ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3294/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 18 octombrie

2010 în Dosarul nr. 322/43/2010 al Curții de Apel Târgu Mureș reclamanta SC

O.P. SA a solicitat suspendarea executării actelor administrative fiscale,

respectiv a Decizie de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de

plată stabilite de inspecția fiscală din data de 30 decembrie 2009, a

Raportului de inspecție fiscală din 31 decembrie 2009 (întocmit la data de 29

decembrie 2009) precum și a Dispoziției privind măsurile stabilite de organele

de inspecție fiscală din 30 decembrie 2009, emise de Direcția Generală a

Finanțelor Publice Mureș, până la pronunțarea instanței de fond.

În motivarea cererii,

s-au invocat dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, arătându-se că sunt îndeplinite

condițiile de admisibilitate a cererii, respectiv „cazul bine justificat”, și „prevenirea

unei pagube iminente”.

În acest sens s-a arătat

că prin actul administrativ atacat o perioadă a fost supusă de două ori inspecției

fiscale, deși legislația nu permite această situație, încălcându-se dispozițiile

art. 105 C. proc. fisc. și că nici majorările de întârziere nu au fost calculate

corect.

Reclamanta a prezentat

și o analiză pe fond a nelegalității actelor administrative.

În ce privește paguba

iminentă s-a arătat că datorită lipsei de lichidități, societatea reclamantă nu-și

va putea onora obligațiile derivând din creditele angajate.

În acest sens s-a invocat

existența Contractului de credit din 28 martie 2007 încheiat cu B.R.D., Agenția

Târnăveni, prelungit prin actul adițional din 28 aprilie 2009 pe o perioadă de 12

luni.

De asemenea, s-a menționat

existența a două contracte de leasing, respectiv Contractul de leasing financiar

din 07 decembrie 2006 încheiat cu B.R.D. și Contractul de leasing financiar din

27 august 2010 cu U.L.C SA București.

S-au invocat și aspecte

de ordin social, referitoare la credibilitatea reclamantei față de partenerii de

afaceri, precum și trecerea în șomaj a unui număr mare de angajați (119).

Curtea a observat că reclamanta

a invocat dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004 deoarece a formulat acțiune

în contencios administrativ, însă instanța are posibilitatea de a realiza încadrarea

corectă a cauzei în drept.

Astfel, prin sentința

nr. 101 din 8 aprilie 2011 a Curții de Apel Tg-Mureș, s-a respins ca inadmisibilă

acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantă.

Curtea a constatat însă

că aceasta nu afectează însă în niciun fel dreptul reclamantei de a solicita suspendarea

executării actului administrativ fiscal potrivit dispozițiilor art. 215 C. proc.

fisc..

În art. 215 alin. (2)

C. proc. fisc. se prevede că „Dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere

dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ

fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările

ulterioare.

Instanța

competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din

cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil

în bani, o cauțiune de până la 2.000 RON”.

În această situație,

având în vedere că reclamanta a făcut dovada înregistrării contestației instanța

s-a raportat la dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Art.14 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 prevede că în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube

iminente, odată cu sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a

emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea

executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond.

Reclamanta a făcut dovada

sesizării în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul administrativ

prin contestația, înregistrată la Ministerul Finanțelor Publice din 28 ianuarie

2010.

La termenul de judecată

din 22 martie 2011 s-a menționat că această contestație a fost trimisă de Ministerul

Finanțelor Publice către Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș pentru competentă

soluționare.

În această situație, instanța

are obligația de a verifica dacă există un caz bine justificat și dacă se impune

prevenirea unei pagube iminente, iar în cauză s-a făcut dovada existenței acestor

condiții.

În primul rând, lipsa

unei soluții la contestația formulată de reclamantă, în termenul prevăzut de lege,

chiar dacă a fost justificată de înregistrarea contestației la organul fiscal necompetent,

lasă posibilitatea declanșării executării silite, câtă vreme organul cu atribuții

jurisdicționale nu s-a pronunțat asupra argumentelor invocate în contestație.

Societatea reclamantă

a făcut dovada angajării unor credite depunând la dosar contractele încheiate în

acest sens.

Nu ar avea nicio relevanță

întoarcerea executării în situația obținerii unei soluții pozitive la contestație,

sau ulterior, în justiție, deoarece odată ce s-ar opri plata către creditele angajate,

societatea ar fi în imposibilitate de a-și desfășura orice activitate.

S-a apreciat de către

instanță că această situație, se încadrează în sintagma „pagubă iminentă” prevăzută

de legiuitor în textul de lege mai sus menționat.

Realizarea programului

de activitate, respectiv continuarea derulării contractelor cu partenerii de afaceri

(contracte depuse la dosar), poate îmbunătăți semnificativ activitatea reclamantei,

putând da posibilitatea acesteia de a obține veniturile necesare achitării obligațiilor

fiscale, în situația în care organul cu atribuții jurisdicționale sau instanța de

judecată vor ajunge la concluzia că acestea sunt într-adevăr datorate.

Plata obligațiilor fiscale

în acest moment ar afecta însă iremediabil situația reclamantei, deoarece ar pune-o

pe aceasta în imposibilitate de a mai achita sumele rezervate plăților către creditele

angajate, determinând astfel incapacitatea de plată a acesteia.

Astfel, reclamanta ar

fi expusă riscului de a intra sub incidența prevederilor Legii nr. 85/2006 privind

procedura insolvenței.

Începerea executării silite

față de reclamantă ar duce la încetarea automată a activității unei societăți care,

în prezent, are o poziție stabilă pe piață. Mai mult, reclamanta este în prezent

singura societate comercială din țară producătoare de geam ornament și armat.

