ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 678/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții Alba-Iulia la data de 27 mai 2009, reclamantul B.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, reprezentat prin Secretariatul General și A.N.O.F.M., anularea O.U.G. nr. 37 din 22 aprilie 2009, privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, publicată în M.Of. nr. 264/2009, anularea Ordinului nr. 231 din 24 aprilie 2009 prin care a fost eliberat din funcție, reîncadrarea în funcția deținută și obligarea în solidar a pârâților la plata tuturor drepturilor ce i s-ar fi cuvenit prin exercitarea funcției de conducere anterior deținută, cu cheltuieli de judecată.

Reclamantul a invocat totodată și excepția de neconstituționalitate a prevederilor O.U.G. nr. 37/2009. Prin sentința nr. 179/CA/2009 din 22 septembrie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de intervenție în interesul pârâtului Guvernul României, formulată de Ministerul Administrației și Internelor, precum și excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâții Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului și A.N.O.F.M. și de intervenientul Ministerul Administrației și Internelor, și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamantul B.I., ca inadmisibilă. Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut, în esență, faptul că prin ordinul nr. 231 din 24 aprilie 2009 emis de Președintele A.N.O.F.M.

în temeiul art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009, s-a desființat funcția publică de conducere de director executiv adjunct M.P.M. al A.J.O.F.M. Hunedoara, reclamantului B.I., ce ocupa această funcție, fiindu-i acordat un preaviz de 30 de zile calendaristice de la data comunicării ordinului, începând cu data de 24 aprilie 2009, după expirarea acestei perioade urmând a fi eliberat din funcția publică. În ceea ce privește capătul de cerere privind anularea O.U.G. nr. 37/2009, instanța a apreciat, raportat și la prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, că acest act al Guvernului nu poate face obiectul unei acțiuni în anulare în contenciosul administrativ, ci doar al unei acțiuni introduse în condițiile art. 9 din legea menționată, însoțită de excepția de neconstituționalitate.

În ceea ce privește anularea Ordinului nr. 231/2009 al Președintelui A.N.O.F.M., instanța a constatat că reclamantul anterior introducerii acțiunii în fata instanței de judecată, nu a exercitat recursul administrativ prevăzut de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, astfel încât față de neîndeplinirea acestei obligații legale imperative, acest capăt de cerere, precum și cele accesorii acestuia, privitoare la reîncadrarea reclamantului în funcția deținută anterior și plata drepturilor salariale ce i se cuvin, sunt inadmisibile. Cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, instanța nu a dat curs acestei cereri, constatând că în temeiul art. 137 C. proc.

civ., are prioritate soluționarea excepției inadmisibilității acțiunii în contencios administrativ, apreciind astfel că nu poate să se pronunțe asupra acestei cereri în condițiile în care nu a fost legal sesizată cu acțiunea de fond. Împotriva acestei sentințe, reclamantul B.I. a declarat recurs, solicitând instanței de control judiciar ca față de nelegalitatea și netemeinicia soluției primei instanțe, să modifice în tot sentința atacată și pe fond să îi admită acțiunea și să dispună anularea ordinului nr. 231/2009 al A.N.O.F.M., reîncadrarea sa în funcția anterior deținută, și obligarea pârâților la plata tuturor drepturilor ce i s-ar fi cuvenit ca urmare a exercitării acestei funcții. Recurentul a solicitat instanței de recurs să ia act de faptul că, raportat la decizia Curții Constituționale nr. 1257/2009, de admitere a excepției de neconstituționalitate a O.U.G.

