ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 206/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 17

decembrie 2008, reclamanta SC A. SA Reghin a chemat în judecată A.N.A.F.,

solicitând anularea în parte a Deciziei nr. 399 din 27 noiembrie 2008 și

obligarea pârâtei la soluționarea în fond a contestației împotriva Deciziei de

impunere nr. 160 din 6 septembrie 2008 emisă de D.G.F.P. Mureș.

În motivarea cererii,

reclamanta a învederat că prin decizia atacată s-a dispus suspendarea

soluționării contestației până la finalizarea cauzei penale, motivat de faptul

că organele de inspecție fiscală au sesizat organele în drept cu privire la

existența indiciilor săvârșirii unor infracțiuni.

Această măsură, a

arătat reclamanta, este greșită, cauza penală neavând o înrâurire hotărâtoare

asupra obligațiilor suplimentare de plată stabilite în sarcina societăți la

suma de 1.228.918 lei, organul de soluționare a contestațiilor având

posibilitatea de a se pronunța asupra legalității debitelor, pe baza

probatoriului instrumentat.

Prin sentința nr. 60

din 24 martie 2009, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea, a anulat în parte decizia

atacată și a dispus soluționarea pe fond a contestațiilor formulate, precum și

obligarea pârâtei la 12.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că dispozițiile legale invocate ca temei

legal pentru suspendarea soluționării contestației,art. 214 din O.G. nr. 92/2003,

republicată - C. proc. fisc., reglementează posibilitatea luării unei astfel de

măsuri - dacă sunt motive întemeiate - și nu obligativitatea ei.

Or, se arată în

considerentele sentinței, nu se impunea suspendarea, stabilirea caracterului

infracțional al faptelor cu privire la calitatea de documente justificative a

facturilor fiscale în baza cărora reclamanta a achiziționat carburant nefiind

determinantă pentru aprecierea legalității obligațiilor fiscale ale societății.

Împotriva sentinței a

declarat recurs D.G.F.P. Mureș, în nume propriu și în numele A.N.A.F., invocând

greșita aplicare a legii, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, s-a menționat

că, având în vedere atât faptul că nu a fost probată existența documentelor

prevăzute de lege pentru achizițiile de carburanți și nici pentru operațiunile

comerciale cu uleiuri minerale, cât și împrejurarea că societățile furnizoare

nu funcționau la sediile declarate și nu au depus declarații fiscale, s-a

justificat măsura dispusă de suspendare a soluționării contestației până la

pronunțarea unei decizii definitive în cauza penală.

Cel de-al doilea

motiv de recurs privește cuantumul exagerat al cheltuielilor de judecată la plata

cărora a fost obligată A.N.A.F., în raport de natura cauzei și de serviciile

prestate de apărătorul reclamantei.

Analizând cauza în

raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și urm. C. proc. civ.,

Curtea va constata că recursul declarat de pârâta ce a figurat ca parte în

dosar, A.N.A.F., este întemeiat numai în parte și anume referitor la cuantumul

cheltuielilor de judecată acordate reclamantei.

Cu privire la primul

motiv, Curtea va constata că este întemeiată soluția instanței, de obligare la

soluționarea pe fond a contestației formulate împotriva deciziei de impunere,

având în vedere împrejurările de fapt ale cauzei. Societatea a manifestat

diligențele necesare în verificarea firmelor furnizoare, care figurează în

evidențele registrului comerțului și ale organelor financiare și au depus

declarații fiscale ulterior perioadei verificate, iar produsele achiziționate

au fost achitate prin intermediul unităților bancare.

În raport și de

faptul că până în prezent, cauza penală se află tot în faza actelor

premergătoare, se constată că este justificată hotărârea instanței de obligare

a autorității pârâte de a soluționa pe fond contestația și de a se pronunța

asupra legalității debitelor stabilite prin decizia de impunere.

Referitor la cel

de-al doilea motiv de recurs, Curtea reține că, într-adevăr, instanța de fond a

acordat integral onorariul de avocat, stabilit în raport de valoarea

obligațiilor fiscale, fără a avea în vedere natura litigiului și complexitatea

muncii avocatului societății.

Sub acest aspect,

Curtea, admițând recursul declarat de A.N.A.F., va modifica în parte sentințe

atacată și va reduce cuantumul cheltuielilor de judecată.

Vor fi menținute

celelalte prevederi ale hotărârii atacate.

În legătură cu

recursul declarat în nume propriu de D.G.F.P. Mureș, Curtea îl va respinge

pentru lipsa calității procesuale pasive, autoritatea locală care nu a fost parte

în proces, având mandat doar de a declara și motiva recursul formulat de

instituția centrală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de

D.G.F.P. a Județului Mureș, în nume propriu și în numele A.N.AF. împotriva

sentinței civile nr. 60 din 24 martie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca fiind formulat de o

persoană fără calitate procesuală.

Admite recursul

declarat de D.G.F.P. Mureș, în numele A.N.A.F., împotriva aceleiași sentințe

civile.

Modifică în parte

sentința atacată în sensul că reduce cheltuielile de judecată la care a fost

obligată pârâta A.N.A.F. la suma de 6.000 lei.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 ianuarie 2010.