ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4377/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Judecata în fața instanței de fond a. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la 10 februarie 2010 pe rolul Curții de Apel Târgu-Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, petentul M.M.N. contradictoriu cu pârâta D.G.F.P.

Mureș, suspendarea executării silite a deciziei de impunere nr. 139 din 18 aprilie 2009. În motivarea cererii reclamantul a susținut că, inițial, prin procesul verbal nr. 2213 din 8 decembrie 2009, organul de control fiscal a stabilit un debit fiscal în sumă de 1.559.789 lei, în virtutea căruia la data de 14 decembrie 2009 s-a emis decizia de instituire a măsurilor asigurătorii, pentru ca la efectuarea inspecției de fond suma reală de plată să fie stabilită în cuantumul de 713.911 lei, formată din TVA și majorări de întârziere; de asemenea, petentul a arătat că împotriva procesului verbal inițial și a deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii a formulat contestație.

Pe fondul cererii de suspendare, petentul a motivat că există cazul bine justificat, în sensul în care există o îndoială puternică asupra prezumției de legalitate a actului administrativ fiscal contestat, ignorându-se condițiile de formă care să facă actul valabil, dar nu sunt îndeplinite nici condițiile de fond, întrucât organele de control fiscal ar fi ignorat prevederi referitoare la TVA, nefiind aplicabile dispozițiile art. 127 alin. (2) C. fisc., temei juridic în baza căruia a fost emis actul. În ceea ce privește paguba iminentă, a arătat că suma de 713.911 lei are o valoare semnificativă asupra patrimoniului său, iar prin executare s-ar crea dificultăți în desfășurarea activităților curente și viitoare pe care le derulează.

b. Întâmpinarea depusă în cauză Prin întâmpinarea depusă la 01 martie 2010 pârâta D.G.F.P. Mureș a solicitat respingerea cererii de suspendare, susținând că este netemeinică, petentul făcând confuzie între instituția suspendării actului administrativ fiscal, prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004 și instituția suspendării executării silite, astfel cum este reglementată aceasta de Codul de procedură fiscală. A mai apreciat pârâta că petentul nu a făcut dovada îndeplinirii cerințelor cazului bine justificat și a pagubei iminente, condiții impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 42 din 4 martie 2010, Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea petentului M.M.N.

și a dispus suspendarea actului administrativ fiscal, respectiv decizia de impunere nr. 139 din 18 ianuarie 2010 emisă de pârâtul D.G.F.P. Mureș, până la pronunțarea instanței de fond. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut că cererea se încadrează în dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, petentul făcând dovada în acest sens. S-a considerat că potrivit art. 215 alin. (1) și (2) C. proc. fisc. contribuabilul poate cere suspendarea executării actului administrativ fiscal potrivit Legii nr. 554/2004, că în speță sunt incidente dispozițiile art. 14 alin. (1) din acest ultim act normativ. Astfel, condițiile prealabile, ale admisibilității cererii de suspendare, în raport cu dispozițiile art. 14 alin. (1), sunt îndeplinite: există plângerea prealabilă (respectiv, contestația formulată în temeiul Codului de procedură fiscală) împotriva actului administrativ fiscal, este achitată cauțiunea stabilită de instanță, conform art. 215 alin. (2) C. proc.

fisc. A arătat Curtea că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că pentru aceeași perioadă, cel puțin parțial, și pentru aceeași taxă, s-au efectuat două controale, chiar dacă e vorba de imobile diferite, rămâne discutabil faptul că același organ fiscal a procedat la două controale diferite fiscale, pentru aceleași perioade și aceleași taxe, creându-se, astfel, o îndoială puternică asupra legalității actului administrativ fiscal ultim, atacat cu contestație de petent. Și cea de a doua condiție, cea a pagubei iminente, instanța a constatat că este îndeplinită, existând un prejudiciu material viitor și previzibil, astfel cum este definit de lit. ș) alin. (1), art. 2 din Legea 554/2004.

Astfel, petentul a făcut pe deplin dovada că o sechestrare a bunurilor i-ar aduce prejudiciu, având un număr mare de acțiuni la Bursa de Valori București, un sechestru al acestora ar fi de natură să-i aducă prejudicii evidente, piața de capital fiind cunoscută ca o piață dinamică. Aceasta cu atât mai mult cu cât condiția existenței prejudiciului iminent, din această perspectivă, trebuie privită în directă conjuncție cu condiția cazului bine justificat, întrucât existența unei îndoieli în ce privește legalitatea actului administrativ fiscal contestat ar putea prefigura anularea unui astfel de act, iar o posibilă executare silită fiscală sau chiar un sechestru mobiliar poate conduce la consecința directă a scăderii valorii acțiunilor deținute sau la imposibilitatea chiar a măririi averii petentului prin lipsa posibilității de tranzacționare.

