ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2516/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 626 din 30

noiembrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta P.F.L., în

contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Prestații Sociale, și a

dispus suspendarea executării Ordinului nr. 239 din 12 octombrie 2009 emis de

conducătorul autorității pârâte, până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din

Legea nr. 554/2004, reținând următoarele:

Legea contenciosului administrativ,

pe care se fundamentează cererea introductivă de instanță, prin dispozițiile

art. 14, statuează că „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube

iminente, persoana vătămată poate cere instanței suspendarea executării actului

administrativ".

Paguba iminentă este definită în

art. 1 lit. s), ca fiind prejudiciul material viitor, dar previzibil cu

evidența sau după caz, perturbarea gravă a unei autorități publice ori a unui

serviciu public.

Prevederile legale enunțate relevă

că poate fi dispusă măsura suspendării ori de câte ori există un caz bine

justificat și o pagubă iminentă pe care executarea actului autorității ar

produce-o reclamantului.

Cazul bine justificat care să

determine luarea măsurii suspendării actului administrativ trebuie să îl vizeze

pe reclamant și poate fi analizat doar în raport cu situația concretă a celui

care afirmă in țața instanței de contencios că suntem în prezenta unui astfel

de caz care să justifice măsura solicitată.

î

mprejurarea invocată de reclamanta

referitoare la perturbarea vieții de familie datorită executării actului

administrativ atacat în procedură administrativ jurisdicțională poate fi

reținută ca fiind un caz bine justificat, având în vedere efectele asupra

vieții de familie și asupra patrimoniului reclamantei, reținând că punerea în

executare a ordinului ar fi presupus diminuarea veniturilor reclamantei.

Paguba iminentă este definită de

dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004 ca fiind

prejudiciul material viitor dar previzibil cu evidență sau, după caz,

perturbarea previzibilă, gravă a funcționării unei autorități publice ori a

unui serviciu public ceea ce în cauză nu se poate reține având în vedere

situația concretă.

Suspendarea executării actelor

administrative constituie o situație de excepție care. intervine când legea o

prevede, în limitele și condițiile anume reglementate.

Cererea de suspendare poate fi

introdusă și în perioada recursului prealabil, deci anterior sesizării

instanței cu fondul acțiunii, condiție îndeplinită prin declanșarea procedurii

prealabile.

Cazurile bine justificate sunt

definite, potrivit dispozițiilor art. 2 lit. t) din Legea contenciosului

administrativ astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 262/2007, ca fiind

împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură sa

creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Paguba iminentă apare în acest caz

ca fiind prejudiciul material viitor, dar previzibil cu evidență, suspendarea

trebuind admisă, pentru identitate de rațiune, și în cazul unui prejudiciu

parțial având în vedere dispozițiile art. 2 al ordinului atacat.

Alegațiile pârâtei referitoare la

prezumția de legalitate de care se bucură actul administrativ și care permite

punerea în executare acestuia nu pot fi contrazise cu argumente în această

procedură, însă aceste susțineri nu pot paraliza

ab initio

demersul

reclamantei de suspendare a executării actului administrativ, întrucât chiar

legiuitorul a pus la dispoziția persoanelor aflate într-o astfel de situație

acest mijloc de apărare și prin aceasta a asigurat și accesul la o instanță

care să analizeze în concret îndeplinirea condițiilor enunțate anterior.

Totuși, arată prima instanță,

trebuie subliniat că prezumția a fost răsturnată prin Decizia nr. 1257 din 07

octombrie 2009 emisă de Curtea Constituțională, care a reținut că „Prin O.U.G.

nr. 37/2009, așa cum a fost aprobată prin lege de către Parlament, a fost

afectat regimul juridic al serviciilor publice deconcentrate, ceea ce îi atrage

neconstituționalitatea".

Prin reglementările sale, O.U.G. nr.

37/2009 "afectează" statutul juridic al unor funcționari publici de

conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale

celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale,

stabilit prin Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, adoptată de Parlament în conformitate cu prevederile art. 73 alin. (3)

lit. j) din Legea fundamentală, potrivit cărora statutul funcționarilor publici

se reglementează prin lege organică.

Împotriva acestei soluții, a

formulat recurs Agenția Națională pentru Prestații Sociale, criticând-o ca

nelegală și netemeinică, întrucât a fost dată cu greșita aplicare a legii.

S-a apreciat că instanța Curții de

Apel nu a analizat cazul bine justificat și paguba iminentă, condiții expres impuse

de art. 14 din Legea nr. 554/2004 și neîntrunite în speță.

Recursul va fi respins pentru

următoarele considerente:

Analizând actele dosarului, motivele

de recurs și în raport de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, Înalta

Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Suspendarea actelor administrative

reprezintă o operațiune juridică care determină încetarea temporară a efectelor

juridice ca urmare a existenței unor dubii cu privire la legalitatea sau

oportunitatea acestora.

În speță, s-a solicitat de

intimatul-reclamant conform art. 14 din Legea nr. 554/2004 suspendarea

executării Ordinului nr.239/2009 emis de recurentă până la soluționarea pe fond

a litigiului.

Instanța fondului a motivat atât

paguba iminentă cât și cazul bine justificat în lumina Decizia nr. 1257/2009 a

Curții Constituționale care a declarat neconstituționalitatea O.U.G. nr. 37/2009.

Această O.U.G. nr. 37/2009 prin

reglementările sale afectează fără dubiu Statutul juridic al funcționarilor publici

din sfera deconcentratelor, motiv pentru care a și fost declarată

neconstituțională de Curtea Constituțională prin Decizia mai sus invocată.

Pe de altă parte chiar recurenta a

precizat în ședință publică, că pe fond s-a soluționat litigiul, suspendarea

actului administrativ fiind dispusă de instanță până la judecarea fondului

cauzei, conform art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Așa fiind, în raport de toate aceste

considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul declarat

de Agenția Națională pentru Prestații Sociale, apreciind că sentința atacată

este legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Agenția

Națională pentru Prestații Sociale împotriva sentinței nr. 626 din 30 noiembrie

2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și

fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 13 mai

2010.