ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 271/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul B.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, reprezentat prin Secretariatul General și Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă: - anularea O.U.G. nr. 37 din 22 aprilie 2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, publicată în M.Of. al României Partea I nr. 264 din 22 aprilie 2009; - anularea Ordinului nr. 231 din 24 aprilie 2009, prin care a fost eliberat din funcție; - reîncadrarea pe funcția deținută, precum și plata în solidar a tuturor drepturilor ce i s-ar cuveni prin exercitarea funcției de conducere; - cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că O.U.G. nr. 37/2009 nu este motivată și nu cuprinde justificarea situației excepționale ce a determinat adoptarea actului, fiind încălcate prevederile art. 20 din Constituție, raportat la art. 6 pct. 1 din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale, culturale, ce garantează dreptul la muncă, respectiv art. 44 și art. 61 alin. (1) din Constituție, actul fiind neconstituțional. Prin întâmpinare, Guvernul României a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în raport de capătul de cerere având ca obiect anularea Ordinului nr. 231/2009 emis de președintele A.N.O.F.M., acestuia din urmă revenindu-i obligația corelativă de a susține legalitatea actului contestat.

Și pârâta Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, prin întâmpinare, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în raport de capătul privind anularea O.U.G., precum și cea a prematurității introducerii acțiunii reclamantului, pe motivul neîndeplinirii procedurii prealabile în condițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Pe fond s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătându-se că reducerea postului reclamantului este justificată de desființarea funcției publice de conducere de director executiv și că ordinul contestat a fost emis cu respectarea condițiilor de fond și formă cerute pentru validitatea actelor administrative.

Ministerul Administrației și Internelor a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtului Guvernul României, solicitând respingerea acțiunii reclamantului ca fiind inadmisibilă, ordonanțele guvernului neputând fi atacate pe cale principală în contencios administrativ, ci doar supuse controlului constituțional. Sentința nr. 179/CA/2009, prin care Curtea de Apel Alba Iulia a admis excepțiile inadmisibilității invocate de pârâți și intervenient și a respins, în consecință, acțiunea reclamantului, a fost casată în urma recursului declarat de reclamant, prin Decizia nr. 678/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cauza fiind trimisă spre rejudecare, reținându-se că nu era obligatorie efectuarea procedurii prealabile.

În rejudecare, reclamantul a depus o precizare, învederând instanței că renunță la judecata capetelor de cerere având ca obiect anularea O.U.G. nr. 37/2009 și sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 37/2009. Prin sentința civilă nr. 174/F/CA/2010 din 22 iunie 2010 Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal: - a luat act de renunțarea reclamantului B.I. la judecata capetelor de cerere formulate în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României prin Secretariatul General, având ca obiect anularea O.U.G. nr. 37/2009 și sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a O.U.G.

nr. 37/2009; - a admis acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâtei Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă și, în consecință, a d ispus anularea Ordinului nr. 231 din 23 aprilie 2009 emis de pârâtă, a dispus pârâtei reintegrarea reclamantului în funcția publică deținută anterior, a obligat pârâta la plata către reclamant a unei despăgubiri egală cu salariile indexate, majorate și recalculate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat pe perioada cuprinsă între data eliberării din funcție și până la reintegrare, - a respins cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul Ministerul Administrației și Internelor în favoarea pârâtului Guvernul României, - a respins cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunțată de Curtea Constituțională, în cadrul controlului anterior promulgării legii de aprobare a ordonanței, s-a constatat că această lege de aprobare a O.U.G nr. 37/2009 este neconstituțională, ca urmare a încălcării normelor privitoare la adoptarea ordonanței de urgență prevăzute de art. 115 alin. (6) din Constituție și prin faptul că ordonanța conține la art. III prevederi care aduc atingere funcționării instituțiilor fundamentale ale statului. Așa fiind, instanța a apreciat că prin cele hotărâte de Curtea Constituțională este lipsit de fundament legal ordinul nr. 231/24 aprilie 2009, motiv pentru care, în temeiul art. 9 alin. (4) și (5) din Legea nr. 554/2004, a constatat că reclamantul este vătămat prin emiterea art. III din O.U.G.

