ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 762/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 110 din 10 august 2010, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de SC P.I. SRL Târgu

Mureș în contradictoriu cu D.G.F.P. Mureș și a dispus suspendarea executării deciziei

de impunere din 29 aprilie 2010 și a raportului de inspecție fiscală din 12 mai

2010, emise de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a se pronunța astfel,

Curtea de apel a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de

art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, date fiind următoarele

considerente:

Astfel, în ceea ce privește

condiția existenței în cauză a unui caz bine justificat, în opinia instanței de

fond sunt suficiente argumente juridice aparent valabile, cu privire la nelegalitatea

actelor atacate, ceea ce de altfel reclamanta a și justificat prin susținerile referitoare

la împrejurările conexe regimului juridic al actului administrativ atacat. S-a reținut

că din împrejurările cauzei, probate de reclamantă prin înscrisuri, rezultă o puternică

îndoială, evidentă, asupra prezumției de legalitate a actului, care, de altfel,

constituie una dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.

Referitor la cea de-a

doua condiție, cea a existenței unei pagube iminente, a cărei prevenire se impune

prin luarea măsurii suspendării executării actelor în cauză, instanța de fond a

apreciat că, independent de cuantumul obligațiilor fiscale stabilite în sarcina

reclamantei, plata acestora este de natură să conducă la o gravă perturbare a activității

societății, după cum rezultă din mijloacele de probă exhibate de reclamantă. Astfel,

s-a reținut că punerea în executare a actelor atacate ar putea conduce la blocarea

activității societății datorită lipsei de lichidități, și implicit la imposibilitatea

executării contractelor asumate, existând, așadar, riscul insolvenței societății,

cu consecințe și asupra personalului angajat.

Împotriva sentinței

nr. 110 din 10 august 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Mureș criticând-o

pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. și art. 304

1

C. proc. civ.

2.1. Printr-o primă critică

circumscrisă motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă

susține că instanța de fond, deși a pus în discuția părților suspendarea executării

actelor administrativ-fiscale atacate, prin încălcarea art. 105 alin. (2) C. proc.

civ., afirmând că, în cauză, rezultă o puternică îndoială, evidentă, asupra prezumției

de legalitate a actelor atacate, s-a antepronunțat și asupra aspectelor de fond,

fără a acorda cuvântul părților și pe acest aspect, încălcând principiile oralității

dezbaterilor și contradictorialității.

2.2. Printr-o altă critică

întemeiată pe motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta-pârâtă

susține că instanța de fond a aplicat în mod greșit dispozițiile legale în raport

cu situația de fapt învederată de reclamantă, în cauză nefiind îndeplinite cele

două condiții de admisibilitate prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului

administrativ.

În acest sens, consideră

recurenta că în cauză nu a fost îndeplinită condiția cazului bine justificat, în

sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea contenciosului administrativ, în condițiile

în care reclamanta nu a dovedit în cauză, în condițiile art. 64 din O.G. nr. 92/2003

nelegalitatea actelor administrative a căror suspendare s-a dispus în cauză, cu

atât mai mult cu cât contestația reclamantei este în curs de soluționare în procedura

prealabilă prevăzută de lege de către autoritatea publică emitentă, fapt ce denotă

că până la soluționarea sa, prezumția de legalitate a acestor acte persistă.

Consideră recurenta că

nu este îndeplinită nici condiția prevenirii unei pagube iminente, deoarece, în

esență decizia de impunere este un titlu de creanță fiscală, executoriu de drept,

particularitate a cărui rațiune derivă din necesitatea realizării veniturilor la

bugetul de stat la termenele stabilite de lege, care, în condițiile actuale de criză,

se impune și cu mai multă necesitate.

Mai arată recurenta că

executarea respectivelor acte administrativ-fiscale nu este de natură a crea intimatei-reclamante

un prejudiciu greu de înlăturat sau să-i perturbe în mod serios activitatea cu atât

mai mult cu cât respectiva executare se concretizează în instituirea unui sechestru

asupra câtorva bunuri mobile ale acesteia, care în fapt au fost și lăsate în custodia

directorului executiv al societății, și prin urmare reclamanta are un drept de folosință

asupra acestora.

