ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2657/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 589/CA din 26 noiembrie 2009, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a a dmis cererea formulată de reclamanta A.A.E. și a dispus s uspendarea executării Ordinului nr. 1858 din 13 octombrie 2009 emis de ministrul sănătății până la pronunțarea instanței de fond. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Este neîntemeiată excepția inadmisibilității cererii de suspendare a executării ordinului în litigiu, întrucât reclamanta a făcut dovada faptului că a îndeplinit procedura prealabilă și a formulat recurs grațios prin care a contestat ordinul respectiv, așa cum rezultă din confirmarea de primire din 2 octombrie 2009 (filele 26-27 la dosarul de fond).

În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea de apel a reținut că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat, așa cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, și prevenirea producerii unei pagube iminente, definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași lege, întrucât există o îndoială serioasă în privința legalității ordinului, având în vedere prevederile art. VIII din O.U.G. nr. 105/2009, iar, ca efect al ordinului, reclamanta este lipsită de drepturile salariale ce i se cuvin. 2. Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 589/CA din 26 noiembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Sănătății, criticând-o sub aspectul motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. și invocând dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. Recurentul-pârât susține că instanța de fond în mod greșit a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Sub aspectul condiției referitoare la prevenirea producerii unei pagube iminente, recurentul-pârât susține că prejudiciul cauzat reclamantei trebuie să fie unul ireparabil și nu intră în această categorie lipsirea de drepturile salariale, care pot fi acordate ulterior, la data soluționării litigiului în fond. De asemenea, susține recurentul-pârât că nu este îndeplinită nici condiția referitoare la existența unui caz bine justificat, întrucât revocarea reclamantei din funcția de director coordonator a intervenit ca urmare a culpei acesteia, prin neîncheierea contractului de management, obligație impusă de O.U.G.

nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009, precum și potrivit prevederilor Ordinului nr. 877 din 9 iulie 2009 pentru aprobarea modelelor-cadru ale contractelor de management și a indicatorilor de performanță specifici managementului direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului București. 3. Hotărârea instanței de recurs Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat pentru considerentele arătate în continuare: Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A.A.E.

a solicitat instanței să dispună, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Ordinului ministrului sănătății nr. 1858 din 13 octombrie 2009 prin care, începând cu data de 13 octombrie 2009, a fost revocată din funcția de director coordonator al Direcției de sănătate publică a județului Tulcea, actul fiind emis în considerarea prevederilor Ordinului ministrului sănătății nr. 877 din 9 iulie 2009 pentru aprobarea modelelor-cadru ale contractelor de management și a indicatorilor de performanță specifici managementului direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului București. Este necontestat faptul că Ordinul ministrului sănătății nr. 877 din 9 iulie 2009, invocat în preambulul Ordinului ministrului sănătății nr. 1858 din 13 octombrie 2009, este un act administrativ cu caracter normativ emis în temeiul și pentru executarea dispozițiilor „ art. III din O.U.G.

nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice și ale art. 2 din H.G. nr.527/2009 privind aprobarea modelului-cadru al contractului de management ”, această ultimă hotărâre a Guvernului fiind, la rândul său, un act administrativ cu caracter normativ adoptat în temeiul și pentru executarea dispozițiilor „ art. III alin. (6) și (10) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice ”. Pe cale de consecință, se constată că ordinul a cărui suspendare se solicită în prezenta cauză este un act administrativ cu caracter individual emis în considerarea cadrului legal instituit prin O.U.G. nr.37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice și, subsecvent, prin actele administrative cu caracter normativ emise în temeiul și pentru executarea ordonanței de urgență, respectiv H.G.

nr. 527/2009 și Ordinul ministrului sănătății nr. 877 din 9 iulie 2009. Astfel fiind, rezultă fără echivoc faptul că temeiul principal al eliberării din funcție a intimatei-reclamante este reprezentat de măsurile instituite prin prevederile O.U.G. nr. 37/2009. Or, este necontestat că, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituție, a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/ 2009 este neconstituțională, ca urmare a faptului că această ordonanță de urgență este lovită de un viciu de neconstituționalitate, fiind adoptată de Guvern cu încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora „Ordonanțele de urgență(…) nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului (…)”.

A argumentat Curtea Constituțională că prin O.U.G. nr. 37/2009 au fost eliminate din categoria funcționarilor publici de conducere funcțiile de director executiv și director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale. Totodată, este necontestat că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009 publicată în M.Of. nr. 668 din 6 octombrie 2009 care, la rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituțională în privința dispozițiilor art. I pct. 1-5 și 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII și anexa 1, cu motivarea că acestea conțin aceleași reglementări și aceleași soluții legislative ca și cele ce au constituit obiectul O.U.G.

nr. 37/2009 în privința neconstituționalității căreia Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 1257/2009. În plus, Curtea Constituțională a reținut și faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat și dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii. Caracterul executoriu al unui act administrativ are ca temei fundamental prezumția de legalitate care funcționează în favoarea acestuia ca urmare a faptului că orice act administrativ este emis în baza și în limitele legii, așa cum este și cazul ordinului în litigiu care a fost emis în considerarea cadrului legal instituit prin O.U.G. nr. 37/2009.

Or, în situația în care temeiul legal al unui act administrativ a fost declarat neconstituțional, prezumția de legalitate nu mai funcționează în favoarea actului administrativ în litigiu, ceea ce face să existe un caz bine justificat pentru suspendarea sa până la soluționarea cererii de anulare a acestuia. În ceea ce privește existența celei de-a doua condiții, a existenței unei pagube iminente, instanța de recurs reține că urmare emiterii ordinului în litigiu, intimata-reclamantă a fost eliberată din funcția de conducere fiind astfel lipsită de drepturile salariale în temeiul unui act administrativ în favoarea căruia, așa cum s-a arătat anterior, nu mai subzistă prezumția de legalitate, astfel că și condiția iminenței unei pagube este îndeplinită.

Susținerile recurentului-pârât în sensul că revocarea reclamatei din funcția de conducere s-ar datora culpei acesteia, pentru motivul că nu ar fi încheiat contractul de management conform prevederilor Ordinului ministrului sănătății nr. 877 din 9 iulie 2009 și cu respectarea termenului legal, urmează a fi analizate de instanța fondului cu ocazia verificării legalității ordinului în litigiu, întrucât ele exced competenței ce revine instanței învestite cu cererea de suspendare a executării ordinului, care realizează doar o cercetare sumară în cadrul căreia se apreciază cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. În consecință, în raport de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Sănătății împotriva sentinței civile nr. 589/CA din 26 noiembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2010.