ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2551/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 3179 din 09 octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 1472 din 2 iulie 2009 și a deciziei nr. 1471, ambele emise de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, până la soluționarea pe fond a acțiunii în contencios administrativ. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a apreciat că actul contestat reprezintă în mod incontestabil un act administrativ în înțelesul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, producând efecte juridice în ceea ce privește drepturile salariale cuvenite reclamanților, în sensul diminuării acestora.

Cu privire la excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii, Curtea a respins-o ca nefondată și a reținut că împrejurarea invocată de către pârât, în sensul că executarea actelor administrative a căror executare se solicită a fi suspendată în prezenta cauză, a fost deja suspendată în alte dosare, nu lipsește prezenta acțiune de interes, de vreme ce potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 suspendarea executării actului administrativ se dispune până la pronunțarea instanței învestită cu soluționarea fondului pricinii având aceleași părți, adică a cererii în anularea actului promovată de către aceeași reclamanți. Pe fondul cauzei, s-a reținut că sunt întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru a dispune suspendarea Ordinului nr. 1472 din 2 iulie 2009 și a deciziei nr. 1471 din 2 iulie 2009 până la pronunțarea instanței de fond.

Astfel, s-a constatat că reprezintă o îndoială serioasă în privința legalității actelor administrative a căror suspendare se solicită, împrejurarea că acestea retroactivează, având incidență asupra drepturilor salariale cuvenite reclamanților pentru luna iunie 2009, deși sunt emise la data de 02 iulie 2009. În plus, din examinarea sumară a motivelor de drept care au fundamentat ordinul contestat, s-a constatat că s-au avut în vedere dispozițiile unui act normativ neaplicabil cauzei, respectiv O.U.G. nr. 71/2009 ce vizează drepturi salariale restante, în vreme de Ordinul nr. 1472 din 2 iulie 2009 vizează sistarea unor drepturi salariale curente și viitoare. Totodată, s-a reținut că ordinul contestat nu conține nicio referire la existența vreunui caz prevăzut de Legea nr. 303/2004, care să justifice suspendarea drepturilor salariale.

De asemenea, s-a constatat că prin Ordinul nr. 1472 din 2 iulie 2009 și decizia nr. 1471 din 2 iulie 2009 dreptul salarial reprezentat de sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică a fost diminuat retoactiv și prin aceasta se produce un prejudiciu previzibil reclamanților, prin aceea că le sunt diminuate drepturile salariale în mod substanțial. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 4, 8 și 9 din C. proc. civ., precum și dispozițiile cu caracter general cuprinse în art. 304 1 C. proc. civ. În temeiul art. 304 1 din C. proc. civ., al practicii judiciare și interpretărilor jurisprudențiale în materie, a solicitat analizarea cauzei sub toate aspectele, inclusiv prin prisma reaprecierii și interpretării probelor administrate și stării de fapt și de drept incidente.

Recurentul și-a structurat criticile formulate în două motive de recurs, după cum urmează: 1. Prima instanță a ignorat faptul că prin mai multe hotărâri judecătorești Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a dispus deja suspendarea Ordinului nr. 1472 din 02 iulie 2009 și a deciziei nr. 1471 din 02 iulie 2009 emise de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, exemplificând în acest sens, sentința civilă nr. 2870 din 07 iulie 2009 a Curții de Apel București pronunțată în Dosarul nr. 6160/2/2009. Așa fiind, recurentul consideră că intimații-reclamanți nu pot justifica un interes în promovarea acțiunii de față. 2. În cuprinsul acestui motiv, recurentul formulează critici pe „fondul” soluției pronunțate, afirmând că „instanța a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului atacat, hotărârea pronunțată fiind dată cu aplicarea greșită a legii”.

Dezvoltând ideea enunțată, recurentul arată că prin actul examinat nu a avut loc o diminuare a drepturilor salariale, ci doar o suspendare a plății acestora, mai precis o amânare a plății drepturilor salariale reprezentând sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, plata urmând să fie făcută în condițiile și termenele stabilite de O.U.G. nr. 71/2009. Motivația emitentului este de natură strict financiară, fiind generată de nealocarea fondurilor necesare de către Ministerul Finanțelor Publice. Cât privește condiția pagubei iminente, recurentul consideră că încasarea unor sume de bani mai mici, indiferent cu ce titlu, nu justifică îndeplinirea acestei condiții și implicit, suspendarea aplicării unui act administrativ.

