ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5417/2010

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Prin Sentința nr. 38 din 25 februarie 2010 a

Curții de Apel Târgu-Mureș a fost admisă acțiunea reclamantului P.P. formulată

în contradictoriu cu A.N.P.M., în sensul că a fost anulată Decizia nr. 322 din

23 aprilie 2009 emisă de pârâtă și a fost dispusă suspendarea executării

deciziei până la soluționarea irevocabilă a acțiunii.

Instanța a respins

cererea reclamantului formulată în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României,

reținând că a fost formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală

pasivă.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut că excepția lipsei calității

procesuale a pârâtului Guvernul României este întemeiată și a fost admisă,

întrucât actul administrativ obiect al acțiunii judiciare a fost emis de

A.N.P.M.

Pe fondul cauzei,

instanța de fond a reținut că prin Decizia nr. 322 din 23 aprilie 2009 emisă de

A.N.P.M., în temeiul art. III alin. (1) și alin. (11) din O.U.G. nr. 37/2009 și

art. 97 lit. c) coroborat cu art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3) și alin. (5)

din Legea nr. 188/1999 reclamantul a fost eliberat, începând cu data de 22 mai

2009, din funcția publică de conducere de director executiv al A.P.M. Harghita,

întrucât această funcție publică a fost desființată.

Instanța a constatat

că la data eliberării din funcție a reclamantului, acesta îndeplinea toate

condițiile specifice reglementate de art. 66 din Legea nr. 188/1999, iar

legalitatea actului de eliberare din funcție o examinează în raport de art. 99

și 100 din Legea nr. 188/1999, având în vedere și efectele declarării

neconstituționalității actului normativ care a constituit temeiul de drept al

actului.

Astfel, instanța de

fond a arătat că nu se poate reține desființarea reală și serioasă a postului,

constatând că la data emiterii deciziei atacate, la nivel de agenție nu a avut

loc nicio restructurare, întrucât locul de muncă al reclamantului se regăsește

în statul de funcții al agenției pârâte, dar și în organigrama acesteia,

concluzionând că eliberarea reclamantului din funcția deținută s-a făcut

încălcarea dispozițiilor legale.

În legătură cu

cererea de suspendare a deciziei atacate, instanța a constatat că sunt

întrunite condițiile prevăzute de lege pentru a se dispune suspendarea actului,

dispunând în consecință.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs pârâta, criticând soluția instanței de fond ca

netemeinică și nelegală.

Recurenta A.N.P.M. a criticat sentința atacată

arătând că instanța de fond a interpretat greșit actul dedus judecății și a

pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor prevăzute în materia funcției

publice și a funcționarilor publici.

Recurenta a precizat

că decizia atacată, obiect al acțiunii judiciare, este emisă în conformitate cu

legea. A arătat pe larg conținutul textelor de lege aplicabile în cauză și a susținut

că a făcut dovada faptului că postul deținut de intimatul-reclamant a fost

desființat efectiv.

Recurenta a arătat că

nu se poate reține existența unui prejudiciu produs intimatului-reclamant prin

efectul aplicării Ordinului nr. 959/2009, întrucât ordinul contestat a fost

emis cu respectarea prevederilor legale.

De asemenea, s-a

susținut faptul că la data pronunțării sentinței atacate, funcția publică de

conducere, ce a fost deținută de reclamant, nu se mai regăsea în categoria

funcțiilor publice reglementate de cadrul legal incident în materia funcției

publice și funcționarilor publici, nefiind prevăzută nici prin proiectul de

lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999.

Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului formulat, analizând

motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator

și dispozițiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat,

pentru considerentele ce urmează.

Înalta Curte a

reținut că, în cauză, ordinul atacat, obiect al acțiunii judiciare, a fost emis

în temeiul dispozițiilor art. III alin. (1) și (11) din O.U.G. nr. 37/2009

privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice,

potrivit cărora:

"(1) Funcțiile publice, funcțiile publice

specifice și posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea

de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale

celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile

administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanță de urgență,

care face parte integrantă din aceasta, precum și adjuncții acestuia, se

desființează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei

ordonanțe de urgență.

(11) Începând cu data

intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, funcționarilor publici și

personalului încadrat în regim contractual, care ocupă posturi dintre cele

prevăzute la alin. (1), li se vor aplica în mod corespunzător dispozițiile

legale cu privire la încetarea raporturilor de serviciu, respectiv a

raporturilor de muncă prevăzute în Legea nr. 188/1999 privind Statutul

funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, respectiv în Legea nr. 53/2003 - C. muncii, cu modificările și completările

ulterioare".

