ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1721/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel

Alba-Iulia reclamanta H.F. a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.P.I.A.

anularea deciziei nr. 614 din 24 aprilie 2009 a Directorului General al

A.P.I.A. și anularea adresei nr. 12913 din 4 iunie 2009 a aceleiași pârâte

constituind răspunsul la plângerea prealabilă; anularea măsurii acordării

preavizului și a eliberării din funcția de director executiv al A.P.I.A. -

Centrul Județean Alba; reintegrarea reclamantei în funcția deținută anterior

emiterii deciziei.

Reclamanta a mai solicitat și acordarea drepturilor

salariale aferente, însă în concluziile scrise a arătat că nu mai susține acest

capăt de cerere întrucât în urma suspendării executării deciziei a îndeplinit

funcția de director executiv pentru care a fost remunerată corespunzător.

În motivarea acțiunii, se susține de către reclamantă

că până la emiterea deciziei atacate a deținut funcția publică de director

executiv al A.P.I.A. - Centrul Județean Alba.

Se arată că actele atacate sunt netemeinice și

nelegale, fiind în contradicție cu dispozițiile Legii nr. 188/1999 ce

reglementează cazurile de modificare, suspendare ori încetare a raporturilor de

serviciu ale funcționarilor publici.

Se formulează critici referitoare și la O.U.G. nr. 37/2009,

susținându-se neconformitatea acesteia cu Constituția, invocându-se inițial și

excepția de neconstituționalitate a acesteia. Prin încheierea din 20 octombrie

2009 Curtea de Apel Alba-Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a

respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu

excepția de neconstituționalitate a prevederilor O.U.G. nr. 37/2009, invocată

de reclamantă, față de decizia Curții Constituționale din 7 octombrie 2009.

Prin sentința nr. 211/CA din 27 octombrie 2009,

Curtea de Apel Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis

acțiunea formulată de reclamanta H.F., a anulat Decizia nr. 614 din 24 aprilie 2009

a Directorului General al A.P.I.A., a dispus reintegrarea reclamantei în

funcția publică de conducere deținută anterior, a luat act de renunțarea la

judecarea capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata către aceasta

a drepturilor salariale aferente și a obligat pârâta să-i plătească reclamantei

suma de 1500 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut

următoarele.

Prin Decizia din 7 octombrie 2009, pronunțată de

Curtea Constituțională, în cadrul controlului anterior promulgării legii de

aprobare a ordonanței, s-a constatat că această lege de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009

este neconstituțională, ca urmare a încălcării normelor privitoare la adoptarea

ordonanței de urgență prevăzute de art. 115 alin. (6) din Constituție. Astfel,

se presupune că potrivit Deciziei Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 17

ianuarie 1995 este declarată ca neconstituțională și O.U.G. nr. 37/2009.

Instanța reține că O.U.G. nr. 37/2009 a fost

declarată neconstituțională, astfel că efectele Deciziei Curții Constituționale

se extind și asupra litigiilor aflate pe rolul instanțelor.

Prin urmare, având în vedere cele hotărâte de Curtea

Constituțională, se reține că este lipsită de fundament legal decizia nr. 614

din 24 aprilie 2009 a Directorului General al A.P.I.A.

Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a

declarat recurs pârâta A.P.I.A., care a invocat ca temei legal dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a susținut, în esență, următoarele critici:

- O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin O.U.G. nr. 105/2009

care, la art. III alin. (l) a preluat reglementările respective, prevăzând în

mod expres că „funcțiile publice, funcțiile publice specifice și posturile

încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al

serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale

administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale, precum

și ale celorlalte servicii publice prevăzute la anexa 1, precum și adjuncții

acestuia, sunt și rămân desființate sau, după caz, se desființează”.

- Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 07

octombrie 2009 a fost publicată în M.Of. nr. 758 din data de 06 noiembrie 2009,

astfel că efectele acesteia nu se puteau răsfrânge asupra sentinței nr. 211/CA

din data de 27 octombrie 2009, încălcându-se principiul neretroactivității legii

în timp.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a

combătut criticile recursului și a cerut respingerea acestuia susținând, în

esență, că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.

Recursul este nefondat.

În cauză este necontestat că Decizia nr. 614 din 24

aprilie 2009 a fost emisă de către Directorul General al A.P.I.A. ca urmare a

intrării în vigoare a O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a

activității administrației publice care, la art. III alin. (1) și (3) a stabilit

că: „(1) Funcțiile publice, funcțiile publice specifice și posturile încadrate

în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor

publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale

administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale

prevăzute în anexa la prezenta ordonanță de urgență, care face parte integrantă

din aceasta, precum și adjuncții acestuia, se desființează în termen de 32 de

zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

(3) La expirarea termenului prevăzut la alin. (1) din

prezenta ordonanță de urgență, serviciile publice deconcentrate ale

ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din

unitățile administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanță de

urgență vor fi conduse de un director coordonator al serviciului public deconcentrat.