nr. 37/2009, declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1257 din 07 octombrie 2009 a Curții Constituționale și a dispus admiterea acțiunii și anularea în întregime a ordinului atacat, atât în ceea ce privește desființarea funcției publice de conducere, cât și cu privire la încetarea raporturilor de serviciu, acordarea preavizului și eliberarea din funcție a reclamantului. Reținând că nulitatea unui act administrativ presupune restabilirea cu caracter retroa ctiv a situației anterioare, instanța a admis pretențiile reclamantului în sensul că a dispus reintegrarea acestuia în funcția de conducere deținută anterior emit erii ordinului și obligarea pârâtei Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat pe perioada cuprinsă între data eliberării din funcție și până la reintegrare.

Având în vedere că, în rejudecare, reclamantul a depus o precizare prin care a învederat instanței că renunță la judecata capetelor de cerere având ca obiect anu larea O.U.G. nr. 37/2009 și sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 37/2009, în temeiul art. 246 C. proc. civ. instan ța a luat act de această renunțare în raport de pârâtul Guvernul României. Raportat la această împrejurare, instanța a respins ca rămasă fără obiect cere rea de intervenție accesorie, formulată în condițiile art. 49 alin. (3) C. proc. civ. de inter venientul Ministerul Administrației și Internelor, în favoarea pârâtului Guvernul României. Instanța de fond a apreciat că, deoarece reclamantul nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată efec tuate în cauză în conformitate cu prevederile art. 274 C. proc.

civ., precum și faptul că acțiunea de față și căile de atac sunt scutite de timbraj, a fost respinsă cererea acestuia de acordare a cheltuielilor. Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs pârâta Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare la data emiterii Ordinului președintelui A.N.O.F.M. nr. 231 din 24 aprilie 2009, categoria funcțiilor publice de conducere nu mai include funcțiile publice de director executiv și director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale.

Arată recurenta că A.N.O.F.M. nu a avut calitatea de emitent al O.U.G. nr. 37/2009, precum și faptul că A.N.O.F.M., având statutul de instituție publică de interes național, organ de specialitate al administrației publice centrale, în calitate de subiect de drept investit cu atribuții de autoritate publică, avea obligația legală de a respecta dispozițiile actului normativ invocat, recurenta neavând facultatea de a exercita sau nu drepturi care decurg din calitatea sa și, implicit, de a-și îndeplini sau nu obligațiile care îi incumbă din această calitate. Arată recurenta că, în vederea asigurării respectării prevederilor art. III din O.U.G. nr. 37/2009, a fost emis Ordinul președintelui A.N.O.F.M.

nr. 231 din 24 aprilie 2009. Prin motivele de recurs formulate recurenta solicită să se constate că în situația intimatului-reclamant reducerea postului a fost determinată de desființarea funcției publice de conducere de director executiv adjunct MPM al A.J.O.F.M. Hunedoara, în temeiul prevederilor art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009 și de art. 13 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, avându-se în vedere necesitatea eficientizării activității instituțiilor publice și a îmbunătățirii actului managerial în condițiile reducerii cheltuielilor bugetare, iar eliberarea din funcția publică deținută a intervenit potrivit prevederilor art. III alin. (11) din ordonanța de urgență invocată, coroborate cu cele ale art. 99 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din legea menționată.

Referitor la Decizia Curții Constituționale nr. 1257/2009, avută în vedere de instanța de fond, prin care s-a declarat neconstituțională legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, recurenta arată că aceasta produce efecte doar pentru viitor, conform prevederilor art. 147 alin. (4) din Constituția României, republicată, precum și faptul că în temeiul prevederilor exprese ale art. 147 alin. (1) din legea fundamentală, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției, pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale fiind suspendate de drept.

Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată. Astfel, prin Ordinul nr. 231 din 24 aprilie 2009, emis de autoritatea pârâtă, intimatul-reclamant, după un preaviz de 30 de zile, a fost eliberat din funcția publică de conducere de director executiv adjunct al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara.

Temeiul juridic al acestei măsuri administrative l-a constituit art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice locale, art. 99 alin. (1) lit. b) și alin. (3)-(7) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, precum și art. 22 alin. (3) din Legea nr. 202/2006 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, cu modificările și completările ulterioare. Înalta Curte apreciază că pentru argumentarea soluției adoptate în legătură cu problema de drept dedusă judecății se impune prezentarea unor scurte considerații cu privire la excepția de neconstituționalitate și efectele acesteia.

Controlul de constituționalitate exercitat pe calea excepției de neconstituționalitate este un control de conformitate și conformare a legii sau ordonanțelor guvernamentale cu dispozițiile Constituției, în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor și libertăților cetățenești. Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției; pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

Conform alin. (4) din articolul aflat în discuție, deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Ca atare, deciziile Curții Constituționale privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate sunt de imediată aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate neconstituționale din sistemul normativ. Cu alte cuvinte, în situația în care soluția Curții Constituționale nu ar avea aplicare directă și imediată, întreaga procedură de control a constituționalității legilor și ordonanțelor ar fi lipsită de finalitate. Pe acest aspect, poate fi amintită și decizia Curții Constituționale nr. 186/1999 în care s-a statuat că instanțele judecătorești trebuie să facă aplicarea directă a dispozițiilor constituționale relevante, în sensul de a înlătura prevederile neconstituționale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea acestora.

Plenul Curții Constituționale, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție și art. 15 și urm. din Legea nr. 47/1992, a exercitat controlul de constituționale a priori asupra legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 și, totodată, asupra ordonanței respective, care constituie conținutul normativ al legii. Prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, instanța constituțională a declarat neconstituțională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor deciziei rezultă că viciul neconstituționalității afectează însuși actul normativ aprobat prin această lege. De asemenea, prin decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, instanța constituțională a declarat neconstituțională și O.U.G.

nr. 105/2009. În considerentele deciziilor anterior enunțate, Curtea Constituțională a arătat, în esență, că modalitatea de reglementare a funcției publice, respectiv „actul administrativ” de numire reprezintă construcții juridice deficitare și confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator și a naturii juridice a contractului de management. În plus, instanța constituțională a precizat că, prin adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituție, statutul juridic al funcției publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competență materială.

Potrivit art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, acțiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operațiuni administrative. Același text de lege reglementează, în alin. (4), situația acțiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituțională ordonanța prin admiterea unei excepții într-o altă cauză.

Din analiza acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate a ordonanței într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepției, și în cauze similare, care au ca temei juridic aceleași prevederi declarate neconstituționale. În speța de față, intimatul-reclamant a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcție, temeiul juridic fiind art. 1 și art. 9 din Legea nr. 554/2004. După cum s-a relevat anterior, această măsură a avut la bază aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 37/2009, care a fost declarată neconstituțională prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009. Ca atare, în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, efectele acestei decizii a instanței constituționale se extind și asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G.

nr. 37/2009. În altă ordine de idei, Înalta Curte reține că eliberarea intimatului-reclamant din funcția publică pe care o deținea, în alte situații decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcție, care se circumscrie noțiunii de securitate socială, protejată prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului și actele comunitare, precum și prin alte tratate internaționale la care România este parte și a căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. 11 și art. 20 din Constituția României. Înalta Curte constată că actul și măsura adoptată în baza acestei ordonanțe sunt afectate de viciul de neconstituționalitate al ordonanței și, în consecință, corect au fost anulate de instanța de fond.

Pentru considerentele anterior arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă împotriva sentinței nr. 174/F/CA/2010 din 22 iunie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta-pârâtă la 1500 lei cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant B.I. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2011.