ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1721/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba-Iulia reclamanta H.F. a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.P.I.A. anularea deciziei nr. 614 din 24 aprilie 2009 a Directorului General al A.P.I.A. și anularea adresei nr. 12913 din 4 iunie 2009 a aceleiași pârâte constituind răspunsul la plângerea prealabilă; anularea măsurii acordării preavizului și a eliberării din funcția de director executiv al A.P.I.A. - Centrul Județean Alba; reintegrarea reclamantei în funcția deținută anterior emiterii deciziei. Reclamanta a mai solicitat și acordarea drepturilor salariale aferente, însă în concluziile scrise a arătat că nu mai susține acest capăt de cerere întrucât în urma suspendării executării deciziei a îndeplinit funcția de director executiv pentru care a fost remunerată corespunzător.

În motivarea acțiunii, se susține de către reclamantă că până la emiterea deciziei atacate a deținut funcția publică de director executiv al A.P.I.A. - Centrul Județean Alba. Se arată că actele atacate sunt netemeinice și nelegale, fiind în contradicție cu dispozițiile Legii nr. 188/1999 ce reglementează cazurile de modificare, suspendare ori încetare a raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici. Se formulează critici referitoare și la O.U.G. nr. 37/2009, susținându-se neconformitatea acesteia cu Constituția, invocându-se inițial și excepția de neconstituționalitate a acesteia. Prin încheierea din 20 octombrie 2009 Curtea de Apel Alba-Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor O.U.G.

nr. 37/2009, invocată de reclamantă, față de decizia Curții Constituționale din 7 octombrie 2009. Prin sentința nr. 211/CA din 27 octombrie 2009, Curtea de Apel Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta H.F., a anulat Decizia nr. 614 din 24 aprilie 2009 a Directorului General al A.P.I.A., a dispus reintegrarea reclamantei în funcția publică de conducere deținută anterior, a luat act de renunțarea la judecarea capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata către aceasta a drepturilor salariale aferente și a obligat pârâta să-i plătească reclamantei suma de 1500 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut următoarele.

Prin Decizia din 7 octombrie 2009, pronunțată de Curtea Constituțională, în cadrul controlului anterior promulgării legii de aprobare a ordonanței, s-a constatat că această lege de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituțională, ca urmare a încălcării normelor privitoare la adoptarea ordonanței de urgență prevăzute de art. 115 alin. (6) din Constituție. Astfel, se presupune că potrivit Deciziei Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 17 ianuarie 1995 este declarată ca neconstituțională și O.U.G. nr. 37/2009. Instanța reține că O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituțională, astfel că efectele Deciziei Curții Constituționale se extind și asupra litigiilor aflate pe rolul instanțelor.

Prin urmare, având în vedere cele hotărâte de Curtea Constituțională, se reține că este lipsită de fundament legal decizia nr. 614 din 24 aprilie 2009 a Directorului General al A.P.I.A. Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a declarat recurs pârâta A.P.I.A., care a invocat ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a susținut, în esență, următoarele critici: - O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin O.U.G.

nr. 105/2009 care, la art. III alin. (l) a preluat reglementările respective, prevăzând în mod expres că „funcțiile publice, funcțiile publice specifice și posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale, precum și ale celorlalte servicii publice prevăzute la anexa 1, precum și adjuncții acestuia, sunt și rămân desființate sau, după caz, se desființează”. - Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 07 octombrie 2009 a fost publicată în M.Of. nr. 758 din data de 06 noiembrie 2009, astfel că efectele acesteia nu se puteau răsfrânge asupra sentinței nr. 211/CA din data de 27 octombrie 2009, încălcându-se principiul neretroactivității legii în timp.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a combătut criticile recursului și a cerut respingerea acestuia susținând, în esență, că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică. Recursul este nefondat. În cauză este necontestat că Decizia nr. 614 din 24 aprilie 2009 a fost emisă de către Directorul General al A.P.I.A. ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G.

nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice care, la art. III alin. (1) și (3) a stabilit că: „(1) Funcțiile publice, funcțiile publice specifice și posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanță de urgență, care face parte integrantă din aceasta, precum și adjuncții acestuia, se desființează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

