ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4067/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 3754 din 6 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei de interes în exercitarea acțiunii de către reclamanții C.I.A. și C.M.C.; a admis acțiunea formulată de către reclamanți în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 1472 din 2 iulie 2009 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție până la soluționarea pe fond a acțiunii în contencios administrativ.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a apreciat că fiind neîntemeiată excepția lipsei de interes în raport de prevederile art. 23 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, potrivit cărora, doar hotărârile judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii, după publicarea lor în M. Of. al României, sau după caz, în monitoarele oficiale al județelor ori ale Municipiul București, condiții ce nu se regăsesc în totalitate în prezenta cauză, astfel că reclamanții au interes în exercitarea cererii prezente. Pe fondul cauzei, prima instanță a apreciat că sunt întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrative, pentru a dispune suspendarea Ordinului nr. 1472 din 2 iulie 2009, până la pronunțarea instanței de fond.

Astfel, s-a constatat că există o aparență de nelegalitate a actului contestat întrucât s-a dispus restrângerea exercițiului unor drepturi de natură salarială printr-un act administrativ și nu prin lege, contrar dispozițiilor art. 53 din Constituția României, această împrejurare constituind un caz bine justificat în accepțiunea art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 14 alin. (1) din aceeași lege.

Totodată, s-a reținut că reprezintă o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate a actului administrativ contestat, împrejurarea că acesta retroactivează, el având incidență asupra drepturilor salariale cuvenite reclamanților pentru luna iunie 2009, deși este emis la data de 2 iulie 2009. S-a constatat că este îndeplinită și condiția producerii unei pagube iminente ce trebuie prevenită prin suspendarea actului, în sensul că îndoiala serioasă asupra legalității actului conduce la convingerea că un act aparent nelegal poate diminua considerabil veniturile reclamanților cu consecința păgubitoare asupra activității serviciului prestat și ca atare poate conduce la perturbarea previzibilă a funcționării instituției în care reclamanții își desfășoară activitatea.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 4, 8 și 9 C. proc. civ., precum și dispozițiile cu caracter general cuprinse în art. 304 1 C. proc. civ. În temeiul art. 304 1 C. proc. civ., al practicii judiciare și interpretărilor jurisprudențiale în materie, a solicitat analizarea cauzei sub toate aspectele, inclusiv prin prisma reaprecierii și interpretării probelor administrate și stării de fapt și de drept incidente. Recurentul și-a structurat criticile formulate în trei motive de recurs, după cum urmează: 1. Interesul reclamanților în promovarea prezentei cereri de suspendare nu mai este actual, ordinul atacat fiind deja suspendat, exemplificând în acest sens, Sentința civilă nr. 2870 din 7 iulie 2009 a Curții de Apel București, pronunțată în Dosarul nr. 6160/2/2009.

În acest sens, a arătat că ordinul atacat este un act administrativ unilateral, cu caracter normativ și nu individual, astfel încât suspendarea acestuia, o dată pronunțată, lipsește actul de efecte juridice în totalitatea sa. 2. Suspendarea executării Ordinului nr. 1472 din 2 iulie 2009 este lipsită de obiect în privința producerii efectelor juridice pentru viitor, având în vedere prevederile art. 4 alin. (3) din anexa nr. VI a Legii nr. 330/2009.

În susținerea acestui motiv s-a arătat că în aplicarea prevederilor art. 4 alin. (1) din anexa nr. VI a Legii nr. 330/2009 a fost emis Ordinul nr. 2777 din 17 noiembrie 2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit că în perioada 12 noiembrie 2009 - 31 decembrie 2009, procurorii din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, parchetele de pe lângă curțile de apel, tribunale, judecătorii precum și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și parchetele de pe lângă curțile de apel, beneficiază de un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 25% și un spor de confidențialitate de 5%.

3. Pe fondul cauzei, recurentul susține că „instanța a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului atacat, hotărârea pronunțată fiind dată cu aplicarea greșită a legii”. Dezvoltând motivul de recurs, recurentul arată că prin actul examinat nu a avut loc o diminuare a drepturilor salariale, ci doar o suspendare a plății acestora, mai precis o amânare a plății drepturilor salariale reprezentând sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, plata urmând să fie făcută în condițiile și termenele stabilite de O.U.G. nr. 71/2009. Motivația emitentului este de natură strict financiară, fiind generată de nealocarea fondurilor necesare de către Ministerul Finanțelor Publice.

