ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1841/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 22

octombrie 2009, reclamantul P.B. a solicitat să se dispună suspendarea

executării Ordinului nr. 2275 din 9 octombrie 2009 emis de M.A.P.D.R.

În motivarea cererii, întemeiată pe

dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, reclamantul a arătat că prin

ordinul dedus judecății s-a dispus în mod nelegal încetarea efectelor Ordinului

nr. 1407 din 28 mai 2009 și a contractului său de management din 28 mai 2009.

Reclamantul a învederat că a

formulat plângere prealabilă la autoritatea emitentă, dar până la soluționarea

acesteia executarea actului contestat poate conduce la perturbarea previzibilă

a funcționării D.A.D.R.C., precum și la pierderea drepturilor sale salariale.

Pârâtul a invocat excepția lipsei de

obiect a cererii de suspendare, cu motivarea că actul atacat a fost deja

executat, prin eliberarea din funcție a reclamantului.

Curtea de Apel Constanța, secția

comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal a

pronunțat sentința civilă nr. 569/ CA din 17 noiembrie 2009, prin care a

respins excepția lipsei de obiect a cererii și a admis cererea formulată de

reclamant, dispunând suspendarea executării Ordinului nr. 2275 din 9 octombrie

2009 până la pronunțarea instanței de fond.

Excepția invocată de pârât cu

privire la lipsa de obiect a cererii de suspendare a fost respinsă de instanța

de fond, față de împrejurarea că Ordinul nr. 2275 din 9 octombrie 2009 continuă

să-și producă efectele juridice.

Cererea de suspendare a executării

acestui ordin a fost admisă de instanța de fond, constatându-se că sunt

îndeplinite cerințele cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

prin existența unor cazuri bine justificate și prin prejudiciul material,

viitor și previzibil cauzat reclamantului, ca efect al încetării plății

drepturilor salariale cuvenite.

Împotriva acestei sentințe, a

declarat recurs pârâtul M.A.P.D.R., solicitând ca în temeiul art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul respingerii cererii

de suspendare formulată de reclamant.

În principal, s-a solicitat

respingerea cererii ca fiind lipsită de obiect și admiterea excepției invocate

în acest sens, cu motivarea că Ordinul nr. 2275 din 9 octombrie 2009 a fost executat, prin eliberarea intimatului din funcția publică deținută anterior.

Recurentul a arătat că repunerea

intimatului în această funcție echivalează cu o întoarcere a executării unui

act epuizat și nu cu o suspendare a executării, ipoteză care nu se află sub

incidența dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În subsidiar, recurentul a solicitat

modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii ca neîntemeiată,

susținând că în cauză nu s-a dovedit îndeplinirea cerințelor cumulative impuse

de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Recurentul a arătat că nu se poate

reține existența unui caz bine justificat, întrucât ordinul contestat

întrunește aparența de legalitate, fiind emis de autoritatea competentă, în

baza atribuțiilor sale și în executarea unui act normativ în vigoare, respectiv

O.U.G. nr. 105/2009.

Cu referire la aceste prevederi

legale, recurentul a precizat că postul de director coordonator în cadrul D.A.D.R.

a fost desființat prin actul normativ privind unele măsuri în domeniul funcției

publice și nu la inițiativa angajatorului, care are obligația executării

reglementărilor în vigoare.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru

următoarele considerente:

Instanța de fond a respins în mod

corect excepția invocată de ministerul recurentul cu privire la lipsa de obiect

a cererii de suspendare a executării, constatând întemeiat îndeplinirea acestei

condiții prealabile de admisibilitate a unei cereri de chemare în judecată.

Cerința unui obiect determinat,

licit și posibil, în sensul existenței unui drept sau a unui interes actual

pentru ocrotirea căruia este necesară sesizarea instanței de judecată, rezultă

în mod evident din consecințele juridice produse de actul administrativ

contestat de către intimatul-reclamant în procedura administrativă.

Susținerea recurentului privind

imposibilitatea executării măsurii dispuse de instanța de fond se dovedește a

fi neîntemeiată, în condițiile în care actul normativ care a prevăzut

desființarea funcției publice de conducere deținută de intimatul-reclamant nu

mai produce efecte juridice, fiind declarat neconstituțional prin decizia nr. 1629

din 3 decembrie 2009 pronunțată de Curtea Constituțională.

Neconformitatea actului normativ aplicat

de recurent cu prevederile constituționale prin decizia instanței de contencios

constituțional afectează și legalitatea actelor administrative subsecvente, cum

este Ordinul nr. 2257 din 9 octombrie 2009 privind eliberarea

intimatului-reclamant din funcția publică de conducere deținută.

În atare situație, se constată că

este întemeiată concluzia instanței de fond privind îndeplinirea cerințelor

cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin

dovedirea existenței unui caz bine justificat și a pericolului producerii unei

pagube iminente pentru intimatul-reclamant.

Astfel, împrejurările de fapt și de

drept ale litigiului, inclusiv neconstituționalitatea actului normativ care a

constituit temeiul juridic al ordinului de eliberare din funcția a

intimatului-reclamant, sunt de natură să creeze o îndoială puternică și

evidentă asupra prezumției de legalitate a actului administrativ, ceea ce

constituie un caz bine justificat pentru suspendarea executării solicitată prin

cerere.

De asemenea, a fost dovedită cerința

privind pericolul producerii unei pagube iminente, în sensul definit de art. 2 alin.

(1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, ca prejudiciu material, viitor și

previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei

autorități publice ori a unui serviciu public.

Îndeplinirea acestei condiții

rezultă din consecințele directe ale actului administrativ atacat cu privire la

funcționarea serviciului public deconcentrat în cadrul căruia

intimatul-reclamant exercită o funcție publică de conducere, dar și cu privire

la drepturile salariale cuvenite acestuia.

În consecință, nefiind motive de

casare sau de modificare a hotărârii atacate, în baza dispozițiilor art. 312 alin.

(1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va

respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâtul M.A.D.R., împotriva sentinței civile nr. 569/ CA din 17

noiembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și

fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 aprilie 2010.