ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 206/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 17 decembrie 2008, reclamanta SC A. SA Reghin a chemat în judecată A.N.A.F., solicitând anularea în parte a Deciziei nr. 399 din 27 noiembrie 2008 și obligarea pârâtei la soluționarea în fond a contestației împotriva Deciziei de impunere nr. 160 din 6 septembrie 2008 emisă de D.G.F.P. Mureș. În motivarea cererii, reclamanta a învederat că prin decizia atacată s-a dispus suspendarea soluționării contestației până la finalizarea cauzei penale, motivat de faptul că organele de inspecție fiscală au sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unor infracțiuni.

Această măsură, a arătat reclamanta, este greșită, cauza penală neavând o înrâurire hotărâtoare asupra obligațiilor suplimentare de plată stabilite în sarcina societăți la suma de 1.228.918 lei, organul de soluționare a contestațiilor având posibilitatea de a se pronunța asupra legalității debitelor, pe baza probatoriului instrumentat. Prin sentința nr. 60 din 24 martie 2009, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea, a anulat în parte decizia atacată și a dispus soluționarea pe fond a contestațiilor formulate, precum și obligarea pârâtei la 12.000 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că dispozițiile legale invocate ca temei legal pentru suspendarea soluționării contestației,art.

214 din O.G. nr. 92/2003, republicată - C. proc. fisc., reglementează posibilitatea luării unei astfel de măsuri - dacă sunt motive întemeiate - și nu obligativitatea ei. Or, se arată în considerentele sentinței, nu se impunea suspendarea, stabilirea caracterului infracțional al faptelor cu privire la calitatea de documente justificative a facturilor fiscale în baza cărora reclamanta a achiziționat carburant nefiind determinantă pentru aprecierea legalității obligațiilor fiscale ale societății. Împotriva sentinței a declarat recurs D.G.F.P. Mureș, în nume propriu și în numele A.N.A.F., invocând greșita aplicare a legii, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, s-a menționat că, având în vedere atât faptul că nu a fost probată existența documentelor prevăzute de lege pentru achizițiile de carburanți și nici pentru operațiunile comerciale cu uleiuri minerale, cât și împrejurarea că societățile furnizoare nu funcționau la sediile declarate și nu au depus declarații fiscale, s-a justificat măsura dispusă de suspendare a soluționării contestației până la pronunțarea unei decizii definitive în cauza penală. Cel de-al doilea motiv de recurs privește cuantumul exagerat al cheltuielilor de judecată la plata cărora a fost obligată A.N.A.F., în raport de natura cauzei și de serviciile prestate de apărătorul reclamantei. Analizând cauza în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și urm. C. proc.

civ., Curtea va constata că recursul declarat de pârâta ce a figurat ca parte în dosar, A.N.A.F., este întemeiat numai în parte și anume referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată acordate reclamantei. Cu privire la primul motiv, Curtea va constata că este întemeiată soluția instanței, de obligare la soluționarea pe fond a contestației formulate împotriva deciziei de impunere, având în vedere împrejurările de fapt ale cauzei. Societatea a manifestat diligențele necesare în verificarea firmelor furnizoare, care figurează în evidențele registrului comerțului și ale organelor financiare și au depus declarații fiscale ulterior perioadei verificate, iar produsele achiziționate au fost achitate prin intermediul unităților bancare.

În raport și de faptul că până în prezent, cauza penală se află tot în faza actelor premergătoare, se constată că este justificată hotărârea instanței de obligare a autorității pârâte de a soluționa pe fond contestația și de a se pronunța asupra legalității debitelor stabilite prin decizia de impunere. Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, Curtea reține că, într-adevăr, instanța de fond a acordat integral onorariul de avocat, stabilit în raport de valoarea obligațiilor fiscale, fără a avea în vedere natura litigiului și complexitatea muncii avocatului societății. Sub acest aspect, Curtea, admițând recursul declarat de A.N.A.F., va modifica în parte sentințe atacată și va reduce cuantumul cheltuielilor de judecată.

Vor fi menținute celelalte prevederi ale hotărârii atacate. În legătură cu recursul declarat în nume propriu de D.G.F.P. Mureș, Curtea îl va respinge pentru lipsa calității procesuale pasive, autoritatea locală care nu a fost parte în proces, având mandat doar de a declara și motiva recursul formulat de instituția centrală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.G.F.P. a Județului Mureș, în nume propriu și în numele A.N.AF. împotriva sentinței civile nr. 60 din 24 martie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală. Admite recursul declarat de D.G.F.P. Mureș, în numele A.N.A.F., împotriva aceleiași sentințe civile. Modifică în parte sentința atacată în sensul că reduce cheltuielile de judecată la care a fost obligată pârâta A.N.A.F. la suma de 6.000 lei. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2010.