ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2657/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 589/CA

din 26 noiembrie 2009, Curtea de Apel Constanța, secția

comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ

și fiscal, a a

dmis cererea

formulată de reclamanta

A.A.E.

și

a dispus s

uspendarea executării Ordinului nr. 1858 din 13 octombrie

2009 emis de ministrul sănătății până la pronunțarea

instanței de fond.

Pentru a pronunța această

soluție, Curtea de apel a reținut, în esență,

următoarele:

Este neîntemeiată excepția inadmisibilității

cererii de suspendare a executării ordinului în litigiu, întrucât

reclamanta a făcut dovada faptului că a îndeplinit procedura

prealabilă și a formulat recurs grațios prin care a contestat

ordinul respectiv, așa cum rezultă din confirmarea de primire din 2

octombrie 2009 (filele 26-27 la dosarul de fond).

În ceea ce privește fondul cauzei,

Curtea de apel a reținut că sunt îndeplinite cumulativ

condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv

cazul bine justificat, așa cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. t)

din Legea nr. 554/2004, și prevenirea producerii unei pagube iminente,

definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași lege, întrucât

există o îndoială serioasă în privința

legalității ordinului, având în vedere prevederile art. VIII din

O.U.G. nr. 105/2009, iar, ca efect al ordinului, reclamanta este lipsită

de drepturile salariale ce i se cuvin.

Împotriva sentinței civile nr. 589/CA

din 26 noiembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială,

maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a

declarat recurs pârâtul Ministerul Sănătății, criticând-o sub

aspectul motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ. și invocând dispozițiile art. 304

1

C. proc.

civ.

Recurentul-pârât susține că

instanța de fond în mod greșit a apreciat că sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Sub aspectul condiției referitoare

la prevenirea producerii unei pagube iminente, recurentul-pârât susține că

prejudiciul cauzat reclamantei trebuie să fie unul ireparabil și nu

intră în această categorie lipsirea de drepturile salariale, care pot

fi acordate ulterior, la data soluționării litigiului în fond.

De asemenea, susține

recurentul-pârât că nu este îndeplinită nici condiția

referitoare la existența unui caz bine justificat, întrucât revocarea

reclamantei din funcția de director coordonator a intervenit ca urmare a

culpei acesteia, prin neîncheierea contractului de management, obligație

impusă de O.U.G. nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009, precum și

potrivit prevederilor Ordinului nr. 877 din 9 iulie 2009 pentru aprobarea

modelelor-cadru ale contractelor de management și a indicatorilor de

performanță specifici managementului direcțiilor de

sănătate publică județene și a municipiului

București.

recurs

Analizând recursul, prin prisma motivelor

invocate, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și art.

304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat

pentru considerentele arătate în continuare:

Prin cererea de chemare în judecată,

reclamanta A.A.E. a solicitat instanței să dispună, în temeiul

art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Ordinului

ministrului sănătății nr. 1858 din 13 octombrie 2009 prin

care, începând cu data de 13 octombrie 2009, a fost revocată din funcția de director coordonator al Direcției de sănătate publică

a județului Tulcea, actul fiind emis în considerarea prevederilor

Ordinului ministrului sănătății nr. 877 din 9 iulie 2009

pentru aprobarea modelelor-cadru ale contractelor de management și a

indicatorilor de performanță specifici managementului

direcțiilor de sănătate publică județene și a

municipiului București.

Este necontestat faptul că Ordinul

ministrului sănătății nr. 877 din 9 iulie 2009, invocat în

preambulul Ordinului ministrului sănătății nr. 1858 din 13

octombrie 2009, este un act administrativ cu caracter normativ emis în temeiul

și pentru executarea dispozițiilor „

art. III din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele

măsuri de îmbunătățire a activității

administrației publice și ale art. 2 din H.G. nr.527/2009

privind aprobarea modelului-cadru al contractului de management

”,

această ultimă hotărâre a Guvernului fiind, la rândul său,

un act administrativ cu caracter normativ adoptat în temeiul și pentru

executarea dispozițiilor „

art. III alin. (6) și (10) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele

măsuri de îmbunătățire a activității

administrației publice

”.

