ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4255/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Târgu-Mureș, reclamanta SC O.P. SRL a solicitat suspendarea executării deciziei

de impunere din 30 decembrie 2009 emisă de pârâta D.G.F.P. Mureș, a raportului de

inspecție din 31 decembrie 2009 și a dispoziției nr. 2449 din 30 decembrie 2009,

până la pronunțarea instanței de fond.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că, prin decizia contestată, pârâta a stabilit în sarcina sa

obligații suplimentare la plată reprezentând TVA și accesorii în cuantum total de

1.112,785 RON, iar executarea imediată a deciziei ar provoca pagube ireparabile

reclamantei.

Prin întâmpinare, pârâta

D.G.F.P. Mureș a solicitat respingerea cererii arătând că reclamanta nu face dovada

cazurilor bine justificate și nici iminența producerii vreunei pagube, nefiind întrunite

condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința civilă

nr. 27 din 18 februarie 2010, Curtea de Apel Târgu Mureș a admis cererea formulată

de reclamanta SC O.P. SRL, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Mureș și a dispus

suspendarea executării deciziei de impunere din 30 decembrie 2009, emisă în baza

raportului de inspecție din 30 decembrie 2009 și a dispoziției nr. 2449 din 30

decembrie 2009 privind măsurile stabilite de organele fiscale, până la pronunțarea

instanței de fond.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

În considerarea prevederilor

art. 215 alin. (1) și (2) C. proc. fisc., la termenul de judecată din 04

februarie 2009 s-a fixat în sarcina reclamantei o cauțiune de 3% din cuantumul sumei

contestate, respectiv 33.380,55 RON, cauțiune depusă la dosar.

În

speță, s-a arătat în considerentele hotărârii atacate, din actele și lucrările dosarului

rezultă că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea

nr. 554/2004.

Astfel, având în vedere

Recomandarea R (89) 8 adoptată de Consiliul de Miniștri din cadrul Consiliului Europei,

prima instanța a apreciat că, din actele depuse de reclamantă, rezultă existența

unor îndoieli serioase în ceea ce privește determinarea obligațiilor suplimentare

de plată, fiind astfel îndeplinită prima condiție impusă de art. 14 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, respectiv existența cazului bine justificat, așa cum este definită

această noțiune în art. 2 alin. (1) lit. t) din același act normativ.

Referitor

la condiția necesității prevenirii unei pagube iminente, prima instanță a constatat

ca

fiind

îndeplinită și această condiție, întrucât

prin punerea

în executare a respectivei

decizii de impunere, s-ar putea produce

o perturbare previzibilă gravă a activității

reclamantei, căreia prin cuantumul ridicat al sumelor constatate, dar și specificul

activității acesteia, i s-ar produce un grav dezechilibru financiar.

Împotriva acestei hotărâri,

considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Mureș.

Motivele de recurs se

încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invalidându-se greșita

aplicare a legii, respectiv a dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Se arată că, în mod nelegal,

prin sentința atacată s-a apreciat că cererea de suspendare îndeplinește condițiile

cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv condiția

existenței unor cazuri temeinic justificate și condiția existenței unei pagube iminente.

În

ceea ce privește prima condiție se arată că instanța de fond a preluat susțineri

neverificate ale reclamantei-intimate și nu a justificat existența unei îndoieli

serioase asupra prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ.

În

ceea ce privește a doua condiție a cererii de suspendare, se arată că cuantumul

ridicat al sumei contestate nu este suficient prin el însuși pentru a fi considerată

îndeplinită condiția prevenirii unei pagube iminente.

Se

solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii

cererii de suspendare ca neîntemeiată.

La

dosar, intimata-reclamantă a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea

recursului ca nefondat.

Curtea

analizând recursul declarat în raport de motivele invocate îl apreciază ca fondat,

pentru următoarele considerente:

În

cauză sentința atacată, prin care s-a admis cererea de suspendare a executării deciziei

de impunere din 30 decembrie 2009 emisă în baza raportului de inspecție din 30

decembrie 2009 și a dispoziției nr. 2449 din 30 decembrie 2009 și a dispoziției

nr. 2440 din 30 decembrie 2009 privind măsurile stabilite de organele fiscale, acte

emise de recurentă până la pronunțarea instanței de fond, este nelegală, fiind dată

cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale, Curtea apreciind că în cauză nu sunt

îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din

Legea nr. 554/2004.

Astfel

în ceea ce privește prima condiție a existenței unor cazuri bine justificate în

sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 aceasta nu

este îndeplinită în cauză. Reclamanta-intimată nu a probat cu acte și prin susținerile

formulate existența unor împrejurări legate de starea de fapt și de drept, exterioare

actelor contestate de natură a crea o îndoială serioasă privind legalitatea actelor

administrative. În cauză instanța de fond nu a identificat în concret niciun motiv

aparent de nelegalitate, puternic de natură a crea o îndoială serioasă asupra legalității

actelor de impunere, simpla referire la Recomandarea R(89) a Consiliului de Miniștri

din cadrul Consiliului Europei nefiind suficientă pentru a se considera că actele

contestate sunt vădit nelegale.

În

ceea ce privește a doua condiție privind cererea de suspendare, Curtea apreciază

că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea

nr. 554/2004. Cuantumul ridicat al sumei contestate și eventualele consecințe sociale

nu justifică măsura suspendării deoarece nu reprezintă un prejudiciu material grav

de neînlăturat și care ar perturba grav activitatea societății reclamante în sensul

că executarea acestor obligații ar constitui un impediment real în derularea activității

curente a reclamantei-intimate.

Față

de cele expuse mai sus, Curtea, în baza art. 312 alin. (1)

C.

proc. civ.,

va admite recursul și va modifica sentința atacată

în sensul că va respinge acțiunea reclamantei ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de D.G.F.P. Mureș împotriva sentinței civile nr. 27 din 18 februarie 2010 a Curții

de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată,

în sensul că respinge acțiunea ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 octombrie 2010.