ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4067/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 3754 din 6 noiembrie 2009,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

respins excepția lipsei de interes în exercitarea acțiunii de către reclamanții

C.I.A. și C.M.C.; a admis acțiunea formulată de către reclamanți în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție și a dispus suspendarea executării Ordinului nr.

1472 din 2 iulie 2009 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție până la soluționarea pe fond a acțiunii în

contencios administrativ.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a apreciat că fiind neîntemeiată excepția

lipsei de interes în raport de prevederile art. 23 din Legea nr. 554/2004,

modificată și completată, potrivit cărora, doar hotărârile judecătorești

definitive și irevocabile prin care s-a anulat în tot sau în parte un act

administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii, după publicarea

lor în M. Of. al României, sau după caz, în monitoarele oficiale al județelor

ori ale Municipiul București, condiții ce nu se regăsesc în totalitate în

prezenta cauză, astfel că reclamanții au interes în exercitarea cererii

prezente.

Pe fondul cauzei,

prima instanță a apreciat că sunt întrunite condițiile prevăzute de

dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrative, pentru a dispune suspendarea Ordinului nr. 1472 din 2 iulie

2009, până la pronunțarea instanței de fond.

Astfel, s-a constatat

că există o aparență de nelegalitate a actului contestat întrucât s-a dispus

restrângerea exercițiului unor drepturi de natură salarială printr-un act

administrativ și nu prin lege, contrar dispozițiilor art. 53 din Constituția

României, această împrejurare constituind un caz bine justificat în accepțiunea

art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 14 alin. (1) din

aceeași lege.

Totodată, s-a reținut

că reprezintă o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate

a actului administrativ contestat, împrejurarea că acesta retroactivează, el

având incidență asupra drepturilor salariale cuvenite reclamanților pentru luna

iunie 2009, deși este emis la data de 2 iulie 2009.

S-a constatat că este

îndeplinită și condiția producerii unei pagube iminente ce trebuie prevenită

prin suspendarea actului, în sensul că îndoiala serioasă asupra legalității

actului conduce la convingerea că un act aparent nelegal poate diminua

considerabil veniturile reclamanților cu consecința păgubitoare asupra

activității serviciului prestat și ca atare poate conduce la perturbarea

previzibilă a funcționării instituției în care reclamanții își desfășoară

activitatea.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304

pct. 4, 8 și 9 C. proc. civ., precum și dispozițiile cu caracter general

cuprinse în art. 304

1

C. proc. civ.

În temeiul art. 304

1

C. proc. civ., al practicii judiciare și interpretărilor jurisprudențiale în

materie, a solicitat analizarea cauzei sub toate aspectele, inclusiv prin

prisma reaprecierii și interpretării probelor administrate și stării de fapt și

de drept incidente.

Recurentul și-a

structurat criticile formulate în trei motive de recurs, după cum urmează:

reclamanților în promovarea prezentei cereri de suspendare nu mai este actual,

ordinul atacat fiind deja suspendat, exemplificând în acest sens, Sentința

civilă nr. 2870 din 7 iulie 2009 a Curții de Apel București, pronunțată în

Dosarul nr. 6160/2/2009.

În acest sens, a

arătat că ordinul atacat este un act administrativ unilateral, cu caracter

normativ și nu individual, astfel încât suspendarea acestuia, o dată

pronunțată, lipsește actul de efecte juridice în totalitatea sa.

executării Ordinului nr. 1472 din 2 iulie 2009 este lipsită de obiect în

privința producerii efectelor juridice pentru viitor, având în vedere

prevederile art. 4 alin. (3) din anexa nr. VI a Legii nr. 330/2009.

În susținerea acestui

motiv s-a arătat că în aplicarea prevederilor art. 4 alin. (1) din anexa nr. VI

a Legii nr. 330/2009 a fost emis Ordinul nr. 2777 din 17 noiembrie 2009 al

Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

prin care s-a stabilit că în perioada 12 noiembrie 2009 - 31 decembrie 2009,

procurorii din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și

Terorism, parchetele de pe lângă curțile de apel, tribunale, judecătorii precum

și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor

din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și parchetele de

pe lângă curțile de apel, beneficiază de un spor pentru risc și suprasolicitare

neuropsihică de 25% și un spor de confidențialitate de 5%.

recurentul susține că „instanța a schimbat înțelesul lămurit și vădit

neîndoielnic al actului atacat, hotărârea pronunțată fiind dată cu aplicarea

greșită a legii”.

Dezvoltând motivul de

recurs, recurentul arată că prin actul examinat nu a avut loc o diminuare a

drepturilor salariale, ci doar o suspendare a plății acestora, mai precis o

amânare a plății drepturilor salariale reprezentând sporul pentru risc și

suprasolicitare neuropsihică de 50%, plata urmând să fie făcută în condițiile

și termenele stabilite de O.U.G. nr. 71/2009.

Motivația emitentului

este de natură strict financiară, fiind generată de nealocarea fondurilor

necesare de către Ministerul Finanțelor Publice.

