ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4196/2010

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Prin Sentința nr. 181/F din 21 decembrie 2009

a Curții de Apel Brașov a fost admisă în parte acțiunea reclamantei M.D.

formulată în contradictoriu cu Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de

Muncă, în sensul că a fost anulat Ordinul nr. 186 din 24 aprilie 2009 emis de

pârâtă și s-a dispus repunerea reclamantei în funcția deținută anterior

emiterii acestui ordin și acordarea drepturilor salariale aferente perioadei

cuprinse între data emiterii ordinului și data repunerii în funcție.

Instanța a respins ca

rămase fără obiect petitele privind anularea și suspendarea O.U.G. nr. 37/2009

privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrație publice.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța învestită cu soluționarea acțiunii introductive a

reținut că reclamanta M.D. a solicitat, în contradictoriu cu Guvernul României

și Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, anularea O.U.G. nr.

37/2009, anularea Ordinului nr. 186 din 24 aprilie 2009 emis de Președintele

Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă și suspendarea executării

actelor administrative atacate.

Instanța a reținut că

prin încheierea de ședință de la data de 28 iulie 2009 a fost admisă excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Guvernul României pentru

capetele de cerere privind anularea și suspendarea executării Ordinului nr. 186

din 24 aprilie 2009 emis de Președintele Agenție Naționale pentru Ocuparea

Forței de Muncă. De asemenea, instanța a respins și excepția de prematuritate

invocată în cauză privind neefectuarea procedurii prealabile.

Instanța de fond a

dispus, prin încheierea din 29 iulie 2009, suspendarea executării Ordinului

atacat.

S-a reținut faptul

că, la data de 26 octombrie 2009, reclamanta a depus la dosarul cauzei o cerere

în care a precizat că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din

O.U.G. nr. 105/2009.

Analizând actele

dosarului, instanța de fond a reținut că actul normativ în temeiul căruia au

fost luate măsurile privind desființarea funcției deținute de reclamantă și

eliberarea acesteia din funcție, respectiv O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată

prin O.U.G. nr. 105/2009, iar Legea de aprobare a acestei ordonanțe a fost

declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009

pronunțată de Curtea Constituțională.

S-a constatat că sunt

îndeplinite în cauză condițiile prevăzute de art. 9 alin. (1) și (5) din Legea

nr. 554/2004 și întrucât măsurile dispuse prin ordinul atacat au fost luate în

temeiul unui act normativ declarat neconstituțional, s-a apreciat că singura

posibilitate de remediere a acestor măsuri, care au afectat cariera

profesională a reclamantei prin eliberarea din funcția deținută, este anulare

ordinului atacat.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recurs Guvernul României și Agenția Națională pentru

Ocuparea Forței de Muncă, criticând sentința pronunțată ca netemeinică și

nelegală.

Guvernul României a

criticat în esență hotărârea, pronunțată de instanța de fond, pentru că deși a

fost admisă excepția lipsei calității procesual pasive a acestei părți,

instanța a pronunțat o hotărâre în contradictoriu și cu Guvernul României, în

condițiile în care cererea reclamantei în raport cu recurentul trebuia respinsă

ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Recurentul Guvernul

României a arătat că petitele privind anulare și suspendarea O.U.G. nr. 37/2009

au rămas fără obiect, situație în care nu se justifică admiterea acțiunii

reclamantei în contradictoriu și cu Guvernului, alături de Agenția Națională

pentru Ocuparea Forței de Muncă.

Recurenta Agenția

Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a criticat sentința atacată arătând

că instanța de fond a interpretat greșit actul dedus judecății și a pronunțat o

hotărâre cu încălcarea dispozițiilor prevăzute în materia funcției publice și a

funcționarilor publici.

Recurenta a precizat

că începând cu data de 22 mai 2009, ca urmare a cererii reclamantei de mutare

definitivă, prin ordinul președintelui Agenției Naționale pentru Ocuparea

Forței de Muncă nr. 342 bis din 22 mai 2009 a fost modificat raportul de

serviciu al intimatei-reclamante, astfel încât ordinul nr. 186/2009, obiect al

acțiunii judiciare, nu a mai produs efecte juridice.

Recurenta a arătat că

nu se poate reține existența unui prejudiciu produs intimatei-reclamante prin

efectul aplicării Ordinului nr. 186/2009, întrucât ordinul contestat a fost

emis cu respectarea prevederilor legale.

De asemenea, s-a

susținut faptul că la data pronunțării sentinței atacate, funcția publică de

conducere, ce a fost deținută de reclamantă, nu se mai regăsea în categoria

funcțiilor publice reglementate de cadrul legal incident în materia funcției

publice și funcționarilor publici, nefiind prevăzută nici prin proiectul de

lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999.

Referitor la Decizia

Curții Constituționale nr. 1257/2009 s-a arătat că această hotărâre produce

efecte numai pentru viitor, astfel încât la data emiterii actului atacat au

fost respectate condițiile de legalitate prevăzute de lege.

Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului formulat, analizând

motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator

și dispozițiile legale incidente în cauză va admite recursul declarat de

Guvernul României și va modifica sentința atacată în sensul că va fi respinsă

acțiunea reclamantei în contradictoriu cu Guvernul României pentru lipsa

calității procesuale pasive și va respinge recursul declarat de Agenția

Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă ca nefondat, pentru considerentele ce

urmează.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte a reținut că instanța de fond, prin

încheierea de ședință de la data de 28 iulie 2009, a admis excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtului Guvernul României pentru capetele de cerere

privind anularea și suspendarea executării Ordinului nr. 186 din 24 aprilie

2009 emis de Președintele Agenție Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă,

situație în care pronunțarea sentinței în contradictoriu cu această parte apare

evident ca fiind o eroare de judecată.

Pentru aceste

considerente, recursul declarat de Guvernul României pe acest aspect este

întemeiat și Înalta Curte îl va admite, iar hotărârea atacată va fi modificată

în sensul că acțiunea reclamantei M.D. va fi respinsă în contradictoriu cu

această parte, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate

procesuală pasivă.

Pe cererea de recurs

formulată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, Înalta Curte a

reținut că în cauză este necontestat faptul că ordinul atacat, obiect al

acțiunii judiciare, a fost emis în temeiul dispozițiilor art. III alin. (1) și

(11) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității

administrației publice, potrivit cărora:

"(1) Funcțiile

publice, funcțiile publice specifice și posturile încadrate în regim

contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice

deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației

publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la

prezenta ordonanță de urgență, care face parte integrantă din aceasta, precum

și adjuncții acestuia, se desființează în termen de 32 de zile de la data

intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

(11) Începând cu data

intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, funcționarilor publici și

personalului încadrat în regim contractual, care ocupă posturi dintre cele

prevăzute la alin. (1), li se vor aplica în mod corespunzător dispozițiile

legale cu privire la încetarea raporturilor de serviciu, respectiv a

raporturilor de muncă prevăzute în Legea nr. 188/1999 privind Statutul

funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, respectiv în Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările și

completările ulterioare".

Înalta Curte a

reținut că prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunțată de Curtea

Constituțională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a)

din Constituție, s-a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009

este neconstituțională, ca urmare a faptului că această ordonanță de urgență

este lovită de un viciu de neconstituționalitate, fiind adoptată de Guvern cu

încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora

"Ordonanțele de urgență (...) nu pot afecta regimul instituțiilor

fundamentale ale statului (...)".

Or, a argumentat

Curtea Constituțională, prin O.U.G. nr. 37/2009 au fost eliminate din categoria

funcționarilor publici de conducere funcțiile de director executiv și director executiv

adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte

organe de specialitate ale administrației publice centrale din unitățile

administrativ-teritoriale.

Totodată, Înalta

Curte reține că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din O.U.G. nr.

105/2009 publicată în M. Of., nr. 668/6.10.2009 care, la rândul său, prin

Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituțională în privința

dispozițiilor art. I pct. 1 - 5 și 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII și

Anexa 1, cu motivarea că acestea conțin aceleași reglementări și aceleași

soluții legislative ca și cele ce au constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009 în

privința neconstituționalității căreia Curtea Constituțională s-a pronunțat

prin Decizia nr. 1257/2009.

În plus, Curtea

Constituțională a reținut și faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr.

105/2009, a încălcat și dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție,

potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.

Față de aspectele

arătate, Înalta Curte reține că instanța de fond a apreciat corect că actul

administrativ atacat este nelegal, întrucât a fost emis în temeiul unei

Ordonanțe de urgență în privința căreia Curtea Constituțională a statuat că

este neconstituțională.

Sunt neîntemeiate

susținerile din recurs referitoare la faptul că legalitatea ordinului contestat

este validată de faptul că actul a fost emis în executarea prevederilor

imperative ale art. III alin. (1) și (1

1

) din O.U.G. nr. 37/2009,

întrucât legalitatea actului este afectată tocmai de viciul de

constituționalitate al prevederilor în temeiul și în executarea cărora a fost

emis.

Pentru argumentele

anterior arătate, nu pot fi primite susținerile din recurs referitoare la

abrogarea O.U.G. nr. 37/2009, cele referitoare la faptul că prin art. IV alin.

(1) a din O.U.G. nr. 105/2009 s-a prevăzut că sunt și rămân desființate

funcțiile de genul celei din care a fost eliberată reclamanta ori susținerile

referitoare la faptul că deciziile Curții Constituționale au putere numai

pentru viitor.

Față de aceste

susțineri, Înalta Curte reține că desființarea funcției publice deținută de

reclamantă prin cele două ordonanțe este lipsită de efecte juridice din moment

ce aceste reglementări au fost declarate neconstituționale, revenindu-se astfel

la forma și structura reglementată de Legea nr. 188/2999, care este lege

organică și ale cărei dispoziții sunt de natură să asigure stabilitatea

funcției publice, ca element al securității sociale, iar aceste dispoziții este

cert stabilit că au fost încălcate în cauză.

Admiterea opiniei

contrare a recurentei ar echivala cu lipsirea de orice finalitate a procedurii

de exercitare a controlului de constituționalitate reglementată prin Legea nr.

47/1992.

Pentru aceste

considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul formulat de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

formulat de Guvernul României împotriva Sentinței nr. 181/F din 21 decembrie

2009 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte

sentința atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantei M.D. formulată în

contradictoriu cu Guvernul României pentru lipsa calității procesuale pasive.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței.

Respinge recursul

formulat de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă împotriva

aceleiași sentințe ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 octombrie 2010.

Procesat

de GGC - CL