ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2551/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 3179 din 09 octombrie 2009,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

admis cererea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public

– Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a dispus suspendarea

executării Ordinului nr. 1472 din 2 iulie 2009 și a deciziei nr. 1471, ambele emise

de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

până la soluționarea pe fond a acțiunii în contencios administrativ.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a apreciat că actul contestat reprezintă în mod incontestabil

un act administrativ în înțelesul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea

nr. 554/2004, producând efecte juridice în ceea ce privește drepturile salariale

cuvenite reclamanților, în sensul diminuării acestora.

Cu privire la excepția

lipsei de interes în promovarea acțiunii, Curtea a respins-o ca nefondată și a reținut

că împrejurarea invocată de către pârât, în sensul că executarea actelor administrative

a căror executare se solicită a fi suspendată în prezenta cauză, a fost deja suspendată

în alte dosare, nu lipsește prezenta acțiune de interes, de vreme ce potrivit

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 suspendarea executării actului administrativ

se dispune până la pronunțarea instanței învestită cu soluționarea fondului pricinii

având aceleași părți, adică a cererii în anularea actului promovată de către aceeași

reclamanți.

Pe fondul cauzei, s-a

reținut că sunt întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea

nr. 554/2004, pentru a dispune suspendarea Ordinului nr. 1472 din 2 iulie 2009 și

a deciziei nr. 1471 din 2 iulie 2009 până la pronunțarea instanței de fond.

Astfel, s-a constatat

că reprezintă o îndoială serioasă în privința legalității actelor administrative

a căror suspendare se solicită, împrejurarea că acestea retroactivează, având incidență

asupra drepturilor salariale cuvenite reclamanților pentru luna iunie 2009, deși

sunt emise la data de 02 iulie 2009.

În plus, din examinarea

sumară a motivelor de drept care au fundamentat ordinul contestat, s-a constatat

că s-au avut în vedere dispozițiile unui act normativ neaplicabil cauzei, respectiv

O.U.G. nr. 71/2009 ce vizează drepturi salariale restante, în vreme de Ordinul

nr. 1472 din 2 iulie 2009 vizează sistarea unor drepturi salariale curente și viitoare.

Totodată, s-a reținut

că ordinul contestat nu conține nicio referire la existența vreunui caz prevăzut

de Legea nr. 303/2004, care să justifice suspendarea drepturilor salariale.

De asemenea, s-a constatat

că prin Ordinul nr. 1472 din 2 iulie 2009 și decizia nr. 1471 din 2 iulie 2009 dreptul

salarial reprezentat de sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică a

fost diminuat retoactiv și prin aceasta se produce un prejudiciu previzibil reclamanților,

prin aceea că le sunt diminuate drepturile salariale în mod substanțial.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, invocând

motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 4, 8 și 9 din C. proc. civ., precum

și dispozițiile cu caracter general cuprinse în art. 304

1

C. proc.

civ.

În temeiul art. 304

1

din C. proc. civ., al practicii judiciare și interpretărilor jurisprudențiale

în materie, a solicitat analizarea cauzei sub toate aspectele, inclusiv prin prisma

reaprecierii și interpretării probelor administrate și stării de fapt și de drept

incidente.

Recurentul și-a structurat

criticile formulate în două motive de recurs, după cum urmează:

faptul că prin mai multe hotărâri judecătorești Curtea de Apel București, secția

a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a dispus deja suspendarea Ordinului

nr. 1472 din 02 iulie 2009 și a deciziei nr. 1471 din 02 iulie 2009 emise de Procurorul

General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, exemplificând

în acest sens, sentința civilă nr. 2870 din 07 iulie 2009 a Curții de Apel București

pronunțată în Dosarul nr. 6160/2/2009.

Așa fiind, recurentul

consideră că intimații-reclamanți nu pot justifica un interes în promovarea acțiunii

de față.

motiv, recurentul formulează critici pe „fondul” soluției pronunțate, afirmând că

„instanța a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului atacat,

hotărârea pronunțată fiind dată cu aplicarea greșită a legii”.

Dezvoltând ideea enunțată,

recurentul arată că prin actul examinat nu a avut loc o diminuare a drepturilor

salariale, ci doar o suspendare a plății acestora, mai precis o amânare a plății

drepturilor salariale reprezentând sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică

de 50%, plata urmând să fie făcută în condițiile și termenele stabilite de O.U.G.

nr. 71/2009. Motivația emitentului este de natură strict financiară, fiind generată

de nealocarea fondurilor necesare de către Ministerul Finanțelor Publice.