2.3. O ultimă critică

formulată de recurentă vizează aprecierea instanței de fond potrivit căreia în cauză

nu s-a impus stabilirea și implicit plata unei cauțiuni, în acord cu dispozițiile

art. 2 C. proc. fisc.

de recurs

Analizând hotărârea atacată

prin prisma criticilor recurentei circumscrise motivelor de recurs prev. de

art. 304 pct. 5 și 9, cât și sub toate aspectele, potrivit art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs pentru considerentele arătate

în continuare.

3.1. În primul rând, Înalta

Curte constată că nu sunt fondate și nu pot fi primite criticile circumscrise motivului

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., în condițiile în care din simpla

lecturare a considerentelor hotărârii recurate rezultă că instanța de fond cu ocazia

soluționării cererii de suspendare a executării celor două acte administrativ-fiscale,

în acord cu exigențele art. 14 din Legea contenciosului administrativ, a făcut doar

o analiză sumară a aparenței dreptului, ceea ce nu echivalează cu o prejudecare

a fondului litigiului, cum în mod greșit se susține prin cererea de recurs.

3.2. În ceea ce privește

criticile, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., referitoare

la respectarea dispozițiilor art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr.

544/2004, Înalta Curte, în acord cu jurisprudența sa constantă, reafirmă că este

incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie

noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până

la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o

măsură de excepție, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului

administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reține îndeplinirea

cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv

cazul bine justificat și iminența pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2

lit. ș) și t) din aceeași lege.

Analizând hotărârea atacată,

prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că probele administrate

în cauză oferă indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care

se bucură cele două acte administrativ-fiscale și fac verosimilă iminența producerii

unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării.

Astfel, Înalta Curte consideră

ca fiind neîntemeiate susținerile recurentei în sensul că în cauză reclamanta nu

a dovedit, în condițiile art. 64 din O.G. nr. 92/2003, nelegalitatea actelor administrativ-fiscale

a căror suspendare s-a solicitat în cauză, în condițiile în care cazul bine justificat

nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce țin de legalitatea actului

administrativ, întrucât aceasta vizează fondul actului, care se analizează numai

în cadrul acțiunii în anulare.

Astfel, Înalta Curte constată

că în mod justificat instanța de fond a reținut că din motivarea cererii de chemare

în judecată și din înscrisurile depuse la dosar rezultă o îndoială puternică și

evidentă asupra prezumției de legalitate a celor două acte administrativ-fiscale,

și o pagubă iminentă constând în perturbarea activității societății cu atât mai

mult cu cât în fața instanței de recurs s-a făcut dovada înregistrării pe rolul

Tribunalului Comercial Mureș, a unei cereri pentru deschiderea procedurii insolvenței.

Vor fi înlăturate și susținerile

referitoare la neîndeplinirea condiției existența pagubei iminente față de faptul

că executarea celor două acte administrativ-fiscale urmează a se realiza pe calea

instituirii unui sechestru asigurător asupra unor bunuri mobile, aflate în custodia

intimatei-reclamante care, astfel, își păstrează dreptul de folosință asupra respectivelor

bunuri, în condițiile în care, pe de o parte, nu s-au făcut niciun fel de dovezi

în acest fel, iar, pe de altă parte, sechestrul asigurător reprezintă o măsură asiguratorie

și nicidecum o formă de executare a obligațiilor fiscale înscrise în titlul executoriu

al cărei suspendare face obiectul prezentei judecăți, cum în mod greșit susține

recurenta.

În consecință, Înalta

Curte constată că în mod corect instanța de fond a apreciat ca fiind îndeplinite

cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 544/2004 pentru

admiterea măsurii provizorii solicitate de intimata.

3.3. De asemenea, vor

fi înlăturate și criticile referitoare la decizia instanței de fond de a stabili

în sarcina intimatei-reclamante obligația de plată a unei cauțiuni față de împrejurarea

că o astfel de obligație a fost stabilită de instanța de recurs, prin încheierea

de ședință din 15 decembrie 2010, în temeiul art. 215 alin. (2) C. proc. fisc.,

la dosar fiind atașată dovada executării respectivei obligații.

Toate considerentele expuse,

converg către concluzia că soluția pronunțată de instanța de fond este temeinică

și legală, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat, potrivit art. 312

alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de D.G.F.P. Mureș împotriva sentinței nr. 110 din 10 august 2010, a Curții de Apel

Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 februarie 2011.