ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4377/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

fond

a. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la 10

februarie 2010 pe rolul Curții de Apel Târgu-Mureș, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, petentul M.M.N. contradictoriu cu pârâta D.G.F.P.

Mureș, suspendarea executării silite a deciziei de impunere nr. 139 din 18

aprilie 2009.

În motivarea cererii reclamantul a

susținut că, inițial, prin procesul verbal nr. 2213 din 8 decembrie 2009,

organul de control fiscal a stabilit un debit fiscal în sumă de 1.559.789 lei,

în virtutea căruia la data de 14 decembrie 2009 s-a emis decizia de instituire

a măsurilor asigurătorii, pentru ca la efectuarea inspecției de fond suma reală

de plată să fie stabilită în cuantumul de 713.911 lei, formată din TVA și

majorări de întârziere; de asemenea, petentul a arătat că împotriva procesului verbal

inițial și a deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii a formulat

contestație.

Pe fondul cererii de suspendare,

petentul a motivat că există cazul bine justificat, în sensul în care există o

îndoială puternică asupra prezumției de legalitate a actului administrativ

fiscal contestat, ignorându-se condițiile de formă care să facă actul valabil,

dar nu sunt îndeplinite nici condițiile de fond, întrucât organele de control

fiscal ar fi ignorat prevederi referitoare la TVA, nefiind aplicabile dispozițiile art. 127 alin. (2) C. fisc., temei juridic în baza căruia a fost emis actul.

În ceea ce privește paguba iminentă,

a arătat că suma de 713.911 lei are o valoare semnificativă asupra

patrimoniului său, iar prin executare s-ar crea dificultăți în desfășurarea

activităților curente și viitoare pe care le derulează.

b. Întâmpinarea depusă în cauză

Prin întâmpinarea depusă la 01

martie 2010 pârâta D.G.F.P. Mureș a solicitat respingerea cererii de

suspendare, susținând că este netemeinică, petentul făcând confuzie între

instituția suspendării actului administrativ fiscal, prevăzută de art. 14 din

Legea nr. 554/2004 și instituția suspendării executării silite, astfel cum este

reglementată aceasta de Codul de procedură fiscală. A mai apreciat pârâta că

petentul nu a făcut dovada îndeplinirii cerințelor cazului bine justificat și a

pagubei iminente, condiții impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința civilă nr. 42 din 4

martie 2010, Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, a admis cererea petentului M.M.N. și a dispus suspendarea actului

administrativ fiscal, respectiv decizia de impunere nr. 139 din 18 ianuarie

2010 emisă de pârâtul D.G.F.P. Mureș, până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța această hotărâre,

Curtea a reținut că cererea se încadrează în dispozițiile art. 14 din Legea nr.

554/2004, petentul făcând dovada în acest sens. S-a considerat că potrivit art.

215 alin. (1) și (2) C. proc. fisc. contribuabilul poate cere suspendarea

executării actului administrativ fiscal potrivit Legii nr. 554/2004, că în

speță sunt incidente dispozițiile art. 14 alin. (1) din acest ultim act

normativ.

Astfel, condițiile prealabile, ale

admisibilității cererii de suspendare, în raport cu dispozițiile art. 14 alin.

(1), sunt îndeplinite: există plângerea prealabilă (respectiv, contestația

formulată în temeiul Codului de procedură fiscală) împotriva actului

administrativ fiscal, este achitată cauțiunea stabilită de instanță, conform

art. 215 alin. (2) C. proc. fisc.

A arătat Curtea că din înscrisurile

depuse la dosarul cauzei rezultă că pentru aceeași perioadă, cel puțin parțial,

și pentru aceeași taxă, s-au efectuat două controale, chiar dacă e vorba de

imobile diferite, rămâne discutabil faptul că același organ fiscal a procedat

la două controale diferite fiscale, pentru aceleași perioade și aceleași taxe,

creându-se, astfel, o îndoială puternică asupra legalității actului

administrativ fiscal ultim, atacat cu contestație de petent.

Și cea de a doua condiție, cea a

pagubei iminente, instanța a constatat că este îndeplinită, existând un prejudiciu

material viitor și previzibil, astfel cum este definit de lit. ș) alin. (1),

art. 2 din Legea 554/2004. Astfel, petentul a făcut pe deplin dovada că o

sechestrare a bunurilor i-ar aduce prejudiciu, având un număr mare de acțiuni la Bursa de Valori București, un sechestru al acestora ar fi de natură să-i aducă prejudicii

evidente, piața de capital fiind cunoscută ca o piață dinamică.

Aceasta cu atât mai mult cu cât

condiția existenței prejudiciului iminent, din această perspectivă, trebuie

privită în directă conjuncție cu condiția cazului bine justificat, întrucât

existența unei îndoieli în ce privește legalitatea actului administrativ fiscal

contestat ar putea prefigura anularea unui astfel de act, iar o posibilă

executare silită fiscală sau chiar un sechestru mobiliar poate conduce la

consecința directă a scăderii valorii acțiunilor deținute sau la

imposibilitatea chiar a măririi averii petentului prin lipsa posibilității de tranzacționare.

atac exercitată

î

mpotriva acestei sentințe a formulat

recurs pârâta D.G.F.P. Mureș, criticând-o pentru nelegalitate.

a. Motivele de recurs

S-a susținut că reclamantul nu a

dovedit îndeplinirea condițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, privind cazul

bine justificat și paguba iminentă, așa cum sunt definite în cuprinsul art. 2 alin.

