ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3986/2010

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

formulată, reclamanții, personal auxiliar de specialitate și conex la Parchetul

de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București, au chemat în judecată pârâtul

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București,

solicitând suspendarea executării Deciziei nr. 274 din 3 iulie 2009 emisă de

Procurorul General de pe lângă Curtea de Apel București.

În

motivarea cererii, întemeiată în drept pe disp. art. 14 din Legea nr. 554/2004,

reclamanții au arătat că prin această decizie a fost suspendată aplicarea

Ordinului nr. 89 din 04 martie 2009, motivat de faptul că prin adresa nr.

293378/2009 Ministerul Finanțelor Publice a comunicat suspendarea plății

sportului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică întrucât această plată ar

intra sub incidența O.U.G. nr. 71/2009 privind eșalonarea plății drepturilor

salariale ale personalului din sectorul bugetar, drepturi devenite executorii

până la 31 decembrie 2009.

Pârâtul a

formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei de obiect a acțiunii

întrucât ordinul a fost deja suspendat de Curtea de Apel București și fiind

vorba despre un act administrativ unilateral cu caracter normativ, odată

pronunțată suspendarea acestuia lipsește actul de efecte juridice în

totalitatea sa.

Pe fondul

cauzei a solicitat respingerea cererii față de neîndeplinirea cumulativă acelor

două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Prin

Sentința civilă nr. 288 din 19 ianuarie 2010 Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție și a respins acțiunea reclamanților față de acest

pârât, a respins excepția lipsei de obiect, a admis cererea formulată de

reclamanți și a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 274 din 03 iulie 2009

emis de Procurorul General de pe lângă Curtea de Apel București, până la

pronunțarea instanței de fond.

Pentru a

pronunța această soluție instanța de fond a reținut ca fiind neîntemeiată

excepția lipsei de obiect, în condițiile în care reclamanților nu le-a fost

plătit acest spor după suspendarea executării Ordinului de către instanța

menționată de pârât în întâmpinare, astfel că nu se poate considera că aceștia

nu mai au interes pentru a solicita suspendarea executării actului

administrativ.

Instanța

de fond a mai apreciat că cererea de suspendare a executării este întemeiată,

fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 14 din Legea nr. 554/2004 potrivit

cărora pentru suspendarea executării unui act administrativ unilateral se cer

îndeplinite cumulativ două condiții și anume: existența cazului bine justificat

și iminența producerii unei pagube.

Î

mpotriva

acestei hotărâri, pârâții Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel București au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În

motivarea recursului se invocă excepția lipsei de obiect în promovarea

acțiunii, având în vedere că după data de 1 ianuarie 2010 s-a făcut aplicarea

prevederilor art. 4 alin. (3) din anexa VI a Legii nr. 330/2009, fiind emis

Ordinul nr. 2777 din 17 noiembrie 2009 al Procurorului General al Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție care practic a abrogat Decizia

nr. 274 din 3 iulie 2009 a cărei suspendare se solicită.

Recurenții

au mai apreciat că instanța de fond a dispus în mod nelegal suspendarea

executării actului administrativ atacat, depășind astfel atribuțiile puterii

judecătorești prin adăugarea la legea specială de salarizare a magistraților,

schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestui act normativ,

hotărârea pronunțată fiind dată cu aplicarea greșită a legii.

Instanța

de fond a considerat că prima condiție, cea a cazului bine justificat este

îndeplinită prin existența unei îndoieli serioase în ceea ce privește

legalitatea actelor atacate raportat la prevederile art. 74 din Legea nr.

303/2004, potrivit cu care „drepturile salariale ale judecătorilor și

procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de

prezenta lege".

Referitor

la acest aspect, recurenții consideră că instanța s-a aflat în eroare, deoarece

prin Decizia Procurorului General nr. 274 din 3 iulie 2009 nu a avut loc o

diminuare a drepturilor salariale, ci doar o suspendare a plății acestora, mai

precis o amânare a plății drepturilor salariale reprezentând sporul pentru risc

și suprasolicitare neuropsihică de 50%, plata urmând să fie făcută în

condițiile și termenele stabilite de O.U.G. nr. 71/2009.

