ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3294/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 18 octombrie 2010 în Dosarul nr. 322/43/2010 al Curții de Apel Târgu Mureș reclamanta SC O.P. SA a solicitat suspendarea executării actelor administrative fiscale, respectiv a Decizie de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală din data de 30 decembrie 2009, a Raportului de inspecție fiscală din 31 decembrie 2009 (întocmit la data de 29 decembrie 2009) precum și a Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală din 30 decembrie 2009, emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș, până la pronunțarea instanței de fond.

În motivarea cererii, s-au invocat dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, arătându-se că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii, respectiv „cazul bine justificat”, și „prevenirea unei pagube iminente”. În acest sens s-a arătat că prin actul administrativ atacat o perioadă a fost supusă de două ori inspecției fiscale, deși legislația nu permite această situație, încălcându-se dispozițiile art. 105 C. proc. fisc. și că nici majorările de întârziere nu au fost calculate corect. Reclamanta a prezentat și o analiză pe fond a nelegalității actelor administrative. În ce privește paguba iminentă s-a arătat că datorită lipsei de lichidități, societatea reclamantă nu-și va putea onora obligațiile derivând din creditele angajate.

În acest sens s-a invocat existența Contractului de credit din 28 martie 2007 încheiat cu B.R.D., Agenția Târnăveni, prelungit prin actul adițional din 28 aprilie 2009 pe o perioadă de 12 luni. De asemenea, s-a menționat existența a două contracte de leasing, respectiv Contractul de leasing financiar din 07 decembrie 2006 încheiat cu B.R.D. și Contractul de leasing financiar din 27 august 2010 cu U.L.C SA București. S-au invocat și aspecte de ordin social, referitoare la credibilitatea reclamantei față de partenerii de afaceri, precum și trecerea în șomaj a unui număr mare de angajați (119). Curtea a observat că reclamanta a invocat dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004 deoarece a formulat acțiune în contencios administrativ, însă instanța are posibilitatea de a realiza încadrarea corectă a cauzei în drept.

Astfel, prin sentința nr. 101 din 8 aprilie 2011 a Curții de Apel Tg-Mureș, s-a respins ca inadmisibilă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantă. Curtea a constatat însă că aceasta nu afectează însă în niciun fel dreptul reclamantei de a solicita suspendarea executării actului administrativ fiscal potrivit dispozițiilor art. 215 C. proc. fisc.. În art. 215 alin. (2) C. proc. fisc. se prevede că „Dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 RON”.

În această situație, având în vedere că reclamanta a făcut dovada înregistrării contestației instanța s-a raportat la dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004. Art.14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond. Reclamanta a făcut dovada sesizării în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul administrativ prin contestația, înregistrată la Ministerul Finanțelor Publice din 28 ianuarie 2010. La termenul de judecată din 22 martie 2011 s-a menționat că această contestație a fost trimisă de Ministerul Finanțelor Publice către Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș pentru competentă soluționare.

În această situație, instanța are obligația de a verifica dacă există un caz bine justificat și dacă se impune prevenirea unei pagube iminente, iar în cauză s-a făcut dovada existenței acestor condiții. În primul rând, lipsa unei soluții la contestația formulată de reclamantă, în termenul prevăzut de lege, chiar dacă a fost justificată de înregistrarea contestației la organul fiscal necompetent, lasă posibilitatea declanșării executării silite, câtă vreme organul cu atribuții jurisdicționale nu s-a pronunțat asupra argumentelor invocate în contestație. Societatea reclamantă a făcut dovada angajării unor credite depunând la dosar contractele încheiate în acest sens. Nu ar avea nicio relevanță întoarcerea executării în situația obținerii unei soluții pozitive la contestație, sau ulterior, în justiție, deoarece odată ce s-ar opri plata către creditele angajate, societatea ar fi în imposibilitate de a-și desfășura orice activitate.

S-a apreciat de către instanță că această situație, se încadrează în sintagma „pagubă iminentă” prevăzută de legiuitor în textul de lege mai sus menționat. Realizarea programului de activitate, respectiv continuarea derulării contractelor cu partenerii de afaceri (contracte depuse la dosar), poate îmbunătăți semnificativ activitatea reclamantei, putând da posibilitatea acesteia de a obține veniturile necesare achitării obligațiilor fiscale, în situația în care organul cu atribuții jurisdicționale sau instanța de judecată vor ajunge la concluzia că acestea sunt într-adevăr datorate. Plata obligațiilor fiscale în acest moment ar afecta însă iremediabil situația reclamantei, deoarece ar pune-o pe aceasta în imposibilitate de a mai achita sumele rezervate plăților către creditele angajate, determinând astfel incapacitatea de plată a acesteia.

Astfel, reclamanta ar fi expusă riscului de a intra sub incidența prevederilor Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței. Începerea executării silite față de reclamantă ar duce la încetarea automată a activității unei societăți care, în prezent, are o poziție stabilă pe piață. Mai mult, reclamanta este în prezent singura societate comercială din țară producătoare de geam ornament și armat. În concluzie, aceste argumente pot justifica suspendarea executării actului administrativ fiscal atacat până la pronunțarea instanței de fond. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș.