În concluzie, aceste argumente

pot justifica suspendarea executării actului administrativ fiscal atacat până la

pronunțarea instanței de fond.

Împotriva acestei hotărâri,

în termen legal, a formulat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice

Mureș.

În motivarea recursului,

pârâta a arătat, în esență, următoarele:

Relativ la excepția autorității

de lucru judecat invocată în cauză, este de reținut că principiul autorității de

lucru judecat presupune, în ideea asigurării stabilității raporturilor juridice,

ca o chestiune litigioasă, odată tranșată de instanță, să nu mai poată fi adusă

înaintea judecății, iar, pe de altă parte, că ceea ce a stabilit o primă instanță

să nu fie contrazis prin hotărârea unei instanțe ulterioare.

Autoritatea de lucru judecat

nu se manifestă doar sub forma excepției procesuale, ci și sub forma prezumției

de lucru judecat, altfel spus, a efectului pozitiv al lucrului judecat, care presupune

ca ceea ce a stabilit o instanță să nu fie contrazis de cea ulterioară.

Potrivit prezumției lucrului

judecat (art. 1200 pct. 4, cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ.), o hotărâre

irevocabilă exprimă realitatea raporturilor juridice dintre părți (res judicata

pro veritate habetur), neputându-se primi vreo dovadă contrară, față de caracterul

absolut al prezumției (art. 1202 alin. (2) C. civ.).

Pentru aceste considerente,

sunt incidente dispozițiile art. 1201 C. civ., conform cărora: „Este lucru judecat

atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași

cauză, este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate

motiv pentru care se impune admiterea excepției autorității de lucru judecat, având

în vedere că prin sentința nr. 27/2010 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș

în Dosarul nr. 48/43/2010 s-a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere

din 2009 emisa de Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș, însă recursul declarat

împotriva acestei hotărâri a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție prin

Decizia nr. 4255 din 12 octombrie 2010, și a fost respinsă cererea formulată de

reclamantă, ca neîntemeiată.

Pe fond, sentința criticată

a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, în cauză fiind incidente și dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ..

Suspendarea actului administrativ

ca operație juridică de întrerupere vremelnică a efectului acestuia apare ca o situație

de excepție de la regula executării din oficiu, și care poate fi primită doar în

cazuri bine justificate și pentru prevenirea producerii unei pagube iminente, astfel

cum dispune art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, condiții a căror îndeplinire

cumulativă apreciem că nu a fost dovedită de reclamantă.

Existența unui caz bine

justificat

poate

fi reținută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică și evidentă

asupra prezumției de legalitate de care se bucură actele administrative, emise în

baza și în vederea executării legii. Deși prima instanță, reține că ar exista o

îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură actul emis de

subscrisa recurentă, această concluzie s-a întemeiat în mod exclusiv pe o serie

de susțineri neverificate ale reclamantei.

Referitor la cea de a

doua condiție de admisibilitate a suspendării executării actului administrativ,

respectiv existența pagubei iminente, o astfel de măsură s-ar justifica numai dacă

actul administrativ în litigiu ar stabili în sarcina reclamantului obligații a căror

îndeplinire i-ar produce un prejudiciu greu de înlăturat sau ar perturba în mod

serios activitatea societății.

Recursul este fondat.

Anterior promovării prezentei

acțiuni, reclamanta SC O.P. SA Târnăveni, a formulat o cerere de suspendare a executării

aceluiași act administrativ, decizia de impunere din 30 decembrie 2009 emisă de

Direcția Generală a Finanțelor Publice Târgu Mureș, înregistrată pe rolul Curții

de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. În

respectiva cerere au fost invocate aceleași argumente în susținerea îndeplinirii

condițiilor cazului bine justificat și a iminenței producerii unei pagube, prevăzute

de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Inițial, cererea de suspendare a fost

admisă, prin sentința civilă nr. 27 din 18 februarie 2010 a Curții de Apel Târgu

Mureș, însă recursul declarat de către pârâtă a fost admis prin Decizia civilă

nr. 4255 din 12 octombrie 2010 a instanței supreme, iar cererea de suspendare a

fost respinsă ca nefondată.

Față de cele ce preced,

rezultă că sunt incidente în speță prevederile art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004,

care interzic în termeni categorici formularea succesivă a unor noi cereri, cu aceleași

argumente. În termenii textului legal precitat, interdicția are următorul conținut:

„

nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive

pentru aceleași motive”.

Or, reclamanta

a formulat prezenta cerere de suspendare a actului administrativ pentru aceleași

motive invocate și în Dosarul nr. 48/43/2010, astfel că în raport de art. 14

alin. (6) din Legea contenciosului administrativ, cererea ar fi trebuit respinsă.

Prima instanță

a apreciat în mod greșit că în virtutea prevederilor art. 215 alin. (2) C. proc.

fisc., reclamanta este îndrituită să formuleze o nouă cerere de suspendare. Textul

legal amintit nu reglementează un alt caz de suspendare judiciară a actelor administrative,

ci doar adaugă condițiilor generale fixate în art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

condiția suplimentară a achitării unei cauțiuni, în materia actelor fiscale.

Așa fiind,

hotărârea primei instanțe fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 14 alin. (6)

din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) raportat la

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâtă, va modifica

sentința primei instanțe și va respinge acțiunea ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș, împotriva sentinței civile nr.

103 din 11 aprilie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată, în sensul că respinge

cererea de suspendare formulată de SC O.P. SA Târnăveni.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 7 iunie

2011.