ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 678/2010

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Curții Alba-Iulia la data de 27 mai 2009,

reclamantul B.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Guvernul României,

reprezentat prin Secretariatul General și A.N.O.F.M., anularea O.U.G. nr. 37

din 22 aprilie 2009, privind unele măsuri de îmbunătățire a activității

administrației publice, publicată în M.Of. nr. 264/2009, anularea Ordinului nr.

231 din 24 aprilie 2009 prin care a fost eliberat din funcție, reîncadrarea în

funcția deținută și obligarea în solidar a pârâților la plata tuturor

drepturilor ce i s-ar fi cuvenit prin exercitarea funcției de conducere

anterior deținută, cu cheltuieli de judecată. Reclamantul a invocat totodată și

excepția de neconstituționalitate a prevederilor O.U.G. nr. 37/2009.

Prin

sentința nr. 179/CA/2009 din 22 septembrie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia, secția

de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de intervenție în

interesul pârâtului Guvernul României, formulată de Ministerul Administrației

și Internelor, precum și excepția inadmisibilității acțiunii invocată de

pârâții Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului și A.N.O.F.M.

și de intervenientul Ministerul Administrației și Internelor, și, în

consecință, a respins acțiunea formulată de reclamantul B.I., ca inadmisibilă.

Pentru

a hotărî astfel, curtea de apel a reținut, în esență, faptul că prin ordinul

nr. 231 din 24 aprilie 2009 emis de Președintele A.N.O.F.M. în temeiul art. III

alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009, s-a desființat funcția publică de conducere

de director executiv adjunct M.P.M. al A.J.O.F.M. Hunedoara, reclamantului B.I.,

ce ocupa această funcție, fiindu-i acordat un preaviz de 30 de zile

calendaristice de la data comunicării ordinului, începând cu data de 24 aprilie

2009, după expirarea acestei perioade urmând a fi eliberat din funcția publică.

În

ceea ce privește capătul de cerere privind anularea O.U.G. nr. 37/2009,

instanța a apreciat, raportat și la prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 554/2004, că acest act al Guvernului nu poate face obiectul unei

acțiuni în anulare în contenciosul administrativ, ci doar al unei acțiuni

introduse în condițiile art. 9 din legea menționată, însoțită de excepția de

neconstituționalitate.

În

ceea ce privește anularea Ordinului nr. 231/2009 al Președintelui A.N.O.F.M.,

instanța a constatat că reclamantul anterior introducerii acțiunii în fata

instanței de judecată, nu a exercitat recursul administrativ prevăzut de

dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, astfel încât față de neîndeplinirea

acestei obligații legale imperative, acest capăt de cerere, precum și cele

accesorii acestuia, privitoare la reîncadrarea reclamantului în funcția

deținută anterior și plata drepturilor salariale ce i se cuvin, sunt

inadmisibile.

Cu

privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de

neconstituționalitate, instanța nu a dat curs acestei cereri, constatând că în

temeiul art. 137 C. proc. civ., are prioritate soluționarea excepției

inadmisibilității acțiunii în contencios administrativ, apreciind astfel că nu

poate să se pronunțe asupra acestei cereri în condițiile în care nu a fost

legal sesizată cu acțiunea de fond.

Împotriva

acestei sentințe, reclamantul B.I. a declarat recurs, solicitând instanței de

control judiciar ca față de nelegalitatea și netemeinicia soluției primei

instanțe, să modifice în tot sentința atacată și pe fond să îi admită acțiunea

și să dispună anularea ordinului nr. 231/2009 al A.N.O.F.M., reîncadrarea sa în

funcția anterior deținută, și obligarea pârâților la plata tuturor drepturilor

ce i s-ar fi cuvenit ca urmare a exercitării acestei funcții. Recurentul a

solicitat instanței de recurs să ia act de faptul că, raportat la decizia

Curții Constituționale nr. 1257/2009, de admitere a excepției de neconstituționalitate

a O.U.G. nr. 37/2009, capătul de cerere ce viza anularea acestei ordonanțe și

excepția de neconstituționalitate aferentă, au rămas fără obiect.

În

motivare, recurentul a susținut, în esență, faptul că în mod eronat instanța a

soluționat cauza pe cale de excepție, fără a intra în cercetarea fondului,

pornind de la o interpretare eronată atât a naturii juridice a acțiunii

juridice deduse judecății, cât și printr-o aplicare inconsecventă și nelegală a

legislației în materie.