Înalta Curte a reținut că prin Decizia nr. 1257 din

7 octombrie 2009 pronunțată de Curtea Constituțională, ca urmare a unei

sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituție, s-a constatat că

Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituțională, ca urmare a

faptului că această ordonanță de urgență este lovită de un viciu de

neconstituționalitate, fiind adoptată de Guvern cu încălcarea dispozițiilor

art. 115 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora "Ordonanțele de

urgență (…) nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului

(…)".

Or, a argumentat

Curtea Constituțională, prin O.U.G. nr. 37/2009 au fost eliminate din categoria

funcționarilor publici de conducere funcțiile de director executiv și director

executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale

celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale din

unitățile administrativ-teritoriale.

Totodată, Înalta

Curte reține că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din O.U.G. nr.

105/2009 publicată în M. Of. nr. 668 din 6 octombrie 2009 care, la rândul său,

prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituțională în privința

dispozițiilor art. I pct. 1 - 5 și 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII și

anexa 1, cu motivarea că acestea conțin aceleași reglementări și aceleași

soluții legislative ca și cele ce au constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009 în

privința neconstituționalității căreia Curtea Constituțională s-a pronunțat

prin Decizia nr. 1257/2009.

În plus, Curtea

Constituțională a reținut și faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr.

105/2009, a încălcat și dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție,

potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.

Față de aspectele

arătate, Înalta Curte reține că instanța de fond a apreciat corect că actul

administrativ atacat este nelegal, întrucât a fost emis în temeiul unei

Ordonanțe de urgență în privința căreia Curtea Constituțională a statuat că

este neconstituțională.

Sunt neîntemeiate

susținerile din recurs referitoare la faptul că legalitatea ordinulului

contestat este validată de faptul că actul a fost emis în executarea

prevederilor imperative ale art. III alin. (1) și (11) din O.U.G. nr. 37/2009,

întrucât legalitatea actului este afectată tocmai de viciul de

constituționalitate al prevederilor în temeiul și în executarea cărora a fost

emis.

Pentru argumentele

anterior arătate, nu pot fi primite susținerile din recurs referitoare la

abrogarea O.U.G. nr. 37/2009, cele referitoare la faptul că prin art. IV alin.

(1) a din O.U.G. nr. 105/2009 s-a prevăzut că sunt și rămân desființate

funcțiile de genul celei din care a fost eliberat reclamantul ori susținerile

referitoare la faptul că deciziile Curții Constituționale au putere numai pentru

viitor.

Față de aceste

susțineri, Înalta Curte reține că desființarea funcției publice deținută de

reclamant prin cele două ordonanțe este lipsită de efecte juridice din moment

ce aceste reglementări au fost declarate neconstituționale, revenindu-se astfel

la forma și structura reglementată de Legea nr. 188/2999, care este lege

organică și ale cărei dispoziții sunt de natură să asigure stabilitatea

funcției publice, ca element al securității sociale, iar aceste dispoziții este

cert stabilit că au fost încălcate în cauză.

Admiterea opiniei

contrare a recurentei ar echivala cu lipsirea de orice finalitate a procedurii

de exercitare a controlului de constituționalitate reglementată prin Legea nr.

47/1992.

Astfel, în

conformitate cu art. 8 alin. (1) din legea menționată, persoana vătămată

într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act

administrativ, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau dacă

nu a primit nici un răspuns, poate sesiza instanța de contencios administrativ

competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea

pagubei și, eventual, reparații pentru daune morale.

În cauza dedusă

judecății, Înalta Curte a constatat că acțiunea reclamantului are ca obiect

anularea ordinului emis de pârât.

Potrivit art. 52 din

Constituția României, persoana vătămată într-un drept al ori într-un interes

legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin

nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptățită să obțină

recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și

repararea pagubei. Condițiile și limitele exercitării acestui drept se

stabilesc prin lege organică.

Conform art. 1 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 orice persoană care se consideră vătămată într-un

drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică,

printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei

cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente,

pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului

legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Pentru aceste

considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinței

atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul

formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

formulat de A.N.P.M. împotriva Sentinței nr. 38 din 25 februarie 2010 a Curții

de Apel Târgu-Mureș, secția contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 decembrie 2010.