Pe cale de consecință, se

constată că ordinul a cărui suspendare se solicită în

prezenta cauză este un act administrativ cu caracter individual emis în

considerarea cadrului legal instituit prin

O.U.G. nr.37/2009 privind unele măsuri de

îmbunătățire a activității administrației publice

și, subsecvent, prin actele administrative cu caracter normativ emise în

temeiul și pentru executarea ordonanței de urgență,

respectiv H.G. nr. 527/2009 și

Ordinul ministrului

sănătății nr. 877 din 9 iulie 2009.

Astfel fiind, rezultă fără

echivoc faptul că temeiul principal al eliberării din funcție a

intimatei-reclamante este reprezentat de măsurile instituite prin prevederile

O.U.G. nr. 37/2009.

Or, este necontestat că, prin

Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională, ca

urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din

Constituție, a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/

2009 este neconstituțională, ca urmare a faptului că

această ordonanță de urgență este lovită de un

viciu de neconstituționalitate, fiind adoptată de Guvern cu

încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție,

potrivit cărora „Ordonanțele de urgență(…) nu pot afecta

regimul instituțiilor fundamentale ale statului (…)”.

A argumentat Curtea

Constituțională că prin O.U.G. nr. 37/2009 au fost eliminate din

categoria funcționarilor publici de conducere funcțiile de director

executiv și director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate

ale ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate ale

administrației publice centrale din unitățile

administrativ-teritoriale.

Totodată, este necontestat că

O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009

publicată în M.Of. nr. 668 din 6 octombrie 2009 care, la rândul său,

prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituțională

în privința dispozițiilor art. I pct. 1-5 și 26, art. II, art. IV,

art. V, art. VIII și anexa 1, cu motivarea că acestea conțin

aceleași reglementări și aceleași soluții legislative

ca și cele ce au constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009 în privința

neconstituționalității căreia Curtea

Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 1257/2009.

În plus, Curtea Constituțională

a reținut și faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009,

a încălcat și dispozițiile art. 147 alin. (4) din

Constituție, potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.

Caracterul executoriu al unui act administrativ

are ca temei fundamental prezumția de legalitate care

funcționează în favoarea acestuia ca urmare a faptului că orice

act administrativ este emis în baza și în limitele legii, așa cum

este și cazul ordinului în litigiu care a fost emis în considerarea

cadrului legal instituit prin O.U.G. nr. 37/2009.

Or, în situația în care temeiul

legal al unui act administrativ a fost declarat neconstituțional,

prezumția de legalitate nu mai funcționează în favoarea actului

administrativ în litigiu, ceea ce face să existe un caz bine justificat

pentru suspendarea sa până la soluționarea cererii de anulare a

acestuia.

În ceea ce privește existența

celei de-a doua condiții, a existenței unei pagube iminente,

instanța de recurs reține că urmare emiterii ordinului în litigiu,

intimata-reclamantă a fost eliberată din funcția de conducere

fiind astfel lipsită de drepturile salariale în temeiul unui act

administrativ în favoarea căruia, așa cum s-a arătat anterior,

nu mai subzistă prezumția de legalitate, astfel că și condiția

iminenței unei pagube este îndeplinită.

Susținerile recurentului-pârât în

sensul că revocarea reclamatei din funcția de conducere s-ar datora

culpei acesteia, pentru motivul că nu ar fi încheiat contractul de

management conform prevederilor Ordinului ministrului

sănătății nr. 877 din 9 iulie 2009 și cu respectarea

termenului legal, urmează a fi analizate de instanța fondului cu

ocazia verificării legalității ordinului în litigiu, întrucât

ele exced competenței ce revine instanței învestite cu cererea de

suspendare a executării ordinului, care realizează doar o cercetare

sumară în cadrul căreia se apreciază cu privire la îndeplinirea

condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În consecință, în raport de

cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312

alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Ministerul Sănătății împotriva sentinței civile nr. 589/CA

din 26 noiembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția

comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 20 mai 2010.