ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.05.2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2714/2011

HOTĂRÂRE
12.05.2011
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2714/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 21 din data de 27

ianuarie 2011, Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de către reclamanta SC

E.P. SRL în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția

Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a

Județului Mureș având ca obiect suspendarea executării deciziei din 5 noiembrie

2010 și a raportului de inspecție fiscală din 2 noiembrie 2010, dispunând

restituirea cauțiunii în cuantum de 200.000 RON achitată de către reclamantă.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile cumulativ

cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea actului administrativ.

A arătat prima instanță

că argumentele reclamantei privind interpretarea eronată a dispozițiilor legale

vizând modalitatea de calcul al impozitului pe profit și a TVA presupun o cercetare

aprofundată a legalității actului, ceea ce nu este permisă în cadrul procedurii

suspendării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii. Îndoiala serioasă

asupra legalității actului, trebuie să rezulte cu ușurință și în urma unei cercetări

sumare a aparenței dreptului, îndoieli care să răstoarne prezumția de legalitate

a actului administrativ și fără să necesite o analiză pe fond a raportului juridic

dedus judecății, ceea ce nu este cazul în speță, raportat la motivele invocate.

A mai apreciat Curtea

că îndeplinirea condiției prevenirii unei pagube iminente nu este dovedită și demonstrată

în cauză prin simpla susținere că plata sumei respective conduce la producerea unui

prejudiciu în patrimoniul reclamantei, întrucât astfel s-ar ajunge la concluzia

că această cerință este presupusă în majoritatea actelor administrative din această

categorie, ceea ce ar contraveni caracterului de excepție al instituției suspendării

actelor administrative în reglementarea Legii nr. 554/2004.

Împotriva sentinței civilă

nr. 21 din data de 17 ianuarie 2011 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs în termen legal reclamanta

SC E.P. SRL, prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac și modificarea

hotărârii atacate în sensul dispunerii suspendării executării deciziei de impunere

din 5 noiembrie 2010 și a raportului de inspecție fiscală din 2 noiembrie 2010,

până la pronunțarea instanței de fond, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanta a învederat,

prin motivele cererii de recurs, că hotărârea pronunțată în cază de către instanța

de fond este nelegală și netemeinică, fiind incident motivul de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. (hotărârea este lipsită de temei legal ori

a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii). în cauză, a susținut recurenta,

sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate ale cererii de suspendare a

executării actului administrativ fiscal, anume: condiția sesizării autorității emitente

a actului administrativ cu plângerea prealabilă; condiția plății unei cauțiuni în

cuantumul stabilit de instanța de judecată, de 200.000 RON; condiția urgenței, din

perspectiva cazurilor bine justificate, respectiv prevenirea unei pagube iminente.

În legătură cu condiția

cazului bine justificat, s-a relevat de către reclamantă că sunt prezente în cauză

mai multe motive de îndoială cu privire la legalitatea actului administrativ contestat,

anume emiterea acestuia cu încălcarea prevederilor art. 103 C. proc. fisc. și emiterea

acestuia cu încălcarea dispozițiilor art. 19 alin. (1), art. 21 alin. (1) și

art. 21 alin. (4) lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.. Cât privește

condiția pagubei iminente, s-a mai arătat că și aceasta este îndeplinită în litigiu,

fiind evident că obligarea reclamantei la plata sumei de 1.685.877 RON în baza unui

act administrativ asupra căruia planează dubii de nelegalitate ar putea genera un

prejudiciu material viitor și previzibil, care ar afecta activitatea recurentei.

Or, punerea în executare a măsurilor dispuse prin decizia de impunere din 5 noiembrie

2010 ar cauza reclamantei prejudicii deosebit de grave, activitatea desfășurată

fiind grav perturbată, putând culmina cu ajungerea în stare de insolvență a recurente.

În plus, suspendarea executării actului administrativ fiscal contestat se impune

în caută, cu atât mai mult cu cât Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului

Mureș a instituit măsuri asigurătorii asupra bunurilor din patrimoniul societății,

sens în care chiar și în ipoteza în care acțiunea în contencios administrativ ar

fi respinsă, organul fiscal ar avea de unde să-și realizeze creanța întrucât bunurile

sechestrate depășesc valoric cuantumul obligațiilor fiscale stabilite suplimentar.

În cauză a formulat întâmpinare

Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș, prin care s-a solicitat respingerea

recursului ca nefondat, cu motivarea, în esență, că hotărârea pronunțată de judecătorul

fondului este legală și temeinică, în condițiile în care reclamanta nu a făcut dovada

îndeplinirii cerințelor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Recursul este nefondat.