3. Calea de atac exercitată î mpotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta D.G.F.P. Mureș, criticând-o pentru nelegalitate. a. Motivele de recurs S-a susținut că reclamantul nu a dovedit îndeplinirea condițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, privind cazul bine justificat și paguba iminentă, așa cum sunt definite în cuprinsul art. 2 alin. (1) din aceeași lege. Recurenta a precizat că nu s-au indicat concret motivele privind îndoiala puternică asupra legalității actului și nici asupra iminentă. S-a criticat și cuantumul cauțiunii, în sensul că aceasta trebuia stabilită la 20% din cuantumul sumei contestate.

Intimatul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, arătând că obligația fiscală a fost greșit stabilită, întrucât tranzacțiile asupra cărora s-a calculat TVA se referă la terenuri arabile și nu la terenuri construibile, că nu a avut calitatea de persoană impozabilă, că decizia nr. 139 din 18 octombrie 2009 a fost desființată, prin decizia nr. 57/2010. b. Analiza motivelor de recurs Înalta Curte, examinând motivele de recurs, legislația aplicabilă și situația de fapt existentă în cauză reține: Situația de fapt Prin decizia de impunere nr. 139/2009 s-a stabilit în sarcina reclamantului obligația fiscală, constând în TVA și majorări în sumă de 1.559.789 lei, ulterior revenindu-se asupra acestei sume, în sensul diminuării la 713.911 lei.

Legislația aplicabilă Legea nr. 554/2004, art. 14, alin. (1) -(1) În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate.

Legea nr. 554 art. 2 alin. (1) lit. ș ) pagubă iminentă - prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public; Legea nr. 554 art. 2 alin. (1) lit. t) cazuri bine justificate - împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ; C. proc. fisc. art. 215 alin. (1)Introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal. C. proc. fisc. art. 215 alin. (2) Dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.

Instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 lei. Analiza sentinței primei instanțe relevă că la adoptarea soluției Curții de Apel Târgu Mureș a avut în vedere condițiile legale pentru suspendarea actului administrativ fiscal și situația de fapt probată în cauză. În ceea ce privește cazul bine justificat În acest sens s-a apreciat corect asupra îndoielii create prin efectuarea a două inspecții fiscale cu privire la același contribuabil și aceeași taxă. Astfel, s-a emis decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 2213 din 14 decembrie 2009 pentru suna de 1.559.789 lei, compusă din 927.342 lei TVA și 632.447 lei majorări de întârziere (fila 33 dosar fond).

Ulterior, între 11 și 18 ianuarie 2010, s-a desfășurat inspecția fiscală cu privire la taxa pe valoarea adăugată pentru tranzacții imobiliare efectuate de același contribuabil față de care s-au instituit măsuri asiguratorii, urmare a căreia s-a stabilit ca obligație de plată suma de 713.911 lei compusă din 414.342 lei TVA și 299.568 lei majorări de întârziere (filele 12-16 dosare fond). Decizia de impunere nr. 139 din 18 ianuarie 2010 a avut ca obiect suma de 713.911 lei (fila 9 dosar fond). Aceste elemente de fapt constând în diferențe foarte mari între valoarea actelor fiscale sunt de natură să creeze o îndoială puternică asupra actelor fiscale, fiind astfel îndeplinită condiția cazului bine justificat.

În ceea ce privește paguba iminentă Prin executarea actelor fiscale, înainte de a se stabili în justiție legalitatea și temeinicia impunerii fiscale, este evident că reclamantul-intimat ar putea suferi în patrimoniu său o pagubă . De altfel, după pronunțarea sentinței, s-a soluționat plângerea prealabilă prin decizia nr. 57 din 112 iulie 2010, prin care s-a desființat decizia de impunere nr. 139 din 18 ianuarie 2010, care a format obiectul suspendării, urmând să se procedeze la o nouă verificare. În ceea ce privește cuantumul cauțiunii, Înalta Curte precizează că art. 215 alin. (2) C. proc. fisc., reglementează depunerea unei cauțiuni de până la 20% din valoarea contestată. Așadar, cauțiunea se stabilește de judecătorul învestit cu soluționarea cererii de suspendare a actului fiscal, legiuitorul fixând doar limita maximă a acesteia.

Având în vedere considerentele acestei decizii, Înalta Curte constată că sentința primei instanțe este legală și temeinică, astfel că în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge, motivele de recurs fiind nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de către recurenta-pârâtă D.G.F.P. Mureș împotriva sentinței civile nr. 42 din 4 martie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 octombrie 2010.