P.I.A. București și în consecință a anulat actul de

încetare a raporturilor de serviciu, respectiv decizia nr. 617 din 24 aprilie 2009

emisă de pârâtă; a dispus repunerea reclamantului în funcția publică deținută

anterior emiterii deciziei; a respins acțiunea în contradictoriu cu pârâtul G.R.;

a respins cererea privind plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că actul administrativ atacat în

prezenta cauză a fost emis pentru executarea dispozițiilor art. III alin. (1)

și (11) din O.U.G. nr. 37/2009, act normativ ale cărui dispoziții au fost

declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 7

octombrie 2009 (M. Of. nr. 758/6.11.2009).

Din această

perspectivă, instanța a mai reținut că actul administrativ individual emis în

executarea și aplicarea unei dispoziții legale declarate neconforme cu

Constituția înfrânge principiul legalității și, drept urmare, este nelegal, iar

aspectele legate de împrejurarea că O.U.G. nr. 37/2009 au fost între timp

abrogate de O.U.G. nr. 105/2009 nu au nici o relevanță în prezenta cauză, de

vreme ce noul act normativ preia integral dispozițiile legale ale vechiului act

normativ.

Pentru aceste

considerente și în temeiul dispozițiilor art. 109 raportat la art. 106 din

Legea nr. 188/1999, corelat cu art. 9 alin. (5) și art. 18 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, instanța a admis acțiunea și, ca o consecință, a dispus anularea

actului administrativ atacat, reintegrarea reclamantului în funcția publică

deținută anterior, respectiv aceea de director executiv adjunct la C.J. Sălaj

din cadrul A.P.I.A.

Instanța de fond a mai

reținut faptul că împrejurarea că între timp autoritatea a desemnat o altă

persoană în funcția publică nu poate fi opusă cu succes pentru a paraliza

demersul reclamantului, deoarece aceasta vizează același cadru normativ

analizat de Curtea Constituțională în decizia sa de neconstituționalitate a O.U.G.

nr. 37/2009 și a legii de aprobare și care are ca obiectiv zădărnicirea punerii

în executare a hotărârii judecătorești.

Instanța a respins

acțiunea față de G.R., deoarece acesta nu are calitate procesuală pasivă, având

în vedere că raportul juridic de serviciu pe care se grefează prezentul litigiu

este legat doar între pârâtă și reclamant.

În ceea ce privește

obligarea la plata cheltuielilor de judecată, instanța a constatat faptul că

reclamantul nu a justificat în nici un fel suportarea unor astfel de

cheltuieli, astfel încât a respins solicitarea acestuia.

Împotriva

acestei hotărâri, pârâta A.P.I.A. a declarat recurs, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, încadrat în

drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.,

recurenta - pârâtă a susținut, în esență, că instanța de fond trebuia să țină

cont de faptul că, anterior declarării neconstituționalității Legii de aprobare

a O.U.G. nr. 37/2009, aceasta a fost abrogată și prevederile art. III alin. (6)

din acest act normativ au fost preluate de art. IV alin. 4 din O.U.G. nr. 105/2009,

iar potrivit art. IV alin. (1) din acest din urmă act normativ s-a prevăzut că

sunt și rămân desființate funcțiile de genul celei din care a fost eliberat

reclamantul.

Recurenta - pârâtă a mai arătat că

instanța de fond trebuia să țină cont și de prevederile art. 78 din Constituția

României, potrivit cărora legea intră în vigoare la 3 zile de la data

publicării în M. Of. sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei și nu de

la data la care s-a pronunțat Curtea Constituțională, astfel încât, dat fiind

faptul că decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 07 octombrie 2009 a fost

publicată în M. Of. în data de 06 noiembrie 2009, efectele acesteia nu se

puteau răsfrânge asupra sentinței civile nr. 196 din 26 octombrie 2009,

încălcându-se principiul neretroactivității.

Analizând sentința atacată în raport

de motivele de recurs formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru

a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în

continuare arătate.

În cauză este de necontestat faptul

că Decizia A.P.I.A. nr. 617 din 24 aprilie 2009, prin care intimatul - reclamant

a fost eliberat din funcția publică de conducere, de director executiv adjunct

în cadrul Centrului Județean A.P.I.A. Sălaj, a fost emisă în temeiul

dispozițiilor art. III alin. (1) și (11) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele

măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, potrivit cărora:

„(1) Funcțiile publice, funcțiile

publice specifice și posturile încadrate în regim contractual, care conferă

calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor

și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile

administrativ - teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanță de

urgență, care face parte integrantă din aceasta, precum și adjuncții acestuia,

se desființează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a

prezentei ordonanțe de urgență.”

„(11) Începând cu

data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, funcționarilor

publici și personalului încadrat în regim contractual, care ocupă posturi

dintre cele prevăzute la alin. (1), li se vor aplica în mod corespunzător

dispozițiile legale cu privire la încetarea raporturilor de serviciu, respectiv

a raporturilor de muncă prevăzute în Legea nr. 188/1999 privind Statutul

funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, respectiv în Legea nr. 53/2003, Codul muncii, cu modificările și completările

ulterioare”.

De asemenea, este de necontestat că

prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională, ca urmare a

unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituție, a constatat

că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituțională, ca urmare

a faptului că această ordonanță de urgență este lovită de un viciu de

neconstituționalitate, fiind adoptată de Guvern cu încălcarea dispozițiilor art.

115 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora „Ordonanțele de urgență (…) nu

pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului (…)”.

