ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5032/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanții I.L.A., A.A., P.M., B.T.A., Ș.M.I., P.L.M., H.C.D., M.O., P.A., T.S., S.A., B.S., V.E., A.C. și F.S., procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, au chemat în judecată pârâtul Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție solicitând suspendarea executării ordinului nr. 1472 din 02 iulie 2009 emis de pârât. În motivarea cererii, întemeiată în drept pe disp. art. 14 din Legea nr. 554/2004, reclamanții au arătat că prin acest ordin a fost suspendată aplicarea ordinului nr. 526 din 03 martie 2009, motivat de faptul că prin adresa nr. 293378/2009 Ministerul Finanțelor Publice a comunicat suspendarea plății sportului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică întrucât această plată ar intra sub incidența O.U.G.

nr. 71/2009 privind eșalonarea plății drepturilor salariale ale personalului din sectorul bugetar, drepturi devenite executorii până la 31 decembrie 2009. Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a instanței și a lipsei de obiect a acțiunii întrucât ordinul a fost deja suspendat de Curtea de Apel București și fiind vorba despre un act administrativ unilateral cu caracter normativ, odată pronunțată suspendarea acestuia lipsește actul de efecte juridice în totalitatea sa. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii față de neîndeplinirea cumulativă acelor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința nr. 123/F-CONT din 15 iulie 2009 Curtea de Apel Pitești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins excepția necompetenței teritoriale și pe cea a lipsei de obiect, a admis cererea formulată de reclamanți și a dispus suspendarea executării ordinului nr. 1472 din 02 iulie 2009 emis de pârât, până la pronunțarea instanței de fond. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut ca fiind neîntemeiată excepția necompetenței teritoriale, cu motivarea că, în cauză, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 36 din O.U.G. nr. 27/2006, actul administrativ atacat nestabilind vreun drept salarial, cererea fiind analizată din perspectiva dispozițiilor Legii nr. 554/2004.

Excepția lipsei de obiect a fost, de asemenea, respinsă ca neîntemeiată, în condițiile în care reclamanților nu le-a fost plătit acest spor după suspendarea executării ordinului de către instanța menționată de pârât în întâmpinare, astfel că nu se poate considera că aceștia nu mai au interes pentru a solicita suspendarea executării actului administrativ. Instanța de fond a mai apreciat că cererea de suspendare a executării este întemeiată, fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 14 din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora pentru suspendarea executării unui act administrativ unilateral se cer îndeplinite cumulativ două condiții și anume: existența cazului bine justificat și iminența producerii unei pagube.

Împotriva acestei hotărâri, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului, se reiterează excepțiile necompetenței teritoriale a Curții de Apel Pitești, prin raportare la dispozițiile art. 36 din O.U.G. nr. 27/2006 și a lipsei de obiect a acțiunii, având în vedere că prin mai multe hotărâri pronunțate în cauze cu același obiect Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a dispus deja suspendarea ordinului nr. 1472/2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Se mai arată că ordinul atacat este un act administrativ unilateral cu caracter normativ și nu individual, astfel încât suspendarea acestuia, odată pronunțată, lipsește actul de efecte juridice în totalitatea sa.

Recurentul apreciază că instanța de fond a dispus în mod nelegal suspendarea executării actului administrativ atacat, depășind astfel atribuțiile puterii judecătorești prin adăugarea la legea specială de salarizare a magistraților, schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestui act normativ, hotărârea pronunțată fiind dată cu aplicarea greșită a legii. Instanța de fond a considerat că prima condiție, cea a cazului bine justificat este îndeplinită prin existența unei îndoieli serioase în ceea ce privește legalitatea actelor atacate raportat la prevederile art. 74 din Legea nr. 303/2004, potrivit cu care „drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege”.

