ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2333/2010

Asupra

recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 4152 din 25 noiembrie 2009 Curtea de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

a admis cererea formulată de reclamanții S.T., D.C., T.A., M.F., M.L.F.,

H.F., D.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public, Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, privind

suspendarea executării Ordinului nr. 1472 din 2 iulie 2009 emis de

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție până la soluționarea pe fond a acțiunii în

contencios administrativ.

Instanța de fond a constatat

neîntemeiate apărările pârâtului cu privire la existența altor

hotărâri judecătorești de suspendare a executării

aceluiași act, întrucât împrejurarea că efectele Ordinului nr. 1472

din 2 iulie 2009 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție au fost suspendate prin decizii ale

altor Curți de Apel din țară nu lasă acțiunea

lipsită de obiect și nu conduce la concluzia lipsei interesului

acțiunii, reclamanții nefiind părți în litigiile la care

s-a referit prin întâmpinare pârâtul.

Cu privire la cererea de suspendare

formulată de reclamanți, instanța de fond a apreciat că

sunt întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 14 din

Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Curtea a reținut

că există o îndoială serioasă în privința

legalității actului administrativ a cărui suspendare se

solicită, întrucât, actul atacat este fundamentat pe dispozițiile

unui act normativ neaplicabil cauzei, respectiv O.U.G. nr. 71/2009 ce

vizează drepturi salariale restante, în vreme de Ordinul nr. 1472 din 2

iulie 2009 vizează sistarea unor drepturi salariale curente și

viitoare.

De asemenea, instanța de fond a apreciat

că cererea de suspendare este întemeiată, întrucât reducerea

veniturilor reclamanților în procent de 50% reprezintă fără

îndoială un prejudiciu material viitor și previzibil, fiind întrunite

condițiile prevăzute de lege pentru admiterea cererii.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, invocând

motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 4, 8 și 9 C. proc. civ.,

precum și dispozițiile cu caracter general cuprinse în art. 304

1

C. proc. civ.

Prima instanță a ignorat faptul că prin mai

multe hotărâri

judecătorești

Curtea de Apel București, secția a VIII--a de contencios

administrativ

și fiscal, dispusese deja suspendarea Ordinului nr. 1472/2009 al

Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție.

Așa fiind, recurentul consideră

că recurenții nu pot justifica un interes în promovarea acțiunii

de față.

În cuprinsul acestui motiv recurentul formulează

critici pe „fondul" soluției pronunțate, afirmând că

„instanța a schimbat înțelesul lămurit și vădit

neîndoielnic al actului atacat, hotărârea pronunțată fiind

dată cu aplicarea greșită a legii".

Dezvoltând ideea enunțată,

recurentul arata că prin actul examinat nu a avut loc o diminuare a

drepturilor salariale, ci doar o suspendare a plății acestora, mai

precis o amânare a plății drepturilor salariale reprezentând sporul

pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, plata urmând

să fie făcută în condițiile și termenele stabilite de

O.U.G. nr. 71/2009. Motivația emitentului este de natură strict

financiară, fiind generată de nealocarea fondurilor necesare de

către Ministerul Finanțelor Publice.

Cât privește condiția pagubei

iminente, recurentul consideră că încasarea unor sume de bani mai

mici, indiferent cu ce titlu, nu justifică îndeplinirea acestei

condiții și, implicit, suspendarea aplicării unui act

administrativ.

Examinând sentința atacată prin

prisma recursului declarat, precum și sub toate aspectele, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că este legală. Prima

instanță a soluționat corect atât excepția invocată,

cât și cererea de suspendare pe fondul ei, toate criticile formulate

urmând a fi respinse pentru argumentele expuse în continuare.

Î

n esență, recurentul

reiterează excepția lipsei de interes, cu aceeași motivare ca

și la judecata în primă instanță.

Lipsa de actualitate a interesului

intimaților-reclamanți este susținută de recurent prin

invocarea mai multor hotărâri judecătorești prin care s-a dispus

suspendarea aceluiași act administrativ. Soluția Curții de apel,

în sensul respingerii acestei excepții cu motivarea că nefiind

părți în acele dosare, reclamanții nu pot beneficia de efectele

suspendării, este corectă.

