ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1333/2010

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin

sentința nr. 3422

din 21 octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei de interes,

a admis cererea formulată de reclamanții L.R., R.I., P.P., D.G., în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție și a dispus suspendarea executării Ordinului nr.

1472 din 2 iulie 2009 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție până la soluționarea cauzei.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, cu privire la excepția

lipsei de interes, că nu are relevanță împrejurarea că actul a cărui suspendare

se solicită a fost deja suspendat în dosarele invocate de către pârât, deoarece

actul contestat există iar suspendarea dispusă în alte dosare poate înceta în

condițiile în care părțile din dosare nu formulează și acțiunea privind

anularea actului.

Pe fond, a

reținut întrunirea condițiile prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr.

554/2004, în sensul că există o îndoială serioasă în privința legalității

actului administrativ a cărui suspendare se solicită, întrucât actul atacat

este fundamentat pe dispozițiile unui act normativ neaplicabil cauzei,

respectiv O.U.G. nr. 71/2009 ce vizează drepturi salariale restante, în vreme

de Ordinul nr. 1472 din 2 iulie 2009 vizează sistarea unor drepturi salariale

curente și viitoare.

De

asemenea, instanța de fond a apreciat că paguba iminentă constă în reducerea

veniturilor reclamanților în procent de 50%, în condițiile în care sporul de

risc și suprasolicitare neuropsihică acordat magistraților a fost recunoscut

prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, și reprezintă fără

îndoială un prejudiciu material viitor și previzibil, fiind întrunite

condițiile prevăzute de lege pentru admiterea cererii.

Î

mpotriva

acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție,

invocând motivele de recurs prevăzute de art.

304 pct. 4, 8 și 9 C. proc. civ., precum și dispozițiile cu caracter general

cuprinse în art. 304

1

C. proc. civ.

În temeiul

art. 304

1

C. proc. civ., al practicii judiciare și interpretărilor

jurisprudențiale în materie, a solicitat analizarea cauzei sub toate aspectele,

inclusiv prin prisma reaprecierii și interpretării probelor administrate și

stării de fapt și de drept incidente.

Recurentul

și-a structurat criticile formulate în două motive de recurs, după cum urmează:

instanță a ignorat faptul că prin mai multe hotărâri judecătorești Curtea de

Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a dispus

deja suspendarea Ordinului nr. 1472/2009 al Procurorului General al Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, exemplificând în acest sens,

sentința civilă nr. 2870 din 07 iulie 2009 a Curții de Apel București

pronunțată în Dosarul nr. 6160/2/2009.

Așa fiind,

recurentul consideră că recurenții nu pot justifica un interes în promovarea

acțiunii de față.

cuprinsul acestui motiv recurentul formulează critici pe „fondul" soluției

pronunțate, afirmând că „instanța a schimbat înțelesul lămurit și vădit

neîndoielnic al actului atacat, hotărârea pronunțată fiind dată cu aplicarea

greșită a legii".

Dezvoltând

ideea enunțată, recurentul arată că prin actul examinat nu a avut loc o

diminuare a drepturilor salariale, ci doar o suspendare a plății acestora, mai

precis o amânare a plății drepturilor salariale reprezentând sporul pentru risc

și suprasolicitare neuropsihică de 50%, plata urmând să fie făcută în

condițiile și termenele stabilite de O.U.G.nr. 71/2009. Motivația emitentului

este de natură strict financiară, fiind generată de nealocarea fondurilor

necesare de către Ministerul Finanțelor Publice.

Cât

privește condiția pagubei iminente, recurentul consideră că încasarea unor sume

de bani mai mici, indiferent cu ce titlu, nu justifică îndeplinirea acestei

condiții și, implicit, suspendarea aplicării unui act administrativ.

Examinând

sentința atacată prin prisma recursului declarat, precum și sub toate

aspectele, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că

este legală.

Prima

instanță a soluționat corect cererea de suspendare pe fondul ei, toate

criticile formulate urmând a fi respinse pentru argumentele expuse în

continuare.

