ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5115/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5115/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă
și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 114/CA
din 25 martie 2010 a respins ca nefondată, excepția inadmisibilității cererii și
în consecință, a admis acțiunea formulată, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul
Sănătății, având ca obiect suspendarea executării Ordinului nr. 2564 din 22
decembrie 2009, emis de pârât, până la pronunțarea instanței de fond.
În acest sens instanța
a reținut că prin ordinul a cărei suspendare se solicită, pârâtul a dispus, începând
cu data de 23 decembrie 2009, revocarea reclamantului din funcția de director adjunct
coordonator al Direcției de Sănătate Publică a Județului Constanța, iar contractul
de management a fost încheiat la data de 20 iulie 2009, anterior adoptării O.U.G.
nr. 105/2009, astfel încât, neconstituționalitatea acesteia din urmă nu atrage suspendarea
de drept a contractului, cu atât mai mult cu cât măsura revocării reclamantului
este anterioară publicării Deciziei Curții Constituționale; pe de altă parte, atâta
timp cât suspendarea are ca efect doar menținerea reclamantului în funcția avută
anterior emiterii ordinului nu se poate susține că cererea este inadmisibilă sau
lipsită de interes.
În ceea ce privește condițiile
impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, s-a constatat că reclamantul
a depus la dosar dovada sesizării pârâtei cu plângere prealabilă, fiind totodată
îndeplinite și celelalte două condiții ale textului de lege.
Astfel, s-a reținut că
măsura revocării din funcție și a încetării contractului de management s-a luat
fără nicio motivare, în fapt sau în drept, împrejurare de natură a crea o îndoială
serioasă în privința legalității actului administrativ contestat, iar încetarea
intempestivă a acestui contract de management, asimilat contractului individual
de muncă, îi creează reclamantului prejudicii constând în lipsirea de drepturile
bănești cuvenite.
Împotriva sentinței civile
nr. 114/CA din 25 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială,
maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs în
termen legal pârâtul Ministerul Sănătății, prin care s-a solicitat admiterea căii
extraordinare de atac și modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii cererii
de suspendare a executării Ordinului nr. 2546 din 23 decembrie 2009.
Recurentul a învederat,
prin motivele de recurs, că instanța de fond în mod greșit a respins excepția inadmisibilității
cererii, neavându-se în vedere ipoteza în care Guvernul, în termenul de 45 de zile,
să nu pună în concordanță dispozițiile declarate neconstituționale ale Ordonanței
de Urgență a Guvernului nr. 105/2009 cu dispozițiile Constituției, situație în care
s-ar reveni la funcția publică reglementată de Legea nr. 188/1999 iar postul ocupat
de reclamant nu ar mai exista. De asemenea, recurentul a mai arătat că prima instanță
a apreciat în mod eronat că sunt îndeplinite în cauză cele două condiții prevăzute
de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările
ulterioare, în condițiile în care, pe de o parte, prezumția de nelegalitate nu poate
opera atâta timp cât actul administrativ este rezultatul prerogativei legale a emitentului
și pe de altă parte, simpla diminuare a drepturilor salariale urmare eliberării
reclamantului din funcția publică de conducere nu este în măsură să justifice cererea.
Recursul este nefondat.
Potrivit dispozițiilor
art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările
și completările ulterioare. În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei
pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care
a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară
instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral
până la pronunțarea instanței de fond. Prin „cazuri bine justificate” se înțelege,
în sensul legii, „împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt
de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ”
[art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004], iar prin „pagubă iminentă” se
desemnează „prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea
previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public”
[art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ,
cu modificările și completările ulterioare].
Instanța de fond, în mod
întemeiat, prin hotărârea recurată, a procedat la respingerea excepției de inadmisibilitate
a cererii de suspendare a executării Ordinului nr. 2546 din 22 decembrie 2009 emis
de Ministerul Sănătății prin care Domnul G.C.N. a fost revocat, începând cu data
de 23 decembrie 2009, din funcția de director coordonator adjunct asistență medicală
al Direcției de Sănătate Publică a județului Constanța. Întrucât suspendarea executării
actului administrativ nu are ca efect decât menținerea reclamantului în funcția
avută anterior emiterii ordinului. De asemenea, prima instanță a reținut în mod
judicios, în cauză, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1)
din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările
ulterioare, și a dispus în mod întemeiat, prin sentința recurată, admiterea cererii
reclamantei și suspendarea executării ordinului atacat până la pronunțarea instanței
de fond. Suspendarea executării actului administrativ fiscal în discuție se impunea,
în temeiul prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ,
cu modificările și completările ulterioare, în condițiile în care este îndeplinită
atât condiția cazului bine justificat (întrucât motivele de fapt și de drept invocate
prin contestația administrativă formulată este de natură să determine o serioasă
îndoială sub aspectul legalității ordinului) cât și cerința prevenirii unei pagube
iminente (deoarece punerea în executare de îndată a măsurii de revocare a reclamantului
din funcția de director coordonator adjunct asistență medicală al Direcției de.
sănătate publică a județului Constanța ar fi de natură să producă intimatului prejudicii
materiale evidente, constând în lipsirea de drepturile bănești cuvenite). De altfel,
se reține că prin sentința civilă nr. 195/CA din 31 mai 2010 pronunțată de Curtea
de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ
și fiscal, a fost admisă acțiunea reclamantului G.C.N. în contradictoriu cu pârâtul
Ministerul Sănătății, a fost anulat Ordinul nr. 2546 din 22 decembrie 2009 emis
de pârât, s-a dispus reîncadrarea în funcția deținută anterior emiterii ordinului
și a fost obligat pârâtul la plata drepturilor cuvenite conform contractului de
management de la data emiterii ordinului și până la reintegrarea efectivă și la
1 RON daune morale.
În aceste condiții, constatând
că motivele de recurs invocate în cauză sunt neîntemeiate și că hotărârea atacată
este legală și temeinică se va dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.
(1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de Ministerul Sănătății
împotriva sentinței civile nr. 114/CA din 25 martie 2010 a Curții de Apel Constanța,
secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de Ministerul Sănătății împotriva sentinței civile nr. 114/CA din 25 martie 2010
a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios
administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință
publică, astăzi 18 noiembrie 2010.