ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3860/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3860/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei.

de chemare în judecată.

Prin

cererea înregistrată la Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă

și fluvială, contencios administrativ și fiscal, reclamantul P.B. a solicitat,

în contradictoriu cu pârâtul M.A.D.R., suspendarea provizorie a executării

Ordinelor nr. 264/2010 și nr. 284/2010, emise de pârât, până la soluționarea

cauzei pe fond.

În

motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin Ordinul nr. 1407/2009 a fost

numit în funcția de director coordonator al D.A.D.R. Constanța începând cu data

de 28 mai 2009, dată la care s-a încheiat și contractul de management nr. 72.

Ulterior, la data de 09 octombrie 2009, s-a emis Ordinul nr. 2275 de destituire

din funcția deținută, fără să conțină o motivare în fapt a măsurilor dispuse.

Mai arată că

ordinul de destituire a fost atacat, obținând anularea acestuia în instanță,

însă pârâtul a emis un nou ordin de încetare de drept a ordinului de numire și

a contractului de management, în speță, Ordinul nr. 264/2010. Învederează că și

acest nou ordin a fost emis cu încălcarea prevederilor legale, iar cu referire

la încetarea contractului de management, de asemenea, nu au fost respectate

dispozițiile legale în ceea ce privește cercetarea prealabilă și dreptul la

preaviz.

În

ceea ce privește Ordinul nr. 284/2010 privind coordonarea activității D.A.D.R.

Constanța de către B.P., consideră că este nelegal pentru că exista

posibilitatea legală de ocupare a funcției publice de director conform art. 65

din Legea nr. 188/1999.

În esență,

reclamantul a arătat că sunt îndeplinite condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004

pentru suspendarea executării actelor administrative atacate.

primei instanțe.

Prin

sentința civilă nr. 23/ CA din 11 iunie 2010, Curtea de Apel Constanța, secția

comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a admis

cererea formulată de reclamant și a dispus suspendarea executării Ordinelor nr.

264/2010 și nr. 284/2010, emise de pârât, până la pronunțarea instanței de fond.

reținute de prima instanță în motivarea soluției sale.

Reclamantul a

îndeplinit procedura plângerii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004,

a plătit cauțiunea în cuantum de 500 lei și a făcut îndeplinirii condițiilor impuse

de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și

prevenirea unei pagube iminente.

În

aprecierea îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004,

instanța de fond a reținut că măsura suspendării executării actelor

administrative atacate se justifică prin existența unui caz bine justificat de

natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actelor atacate și

pentru prevenirea unei pagube iminente care ar fi determinată de pierderea

drepturilor salariale de către reclamant, cu consecințe grave asupra acestuia,

atât din punct de vedere material, cât și moral.

de M.A.D.R.

Împotriva

sentinței primei instanțe a formulat recurs în termenul legal pârâtul M.A.D.R.

invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., precum

și dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

Recurentul

critică hotărârea curții de apel sub mai multe aspecte, vizând încălcarea unor

norme de procedură dar și pe fond, după cum se va arăta în continuare.

4.1. Cauza s-a

judecat cu lipsă de procedură.

În

dezvoltarea acestui motiv, recurentul arată că a fost citat numai pentru primul

termen de judecată, de la data de 9 iunie 2010, dar citația a fost trimisă cu

nerespectarea dispozițiilor art. 89 C. proc. civ. Pentru termenul din 11 iunie

2010, când s-a judecat pricina, nu a mai fost citat așa încât i s-a încălcat

dreptul la apărare, cu consecința incidenței dispozițiilor art. 105 alin. (2) C.

proc. civ.

4.2. Hotărârea

atacată este motivată generic.

Recurentul

afirmă că prima instanță a inserat în considerente argumente pur teoretice,

generale și abstracte, ignorându-și obligația care îi incumbă potrivit art. 261

C. proc. civ.

4.3. S-au

ignorat efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 414 din 14 aprilie 2010.

La acest punct

recurentul își prezintă motivele formulate pe fondul cauzei, insistând asupra

faptului că cele două ordine în discuție s-au emis ca efect al deciziei

menționate, prin care Curtea Constituțională a statuat că atât O.U.G. nr. 37/2009

cât și O.U.G. nr. 105/2009 contravin dispozițiilor constituționale. Așa fiind,

ministerul era obligat să emită actele administrative necesare pentru

restabilirea ordinii de drept, motiv pentru care raportul juridic cu

reclamantul a încetat prin efectul legii, independent de voința vreuneia dintre

părți.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului.

Examinând

sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, precum și sub toate

aspectele, în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată

că recursul este fondat, în limitele prezentate în continuare.

de fapt și de drept relevante, corespunzătoare motivelor de recurs.

Intimatul –

reclamant P.B. a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere de

suspendare a executării a două acte administrative individuale: Ordinul nr. 264/2010

și Ordinul nr. 284/2010, ambele emise de M.A.D.R., până la pronunțarea

instanței de fond.

Temeiul

legal al cererii l-au constituit dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

care are următorul cuprins:

„În

cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după

sesizarea, în condițiile art.

7, a

autorității publice

care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată

poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului

administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în

care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de

60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate”

.

