ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3986/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanții, personal auxiliar de specialitate și conex la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București, au chemat în judecată pârâtul Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, solicitând suspendarea executării Deciziei nr. 274 din 3 iulie 2009 emisă de Procurorul General de pe lângă Curtea de Apel București. În motivarea cererii, întemeiată în drept pe disp. art. 14 din Legea nr. 554/2004, reclamanții au arătat că prin această decizie a fost suspendată aplicarea Ordinului nr. 89 din 04 martie 2009, motivat de faptul că prin adresa nr. 293378/2009 Ministerul Finanțelor Publice a comunicat suspendarea plății sportului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică întrucât această plată ar intra sub incidența O.U.G.

nr. 71/2009 privind eșalonarea plății drepturilor salariale ale personalului din sectorul bugetar, drepturi devenite executorii până la 31 decembrie 2009. Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei de obiect a acțiunii întrucât ordinul a fost deja suspendat de Curtea de Apel București și fiind vorba despre un act administrativ unilateral cu caracter normativ, odată pronunțată suspendarea acestuia lipsește actul de efecte juridice în totalitatea sa. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii față de neîndeplinirea cumulativă acelor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Prin Sentința civilă nr. 288 din 19 ianuarie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a respins acțiunea reclamanților față de acest pârât, a respins excepția lipsei de obiect, a admis cererea formulată de reclamanți și a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 274 din 03 iulie 2009 emis de Procurorul General de pe lângă Curtea de Apel București, până la pronunțarea instanței de fond. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut ca fiind neîntemeiată excepția lipsei de obiect, în condițiile în care reclamanților nu le-a fost plătit acest spor după suspendarea executării Ordinului de către instanța menționată de pârât în întâmpinare, astfel că nu se poate considera că aceștia nu mai au interes pentru a solicita suspendarea executării actului administrativ.

Instanța de fond a mai apreciat că cererea de suspendare a executării este întemeiată, fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 14 din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora pentru suspendarea executării unui act administrativ unilateral se cer îndeplinite cumulativ două condiții și anume: existența cazului bine justificat și iminența producerii unei pagube. Î mpotriva acestei hotărâri, pârâții Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului se invocă excepția lipsei de obiect în promovarea acțiunii, având în vedere că după data de 1 ianuarie 2010 s-a făcut aplicarea prevederilor art. 4 alin. (3) din anexa VI a Legii nr. 330/2009, fiind emis Ordinul nr. 2777 din 17 noiembrie 2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție care practic a abrogat Decizia nr. 274 din 3 iulie 2009 a cărei suspendare se solicită. Recurenții au mai apreciat că instanța de fond a dispus în mod nelegal suspendarea executării actului administrativ atacat, depășind astfel atribuțiile puterii judecătorești prin adăugarea la legea specială de salarizare a magistraților, schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestui act normativ, hotărârea pronunțată fiind dată cu aplicarea greșită a legii.

Instanța de fond a considerat că prima condiție, cea a cazului bine justificat este îndeplinită prin existența unei îndoieli serioase în ceea ce privește legalitatea actelor atacate raportat la prevederile art. 74 din Legea nr. 303/2004, potrivit cu care „drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege". Referitor la acest aspect, recurenții consideră că instanța s-a aflat în eroare, deoarece prin Decizia Procurorului General nr. 274 din 3 iulie 2009 nu a avut loc o diminuare a drepturilor salariale, ci doar o suspendare a plății acestora, mai precis o amânare a plății drepturilor salariale reprezentând sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, plata urmând să fie făcută în condițiile și termenele stabilite de O.U.G.

nr. 71/2009. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurenți, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Înalta Curte constată că excepția lipsei de obiect a acțiunii astfel cum aceasta a fost invocată și motivată prin cererea de recurs, este neîntemeiată. Astfel, se reține că, în speță, nu are relevanță faptul că pe parcursul judecării cauzei a intrat în vigoare Legea unică a salarizării, deoarece decizia a cărei suspendare se solicită privește drepturi de natură salarială pe care reclamanții le aveau câștigate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009.

În acest context, măsura suspendării executării actului administrativ are evident caracter retroactiv, iar în eventualitatea admiterii acțiunii de anulare, reclamanții vor avea dreptul la plata drepturilor salariale retroactiv, încă de la momentul emiterii deciziei de înlăturare a acestor drepturi. Or, instituția abrogării deciziei printr-un act administrativ ulterior emis de aceeași autoritate produce efecte numai pentru viitor, și oricum acest nu are nici o relevanță față de scopul juridic urmărit de reclamanți prin cererea dedusă judecății. Pe fondul cauzei, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 suspendarea executării actului administrativ se poate dispune în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.

Condiția existenței cazului „bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea și înțelepciunea judecătorului sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra legalității actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului, respectiv a consecințelor juridice pe care le-a produs. Pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediată și din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestuia, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate, fără a se analiza, pe fond conținutul actului administrativ.

În cauza de față, instanța de fond a legat, în mod corect, existența cazului bine justificat de susținerile reclamanților referitoare la netemeinicia și nelegalitatea considerentelor de fapt și de drept, care au stat la baza emiterii Deciziei nr. 274 /03.07.2009, iar faptul că în conținutul actului administrativ atacat nu se face nici o referire la vreunul din cazurile de diminuare sau suspendare a acordării salariului prevăzut de art. 74, reușește să creeze o aparență de nelegalitate asupra actului administrativ. Așadar, nu se poate susține că nu există o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ atacat, atât timp cât prin emiterea acestuia se suspendă plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.

Instanța de fond a considerat că neplata sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică determină o pagubă concretă în patrimoniul reclamanților, constând în diminuarea indemnizațiilor acestora în mod considerabil. Aspectul că, în fața primei instanțe autoritatea pârâtă a încercat să suplinească motivarea în drept a actului administrativ, în sensul că a invocat incidența dispozițiilor O.U.G. nr. 71/2008 nu este de natură a înlătura îndoiala serioasă asupra legalității actului, legalitate care trebuie analizată prin raportare la conținutul actului administrativ astfel cu a fost elaborat la data emiterii acestuia. A două condiție impusă de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 constă în dovedirea producerii unei pagube iminente, prin punerea în executare a actului administrativ.

Pe de altă parte, prezumția de legalitate a unui act administrativ este dată și de modul în care autoritatea publică emitentă înțelege să își desfășoare activitatea de administrație în regim de putere publică, potrivit competenței legale ce îi revine, activitate care se reflectă în actele emise și care trebuie să denote stabilitate și continuitate, mai ales în materia drepturilor salariale. Iminența pagubei presupune certitudinea că aceasta se va produce în momentul imediat următor punerii în aplicare a celor stabilite prin actul administrativ, cu efecte ireversibile asupra activității sau patrimoniului persoanei căreia i se adresează.

Astfel cum a reținut și instanța de fond, această condiție este îndeplinită în cauză, având în vedere că o consecință imediată a punerii în executare a ordinului atacat i-ar lipsi pe reclamanți de mijloacele financiare suficiente existenței, iar afirmațiile pârâtei în sensul că reclamanții cunoșteau faptul că includerea sporului de 50% în indemnizație are caracter temporar nu a fost dovedită prin nici o probă administrată în cauză. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurenților sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține. În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, împotriva Sentinței civile nr. 288 din 19 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 septembrie 2010.