Referitor la acest aspect, recurentul consideră că instanța s-a aflat în eroare, deoarece prin Ordinul Procurorului General nr. 1472 din 2 iulie 2009 nu a avut loc o diminuare a drepturilor salariale, ci doar o suspendare a plății acestora, mai precis o amânare a plății drepturilor salariale reprezentând sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, plata urmând să fie tăcută în condițiile și termenele stabilite de O.U.G. nr. 71/2009. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a respins excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel Pitești, având în vedere că reclamanții nu și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor și procurorilor, prin ordinul atacat nefiind stabilite drepturi salariale, ci s-a modificat un raport juridic preexistent, ceea ce atrage aplicabilitatea legii contenciosului administrativ, inclusiv sub aspectul stabilirii competenței materiale și teritoriale, Curtea de Apel Pitești fiind competentă să judece ca instanță în raza căreia reclamanții își au domiciliile. Referitor la excepția lipsei de obiect a acțiunii, se constată că și aceasta este neîntemeiată, chiar dacă ordinul în discuție a fost suspendat în alte cauze, această situație nu poate conduce la ideea că reclamanții nu mai au interes, având în vedere faptul că aceștia nu au avut nicio calitate în pricinile respective.

Pe fondul cauzei, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 suspendarea executării actului administrativ se poate dispune în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente. Condiția existenței cazului „bine justificat”, lăsată de legiuitor la aprecierea și înțelepciunea judecătorului sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra legalității actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului, respectiv a consecințelor juridice pe care le-a produs.

Pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediată și din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestuia, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate, fără a se analiza, pe fond conținutul actului administrativ. În cauza de față, instanța de fond a legat, în mod corect, existența cazului bine justificat de susținerile reclamanților referitoare la netemeinicia și nelegalitatea considerentelor de fapt și de drept, care au stat la baza emiterii ordinului nr. 1472 din 02 iulie 2009, iar faptul că în conținutul actului administrativ atacat nu se face nicio referire la vreunul din cazurile de diminuare sau suspendare a acordării salariului prevăzut de art. 74, reușește să creeze o aparență de nelegalitate asupra actului administrativ.

Așadar, nu se poate susține că nu există o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ atacat, atât timp cât prin emiterea acestuia se suspendă plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică. Instanța de fond a considerat că neplata sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică determină o pagubă concretă în patrimoniul reclamanților, constând în diminuarea indemnizațiilor acestora în mod considerabil. Aspectul că, în fața primei instanțe autoritatea pârâtă a încercat să suplinească motivarea în drept a actului administrativ, în sensul că a invocat incidența dispozițiilor O.U.G. nr. 71/2008 nu este de natură a înlătura îndoiala serioasă asupra legalității actului, legalitate care trebuie analizată prin raportare la conținutul actului administrativ astfel cu a fost elaborat la data emiterii acestuia.

A două condiție impusă de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 constă în dovedirea producerii unei pagube iminente, prin punerea în executare a actului administrativ. Pe de altă parte, prezumția de legalitate a unui act administrativ este dată și de modul în care autoritatea publică emitentă înțelege să își desfășoare activitatea de administrație în regim de putere publică, potrivit competenței legale ce îi revine, activitate care se reflectă în actele emise și care trebuie să denote stabilitate și continuitate, mai ales în materia drepturilor salariale. Iminența pagubei presupune certitudinea că aceasta se va produce în momentul imediat următor punerii în aplicare a celor stabilite prin actul administrativ, cu efecte ireversibile asupra activității sau patrimoniului persoanei căreia i se adresează.

Astfel cum a reținut și instanța de fond, această condiție este îndeplinită în cauză, având în vedere că o consecință imediată a punerii în executare a ordinului atacat i-ar lipsi pe reclamanți de mijloacele financiare suficiente existenței, iar afirmațiile pârâtei în sensul că reclamanții cunoșteau faptul că includerea sporului de 50% în indemnizație are caracter temporar nu a fost dovedită prin nicio probă administrată în cauză. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține. În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva sentinței nr. 123/F-CONT din 15 iulie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2009.