ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 538/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 145/CA/2009-P.I.

din 1 august 2009, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul F.G.D., în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, și dispus suspendarea

executării Ordinului nr. 915 din 15 mai 2009 emis de conducătorul autorității

pârâte, prin care reclamantul a fost revocat din funcția de manager al

Spitalului de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase Oradea.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut, în esență, că în cauză sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs pârâtul, susținând că este netemeinică și nelegală, pentru motivele

prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ..

În motivarea recursului, se arată în

esență că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.14 din

Legea nr.554/2004, referitoare la existența

cazului

bine justificat și a pagubei iminente

.

Examinând sentința atacată în raport

cu actele și lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurent, precum și

cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta

în continuare.

În cauză sunt aplicabile dispozițiile

art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Potrivit acestor dispoziții legale, „

În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube

iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a

emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să

ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului

administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

Rezultă, așadar, că

suspendarea executării unui act administrativ este condiționată de îndeplinirea

cumulativă a următoarelor trei condiții: inițierea procedurii de anulare a

actului administrativ (care se poate afla fie în faza administrativă

prealabilă, fie în faza judiciară), existența unui caz bine justificat și

iminența producerii unei pagube care, astfel, poate fi prevenită.

Referindu-se la

noțiunile susmenționate,

art. 2 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004 definește „paguba iminentă” ca fiind – „prejudiciul material

viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a

funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public” [lit. ș)] iar

„cazuri bine justificate” – „împrejurările legate de starea de fapt și de

drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința

legalității actului administrativ” [lit.

t)]

.

În speță, s-a făcut dovada că intimatul-reclamant

a

sesizat, în condițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004,

autoritatea publică emitentă a

actului administrativ a cărui executare se

solicită a fi suspendată, plângerea prealabilă fiind înregistrată sub nr. 5204

din 27 mai 2009 (f.32 – dosar fond).

În ce privește condiția

existenței unui caz bine justificat, se reține că sunt

relevante

prevederile contractului de management [art. III alin. (2) și

art. VII], ale actului adițional nr. 1 la acest contract (pct. 9) și ale

Ordinului ministrului sănătății nr. 1465/2006

, potrivit

cărora orice modificare de structură organizatorică a unității al cărei manager

a fost numit intimatul-reclamant atrage în mod corespunzător modificarea

indicatorilor de performanță prevăzuți în contractul de management, prin

negocierea acestora; aceasta, întrucât, prin Ordinul

ministrului

sănătății

nr. 1853/2008, a avut loc o modificare de

structură organizatorică a unității sanitare în discuție.

Având în

vedere că interpretarea prevederilor contractuale și normative susmenționate este

hotărâtoare în

ce privește verificarea condițiilor legale și a împrejurărilor de fapt

și de drept care au condus la emiterea actului administrativ contestat, iar această

operațiune juridică nu o poate face instanța sesizată cu cererea de suspendare,

și ținând cont de îndoiala ce poartă asupra legalității actului respectiv, în

raport de

prevederile contractuale și

normative

evocate, în mod corect a reținut prima instanță că, în cauză, este îndeplinită

și condiția

existenței unui caz bine justificat.

În

ceea ce privește existența celei de-a treia condiții

,

referitoare la paguba iminentă, se va reține că și aceasta este îndeplinită în

cauză, având în vedere consecința imediată și directă pe care punerea în

executare a actului administrativ contestat ar avea-o asupra veniturilor

intimatului-reclamant, pe de o parte, precum

și faptul că ordinul de revocare din funcție a managerului

Spitalului

de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase Oradea

este în măsură să conducă la perturbarea previzibilă a funcționării

acestei unități spitalicești, ca urmare a modificărilor intervenite în managementul

instituției, pe de altă parte.

Este adevărat că actul administrativ se bucură de

prezumția de legalitate dar la fel de adevărat este că cel ce se consideră

vătămat prin emiterea unui astfel de act, tocmai pentru a preîntâmpina

eventualele consecințe grave în ce-l privește, se poate adresa instanței pentru

a obține suspendarea executării actului.

În acest sens

sunt, de altfel, și prevederile cuprinse în Recomandarea nr. R(89)8 din 13

septembrie 1989 a Comitetului de Miniștrii al Consiliului Europei cu privire la

protecția juridică provizorie în materie administrativă, corect invocate de

prima instanță, prin care se solicită autorității jurisdicționale competente ca

– atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace

daune grave, dificil de reparat, persoanelor particulare cointeresate de

această decizie – să ia măsuri de protecție provizorii corespunzătoare, în

limitele competenței sale și fără ca, astfel, să influențeze în vreun fel

soluția asupra fondului, cu atât mai mult atunci când există un argument

juridic aparent valabil în raport cu elementele de legalitate ale actului

administrativ contestat.

Or, tocmai

acestei categorii de măsuri de protecție provizorie îi aparține și măsura

suspendării executării actului administrativ contestat în cauză, pe care prima instanță

a dispus-o prin sentința recurată, în mod corect apreciind că sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului

administrativ nr. 554/2004.

Față de considerentele arătate, constatând

că nu sunt întemeiate criticile formulate de recurent, în temeiul art. 312 C.

proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul

Sănătății împotriva sentinței nr. 145/CA/2009-P.I. din 1 august 2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie

2010.