nr. 37/2009, capătul de cerere ce viza anularea acestei ordonanțe și excepția de neconstituționalitate aferentă, au rămas fără obiect. În motivare, recurentul a susținut, în esență, faptul că în mod eronat instanța a soluționat cauza pe cale de excepție, fără a intra în cercetarea fondului, pornind de la o interpretare eronată atât a naturii juridice a acțiunii juridice deduse judecății, cât și printr-o aplicare inconsecventă și nelegală a legislației în materie. În acest sens, a arătat că instanța de fond a omis faptul că temeiul de drept al capătului de cerere privitor la anularea O.U.G. nr. 37/2007, îl reprezintă tocmai procedura specială prevăzută de art. 9 din Legea nr. 554/2004 și că, de altfel, raportat la argumentele reținute de Curtea Constituțională în motivarea Deciziei nr. 1257/2009, susținerile sale din cuprinsul acțiunii introductive de instanță cu privire la neconstituționalitatea O.U.G.

nr. 37/2009 s-au dovedit a fi pe deplin justificate. Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii raportat la neexercitarea recursului grațios, recurentul a criticat soluția învederând faptul că Legea nr. 554/2004 nu prevede în mod obligatoriu parcurgerea procedurii prealabile, aceasta nereprezentând un fine de neprimire întrucât se reglementează expres opțiunea ca reclamantul să se adreseze în mod direct instanței de contencios administrativ iar promovarea unei plângeri prealabile ar fi condus doar la tergiversarea cauzei, raportat la atitudinea procesuală a pârâtei A.N.O.F.M.

Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamantul B.I., arătând, în esență, faptul că în mod întemeiat Curtea de Apel Alba Iulia, prin sentința nr. 179/CA din 22 septembrie 2009 a admis excepția inadmisibilității acțiunii motivat de împrejurarea că reclamantul nu a exercitat recursul administrativ anterior introducerii cererii, neadresându-se emitentului ordinului contestat în vederea revocării acestuia. Față de cererea privind anularea Ordinului nr. 231 din 23 aprilie 2009 emis de Președintele A.N.O.F.M., intimatul Guvernul României a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, menționând că această calitate îi revine A.N.O.F.M., care este instituție publică, cu personalitate juridică, aflată sub autoritatea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale.

Prin întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă A.N.O.F.M. s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat și pe cale de consecință menținerea ca legală și temeinică a hotărârii primei instanțe. Înalta Curte, examinând sentința atacată în limitele investirii sale prin cererea de recurs, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare. Înalta Curte constată că prin acțiunea sa, reclamantul B.I., considerându-se vătămat prin dispozițiile O.U.G.

nr. 37/2009 într-un drept al său, a înțeles să se adreseze instanței de contencios administrativ cu o acțiune îndreptată împotriva acestei ordonanțe - însoțită în condițiile legii de excepția de neconstituționalitate - și împotriva actului administrativ emis în temeiul acestei ordonanțe, respectiv Ordinul nr. 231/2009 emis de Președintele A.N.O.F.M., prin care reclamantul a fost eliberat din funcția publică de conducere de director executiv adjunct M.P.M. al A.J.O.F.M. Hunedoara.

Potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță iar potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (5) din aceeași lege, în cazul acțiunilor introduse de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agenția Națională a Funcționarilor Publici sau al celor care privesc cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe, precum și în cazurile prevăzute la art. 2 alin. (2) și la art. 4 nu este obligatorie plângerea prealabilă.

Constatând așadar, că prevederile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 exceptează părțile de obligația efectuării procedurii prealabile în cazul acțiunilor formulate în condițiile art. 9 din aceeași lege, Înalta Curte apreciază că în mod nelegal prima instanță a admis excepția inadmisibilității acțiunii formulată de pârâtul Guvernul României, de pârâta A.N.O.F.M. și de intervenientul Ministerul Administrației și Internelor, sentința atacată fiind, din acest motiv, nelegală și netemeinică. Pentru aceste considerente, recursul va fi admis, sentința atacată va fi casată și, în temeiul art. 313 teza I-a C. proc. civ., va fi trimisă cauza la aceeași instanță, spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul declarat de B.I. împotriva sentinței civile nr. 179/CA/2009 din 22 septembrie 2009 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre judecare la aceiași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2010.