Motivele de

recurs, astfel cum au fost structurate de autorul lor reflectă aplicarea corespunzătoare

în procedura recursului a dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ.,

astfel încât vor fi analizate în ordinea prezentată la pct. I. 4 din decizie.

1.1. Referitor

la motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5.

Susținerea recurentului

în sensul că nu a fost citat pentru termenul când s-a judecat pricina, 11 iunie

2010, nu are suport.

La fila

dosarului de fond se află dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu M.A.D.R.

care atestă primirea citației la data de 10 iunie 2010 de către L.F., consilier

juridic în cadrul Direcției Juridice a ministerului recurent.

Cât privește

împrejurarea că termenul de judecată nu a permis ca ministerul să aibă la

dispoziție pentru pregătirea apărării cel puțin 5 zile, după cum dispune art. 114

1

alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reține că în materia contenciosului

administrativ prevederile Codului de procedură civilă se aplică potrivit art. 28

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „în măsura în care nu sunt incompatibile cu

specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice, pe de o parte,

și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă

parte”. Or, văzând că potrivit alin. (2) al art. 14 din Legea nr. 554/2004

cererea de suspendare se soluționează „de urgență și cu precădere”, curtea de

apel a stabilit în mod legal un termen de judecată mai scurt decât cel de 5

zile, reglementat de codul de procedură civilă.

În plus,

recurentul fusese legal citat și pentru primul termen de judecată fixat la data

de 9 iunie 2010, pricina amânându-se tocmai pentru a i se da posibilitatea să-și

formuleze apărările.

Ca urmare,

acest motiv de recurs nu este fondat.

1.2. Referitor

la motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Verificând

considerentele sentinței atacate, Înalta Curte observă că, într-adevăr, acestea

sunt concepute generic, fără a releva în concret care sunt „motivele de fapt și

de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au

înlăturat cererile părților” după cum dispune imperativ art. 261 alin. (1) pct.

5 C. proc. civ.

Cel puțin în

privința condiției cazului bine justificat, în afara definiției legale

conținute în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, nu se indică niciun

element de aparentă nelegalitate a celor două acte administrative a căror suspendare

s-a solicitat, în condițiile în care ele se bucură de prezumția de legalitate.

Așa fiind,

acest motiv de recurs este fondat.

1.3. Referitor

la motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9; analiza sentinței din

perspectiva art. 304

1

C. proc. civ.

Contrar

celor reținute de prima instanță, Înalta Curte constată că în materia

examinată, pentru acordarea suspendării este necesară îndeplinirea condițiilor arătate

în cuprinsul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, precitat, între care

obligativitatea consemnării unei cauțiuni nu este prevăzută. Pentru obținerea

suspendării reclamantul trebuie să probeze îndeplinirea cumulativă a „cazului

bine justificat” și a „pagubei iminente”.

În cauza de

față nu există elemente care să contureze îndeplinirea primei condiții, a

cazului bine justificat.

Prin Ordinul

nr. 264/2010 emis de recurent s-a constatat încetarea de drept a ordinului de

numire și a contractului de management ale intimatului P.B., director coordonator

în cadrul D.A.D.R. Constanța iar prin Ordinul nr. 284 din aceeași dată, același

emitent a dispus ca B.P. să coordoneze activitatea direcției până la ocuparea

funcției publice conform Legii nr. 188/1999 și Deciziei Curții Constituționale nr.

414/2010.

În

preambulul actelor administrative examinate sunt invocate, cu titlu de

motivare, deciziile Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009

referitoare la obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru aprobarea O.U.G.

nr. 37/2009, nr. 1629/2009 referitoare la excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. I pct. 1 - 5 și 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII și

anexa nr. 1 din O.U.G. nr. 105/2009, nr. 414/2010 referitoare la obiecția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 1, art. I pct. 6, art. I pct.

27 și ale art. I pct. 28 din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999.

În esență,

este just punctul de vedere exprimat de recurent în sensul că, urmare

deciziilor instanței de control constituțional funcția de „director coordonator”

nu mai există așa încât, cel puțin la o cercetare prima facie a ordinelor

vizate de cererea de suspendare, apare ca fiind legală dispoziția de constatare

a încetării de drept a ordinului de numire în funcția publică respectivă nr. 1407

din 28 mai 2009 și contractul de management ale intimatului emise în baza O.U.G.

nr. 37/2009.

În plus,

Curtea de apel nu a observat că Ordinul nr. 284/2010 emis de recurent privește

o terță persoană care nu a fost parte în proces  deși potrivit art. 16

1

din Legea nr. 554/2004 s-ar fi impus introducerea sa în cauză.

Ca urmare și

cel de-al treilea motiv de recurs este fondat.

legal al soluției adoptate.

Pentru

considerentele expuse la pct. II 1 din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc.

civ., raportat la art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 se va admite

recursul de față cu consecința modificării sentinței în sensul respingerii

cererii de suspendare ca nefondată.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de M.A.D.R.

împotriva sentinței nr. 23/ CA a Curții de Apel Constanța, secția comercială,

maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul

că respinge cererea reclamantului P.B. ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 24 septembrie 2010.