ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2432/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanții B.L., B.A., C.E., D.D., G.P.S., G.M., J.P.L., L. (H.) V.L., M.C.G., M.C.G., M.C., N.C., N.O., P.V., S.M., T.I. au chemat în judecată pârâtul Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție solicitând suspendarea executării Ordinului nr. 1472 din 02 iulie 2009 emis de pârât. În motivarea cererii, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, reclamanții au arătat că prin acest ordin a fost suspendată aplicarea Ordinului nr. 526 din 03 martie 2009, motivat de faptul că prin Adresa nr. 293378/2009 Ministerul Finanțelor Publice a comunicat suspendarea plății sportului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică întrucât această plată ar intra sub incidența O.U.G.

nr. 71/2009 privind eșalonarea plății drepturilor salariale ale personalului din sectorul bugetar, drepturi devenite executorii până la 31 decembrie 2009. Pârâtul a formulat întâmpinare prin a solicitat respingerea cererii față de neîndeplinirea cumulativă acelor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Prin Sentința civilă nr. 3795 din 10 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanți, a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 1472 din 02 iulie 2009 emis de pârât, până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că cererea de suspendare a executării este întemeiată, fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 14 din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora pentru suspendarea executării unui act administrativ unilateral se cer îndeplinite cumulativ două condiții și anume: existența cazului bine justificat și iminența producerii unei pagube. Împotriva acestei hotărâri, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului se invocă excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii, având în vedere că prin mai multe hotărâri pronunțate în cauze cu același obiect Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus deja suspendarea Ordinului nr. 1472/2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și excepția lipsei de obiect a acțiunii, având în vedere că în aplicarea Legii nr. 330/2009, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a emis Ordinul nr. 2777 din 17 noiembrie 2009, Ordinele nr. 526 din 03 martie 2009 și nr. 1472 din 02 iulie 2009 fiind astfel abrogate.

Recurentul apreciază că instanța de fond a dispus în mod nelegal suspendarea executării actului administrativ atacat, depășind astfel atribuțiile puterii judecătorești prin adăugarea la legea specială de salarizare a magistraților, schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestui act normativ, hotărârea pronunțată fiind dată cu aplicarea greșită a legii. Instanța de fond a considerat că prima condiție, cea a cazului bine justificat este îndeplinită prin existența unei îndoieli serioase în ceea ce privește legalitatea actelor atacate raportat la prevederile art. 74 din Legea nr. 303/2004, potrivit cu care „drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege”.

Referitor la acest aspect, recurentul consideră că instanța s-a aflat în eroare, deoarece prin Ordinul Procurorului General nr. 1472 din 2 iulie 2009 nu a avut loc o diminuare a drepturilor salariale, ci doar o suspendare a plății acestora, mai precis o amânare a plății drepturilor salariale reprezentând sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, plata urmând să fie făcută în condițiile și termenele stabilite de O.U.G. nr. 71/2009. De asemenea, susține recurentul, în speță nu se poate vorbi despre existența unei pagube de vreme ce reclamanții sunt beneficiari ai unor hotărâri judecătorești având ca obiect plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, hotărâri ce vor fi executate în condițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 71/2009.

Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Analizând cu prioritate, în considerarea dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., cele două excepții invocate de recurent, Înalta Curte reține următoarele. Excepția lipsei de interes este nefondată. Literatura de specialitate și practica judiciară au stabilit că interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să fie îndeplinit nu doar cu prilejul promovării acțiunii ci și pe tot parcursul soluționării unei cauze.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere, acesta trebuind a fi legitim, personal, născut și actual. Or, faptul că ordinul în discuție a fost suspendat în alte cauze, nu poate conduce la ideea că reclamanții nu mai au interes, având în vedere faptul că aceștia nu au avut nicio calitate în pricinile respective. În ceea ce privește excepția lipsei de obiect a acțiunii promovate de reclamanți, justificată pe împrejurarea că ulterior apariției Legii nr. 330/2009, pârâtul a emis un alt ordin prin care au fost, în opinia recurentului, abrogate dispozițiile ordinului ce face obiectul cererii de suspendare, Înalta Curte constată că această excepție este de asemenea nefondată, având în vedere faptul că Ordinul nr. 1472/2009 a fost emis în executarea O.U.G.

nr. 71/2009 iar Ordinul nr. 2777 din 17 noiembrie a fost emis în executarea Legii nr. 330/2009, lege care nu are ca efect abrogarea O.U.G. nr. 71/2009, cele două ordine fiind așadar emise în temeiul unor acte normative distincte și producând efecte distincte. Întrucât actul normativ în temeiul căruia Ordinul nr. 1472/2009 a fost adoptat este în ființă iar acest ordin nu a fost revocat expres de pârât, nu se poate afirma cu temei că cererea privind suspendarea executării lui a rămas fără obiect. Pe fondul cauzei, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 suspendarea executării actului administrativ se poate dispune în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.

Condiția existenței cazului „bine justificat”, lăsată de legiuitor la aprecierea și înțelepciunea judecătorului sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra legalității actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului, respectiv a consecințelor juridice pe care le-a produs. Pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediată și din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestuia, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate, fără a se analiza, pe fond conținutul actului administrativ.

În cauza de față, instanța de fond a legat, în mod corect, existența cazului bine justificat de susținerile reclamanților referitoare la netemeinicia și nelegalitatea considerentelor de fapt și de drept, care au stat la baza emiterii Ordinului nr. 1472 din 02 iulie 2009, iar faptul că în conținutul actului administrativ atacat nu se face nici o referire la vreunul din cazurile de diminuare sau suspendare a acordării salariului prevăzut de art. 74, reușește să creeze o aparență de nelegalitate asupra actului administrativ. Așadar, nu se poate susține că nu există o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ atacat, atât timp cât prin emiterea acestuia se suspendă plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.

Instanța de fond a considerat că neplata sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică determină o pagubă concretă în patrimoniul reclamanților, constând în diminuarea indemnizațiilor acestora în mod considerabil. Aspectul că, în fața primei instanțe autoritatea pârâtă a încercat să suplinească motivarea în drept a actului administrativ, în sensul că a invocat incidența dispozițiilor O.U.G. nr. 71/2008 nu este de natură a înlătura îndoiala serioasă asupra legalității actului, legalitate care trebuie analizată prin raportare la conținutul actului administrativ astfel cu a fost elaborat la data emiterii acestuia. A două condiție impusă de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 constă în dovedirea producerii unei pagube iminente, prin punerea în executare a actului administrativ.

Pe de altă parte, prezumția de legalitate a unui act administrativ este dată și de modul în care autoritatea publică emitentă înțelege să își desfășoare activitatea de administrație în regim de putere publică, potrivit competenței legale ce îi revine, activitate care se reflectă în actele emise și care trebuie să denote stabilitate și continuitate, mai ales în materia drepturilor salariale. Iminența pagubei presupune certitudinea că aceasta se va produce în momentul imediat următor punerii în aplicare a celor stabilite prin actul administrativ, cu efecte ireversibile asupra activității sau patrimoniului persoanei căreia i se adresează.

Astfel cum a reținut și instanța de fond, această condiție este îndeplinită în cauză, având în vedere că o consecință imediată a punerii în executare a ordinului atacat i-ar lipsi pe reclamanți de mijloacele financiare suficiente existenței, iar afirmațiile pârâtei în sensul că reclamanții cunoșteau faptul că includerea sporului de 50% în indemnizație are caracter temporar nu a fost dovedită prin nici o probă administrată în cauză. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține. În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva Sentinței nr. 3795 din 10 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2010.