Directorul coordonator este ajutat de unul sau mai mulți adjuncți, în limita

numărului de posturi care se desființează".

De asemenea, este necontestat că prin Decizia nr. 1257

din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională, ca urmare a unei sesizări

formulate conform art. 146 lit. a) din Constituție, a constatat că Legea pentru

aprobarea O.U.G. nr. 37/ 2009 este neconstituțională, ca urmare a faptului că

această ordonanță de urgență este lovită de un viciu de neconstituționalitate,

fiind adoptată de Guvern cu încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din

Constituție, potrivit cărora „Ordonanțele de urgență(...) nu pot afecta regimul

instituțiilor fundamentale ale statului(...)".

Or, a argumentat Curtea Constituțională, prin O.U.G.

nr. 37/ 2009 au fost eliminate din categoria funcționarilor publici de

conducere funcțiile de director executiv și director executiv adjunct ai

serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe de

specialitate ale administrației publice centrale din unitățile

administrativ-teritoriale.

Totodată, este necontestat că O.U.G. nr. 37/2009 a

fost abrogată prin art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009 publicată în M.Of. nr. 668

din 6 octombrie 2009 care, la rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a fost

declarată neconstituțională în privința dispozițiilor art.I pct.1-5 și 26,

art.II, art. IV, art. V, art. VIII și anexa 1, cu motivarea că acestea conțin

aceleași reglementări și aceleași soluții legislative ca și cele ce au

constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009 în privința neconstitutionalității

căreia Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 1257/2009.

În plus, Curtea Constituțională a reținut și faptul

că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat și dispozițiile

art. 147 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora deciziile sale sunt general

obligatorii.

În esență, instanța de fond a motivat că actul

administrativ atacat - Decizia nr. 614 din 24 aprilie 2009 a Directorului

General al A.P.I.A., este nelegal fiind emis în temeiul unei Ordonanțe de

urgență în privința căreia Curtea Constituțională a statuat că este afectată de

un viciu de neconstituționalitate.

De cealaltă parte, autoritatea publică recurentă,

emitenta actului administrativ anulat de instanța de fond, a susținut, în

esență, că legalitatea unui act administrativ trebuie să fie verificată în

raport cu cadrul legal în vigoare la data emiterii actului administrativ și nu

în funcție de evenimente survenite ulterior, precum declararea

neconstituționalității sau abrogarea actului normativ în temeiul căruia a fost

emis actul administrativ respectiv, ceea ce este parțial adevărat.

Într-adevăr, având în vedere că actul administrativ

este emis pentru organizarea executării legii sau aplicarea în concret a legii,

deci în baza și în limitele legii, rezultă că instanța trebuie să-și limiteze

verificarea conformității actului administrativ cu legea, raportându-se la data

emiterii sau adoptării actului administrativ.

Art. 126 alin. (6) din Constituție și art. 9 din

Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu completările și

modificările ulterioare, au instituit o soluție juridică nouă, de natură să

lipsească de efecte juridice un act administrativ care a fost dat în baza unei

ordonanțe sau dispoziții din ordonanță care au fost declarate ca fiind

neconstituționale.

Astfel, potrivit art. 9 alin. (1)-(4) din Legea nr. 554/2004

„1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin

ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de

contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în

măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității

ordonanței sau a dispoziției din ordonanță.

2) Instanța de contencios administrativ, dacă

apreciază că excepția îndeplinește condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) și

(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, republicată, sesizează, prin încheiere motivată, Curtea

Constituțională și suspendă soluționarea cauzei pe fond.

3)

După pronunțarea Curții Constituționale, instanța de

contencios administrativ repune cauza pe rol și dă termen, cu citarea părților.

Dacă ordonanța sau o dispoziție a acesteia a fost declarată neconstituțională,

instanța soluționează fondul cauzei; în caz contrar, acțiunea se respinge ca

inadmisibilă.

4)

în situația în care decizia de declarare a neconstituționalității este

urmarea unei excepții ridicate în altă cauză, acțiunea poate fi introdusă direct

la instanța de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de

decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curții

Constituționale în M.Of. al României, Partea

I".

Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ care a

fost dat în baza unei ordonanțe sau dispoziție dintr-o ordonanță declarată

ulterior neconstituțională, poate fi lipsit de efectele sale, dacă este atacat

în termenele prevăzute la art. 9 din Legea nr. 554/2004, cum s-a procedat, de

altfel, în cauza de față.

In concluzie, Înalta Curte va menține soluția

instanței de fond, urmând să respingă recursul formulat ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.P.I.A. împotriva sentinței

nr. 211/CA din 27 octombrie 2009 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția de

Contencios Administrativ și Fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2010.