ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2714/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 21 din data de 27 ianuarie 2011, Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de către reclamanta SC E.P. SRL în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Mureș având ca obiect suspendarea executării deciziei din 5 noiembrie 2010 și a raportului de inspecție fiscală din 2 noiembrie 2010, dispunând restituirea cauțiunii în cuantum de 200.000 RON achitată de către reclamantă. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile cumulativ cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea actului administrativ.

A arătat prima instanță că argumentele reclamantei privind interpretarea eronată a dispozițiilor legale vizând modalitatea de calcul al impozitului pe profit și a TVA presupun o cercetare aprofundată a legalității actului, ceea ce nu este permisă în cadrul procedurii suspendării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii. Îndoiala serioasă asupra legalității actului, trebuie să rezulte cu ușurință și în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului, îndoieli care să răstoarne prezumția de legalitate a actului administrativ și fără să necesite o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecății, ceea ce nu este cazul în speță, raportat la motivele invocate.

A mai apreciat Curtea că îndeplinirea condiției prevenirii unei pagube iminente nu este dovedită și demonstrată în cauză prin simpla susținere că plata sumei respective conduce la producerea unui prejudiciu în patrimoniul reclamantei, întrucât astfel s-ar ajunge la concluzia că această cerință este presupusă în majoritatea actelor administrative din această categorie, ceea ce ar contraveni caracterului de excepție al instituției suspendării actelor administrative în reglementarea Legii nr. 554/2004. Împotriva sentinței civilă nr. 21 din data de 17 ianuarie 2011 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs în termen legal reclamanta SC E.P.

SRL, prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac și modificarea hotărârii atacate în sensul dispunerii suspendării executării deciziei de impunere din 5 noiembrie 2010 și a raportului de inspecție fiscală din 2 noiembrie 2010, până la pronunțarea instanței de fond, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată. Reclamanta a învederat, prin motivele cererii de recurs, că hotărârea pronunțată în cază de către instanța de fond este nelegală și netemeinică, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. (hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii).

în cauză, a susținut recurenta, sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate ale cererii de suspendare a executării actului administrativ fiscal, anume: condiția sesizării autorității emitente a actului administrativ cu plângerea prealabilă; condiția plății unei cauțiuni în cuantumul stabilit de instanța de judecată, de 200.000 RON; condiția urgenței, din perspectiva cazurilor bine justificate, respectiv prevenirea unei pagube iminente. În legătură cu condiția cazului bine justificat, s-a relevat de către reclamantă că sunt prezente în cauză mai multe motive de îndoială cu privire la legalitatea actului administrativ contestat, anume emiterea acestuia cu încălcarea prevederilor art. 103 C. proc.

fisc. și emiterea acestuia cu încălcarea dispozițiilor art. 19 alin. (1), art. 21 alin. (1) și art. 21 alin. (4) lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.. Cât privește condiția pagubei iminente, s-a mai arătat că și aceasta este îndeplinită în litigiu, fiind evident că obligarea reclamantei la plata sumei de 1.685.877 RON în baza unui act administrativ asupra căruia planează dubii de nelegalitate ar putea genera un prejudiciu material viitor și previzibil, care ar afecta activitatea recurentei. Or, punerea în executare a măsurilor dispuse prin decizia de impunere din 5 noiembrie 2010 ar cauza reclamantei prejudicii deosebit de grave, activitatea desfășurată fiind grav perturbată, putând culmina cu ajungerea în stare de insolvență a recurente.

În plus, suspendarea executării actului administrativ fiscal contestat se impune în caută, cu atât mai mult cu cât Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Mureș a instituit măsuri asigurătorii asupra bunurilor din patrimoniul societății, sens în care chiar și în ipoteza în care acțiunea în contencios administrativ ar fi respinsă, organul fiscal ar avea de unde să-și realizeze creanța întrucât bunurile sechestrate depășesc valoric cuantumul obligațiilor fiscale stabilite suplimentar. În cauză a formulat întâmpinare Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș, prin care s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea, în esență, că hotărârea pronunțată de judecătorul fondului este legală și temeinică, în condițiile în care reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii cerințelor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Recursul este nefondat. În general, se recunoaște că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, care la rândul său se bazează pe prezumția autenticității și veridicității, fiind el însuși titlu executoriu. Principiul legalității actelor administrative presupune însă, atât ca autoritățile administrative să nu încalce legea, cât și ca toate deciziile lor să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în mod efectiv asigurată. Prin urmare, în procesul executării din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat un anumit echilibru, precum și anumite garanții de echitate pentru particulari, întrucât acțiunile autorităților publice nu pot fi discreționare, iar legea trebuie să furnizeze individului o protecție adecvată împotriva arbitrariului.

Tocmai de aceea, suspendarea executării actelor administrative trebuie considerată ca fiind în realitate, un eficient instrument procedural aflat la îndemâna autorității emitente sau a instanței de judecată, pentru a asigura respectarea principiului legalității, fiind echitabil ca atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află în proces de evaluare, acestea să nu-și producă efectele asupra celor vizați. În considerarea celor două principii incidente în materie - al legalității actului administrativ și al executării acestuia din oficiu - suspendarea executării constituie, totuși, o situație de excepție aceasta putând fi dispusă numai în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.

într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

Prin „cazuri bine justificate" se înțelege, în sensul legii, „împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ" (art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004), iar prin „pagubă iminentă" se desemnează „prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public" (art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare).

În ceea ce privește existența unui caz bine justificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, instanța realizează doar o examinare sumară a situațiilor de fapt și de drept invocate de reclamant și care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ în privința căruia se solicită suspendarea executării. Această condiție, cum corect a reținut instanța de fond, nu este întrunită în cauză, întrucât toate motivele de nelegalitate a actelor administrativ fiscale invocate de reclamantă presupun într-adevăr o cercetare aprofundată asupra legalității actului, o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecății, incompatibilă cu procedura suspendării executării reglementată prin art. 14 din Legea contenciosului administrativ.

Judecătorul fondul a apreciat pertinent că nu este îndeplinită în cazul cererii reclamantului nici cerința prevenirii unei pagube iminente, argumentându-se just că în cazul actelor administrative prin care se dispune în sarcina persoanei vătămate plata unei sume de bani, îndeplinirea condiției menționate nu este dovedită și demonstrată prin simpla susținere că plata sumei respective conduce la producerea unui prejudiciu în patrimoniul debitorului. într-adevăr, dacă s-ar accepta o asemenea interpretare, s-ar ajunge la concluzia că cerința prevenirii unei pagube iminente este presupusă în majoritatea actelor administrative din această categorie, ceea ce ar contraveni caracterului de excepție al instituției suspendării executării actelor administrative în reglementarea Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de cele mai sus arătate, constatându-se că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate în cauză și că sentința atacată este legală și temeinică se va dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului formulat de către SC E.P. SRL împotriva sentinței civile nr. 21 din 27 ianuarie 2011 pronunțate de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC E.P. SRL împotriva sentinței civile nr. 21 din data de 27 ianuarie 2011 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 mai 2011.