ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5534/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei.

Soluția primei instanțe Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 16 iunie 2011 pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC „P.I.” SRL - Târgu Mureș a solicitat: - anularea Deciziei nr. 233/2010 din 29 martie 2011 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș pentru soluționarea contestației formulată împotriva Deciziei de impunere nr. 509 din 29 aprilie 2010 și împotriva Raportului de inspecție fiscală nr. 1147 din 29 aprilie 2010; - anularea Deciziei de impunere nr. 509 din 29 aprilie 2010 privind obligațiile fiscale suplimentare și a Raportului de inspecție fiscală nr. 1147 din 29 aprilie 2010; - suspendarea executării deciziei de impunere privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 509/2010 și Raportul de inspecție fiscală nr. 1147/12 mai 2010, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

În motivarea cererii de suspendare a executării actului administrativ contestat, reclamanta a arătat că, prin Sentința civilă nr. 110 din 10 august 2010, Curtea de Apel Târgu Mureș a admis cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. 509 din 29 aprilie 2010 și a Raportului de inspecție fiscală nr. 1147 din 12 mai 2010, dispunând suspendarea executării acestora până la pronunțarea instanței de fond. Această hotărâre a rămas irevocabilă prin decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 217/43/2010.

S-a menționat, de asemenea, că, prin decizia contestată, au fost stabilite în sarcina societății obligații fiscale suplimentare în cuantum de 793.825 RON, prin reținerea unei stări de fapt greșite și interpretarea eronată a înscrisurilor probatorii prezentate, iar executarea acestor obligații fiscale ar conduce la blocarea în totalitate a activității societății recent ieșită din procedura de reorganizare, o blocare a activității ce ar însemna practic desființarea acesteia. S-a arătat că societatea, în situația în care se află, are imperios nevoie de finanțări pentru a-și redresa activitatea și pentru a urmări scopul vizat de instituția reorganizării și are un număr considerabil de angajați ale căror locul de muncă ar fi periclitate dacă s-ar începe executarea silită a presupusei creanțe fiscale.

Prin Sentința civilă nr. 160 din 7 iulie 2010, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea reclamantei și a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere fiscală nr. 509 din 29 aprilie 2010 și a Raportului de inspecție fiscală nr. 1147 din 12 mai 2010, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de apel a reținut următoarele: Prin Sentința civilă nr. 110 din 10 august 2010, Curtea de Apel Târgu Mureș a admis cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. 509 din 29 aprilie 2010 și a Raportului de inspecție fiscală nr. 1147 din 12 mai 2010, dispunând suspendarea executării până la soluționarea cauzei pe fond, iar această hotărâre a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 762 din 9 februarie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 217/43/2010.

În acest sens, instanțele au reținut că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât din înscrisurile depuse la dosar rezultă o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate a celor două acte administrativ-fiscale și o pagubă iminentă constând în perturbarea activității societății, cu atât mai mult cu cât, în fața instanței, s-a făcut dovada înregistrării a unei cereri pentru deschiderea procedurii insolvenței.

Împrejurările reținute prin hotărârile judecătorești menționate în procedura reglementată de art. 14 din Legea nr. 554/2004 sunt de actualitate, iar, pe rolul instanței a fost înregistrată cererea de anulare a Deciziei nr. 233/2010 din 29 martie 2011, de soluționare a contestației formulată împotriva Deciziei de impunere nr. 509 din 29 aprilie 2010 și a Raportului de inspecție fiscală nr. 1147 din 29 martie 2010, cu termen de judecată fixat pentru data de 11 noiembrie 2011. Curtea de apel a reținut incidența, în cauză, a dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004 și împrejurarea că se mențin motivele invocate de reclamantă care au demonstrat îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 din aceeași lege, avute în vedere de instanțele de judecată care au pronunțat hotărârile menționate anterior.