În general, se recunoaște

că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, care la rândul său

se bazează pe prezumția autenticității și veridicității, fiind el însuși titlu executoriu.

Principiul legalității actelor administrative presupune însă, atât ca autoritățile

administrative să nu încalce legea, cât și ca toate deciziile lor să se întemeieze

pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități

să fie în mod efectiv asigurată.

Prin urmare, în procesul

executării din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat un anumit echilibru,

precum și anumite garanții de echitate pentru particulari, întrucât acțiunile autorităților

publice nu pot fi discreționare, iar legea trebuie să furnizeze individului o protecție

adecvată împotriva arbitrariului. Tocmai de aceea, suspendarea executării actelor

administrative trebuie considerată ca fiind în realitate, un eficient instrument

procedural aflat la îndemâna autorității emitente sau a instanței de judecată, pentru

a asigura respectarea principiului legalității, fiind echitabil ca atâta timp cât

autoritatea publică sau judecătorul se află în proces de evaluare, acestea să nu-și

producă efectele asupra celor vizați.

În considerarea celor

două principii incidente în materie - al legalității actului administrativ și al

executării acestuia din oficiu - suspendarea executării constituie, totuși, o situație

de excepție aceasta putând fi dispusă numai în cazurile și în condițiile expres

prevăzute de lege. într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea,

în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității

ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună

suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței

de fond.

Prin „cazuri bine justificate"

se înțelege, în sensul legii, „împrejurările legate de starea de fapt și de drept,

care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ" (art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004), iar prin

„pagubă iminentă" se desemnează „prejudiciul material viitor și previzibil

sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice

sau a unui serviciu public" (art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004

a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare).

În ceea ce privește existența

unui caz bine justificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004,

cu modificările și completările ulterioare, instanța realizează doar o examinare

sumară a situațiilor de fapt și de drept invocate de reclamant și care sunt de natură

să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ în privința

căruia se solicită suspendarea executării. Această condiție, cum corect a reținut

instanța de fond, nu este întrunită în cauză, întrucât toate motivele de nelegalitate

a actelor administrativ fiscale invocate de reclamantă presupun într-adevăr o cercetare

aprofundată asupra legalității actului, o analiză pe fond a raportului juridic dedus

judecății, incompatibilă cu procedura suspendării executării reglementată prin

art. 14 din Legea contenciosului administrativ.

Judecătorul fondul a apreciat

pertinent că nu este îndeplinită în cazul cererii reclamantului nici cerința prevenirii

unei pagube iminente, argumentându-se just că în cazul actelor administrative prin

care se dispune în sarcina persoanei vătămate plata unei sume de bani, îndeplinirea

condiției menționate nu este dovedită și demonstrată prin simpla susținere că plata

sumei respective conduce la producerea unui prejudiciu în patrimoniul debitorului.

într-adevăr, dacă s-ar accepta o asemenea interpretare, s-ar ajunge la concluzia

că cerința prevenirii unei pagube iminente este presupusă în majoritatea actelor

administrative din această categorie, ceea ce ar contraveni caracterului de excepție

al instituției suspendării executării actelor administrative în reglementarea Legii

nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de cele mai

sus arătate, constatându-se că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate în

cauză și că sentința atacată este legală și temeinică se va dispune, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului

formulat de către SC E.P. SRL împotriva sentinței civile nr. 21 din 27 ianuarie

2011 pronunțate de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal.

Respinge recursul declarat de SC E.P. SRL împotriva

sentinței civile nr. 21 din data de 27 ianuarie 2011 a Curții de Apel Târgu-Mureș,

secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 mai

2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-05-03
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2463/2011
. 554/2004, și pe cale de consecință, măsura cu caracter excepțional a suspendării executării actelor administrative contestate nu se justifică. În ceea ce privește condiția cazului bine justificat, Curtea a reținut că motivele de nelegalit
ÎCCJ 2010-12-16
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5683/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 111 din 03 septembrie 2010, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins cerer
ÎCCJ 2011-02-09
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 761/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 59 din 22 martie 2010, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată
ÎCCJ 2011-02-09
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 762/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată cu recurs Prin sentința civilă nr. 110 din 10 august 2010, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ
ÎCCJ 2010-10-15
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4377/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Judecata în fața instanței de fond a. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la 10 februarie 2010 pe rolul Curții de Apel Târgu-Mureș
Sursă