ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2520/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 91 din

10 iunie 2009, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul P.P., în contradictoriu cu pârâta

Agenția Națională pentru Protecția Mediului, și a dispus suspendarea executării

deciziei nr. 322 din 23 aprilie 2009 emisă de pârâtă, până la judecarea pe fond

a cererii având ca obiect anularea actului administrativ.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a apreciat că sunt îndeplinite condițiile referitoare la

existența „cazului bine justificat și a pagubei iminente", prevăzute de art.

14 din Legea nr. 554/2004, reținând următoarele:

Reclamantul a formulat plângere

prealabilă împotriva Deciziei nr. 322 din 23 aprilie 2009 la autoritatea emitentă

în data de 27 aprilie 2009, fapt confirmat cu înscrisurile depuse la dosar (filele

7 - 8) și necontestat de pârâtă.

Sunt cazuri bine justificate

împrejurările legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze

o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ [art. 2 alin.

(1) lit. t) din Legea 554/2004]. Paguba iminentă este prejudiciul material viitor

și previzibil sau după caz perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități

publice sau a unui serviciu public [art.2

alin.

(1)

lit. ș)].

Admiterea cererii de suspendare

este condiționată de dovedirea unor motive bine justificate și a unei pagube Iminente

ce ar putea leza patrimoniul reclamantului sau ar perturba grav funcționarea unei

autorități publice sau a unui serviciu public. Cele două condiții trebuie îndeplinite

cumulativ, ele determinându-se reciproc, logic neputându-se vorbi despre caz bine

justificat fără a exista pericolul producerii pagubei și invers nu poate fi vorba

despre iminența pagubei când cazul nu este bine justificat.

În speță, prin actul administrativ

contestat s-a dispus eliberarea din funcție cu un termen de preaviz pentru reclamantul

P.P., temeiurile invocate privind încetarea raportului de serviciu prin eliberarea

din funcție [art. 97 lit. c) din Legea nr. 188/1999], prin reducerea postului ocupat

de funcționarul public [art. 99 alin. (1) lit. b)].

Reține prima instanță că

nu s-a făcut dovada că postul ocupat de către reclamant s-a; desființat cu adevărat

prin reducerea acestuia, dimpotrivă pentru data de 22 mai 2009 s-a anunțat concurs

pentru ocuparea unei funcții de director coordonator la Agenția pentru Protecția

Mediului Harghita, toate aceste aspecte fiind de natură să creeze o îndoială cu

privire la legalitatea actului administrativ atacat.

De asemenea, se arată în

considerentele sentinței atacate, prin punerea în executare a deciziei s-ar produce

o pagubă iminentă în patrimonial reclamantului prin lipsa veniturilor de natură

salarială, dar s-ar și perturba activitatea instituției publice față de cerințele

actuale ale Uniunii Europene privind protecția mediului, cu atât mai mult cu cât

reclamantul este expert de mediu acreditat de Comisarul de Mediu din Parlamentul

European și de Agenția Europeană de Mediu iar formarea unei alte persoane în domeniu

necesită timp și cheltuieli suplimentare.

Împotriva sentinței nr.

91 din 10 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs în termen legal pârâta

Agenția Națională pentru Protecția Mediului, prin care s-a solicitat admiterea căii

extraordinare de atac și modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii cererii

reclamantului ca neîntemeiată.

A învederat recurentul,

prin motivele de recurs, că hotărârea atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită

a legii, decizia președintelui Agenției Naționale pentru Protecția Mediului fiind

emisă în conformitate cu prevederile legale, respectiv cu dispozițiile art. III

alin.

(1)

și (11) din O.U.G. nr. 37/2009

și art. 97 lit. c) coroborat cu art. 99 alin.

(1)

lit. b), alin. (3) și alin. (5) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor

publici, republicată. S-a arătat că prin decizia nr. 322 din 23 aprilie 2009 reclamantul

a fost eliberat din funcția publică de conducere de director executiv al Agenției

pentru Protecția Mediului Harghita începând cu data de 22 mai 2009, iar suspendarea

executării actului administrativ în discuție nu mai poate fi dispusă, el producându-și

efectele la data judecării cererii reclamantului având un asemenea obiect. Pe de

altă parte, recurentul pârât a precizat că reclamantul nu a făcut dovada întrunirii

în speță a condițiilor cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, anume

cele ale cazului bine justificat și ale prevenirii unei pagube iminente.

Prin întâmpinare intimatul

P.P. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că hotărârea atacată

este legală și temeinică.

Recursul este nefondat.

Instituția suspendării executării

actului administrativ, reglementată de art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004

a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, este

aplicabilă și în privința actelor administrative ale căror consecințe se întind

în timp pe o durată nedeterminată. Susținerile contrare ale recurentului nu pot

fi primite, fiind de natură să restrângă nejustificat sfera actelor administrative

vizate de legiuitor prin reglementarea instituției suspendării executării, ca operație

juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, cu consecința afectării

dreptului unor categorii de particulari de a solicita acordarea respectivei măsuri

de protecție provizorie împotriva eventualului exces de putere sau abuz de drept

al administrației.

Și sub aspectul fondului

cauzei, hotărârea recurată a fost pronunțată cu aplicarea corectă a prevederilor

art. 14 din Legea nr. 554/2004. Este incontestabil faptul că suspendarea executării

actului administrativ, care se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor

și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura

legalitatea lui, constituie o măsură de excepție, presupunând dovedirea efectivă

a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza

cărora să se poată reține îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute

de art. 14 din Legea nr. 554/2004: cazul bine justificat și iminența pagubei, astfel

cum sunt definite prin art. 2 lit. ș) și t) din aceeași lege.

Îndeplinirea respectivelor

condiții se analizează în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze,

pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată; acestea

trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de

care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei

pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării. În speță, se constată

că prevederile O.U.G. nr. 37/2009 au fost declarate neconstituționale prin Decizia

nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională reținând, între altele, că

modalitatea de reglementare a funcției publice și a actului de numire reprezintă

construcții juridice deficitare și confuze, de natură a afecta statutul juridic

al unor funcționari de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate. Or,

această împrejurare este de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității

actului subsecvent emis în baza respectivului act normativ, alături de celelalte

aspecte de aparentă nelegal citate indicate de reclamant și reținute de prima instanță,

astfel încât susținerile recurentului circumscrise neîndeplinirii condiției cazului

bine justificat nu pot fi primite. Nejustificate sunt și susținerile recurentului

cu privire la neîndeplinirea condiției privind iminența pagubei, întrucât prin desființarea

funcției publice de conducere se produce un prejudiciu material și previzibil, constând

în diminuarea drepturilor de natură salarială ale funcționarului public eliberat

din funcție, precum și o posibilă perturbare gravă a funcționării respectivului

serviciu public.

În raport de cele mai sus

arătate, se reține că motivele de recurs invocate în cauză nu sunt întemeiate și

că hotărârea atacată este legală și temeinică, astfel că se va dispune, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului

declarat de pârâta Agenția Națională pentru Protecția Mediului împotriva sentinței

nr. 91 din 10 iunie 2009 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Agenția Națională

pentru Protecția Mediului împotriva sentinței nr. 91 din 10 iunie 2009 a Curții

de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 13 mai 2010.