Decizia nr. 3860/2010 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, reclamantul P.B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.A.D.R., suspendarea provizorie a executării Ordinelor nr. 264/2010 și nr. 284/2010, emise de pârât, până la soluționarea cauzei pe fond. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin Ordinul nr. 1407/2009 a fost numit în funcția de director coordonator al D.A.D.R. Constanța începând cu data de 28 mai 2009, dată la care s-a încheiat și contractul de management nr. 72. Ulterior, la data de 09 octombrie 2009, s-a emis Ordinul nr. 2275 de destituire din funcția deținută, fără să conțină o motivare în fapt a măsurilor dispuse. Mai arată că ordinul de destituire a fost atacat, obținând anularea acestuia în instanță, însă pârâtul a emis un nou ordin de încetare de drept a ordinului de numire și a contractului de management, în speță, Ordinul nr. 264/2010. Învederează că și acest nou ordin a fost emis cu încălcarea prevederilor legale, iar cu referire la încetarea contractului de management, de asemenea, nu au fost respectate dispozițiile legale în ceea ce privește cercetarea prealabilă și dreptul la preaviz. În ceea ce privește Ordinul nr. 284/2010 privind coordonarea activității D.A.D.R. Constanța de către B.P., consideră că este nelegal pentru că exista posibilitatea legală de ocupare a funcției publice de director conform art. 65 din Legea nr. 188/1999. În esență, reclamantul a arătat că sunt îndeplinite condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actelor administrative atacate.

Soluția primei instanțe. Prin sentința civilă nr. 23/ CA din 11 iunie 2010, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamant și a dispus suspendarea executării Ordinelor nr. 264/2010 și nr. 284/2010, emise de pârât, până la pronunțarea instanței de fond.

Considerentele reținute de prima instanță în motivarea soluției sale. Reclamantul a îndeplinit procedura plângerii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, a plătit cauțiunea în cuantum de 500 lei și a făcut îndeplinirii condițiilor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente. În aprecierea îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a reținut că măsura suspendării executării actelor administrative atacate se justifică prin existența unui caz bine justificat de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actelor atacate și pentru prevenirea unei pagube iminente care ar fi determinată de pierderea drepturilor salariale de către reclamant, cu consecințe grave asupra acestuia, atât din punct de vedere material, cât și moral.

Recursul declarat de M.A.D.R. Împotriva sentinței primei instanțe a formulat recurs în termenul legal pârâtul M.A.D.R. invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., precum și dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. Recurentul critică hotărârea curții de apel sub mai multe aspecte, vizând încălcarea unor norme de procedură dar și pe fond, după cum se va arăta în continuare. 4.1. Cauza s-a judecat cu lipsă de procedură. În dezvoltarea acestui motiv, recurentul arată că a fost citat numai pentru primul termen de judecată, de la data de 9 iunie 2010, dar citația a fost trimisă cu nerespectarea dispozițiilor art. 89 C. proc. civ. Pentru termenul din 11 iunie 2010, când s-a judecat pricina, nu a mai fost citat așa încât i s-a încălcat dreptul la apărare, cu consecința incidenței dispozițiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ. 4.2. Hotărârea atacată este motivată generic. Recurentul afirmă că prima instanță a inserat în considerente argumente pur teoretice, generale și abstracte, ignorându-și obligația care îi incumbă potrivit art. 261 C. proc. civ. 4.3. S-au ignorat efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 414 din 14 aprilie 2010. La acest punct recurentul își prezintă motivele formulate pe fondul cauzei, insistând asupra faptului că cele două ordine în discuție s-au emis ca efect al deciziei menționate, prin care Curtea Constituțională a statuat că atât O.U.G. nr. 37/2009 cât și O.U.G. nr. 105/2009 contravin dispozițiilor constituționale. Așa fiind, ministerul era obligat să emită actele administrative necesare pentru restabilirea ordinii de drept, motiv pentru care raportul juridic cu reclamantul a încetat prin efectul legii, independent de voința vreuneia dintre părți. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului. Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, precum și sub toate aspectele, în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele prezentate în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante, corespunzătoare motivelor de recurs. Intimatul – reclamant P.B. a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere de suspendare a executării a două acte administrative individuale: Ordinul nr. 264/2010 și Ordinul nr. 284/2010, ambele emise de M.A.D.R., până la pronunțarea instanței de fond. Temeiul legal al cererii l-au constituit dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care are următorul cuprins: „În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate” . Motivele de recurs, astfel cum au fost structurate de autorul lor reflectă aplicarea corespunzătoare în procedura recursului a dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât vor fi analizate în ordinea prezentată la pct. I. 4 din decizie. 1.1. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 304 pct.