(3) La expirarea termenului prevăzut la alin. (1) din prezenta ordonanță de urgență, serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanță de urgență vor fi conduse de un director coordonator al serviciului public deconcentrat. Directorul coordonator este ajutat de unul sau mai mulți adjuncți, în limita numărului de posturi care se desființează". De asemenea, este necontestat că prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituție, a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G.

nr. 37/ 2009 este neconstituțională, ca urmare a faptului că această ordonanță de urgență este lovită de un viciu de neconstituționalitate, fiind adoptată de Guvern cu încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora „Ordonanțele de urgență(...) nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului(...)". Or, a argumentat Curtea Constituțională, prin O.U.G. nr. 37/ 2009 au fost eliminate din categoria funcționarilor publici de conducere funcțiile de director executiv și director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale.

Totodată, este necontestat că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009 publicată în M.Of. nr. 668 din 6 octombrie 2009 care, la rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituțională în privința dispozițiilor art.I pct.1-5 și 26, art.II, art. IV, art. V, art. VIII și anexa 1, cu motivarea că acestea conțin aceleași reglementări și aceleași soluții legislative ca și cele ce au constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009 în privința neconstitutionalității căreia Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 1257/2009. În plus, Curtea Constituțională a reținut și faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat și dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.

În esență, instanța de fond a motivat că actul administrativ atacat - Decizia nr. 614 din 24 aprilie 2009 a Directorului General al A.P.I.A., este nelegal fiind emis în temeiul unei Ordonanțe de urgență în privința căreia Curtea Constituțională a statuat că este afectată de un viciu de neconstituționalitate. De cealaltă parte, autoritatea publică recurentă, emitenta actului administrativ anulat de instanța de fond, a susținut, în esență, că legalitatea unui act administrativ trebuie să fie verificată în raport cu cadrul legal în vigoare la data emiterii actului administrativ și nu în funcție de evenimente survenite ulterior, precum declararea neconstituționalității sau abrogarea actului normativ în temeiul căruia a fost emis actul administrativ respectiv, ceea ce este parțial adevărat.

Într-adevăr, având în vedere că actul administrativ este emis pentru organizarea executării legii sau aplicarea în concret a legii, deci în baza și în limitele legii, rezultă că instanța trebuie să-și limiteze verificarea conformității actului administrativ cu legea, raportându-se la data emiterii sau adoptării actului administrativ. Art. 126 alin. (6) din Constituție și art. 9 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu completările și modificările ulterioare, au instituit o soluție juridică nouă, de natură să lipsească de efecte juridice un act administrativ care a fost dat în baza unei ordonanțe sau dispoziții din ordonanță care au fost declarate ca fiind neconstituționale.

Astfel, potrivit art. 9 alin. (1)-(4) din Legea nr. 554/2004 „1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță. 2) Instanța de contencios administrativ, dacă apreciază că excepția îndeplinește condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, sesizează, prin încheiere motivată, Curtea Constituțională și suspendă soluționarea cauzei pe fond.

3) După pronunțarea Curții Constituționale, instanța de contencios administrativ repune cauza pe rol și dă termen, cu citarea părților. Dacă ordonanța sau o dispoziție a acesteia a fost declarată neconstituțională, instanța soluționează fondul cauzei; în caz contrar, acțiunea se respinge ca inadmisibilă. 4) în situația în care decizia de declarare a neconstituționalității este urmarea unei excepții ridicate în altă cauză, acțiunea poate fi introdusă direct la instanța de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în M.Of. al României, Partea I". Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ care a fost dat în baza unei ordonanțe sau dispoziție dintr-o ordonanță declarată ulterior neconstituțională, poate fi lipsit de efectele sale, dacă este atacat în termenele prevăzute la art. 9 din Legea nr. 554/2004, cum s-a procedat, de altfel, în cauza de față.

In concluzie, Înalta Curte va menține soluția instanței de fond, urmând să respingă recursul formulat ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.P.I.A. împotriva sentinței nr. 211/CA din 27 octombrie 2009 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția de Contencios Administrativ și Fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2010.