1.1 În

primul motiv de recurs recurentul reiterează excepția lipsei de interes, cu

aceeași motivare ca și la judecata în primă instanță.

Lipsa de

actualitate a interesului intimaților-reclamanți este susținută de recurent

prin invocarea mai multor hotărâri judecătorești prin care s-a dispus

suspendarea aceluiași act administrativ.

Critica

este nefondată și va fi respinsă, cu motivarea că nefiind părți în acele

dosare, reclamanții nu pot beneficia de efectele suspendării.

În plus,

recurentul nici nu a făcut dovada rămânerii irevocabile a hotărârilor

judecătorești invocate.

1.2

Interpretarea pe care Curtea de apel a dat-o dispozițiilor art. 14 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, cât și aplicarea concretă a textului de lege la cauza

dedusă soluționării s-au realizat legal.

Potrivit

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate și pentru

prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a

autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare,

persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea

executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de

fond. în cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea

actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio

formalitate."

Curtea de

Apel a reținut, în raport de dispoziția legală anterior citată, că suspendarea

executării actului administrativ se poate dispune dacă sunt întrunite cumulativ

cele două condiții: să existe un caz bine justificat și pentru prevenirea unei

pagube iminente.

În

privința primei condiții, dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. t) lămuresc

conținutul noțiunii de cazuri bine justificate, aceasta referindu-se la împrejurările

legate de starea de fapt și de drept,care sunt de natură să creeze o îndoială

serioasă în privința legalității actului administrativ.

Prin

ordinul nr. 1472 din 02 iulie 2009 emis de pârât se dispune suspendarea

aplicării ordinului nr. 526 din 03.03.2009 al Procurorului General al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Potrivit

Ordinului nr. 526 din 03 martie 2009 al Procurorului General al Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție , începând cu data de 01 martie 2009,

procurorii și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50%

pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația de

încadrare brută lunară.

Curtea a

apreciat cu temei că prezumția de legalitate a actului administrativ contestat

este serios afectată de împrejurarea că acesta retroactivează, de vreme ce

vizează drepturile salariale cuvenite reclamanților pentru luna iunie 2009, iar

data emiterii este 02 iulie 2009.

În plus,

examinând sumar motivele de drept care au fundamentat ordinul a cărui

suspendare se solicită, se constată că s-au avut în vedere dispozițiile art. 1

alin. (1) din O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri

executorii având ca obiect acordarea de drepturi din sectorul bugetar,dispoziții

care stabilesc că plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești, devenite

executorii până la 31 decembrie 2009 intră sub incidența ordonanței și se vor

plăti conform procedurii prevăzute de acest act normativ.

Or,

soluția dispusă prin actul administrativ atacat este contrară textului legal pe

care se întemeiază.

De

asemenea, ordinul atacat contravine și dispozițiilor art. 74 alin. (2) din

Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, potrivit cu

care: „(2) Drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi

diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege.

Salarizarea judecătorilor și procurorilor se stabilește prin lege

specială."

În speță,

ordinul a cărui executare se solicită a fi suspendată nu conține nicio referire

la existenta vreunui caz prevăzut de Legea nr. 303/2004, care să justifice

suspendarea drepturilor salariale.

Așa fiind,

în baza unei cercetări sumare a aparenței dreptului, prima instanță a apreciat

corect că există o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de

legalitate a actului a cărui suspendare se solicită.

Tot astfel

se constată că prin Ordinul nr. 1472 din 02 iulie 2009 dreptul salarial

reprezentat de sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică a fost

diminuat retroactiv și prin aceasta se produce un prejudiciu previzibil

intimaților-reclamanți prin aceea că le sunt diminuate drepturile salariale

lunare în mod substanțial. Intimații-reclamanți aveau, în mod indubitabil, o

speranță legitimă în ceea ce privește valoarea patrimonială pe care urmau să o

primească pentru prestarea activității în luna iunie 2009 și în continuare.

În raport

de toate aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul de față este

nefondat, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ. și

art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 3422 din 21 octombrie 2009 a

Curții de Apel București, secția aVIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 09 martie 2010.