Cât privește condiția

pagubei iminente, recurentul consideră că încasarea unor sume de bani mai mici,

indiferent cu ce titlu, nu justifică îndeplinirea acestei condiții și implicit,

suspendarea aplicării unui act administrativ.

Examinând sentința atacată

prin prisma recursului declarat, precum și sub toate aspectele, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că este legală.

Prima instanță a soluționat

corect cererea de suspendare pe fondul ei, toate criticile formulate urmând a fi

respinse pentru argumentele expuse în continuare.

1.1 În primul

motiv de recurs recurentul reiterează excepția lipsei de interes, cu aceeași motivare

ca și la judecata în primă instanță.

Lipsa de actualitate

a interesului intimaților-reclamanți este susținută de recurent prin invocarea

sentinței civile nr.

2870 din 07 iulie 2009 a Curții de Apel București pronunțată în Dosarul nr. 6160/2/2009

, prin care s-a dispus deja suspendarea acelorași acte administrative

ce se contestată și în prezenta cauză.

Critica este

nefondată și va fi respinsă, cu motivarea că nefiind părți în acele dosare, reclamanții

nu pot beneficia de efectele suspendării.

În plus, recurentul

nici nu a făcut dovada irevocabilității hotărârii judecătorești invocată.

1.2 Interpretarea

pe care Curtea de apel a dat-o dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

cât și aplicarea concretă a textului de lege la cauza dedusă soluționării s-au realizat

legal.

Potrivit art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

„

În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente,

după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau

a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente

să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea

instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea

actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate”.

Curtea de apel a reținut,

în raport de dispoziția legală anterior citată, că suspendarea executării actului

administrativ se poate dispune dacă sunt întrunite cumulativ cele două condiții:

să existe un caz bine justificat și pentru prevenirea unei pagube iminente.

În privința primei condiții,

dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. t) lămuresc conținutul noțiunii de cazuri bine

justificate, aceasta referindu-se la împrejurările legate de starea de fapt și de

drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității

actului administrativ.

Prin Ordinul nr. 1472

din 02 iulie 2009 emis de pârât se dispune suspendarea aplicării Ordinului nr. 526

din 03 martie 2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție.

Potrivit Ordinului

nr. 526 din 03 martie 2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, începând cu data de 01 martie 2009, procurorii și

personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% pentru risc și

suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară.

Curtea a apreciat cu temei

că prezumția de legalitate a actului administrativ contestat este serios afectată

de împrejurarea că acesta retroactivează, de vreme ce vizează drepturile salariale

cuvenite reclamanților pentru luna iunie 2009, iar data emiterii este 02 iulie 2009.

În plus, examinând sumar

motivele de drept care au fundamentat ordinul a cărui suspendare se solicită, se

constată că s-au avut în vedere dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 71/2009

privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea

de drepturi din sectorul bugetar, dispoziții care stabilesc că plata sumelor prevăzute

prin hotărâri judecătorești, devenite executorii până la 31 decembrie 2009 intră

sub incidența ordonanței și se vor plăti conform procedurii prevăzute de acest act

normativ.

Or, soluția dispusă prin

actul administrativ atacat este contrară textului legal pe care se întemeiază.

De asemenea, ordinul atacat

contravine și dispozițiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul

judecătorilor și procurorilor, potrivit cu care: „(2) Drepturile salariale ale judecătorilor

și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de

prezenta lege. Salarizarea judecătorilor și procurorilor se stabilește prin lege

specială”.

În speță, ordinul a cărui

executare se solicită a fi suspendată nu conține nicio referire la existența vreunui

caz prevăzut de Legea nr. 303/2004, care să justifice suspendarea drepturilor salariale.

Așa fiind, în baza unei

cercetări sumare a aparenței dreptului, prima instanță a apreciat corect că există

o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate a actului a cărui

suspendare se solicită.

Tot astfel se constată

că prin Ordinul nr. 1472 din 02 iulie 2009 dreptul salarial reprezentat de sporul

de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică a fost diminuat retroactiv și

prin aceasta se produce un prejudiciu previzibil intimaților-reclamanți prin aceea

că le sunt diminuate drepturile salariale lunare în mod substanțial. Intimații-reclamanți

aveau, în mod indubitabil, o speranță legitimă în ceea ce privește valoarea patrimonială

pe care urmau să o primească pentru prestarea activității în luna iunie 2009 și

în continuare.

În raport de toate aceste

considerente, Înalta Curte constată că recursul de față este nefondat, astfel încât,

în temeiul art. 312 alin. (1) – (3) C. proc. civ. și art. 14 alin. (4) din Legea

nr. 554/2004, îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

împotriva sentinței nr. 3179 din 09 octombrie 2009 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 mai 2010.