Susținerea recurentului în sensul că nu a fost citat pentru termenul când s-a judecat pricina, 11 iunie 2010, nu are suport. La fila dosarului de fond se află dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu M.A.D.R. care atestă primirea citației la data de 10 iunie 2010 de către L.F., consilier juridic în cadrul Direcției Juridice a ministerului recurent. Cât privește împrejurarea că termenul de judecată nu a permis ca ministerul să aibă la dispoziție pentru pregătirea apărării cel puțin 5 zile, după cum dispune art. 114 1 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reține că în materia contenciosului administrativ prevederile Codului de procedură civilă se aplică potrivit art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte”. Or, văzând că potrivit alin. (2) al art. 14 din Legea nr. 554/2004 cererea de suspendare se soluționează „de urgență și cu precădere”, curtea de apel a stabilit în mod legal un termen de judecată mai scurt decât cel de 5 zile, reglementat de codul de procedură civilă. În plus, recurentul fusese legal citat și pentru primul termen de judecată fixat la data de 9 iunie 2010, pricina amânându-se tocmai pentru a i se da posibilitatea să-și formuleze apărările. Ca urmare, acest motiv de recurs nu este fondat. 1.2. Referitor la motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Verificând considerentele sentinței atacate, Înalta Curte observă că, într-adevăr, acestea sunt concepute generic, fără a releva în concret care sunt „motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților” după cum dispune imperativ art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Cel puțin în privința condiției cazului bine justificat, în afara definiției legale conținute în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, nu se indică niciun element de aparentă nelegalitate a celor două acte administrative a căror suspendare s-a solicitat, în condițiile în care ele se bucură de prezumția de legalitate. Așa fiind, acest motiv de recurs este fondat. 1.3. Referitor la motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9; analiza sentinței din perspectiva art. 304 1 C. proc. civ. Contrar celor reținute de prima instanță, Înalta Curte constată că în materia examinată, pentru acordarea suspendării este necesară îndeplinirea condițiilor arătate în cuprinsul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, precitat, între care obligativitatea consemnării unei cauțiuni nu este prevăzută. Pentru obținerea suspendării reclamantul trebuie să probeze îndeplinirea cumulativă a „cazului bine justificat” și a „pagubei iminente”. În cauza de față nu există elemente care să contureze îndeplinirea primei condiții, a cazului bine justificat. Prin Ordinul nr. 264/2010 emis de recurent s-a constatat încetarea de drept a ordinului de numire și a contractului de management ale intimatului P.B., director coordonator în cadrul D.A.D.R. Constanța iar prin Ordinul nr. 284 din aceeași dată, același emitent a dispus ca B.P. să coordoneze activitatea direcției până la ocuparea funcției publice conform Legii nr. 188/1999 și Deciziei Curții Constituționale nr. 414/2010. În preambulul actelor administrative examinate sunt invocate, cu titlu de motivare, deciziile Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009, nr. 1629/2009 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 1 - 5 și 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII și anexa nr. 1 din O.U.G. nr. 105/2009, nr. 414/2010 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 1, art. I pct. 6, art. I pct. 27 și ale art. I pct. 28 din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999. În esență, este just punctul de vedere exprimat de recurent în sensul că, urmare deciziilor instanței de control constituțional funcția de „director coordonator” nu mai există așa încât, cel puțin la o cercetare prima facie a ordinelor vizate de cererea de suspendare, apare ca fiind legală dispoziția de constatare a încetării de drept a ordinului de numire în funcția publică respectivă nr. 1407 din 28 mai 2009 și contractul de management ale intimatului emise în baza O.U.G. nr. 37/2009. În plus, Curtea de apel nu a observat că Ordinul nr. 284/2010 emis de recurent privește o terță persoană care nu a fost parte în proces deși potrivit art. 16 1 din Legea nr. 554/2004 s-ar fi impus introducerea sa în cauză. Ca urmare și cel de-al treilea motiv de recurs este fondat. 2. Temeiul legal al soluției adoptate. Pentru considerentele expuse la pct. II 1 din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., raportat la art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 se va admite recursul de față cu consecința modificării sentinței în sensul respingerii cererii de suspendare ca nefondată. PENTRU