Cât privește condiția pagubei iminente, recurentul consideră că încasarea unor sume de bani mai mici, indiferent cu ce titlu, nu justifică îndeplinirea acestei condiții și, implicit, suspendarea aplicării unui act administrativ. Examinând sentința atacată prin prisma recursului declarat, precum și sub toate aspectele, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru argumentele ce succed. Prima instanță a soluționat corect cererea de suspendare atât pe excepție cât și pe fondul ei, toate criticile formulate urmând a fi respinse pentru argumentele expuse în continuare. În primul motiv de recurs recurentul reiterează excepția lipsei de interes, cu aceeași motivare ca și la judecata în primă instanță.

Lipsa de actualitate a interesului intimaților-reclamanți este susținută de recurent prin invocarea mai multor hotărâri judecătorești prin care s-a dispus suspendarea aceluiași act administrativ. Critica nu poate fi primită, atâta vreme cât nu s-a făcut dovada suspendării anterioare a efectelor actului contestat prin hotărâri opozabile reclamanților și în condițiile în care, conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană vătămată prin acte administrative beneficiază de acest drept, cu condiția de a face dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor legii.

Nu este întemeiată nici susținerea potrivit căreia, urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009, privind salarizarea unitară, cererea de suspendare formulată în cauză a rămas fără obiect, întrucât analizarea de către instanță a cererii cu care este învestită trebuie făcută în raport de legislația în vigoare la data emiterii actului contestat, legalitatea actelor administrativ contestate nu poate fi validată de reglementări emise sau adoptate la un moment ulterior. Pe fond, Înalta Curte reține că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cât și aplicarea concretă a textului de lege la cauza dedusă soluționării s-au realizat legal.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate.” Prima instanță a reținut, în raport de dispoziția legală anterior citată, că suspendarea executării actului administrativ se poate dispune dacă sunt întrunite cumulativ cele două condiții: să existe un caz bine justificat și pentru prevenirea unei pagube iminente.

În privința primei condiții, dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. t) lămuresc conținutul noțiunii de cazuri bine justificate, aceasta referindu-se la împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Prin Ordinul nr. 1472 din 2 iulie 2009 emis de pârât, se dispune suspendarea aplicării Ordinului nr. 526 din 3 martie 2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Potrivit Ordinului nr. 526 din 3 martie 2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, începând cu data de 1 martie 2009, procurorii și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară.

Curtea de Apel a apreciat cu temei că prezumția de legalitate a actului administrativ contestat este serios afectată de împrejurarea că acesta retroactivează, de vreme ce vizează drepturile salariale cuvenite reclamanților pentru luna iunie 2009, iar data emiterii este 2 iulie 2009. În plus, examinând sumar motivele de drept care au fundamentat ordinul a cărui suspendare se solicită, se constată că s-au avut în vedere dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi din sectorul bugetar, dispoziții care stabilesc că plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești, devenite executorii până la 31 decembrie 2009 intră sub incidența ordonanței și se vor plăti conform procedurii prevăzute de acest act normativ.

Or, soluția dispusă prin actul administrativ atacat este contrară textului legal pe care se întemeiază. De asemenea, ordinul atacat contravine și dispozițiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, potrivit cu care: „(2) Drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege. Salarizarea judecătorilor și procurorilor se stabilește prin lege specială.” În speță, ordinul a cărui executare se solicită a fi suspendată nu conține nicio referire la existența vreunui caz prevăzut de Legea nr. 303/2004, care să justifice suspendarea drepturilor salariale. Așa fiind, în baza unei cercetări sumare a aparenței dreptului, prima instanță a apreciat corect că există o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate a actului a cărui suspendare se solicită.

Tot astfel, se constată că prin Ordinul nr. 1472 din 2 iulie 2009 dreptul salarial reprezentat de sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică a fost diminuat retroactiv și prin aceasta se produce un prejudiciu previzibil intimaților-reclamanți prin aceea că le sunt diminuate drepturile salariale lunare în mod substanțial. Intimații-reclamanți aveau, în mod indubitabil, o speranță legitimă în ceea ce privește valoarea patrimonială pe care urmau să o primească pentru prestarea activității în luna iunie 2009 și în continuare. În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul de față este nefondat, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) – (3) C. proc. civ.

și art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva Sentinței nr. 4172 din 25 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 octombrie 2010.