Cât privește condiția

pagubei iminente, recurentul consideră că încasarea unor sume de bani mai mici,

indiferent cu ce titlu, nu justifică îndeplinirea acestei condiții și,

implicit, suspendarea aplicării unui act administrativ.

Examinând sentința

atacată prin prisma recursului declarat, precum și sub toate aspectele, în baza

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este

fondat, pentru argumentele ce succed.

Prima instanță a

soluționat corect cererea de suspendare atât pe excepție cât și pe fondul ei,

toate criticile formulate urmând a fi respinse pentru argumentele expuse în

continuare.

În primul motiv de

recurs recurentul reiterează excepția lipsei de interes, cu aceeași motivare ca

și la judecata în primă instanță.

Lipsa de actualitate

a interesului intimaților-reclamanți este susținută de recurent prin invocarea

mai multor hotărâri judecătorești prin care s-a dispus suspendarea aceluiași

act administrativ.

Critica nu poate fi

primită, atâta vreme cât nu s-a făcut dovada suspendării anterioare a efectelor

actului contestat prin hotărâri opozabile reclamanților și în condițiile în

care, conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană vătămată

prin acte administrative beneficiază de acest drept, cu condiția de a face

dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor legii.

Nu este întemeiată

nici susținerea potrivit căreia, urmare a intrării în vigoare a Legii nr.

330/2009, privind salarizarea unitară, cererea de suspendare formulată în cauză

a rămas fără obiect, întrucât analizarea de către instanță a cererii cu care

este învestită trebuie făcută în raport de legislația în vigoare la data

emiterii actului contestat, legalitatea actelor administrativ contestate nu

poate fi validată de reglementări emise sau adoptate la un moment ulterior.

Pe fond, Înalta Curte

reține că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cât și aplicarea concretă a textului de lege

la cauza dedusă soluționării s-au realizat legal.

Potrivit art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „În cazuri bine justificate și pentru

prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a

autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare,

persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea

executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de

fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea

actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio

formalitate.”

Prima instanță a

reținut, în raport de dispoziția legală anterior citată, că suspendarea

executării actului administrativ se poate dispune dacă sunt întrunite cumulativ

cele două condiții: să existe un caz bine justificat și pentru prevenirea unei

pagube iminente.

În privința primei

condiții, dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. t) lămuresc conținutul noțiunii de

cazuri bine justificate, aceasta referindu-se la împrejurările legate de starea

de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în

privința legalității actului administrativ.

Prin Ordinul nr. 1472

din 2 iulie 2009 emis de pârât, se dispune suspendarea aplicării Ordinului nr.

526 din 3 martie 2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție.

Potrivit Ordinului

nr. 526 din 3 martie 2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, începând cu data de 1 martie 2009,

procurorii și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50%

pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația de

încadrare brută lunară.

Curtea de Apel a

apreciat cu temei că prezumția de legalitate a actului administrativ contestat

este serios afectată de împrejurarea că acesta retroactivează, de vreme ce

vizează drepturile salariale cuvenite reclamanților pentru luna iunie 2009, iar

data emiterii este 2 iulie 2009.

În plus, examinând

sumar motivele de drept care au fundamentat ordinul a cărui suspendare se

solicită, se constată că s-au avut în vedere dispozițiile art. 1 alin. (1) din

O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii

având ca obiect acordarea de drepturi din sectorul bugetar, dispoziții care

stabilesc că plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești, devenite

executorii până la 31 decembrie 2009 intră sub incidența ordonanței și se vor

plăti conform procedurii prevăzute de acest act normativ.

Or, soluția dispusă

prin actul administrativ atacat este contrară textului legal pe care se

întemeiază.

De asemenea, ordinul

atacat contravine și dispozițiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor, potrivit cu care: „(2)

Drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau

suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege. Salarizarea

judecătorilor și procurorilor se stabilește prin lege specială.”

În speță, ordinul a

cărui executare se solicită a fi suspendată nu conține nicio referire la

existența vreunui caz prevăzut de Legea nr. 303/2004, care să justifice

suspendarea drepturilor salariale.

Așa fiind, în baza

unei cercetări sumare a aparenței dreptului, prima instanță a apreciat corect

că există o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate a

actului a cărui suspendare se solicită.

Tot astfel, se

constată că prin Ordinul nr. 1472 din 2 iulie 2009 dreptul salarial reprezentat

de sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică a fost diminuat

retroactiv și prin aceasta se produce un prejudiciu previzibil

intimaților-reclamanți prin aceea că le sunt diminuate drepturile salariale

lunare în mod substanțial.

Intimații-reclamanți

aveau, în mod indubitabil, o speranță legitimă în ceea ce privește valoarea patrimonială

pe care urmau să o primească pentru prestarea activității în luna iunie 2009 și

în continuare.

În raport de toate

aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul de față este nefondat,

astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) – (3) C. proc. civ. și art. 14

alin. (4) din Legea nr. 554/2004, îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție împotriva Sentinței nr. 4172 din 25 noiembrie 2009 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 octombrie 2010.