Examinând

sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile

formulate de recurenți, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză,

inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că

recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Înalta

Curte constată că excepția lipsei de obiect a acțiunii astfel cum aceasta a

fost invocată și motivată prin cererea de recurs, este neîntemeiată. Astfel, se

reține că, în speță, nu are relevanță faptul că pe parcursul judecării cauzei a

intrat în vigoare Legea unică a salarizării, deoarece decizia a cărei

suspendare se solicită privește drepturi de natură salarială pe care

reclamanții le aveau câștigate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.

330/2009. În acest context, măsura suspendării executării actului administrativ

are evident caracter retroactiv, iar în eventualitatea admiterii acțiunii de

anulare, reclamanții vor avea dreptul la plata drepturilor salariale

retroactiv, încă de la momentul emiterii deciziei de înlăturare a acestor

drepturi. Or, instituția abrogării deciziei printr-un act administrativ

ulterior emis de aceeași autoritate produce efecte numai pentru viitor, și

oricum acest nu are nici o relevanță față de scopul juridic urmărit de

reclamanți prin cererea dedusă judecății.

Pe fondul

cauzei, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit

dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 suspendarea executării

actului administrativ se poate dispune în cazuri bine justificate și pentru

prevenirea unei pagube iminente.

Condiția

existenței cazului „bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea și

înțelepciunea judecătorului sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra

legalității actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta

să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului,

respectiv a consecințelor juridice pe care le-a produs.

Pentru a

înlătura, chiar și temporar, regula executării imediată și din oficiu a actelor

administrative, prin suspendarea acestuia, instanța poate aprecia necesitatea

unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză și

care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de

legalitate, fără a se analiza, pe fond conținutul actului administrativ.

În cauza

de față, instanța de fond a legat, în mod corect, existența cazului bine

justificat de susținerile reclamanților referitoare la netemeinicia și

nelegalitatea considerentelor de fapt și de drept, care au stat la baza

emiterii Deciziei nr. 274 /03.07.2009, iar faptul că în conținutul actului

administrativ atacat nu se face nici o referire la vreunul din cazurile de

diminuare sau suspendare a acordării salariului prevăzut de art. 74, reușește

să creeze o aparență de nelegalitate asupra actului administrativ.

Așadar, nu

se poate susține că nu există o îndoială serioasă în privința legalității

actului administrativ atacat, atât timp cât prin emiterea acestuia se suspendă

plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.

Instanța

de fond a considerat că neplata sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare

neuropsihică determină o pagubă concretă în patrimoniul reclamanților, constând

în diminuarea indemnizațiilor acestora în mod considerabil.

Aspectul

că, în fața primei instanțe autoritatea pârâtă a încercat să suplinească

motivarea în drept a actului administrativ, în sensul că a invocat incidența

dispozițiilor O.U.G. nr. 71/2008 nu este de natură a înlătura îndoiala serioasă

asupra legalității actului, legalitate care trebuie analizată prin raportare la

conținutul actului administrativ astfel cu a fost elaborat la data emiterii

acestuia.

A două

condiție impusă de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 constă în dovedirea

producerii unei pagube iminente, prin punerea în executare a actului

administrativ.

Pe de altă

parte, prezumția de legalitate a unui act administrativ este dată și de modul

în care autoritatea publică emitentă înțelege să își desfășoare activitatea de

administrație în regim de putere publică, potrivit competenței legale ce îi

revine, activitate care se reflectă în actele emise și care trebuie să denote

stabilitate și continuitate, mai ales în materia drepturilor salariale.

Iminența

pagubei presupune certitudinea că aceasta se va produce în momentul imediat

următor punerii în aplicare a celor stabilite prin actul administrativ, cu

efecte ireversibile asupra activității sau patrimoniului persoanei căreia i se

adresează.

Astfel cum

a reținut și instanța de fond, această condiție este îndeplinită în cauză,

având în vedere că o consecință imediată a punerii în executare a ordinului

atacat i-ar lipsi pe reclamanți de mijloacele financiare suficiente existenței,

iar afirmațiile pârâtei în sensul că reclamanții cunoșteau faptul că includerea

sporului de 50% în indemnizație are caracter temporar nu a fost dovedită prin

nici o probă administrată în cauză.

Astfel

fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurenților sunt

neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre

temeinică și legală pe care o va menține.

În

consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312

alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București,

împotriva Sentinței civile nr. 288 din 19 ianuarie 2010 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 30 septembrie 2010.