În motivarea recursului, pârâta a arătat, în esență, următoarele: Relativ la excepția autorității de lucru judecat invocată în cauză, este de reținut că principiul autorității de lucru judecat presupune, în ideea asigurării stabilității raporturilor juridice, ca o chestiune litigioasă, odată tranșată de instanță, să nu mai poată fi adusă înaintea judecății, iar, pe de altă parte, că ceea ce a stabilit o primă instanță să nu fie contrazis prin hotărârea unei instanțe ulterioare. Autoritatea de lucru judecat nu se manifestă doar sub forma excepției procesuale, ci și sub forma prezumției de lucru judecat, altfel spus, a efectului pozitiv al lucrului judecat, care presupune ca ceea ce a stabilit o instanță să nu fie contrazis de cea ulterioară.

Potrivit prezumției lucrului judecat (art. 1200 pct. 4, cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ.), o hotărâre irevocabilă exprimă realitatea raporturilor juridice dintre părți (res judicata pro veritate habetur), neputându-se primi vreo dovadă contrară, față de caracterul absolut al prezumției (art. 1202 alin. (2) C. civ.).

Pentru aceste considerente, sunt incidente dispozițiile art. 1201 C. civ., conform cărora: „Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză, este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate motiv pentru care se impune admiterea excepției autorității de lucru judecat, având în vedere că prin sentința nr. 27/2010 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș în Dosarul nr. 48/43/2010 s-a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere din 2009 emisa de Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș, însă recursul declarat împotriva acestei hotărâri a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 4255 din 12 octombrie 2010, și a fost respinsă cererea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Pe fond, sentința criticată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, în cauză fiind incidente și dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.. Suspendarea actului administrativ ca operație juridică de întrerupere vremelnică a efectului acestuia apare ca o situație de excepție de la regula executării din oficiu, și care poate fi primită doar în cazuri bine justificate și pentru prevenirea producerii unei pagube iminente, astfel cum dispune art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, condiții a căror îndeplinire cumulativă apreciem că nu a fost dovedită de reclamantă. Existența unui caz bine justificat poate fi reținută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate de care se bucură actele administrative, emise în baza și în vederea executării legii.

Deși prima instanță, reține că ar exista o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură actul emis de subscrisa recurentă, această concluzie s-a întemeiat în mod exclusiv pe o serie de susțineri neverificate ale reclamantei. Referitor la cea de a doua condiție de admisibilitate a suspendării executării actului administrativ, respectiv existența pagubei iminente, o astfel de măsură s-ar justifica numai dacă actul administrativ în litigiu ar stabili în sarcina reclamantului obligații a căror îndeplinire i-ar produce un prejudiciu greu de înlăturat sau ar perturba în mod serios activitatea societății. Recursul este fondat. Anterior promovării prezentei acțiuni, reclamanta SC O.P.

SA Târnăveni, a formulat o cerere de suspendare a executării aceluiași act administrativ, decizia de impunere din 30 decembrie 2009 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Târgu Mureș, înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. În respectiva cerere au fost invocate aceleași argumente în susținerea îndeplinirii condițiilor cazului bine justificat și a iminenței producerii unei pagube, prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Inițial, cererea de suspendare a fost admisă, prin sentința civilă nr. 27 din 18 februarie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, însă recursul declarat de către pârâtă a fost admis prin Decizia civilă nr. 4255 din 12 octombrie 2010 a instanței supreme, iar cererea de suspendare a fost respinsă ca nefondată.

Față de cele ce preced, rezultă că sunt incidente în speță prevederile art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, care interzic în termeni categorici formularea succesivă a unor noi cereri, cu aceleași argumente. În termenii textului legal precitat, interdicția are următorul conținut: „ nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleași motive”. Or, reclamanta a formulat prezenta cerere de suspendare a actului administrativ pentru aceleași motive invocate și în Dosarul nr. 48/43/2010, astfel că în raport de art. 14 alin. (6) din Legea contenciosului administrativ, cererea ar fi trebuit respinsă. Prima instanță a apreciat în mod greșit că în virtutea prevederilor art. 215 alin. (2) C. proc.

fisc., reclamanta este îndrituită să formuleze o nouă cerere de suspendare. Textul legal amintit nu reglementează un alt caz de suspendare judiciară a actelor administrative, ci doar adaugă condițiilor generale fixate în art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, condiția suplimentară a achitării unei cauțiuni, în materia actelor fiscale. Așa fiind, hotărârea primei instanțe fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâtă, va modifica sentința primei instanțe și va respinge acțiunea ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș, împotriva sentinței civile nr. 103 din 11 aprilie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge cererea de suspendare formulată de SC O.P. SA Târnăveni. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 7 iunie 2011.