Examinând sentința atacată prin prisma recursului declarat, precum și sub toate aspectele, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este legală. Prima instanță a soluționat corect cererea de suspendare pe fondul ei, toate criticile formulate urmând a fi respinse pentru argumentele expuse în continuare. 1.1 În primul motiv de recurs recurentul reiterează excepția lipsei de interes, cu aceeași motivare ca și la judecata în primă instanță. Lipsa de actualitate a interesului intimaților-reclamanți este susținută de recurent prin invocarea sentinței civile nr. 2870 din 07 iulie 2009 a Curții de Apel București pronunțată în Dosarul nr. 6160/2/2009 , prin care s-a dispus deja suspendarea acelorași acte administrative ce se contestată și în prezenta cauză.

Critica este nefondată și va fi respinsă, cu motivarea că nefiind părți în acele dosare, reclamanții nu pot beneficia de efectele suspendării. În plus, recurentul nici nu a făcut dovada irevocabilității hotărârii judecătorești invocată. 1.2 Interpretarea pe care Curtea de apel a dat-o dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cât și aplicarea concretă a textului de lege la cauza dedusă soluționării s-au realizat legal. Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „ În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate”. Curtea de apel a reținut, în raport de dispoziția legală anterior citată, că suspendarea executării actului administrativ se poate dispune dacă sunt întrunite cumulativ cele două condiții: să existe un caz bine justificat și pentru prevenirea unei pagube iminente. În privința primei condiții, dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. t) lămuresc conținutul noțiunii de cazuri bine justificate, aceasta referindu-se la împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Prin Ordinul nr. 1472 din 02 iulie 2009 emis de pârât se dispune suspendarea aplicării Ordinului nr. 526 din 03 martie 2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Potrivit Ordinului nr. 526 din 03 martie 2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, începând cu data de 01 martie 2009, procurorii și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară.

Curtea a apreciat cu temei că prezumția de legalitate a actului administrativ contestat este serios afectată de împrejurarea că acesta retroactivează, de vreme ce vizează drepturile salariale cuvenite reclamanților pentru luna iunie 2009, iar data emiterii este 02 iulie 2009. În plus, examinând sumar motivele de drept care au fundamentat ordinul a cărui suspendare se solicită, se constată că s-au avut în vedere dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi din sectorul bugetar, dispoziții care stabilesc că plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești, devenite executorii până la 31 decembrie 2009 intră sub incidența ordonanței și se vor plăti conform procedurii prevăzute de acest act normativ.

Or, soluția dispusă prin actul administrativ atacat este contrară textului legal pe care se întemeiază. De asemenea, ordinul atacat contravine și dispozițiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, potrivit cu care: „(2) Drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege. Salarizarea judecătorilor și procurorilor se stabilește prin lege specială”. În speță, ordinul a cărui executare se solicită a fi suspendată nu conține nicio referire la existența vreunui caz prevăzut de Legea nr. 303/2004, care să justifice suspendarea drepturilor salariale. Așa fiind, în baza unei cercetări sumare a aparenței dreptului, prima instanță a apreciat corect că există o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate a actului a cărui suspendare se solicită.

Tot astfel se constată că prin Ordinul nr. 1472 din 02 iulie 2009 dreptul salarial reprezentat de sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică a fost diminuat retroactiv și prin aceasta se produce un prejudiciu previzibil intimaților-reclamanți prin aceea că le sunt diminuate drepturile salariale lunare în mod substanțial. Intimații-reclamanți aveau, în mod indubitabil, o speranță legitimă în ceea ce privește valoarea patrimonială pe care urmau să o primească pentru prestarea activității în luna iunie 2009 și în continuare. În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul de față este nefondat, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) – (3) C. proc. civ.

și art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței nr. 3179 din 09 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 mai 2010.