În

acest sens, a arătat că instanța de fond a omis faptul că temeiul de drept al

capătului de cerere privitor la anularea O.U.G. nr. 37/2007, îl reprezintă

tocmai procedura specială prevăzută de art. 9 din Legea nr. 554/2004 și că, de

altfel, raportat la argumentele reținute de Curtea Constituțională în motivarea

Deciziei nr. 1257/2009, susținerile sale din cuprinsul acțiunii introductive de

instanță cu privire la neconstituționalitatea O.U.G. nr. 37/2009 s-au dovedit a

fi pe deplin justificate.

Referitor

la excepția inadmisibilității acțiunii raportat la neexercitarea recursului

grațios, recurentul a criticat soluția învederând faptul că Legea nr. 554/2004

nu prevede în mod obligatoriu parcurgerea procedurii prealabile, aceasta

nereprezentând un fine de neprimire întrucât se reglementează expres opțiunea

ca reclamantul să se adreseze în mod direct instanței de contencios

administrativ iar promovarea unei plângeri prealabile ar fi condus doar la

tergiversarea cauzei, raportat la atitudinea procesuală a pârâtei A.N.O.F.M.

Guvernul

României a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat

a recursului declarat de reclamantul B.I., arătând, în esență, faptul că în mod

întemeiat Curtea de Apel Alba Iulia, prin sentința nr. 179/CA din 22 septembrie

2009 a admis excepția inadmisibilității acțiunii motivat de împrejurarea că

reclamantul nu a exercitat recursul administrativ anterior introducerii

cererii, neadresându-se emitentului ordinului contestat în vederea revocării

acestuia. Față de cererea privind anularea Ordinului nr. 231 din 23 aprilie 2009

emis de Președintele A.N.O.F.M., intimatul Guvernul României a invocat excepția

lipsei calității procesuale pasive, menționând că această calitate îi revine A.N.O.F.M.,

care este instituție publică, cu personalitate juridică, aflată sub autoritatea

Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale.

Prin

întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă A.N.O.F.M. s-a solicitat respingerea

recursului ca nefondat și pe cale de consecință menținerea ca legală și

temeinică a hotărârii primei instanțe.

Înalta

Curte, examinând sentința atacată în limitele investirii sale prin cererea de

recurs, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de

recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele

ale art. 304

1

C. proc. civ., constată că recursul este fondat, după

cum se va arăta în continuare.

Înalta

Curte constată că prin acțiunea sa, reclamantul B.I., considerându-se vătămat

prin dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009 într-un drept al său, a înțeles să se

adreseze instanței de contencios administrativ cu o acțiune îndreptată

împotriva acestei ordonanțe - însoțită în condițiile legii de excepția de neconstituționalitate

- și împotriva actului administrativ emis în temeiul acestei ordonanțe,

respectiv Ordinul nr. 231/2009 emis de Președintele A.N.O.F.M., prin care

reclamantul a fost eliberat din funcția publică de conducere de director

executiv adjunct M.P.M. al A.J.O.F.M. Hunedoara.

Potrivit

dispozițiilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a contenciosului

administrativ, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes

legitim prin

ordonanțe sau dispoziții din

ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios

administrativ,

însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul

principal nu este constatarea

neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din

ordonanță iar

potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (5) din aceeași lege, în cazul acțiunilor

introduse de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agenția Națională

a Funcționarilor Publici sau al celor care privesc cererile persoanelor

vătămate prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe, precum și în cazurile

prevăzute la art. 2 alin. (2) și la art. 4 nu este obligatorie plângerea

prealabilă.

Constatând

așadar, că prevederile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 exceptează

părțile de obligația efectuării procedurii prealabile în cazul acțiunilor

formulate în condițiile art. 9 din aceeași lege, Înalta Curte apreciază că în

mod nelegal prima instanță a admis excepția inadmisibilității acțiunii

formulată de pârâtul Guvernul României, de pârâta A.N.O.F.M. și de

intervenientul Ministerul Administrației și Internelor, sentința atacată fiind,

din acest motiv, nelegală și netemeinică.

Pentru

aceste considerente, recursul va fi admis, sentința atacată va fi casată și, în

temeiul art. 313 teza I-a C. proc. civ., va fi trimisă cauza la aceeași instanță,

spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite

recursul declarat de B.I. împotriva sentinței civile nr. 179/CA/2009 din 22

septembrie 2009 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția contencios administrativ și

fiscal.

Casează

sentința atacată și trimite cauza spre judecare la aceiași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 10 februarie 2010.