(1) din aceeași lege.

Recurenta a precizat că nu s-au

indicat concret motivele privind îndoiala puternică asupra legalității actului

și nici asupra iminentă.

S-a criticat și cuantumul cauțiunii,

în sensul că aceasta trebuia stabilită la 20% din cuantumul sumei contestate.

Intimatul a formulat întâmpinare,

solicitând respingerea recursului, arătând că obligația fiscală a fost greșit

stabilită, întrucât tranzacțiile asupra cărora s-a calculat TVA se referă la

terenuri arabile și nu la terenuri construibile, că nu a avut calitatea de

persoană impozabilă, că decizia nr. 139 din 18 octombrie 2009 a fost desființată, prin decizia nr. 57/2010.

b. Analiza motivelor de recurs

Înalta Curte, examinând motivele de

recurs, legislația aplicabilă și situația de fapt existentă în cauză reține:

Situația de fapt

Prin decizia de impunere nr. 139/2009

s-a stabilit în sarcina reclamantului obligația fiscală, constând în TVA și

majorări în sumă de 1.559.789 lei, ulterior revenindu-se asupra acestei sume, în

sensul diminuării la 713.911 lei.

Legislația aplicabilă

Legea nr. 554/2004, art. 14, alin.

(1) -(1) În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei

pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art.

7, a

autorității publice care a emis actul

sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară

instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ

unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana

vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile,

suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate.

Legea nr. 554 art. 2 alin. (1) lit. ș

) pagubă iminentă -

prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea

previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu

public;

Legea nr. 554 art. 2 alin. (1) lit.

t)

cazuri bine justificate

- împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să

creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ;

C. proc. fisc. art. 215 alin. (1)Introducerea contestației pe calea

administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal.

C. proc. fisc. art. 215 alin.

(2)

Dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere

dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului

administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr.

554/2004, cu modificările ulterioare. Instanța competentă poate suspenda

executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei

contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o

cauțiune de până la 2.000 lei.

Analiza sentinței primei

instanțe relevă că la adoptarea soluției Curții de Apel Târgu Mureș a avut în

vedere condițiile legale pentru suspendarea actului administrativ fiscal și

situația de fapt probată în cauză.

În ceea ce privește

cazul bine justificat

În acest sens s-a

apreciat corect asupra îndoielii create prin efectuarea a două inspecții

fiscale cu privire la același contribuabil și aceeași taxă.

Astfel, s-a emis decizia

de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 2213 din 14 decembrie 2009 pentru

suna de 1.559.789 lei, compusă din 927.342 lei TVA și 632.447 lei majorări de

întârziere (fila 33 dosar fond).

Ulterior, între 11 și 18

ianuarie 2010, s-a desfășurat inspecția fiscală cu privire la taxa pe valoarea

adăugată pentru tranzacții imobiliare efectuate de același contribuabil față de

care s-au instituit măsuri asiguratorii, urmare a căreia s-a stabilit ca

obligație de plată suma de 713.911 lei compusă din 414.342 lei TVA și 299.568

lei majorări de întârziere (filele 12-16 dosare fond).

Decizia de impunere nr. 139

din 18 ianuarie 2010 a avut ca obiect suma de 713.911 lei (fila 9 dosar fond).

Aceste elemente de fapt

constând în diferențe foarte mari între valoarea actelor fiscale sunt de natură

să creeze o îndoială puternică asupra actelor fiscale, fiind astfel îndeplinită

condiția cazului bine justificat.

În ceea ce privește

paguba iminentă

Prin executarea actelor

fiscale, înainte de a se stabili în justiție legalitatea și temeinicia

impunerii fiscale, este evident că reclamantul-intimat ar putea suferi în

patrimoniu său o pagubă .

De altfel, după

pronunțarea sentinței, s-a soluționat plângerea prealabilă prin decizia nr. 57

din 112 iulie 2010, prin care s-a desființat decizia de impunere nr. 139 din 18

ianuarie 2010, care a format obiectul suspendării, urmând să se procedeze la o

nouă verificare.

În ceea ce privește

cuantumul cauțiunii, Înalta Curte precizează că art. 215 alin. (2) C. proc.

fisc., reglementează depunerea unei cauțiuni de până la 20% din valoarea

contestată.

Așadar, cauțiunea se

stabilește de judecătorul învestit cu soluționarea cererii de suspendare a

actului fiscal, legiuitorul fixând doar limita maximă a acesteia.

Având în vedere considerentele

acestei decizii, Înalta Curte constată că sentința primei instanțe este legală

și temeinică, astfel că în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va

respinge, motivele de recurs fiind nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de către

recurenta-pârâtă D.G.F.P. Mureș împotriva sentinței civile nr. 42 din 4 martie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15

octombrie 2010.