2. Recursul promovat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș Împotriva Sentinței civile nr. 160 din 7 iulie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, Secția comercială, contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș (DGFP Mureș), solicitând admiterea recursului, cu consecința modificării în tot a sentinței atacate și a respingerii ca nefondată a cererii reclamantei de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. 509 din 29 aprilie 2010. Ca temei legal al recursului promovat au fost invocate motivele de nelegalitate reglementate de prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În esență, prin motivele de recurs dezvoltate recurenta a susținut că prima instanță nu a motivat soluția adoptată în sensul că nu a arătat în concret temeiurile și împrejurările de fapt care conduc la concluzia îndeplinirii cumulative a cerințelor impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și anume cazul bine justificat și paguba iminentă. Și aceasta cu atât mai mult cu cât măsura suspendării executării unui act administrativ fiscal este una de excepție astfel cum a statuat în mod constant Înalta Curte în jurisprudența sa. 3. Soluția și considerentele instanței de recurs Recursul nu este fondat. Înalta Curte examinând sentința atacată în raport de criticile formulate, față de prevederile legale incidente din materia supusă verificării și sub toate aspectele, potrivit art. 304 1 C. proc.

civ., apreciază că nu sunt întemeiate criticile recurentei-pârâte, în considerarea celor în continuare arătate. Primul motiv de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., prin care se critică practic nemotivarea hotărârii nu poate fi primit. Înalta Curte apreciază că hotărârea atacată nu este viciată de lipsa motivării și nici de neanalizarea condițiilor expres și limitativ prevăzute de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, republicată pentru a se putea dispune suspendarea actului administrativ atacat. Actele și lucrările dosarului atestă că prezenta cerere de suspendare a fost întemeiată pe prevederile art. 15 din Legea nr. 554/2004, și prin formularea ei reclamanta intimată a tins la obținerea unei hotărâri de suspendare până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei de fond, aflată în curs de judecată.

Judecătorul fondului, în examinarea cererii de suspendare fundamentată pe temeiul legal sus evocat, a făcut în mod expres trimitere la o cerere anterioară de suspendare, formulată de aceeași societate reclamantă, dar întemeiată pe prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată, admisă irevocabil prin Decizia nr. 762 din 9 februarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu precizarea că prin respectiva hotărâre judecătorească, executarea Deciziei de impunere fiscală nr. 509 din 29 aprilie 2010 a fost suspendată numai până la pronunțarea instanței de fond.

În acest context, reținând că prezenta cerere de suspendare este fundamentată pe un alt temei legal (art. 15 alin. (1) și urm. din Legea nr. 554/2004) și este admisibilă, dată fiind posibilitatea legală conferită de legiuitor părții ce se consideră vătămată printr-un act administrativ apreciat nelegal și care ar putea fi pus în executare, de a se menține măsura suspendării și după momentul pronunțării instanței de fond, când înceta suspendarea dispusă în baza art. 14 din lege, referirile și trimiterile făcute de judecătorul fondului la motivele analizate cu ocazia soluționării cererii anterioare, nu echivalează cu nemotivarea hotărârii de față. Și aceasta cu atât mai mult cu cât, judecătorul fondului, a apreciat, raportat la probele administrate că motivele avute în vedere cu ocazia analizării primei cereri, irevocabil admisă, se mențin.

Înalta Curte apreciază totodată că și motivele de nelegalitate invocate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sunt nefondate. După cum s-a arătat constant în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în această materie, cererea de suspendare a executării unui act administrativ unilateral care are ca temei juridic art. 15 din Legea nr. 554/2004 modificată, este condiționată în privința admisibilității sale de existența unei acțiuni în anularea actului solicitat a fi suspendat, cerință îndeplinită, câtă vreme prezenta cerere a fost formulată concomitent cu o astfel de cerere. Interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 15 din Legea nr. 554/2004, republicată conduce la concluzia potrivit căreia, reclamantului, fie că a cerut sau nu suspendarea în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, art. 15 îi conferă dreptul de a solicita suspendarea, sau, după caz, de a reitera cererea de suspendare.

În fine, cum motivele vizând cazul bine justificat și paguba iminentă au fost analizate și apreciate ca fiind întemeiate prin hotărârea judecătorească irevocabilă sus indicată, noile documente atașate consolidând practic argumentele asupra cărora s-a statuat, Înalta Curte reține că nu reprezintă un motiv de nelegalitate a sentinței atacate împrejurarea că judecătorul fondului nu a mai reluat in extenso toate acele considerațiuni. Față de cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. se va respinge așadar ca nefondat recursul de față, considerentele expuse susținând temeinicia și legalitatea soluției pronunțate de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș împotriva Sentinței civile nr. 160 din 7 iulie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22 noiembrie 2011.