În plus, recurentul nu a făcut dovada rămânerii

irevocabile a hotărârilor judecătorești anterioare, toate fiind

atacate cu recurs.

Interpretarea pe care Curtea de apel a dat-o

dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cât și

aplicarea concretă a textului de lege la cauza dedusă soluționării,

s-au realizat legal.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr.

554/2004.

„In cazuri bine justificate și pentru

prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art.

7, a autorității publice care a emis actul sau a

autorității ierarhic superioare, persoana vătămată

poate

să ceară instanței

competente să dispună suspendarea executării actului

administrativ

unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în

care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea

actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și

fără nicio formalitate."

Curtea de apel a reținut, în raport de

dispoziția legală anterior citată, că suspendarea

executării actului administrativ se poate dispune dacă sunt întrunite

cumulativ cele două condiții: să existe un caz bine justificat

și pentru prevenirea unei pagube iminente.

In privința primei condiții,

dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. t) lămuresc conținutul

noțiunii de cazuri bine justificate, aceasta referindu-se la

împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de

natură să creeze o îndoială serioasă în privința

legalității actului administrativ.

Prin ordinul nr. 1472 din 02 iulie 2009 emis

de pârât se dispune suspendarea aplicării ordinului nr. 526 din 03 martie 2009

al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție.

Potrivit Ordinului nr. 526 din 03 martie 2009 al

Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, începând cu data de 01 martie 2009,

procurorii și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un

spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la

indemnizația de încadrare brută lunară.

Curtea a apreciat cu temeinicie că prezumțiade

legalitate a actului administrativ contestat este serios afectată

de împrejurarea că acesta retroactivează, de vreme ce vizează

drepturile salariale cuvenite reclamanților pentru luna iunie 2009, iar

data emiterii este 02 iulie 2009.

În plus, examinând sumar motivele de drept care au

fundamentat ordinul a cărui suspendare se solicită, se constată

că s-au avut în vedere dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr.

71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca

obiect acordarea de drepturi din sectorul bugetar, dispoziții care

stabilesc că plata sumelor prevăzute prin hotărâri

judecătorești, devenite executorii până la 31 decembrie 2009

intră sub incidența ordonanței și se vor plăti conform

procedurii prevăzute de acest act normativ.

Or soluția dispusă prin actul

administrativ atacat este contrară textului legal pe care se

întemeiază.

De asemenea, ordinul atacat contravine

și dispozițiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind

statutul judecătorilor și procurorilor, potrivit cu care:

„ (2) Drepturile

salariate ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi

diminuate sau suspendate decât în cazurile

prevăzute de prezenta lege.

Salarizarea

judecătorilor și procurorilor se stabilește prin lege

specială."

Î

n speță, ordinul a cărui

executare se solicită a fi suspendată nu conține nicio referire

la existenta vreunui caz prevăzut de Legea nr. 303/2004, care să

justifice suspendarea drepturilor salariale.

Așa fiind, în baza unei cercetări

sumare a aparenței dreptului, prima instanță a apreciat corect

că există o îndoială puternică și evidentă asupra

prezumției de legalitate a actului a cărui suspendare se

solicită.

Tot astfel se constată că prin

Ordinul nr. 1472 din 02 iulie 2009 dreptul salarial reprezentat de sporul de

50% pentru risc si suprasolicitare neuropsihică a fost diminuat retroactiv

și prin aceasta se produce un prejudiciu previzibil

intimaților-reclamanți prin aceea că le sunt diminuate

drepturile salariale lunare în mod substanțial. Intimații-reclamanți

aveau, în mod indubitabil, o speranță legitimă în ceea ce

privește valoarea patrimonială pe care urmau să o primească

pentru prestarea activității in luna iunie 2009 și în

continuare.

Î

n raport de toate aceste considerente, Înalta

Curte constată că recursul de față este nefondat, astfel

încât, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ. și art. 14 alin.

(4) din Legea nr. 554/2004, îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție împotriva sentinței nr. 4152 din 25

noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 5 mai 2010.