Or, a argumentat Curtea

Constituțională, prin O.U.G. nr. 37/2009 au fost eliminate din categoria

funcționarilor publici de conducere funcțiile de director executiv și director

executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale

celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale din

unitățile administrativ-teritoriale.

Potrivit Deciziei Curții

Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009, la adoptarea O.U.G. nr. 37/2009

au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituție, regimul juridic al

serviciilor publice deconcentrate și statutul juridic al funcției publice de

conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, care este lege organică,

Guvernul intervenind astfel într-un domeniu pentru care nu avea competență materială.

Totodată, este de reținut faptul că

O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009 (M.

Of. nr. 668/6.10.2009), care, la rândul său, prin Decizia Curții

Constituționale nr. 1629 din 3 decembrie 2009, a fost declarată neconstituțională în privința dispozițiilor art. I pct. 1 - 5 și 26, art. II, art.

IV, art. V, art. VIII și anexa 1, cu motivarea că acestea conțin aceleași

reglementări și aceleași soluții legislative ca și cele ce au constituit

obiectul O.U.G. nr. 37/2009, în privința neconstituționalității căreia Curtea

Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 1257/2009.

În plus, Curtea Constituțională a

reținut și faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat

și dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora deciziile

sale sunt general obligatorii.

Pe de altă parte, în

cazul actelor administrative, prin Legea nr. 554/2004, care are caracter de

lege organică, potrivit art. 73 alin. (1) lit. n) din Constituția României, s-a

creat un cadru juridic special.

Astfel, potrivit art. 9 alin.

(1) și (5) din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată într-un drept al său ori

într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din Ordonanțe, poate

introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, acțiune care poate

avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste

Ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și

după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ

sau la realizarea unei operațiuni administrative.

Același text de lege

reglementează în alin. (4) situația acțiunilor formulate de o persoană

vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituțională ordonanța prin

admiterea unei excepții într-o altă cauză.

Din interpretarea

logică, ca metodă de interpretare a normei de drept, Înalta Curte constată că

legiuitorul a prevăzut că în ipoteza admiterii excepției de

neconstituționalitate a ordonanței într-o altă cauză, efectele se produc, de la

data admiterii excepției și în cauze similare, care au ca temei juridic

aceleași prevederi declarate neconstituționale.

În litigiul care

formează obiectul prezentei analize judiciare, reclamantul - intimat a

solicitat anularea deciziei de eliberare din funcție, temeiul juridic fiind

Legea nr. 554/2004, invocându-se inițial și neconstituționalitatea ordonanței

care a stat la baza adoptării actului administrativ.

Așa cum s-a subliniat

anterior, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 și Decizia nr. 1629 din 3

decembrie 2009, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională Legea de

aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 și implicit această ordonanță, precum și O.U.G. nr.

105/2009.

î

n consecință, în baza art. 9 din

Legea nr. 554/2004 efectele acestor decizii se extind și asupra celorlalte

cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în baza O.U.G. nr. 37/2009.

În acest context, eliberarea

reclamantului dintr-o funcție publică în alte situații decât cele reglementate

în Legea nr. 188/1999 reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod

evident securitatea raporturilor de funcție, care se circumscrie noțiunii de

securitate socială, protejată prin C.E.D.O. și actele comunitare, precum și

alte tratate internaționale la care România este parte și a căror îndeplinire

este obligată să o asigure potrivit art. 11 și 20 din Constituția României.

Față de aspectele arătate, Înalta

Curte reține că întemeiat și legal a apreciat instanța de fond că actul

administrativ atacat este nelegal, fiind emis în temeiul unei ordonanțe de

urgență în privința căreia Curtea Constituțională a statuat că este

neconstituțională, acesta fiind, drept urmare, afectat de viciul de

neconstituționalitate al ordonanței.

Înalta Curte constată că sunt

neîntemeiate susținerile din recurs, referitoare la faptul că legalitatea deciziei

contestate este validată de faptul că actul a fost emis în executarea

prevederilor imperative ale art. III alin. (1) și alin. (11) din O.U.G. nr. 37/2009,

întrucât legalitatea actului este afectată tocmai de viciul de neconstituționalitate

al prevederilor în temeiul și în executarea cărora a fost emis.

Pentru argumentele anterior arătate,

nu pot fi primite susținerile din recurs referitoare la abrogarea O.U.G. nr. 37/2009,

cele referitoare la faptul că prin art. IV alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2009

s-a prevăzut că sunt și rămân desființate funcțiile de genul celei din care a

fost eliberat reclamantul, ori susținerile referitoare la faptul că deciziile

Curții Constituționale au putere numai pentru viitor.

Față de aceste susțineri, Înalta

Curte reține că desființarea funcției publice deținute de reclamant prin cele

două ordonanțe este lipsită de efecte juridice, din moment ce aceste

reglementări au fost declarate neconstituționale, revenindu-se astfel la forma

și structura reglementată de Legea nr. 188/1999, care este lege organică și ale

cărei dispoziții sunt de natură să asigure stabilitatea funcției publice, ca

element al securității sociale.

Admiterea opiniei contrare, a

recurentei, ar echivala cu lipsirea de orice finalitate a procedurii de

exercitare a controlului de constituționalitate reglementată prin Legea nr. 47/1992.

Pentru considerentele arătate și în

temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat

cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, Înalta Curte va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.P.I.A.,

împotriva sentinței civile nr. 619 din 26 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 12 mai 2010.