ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1378/2025

Ședința publică din data de 26 iunie 2025

Deliberând asupra cererii de revizuire deduse judecății, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la 20 februarie 2025, revizuentul A. a solicitat anularea deciziei nr. 32 din 15 ianuarie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2015, și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea cererii, ulterior expunerii istoricului litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2009, soluționat prin decizia nr. 2657 din 16 decembrie 2010, de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, și a istoricului litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2015, în care a fost pronunțată decizia a cărei anulare se solicită, revizuentul a susținut încălcarea autorității de lucru judecat a primei hotărâri.

În acest sens, a afirmat că prin decizia a cărei anulare o solicită s-a realizat o nouă analiză a caracterului cert al prejudiciului pretins de revizuent sub forma beneficiului nerealizat, în condițiile în care, prin decizia nr. 2657 din 16 decembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr. x/2009, au fost stabilite, cu autoritate de lucru judecat, culpa contractuală a concedentului constând în refuzul nejustificat de emitere a autorizației de construire, producerea unui prejudiciu în patrimoniul reclamantului, al cărui cuantum este evaluabil prin efectuarea unei expertize, precum și legătura de cauzalitate între conduita pârâților din respectivul dosar și prejudiciul produs.

Astfel, caracterul cert al prejudiciului, atât sub aspectul existenței sale, cât și sub aspectul posibilității de evaluare, constituie o chestiune prejudicială ce a primit o dezlegare definitivă în cadrul unei judecăți anterioare.

Prin urmare, în opinia revizuentului, instanța învestită cu soluționarea litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2015 nu mai putea face evaluări proprii asupra acestei chestiuni. Instanța de apel trebuia să procedeze la stabilirea întinderii prejudiciului, singurul aspect asupra căruia instanța de contencios administrativ nu s-a putut pronunța, în lipsa expertizei.

Prin întâmpinare, intimații Municipiul București și Primăria municipiului București au invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire, învederând că instanța de recurs care a pronunțat decizia nr. 32 din 15 ianuarie 2025, în dosarul nr. x/2015, a analizat și a respins motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., în cadrul căruia a fost invocată autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 2657 din 16 decembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, astfel încât partea nu mai poate reitera aceeași excepție pe cale revizuirii.

Intimații au mai susținut că decizia pronunțată de instanța de contencios administrativ nu are autoritate de lucru judecat cu privire la prejudiciu, învederând că prin decizia de casare nr. 1435 din 22 iunie 2022, la care face referire și instanța de recurs în decizia nr. 32 din 15 ianuarie 2025, s-a reținut că instanța de rejudecare va examina temeinicia tuturor pretențiilor pretins executate în temeiul contractului desființat, precum și lipsa de folosință a obiectivului ce urma a fi realizat.

Prin rezoluție, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a stabilit termen de judecată pentru soluționarea cererii de revizuire declarate de revizuentul A., la data de 15 mai 2025, când a fost încuviințată cererea de amânare pentru imposibilitatea de prezentare a reprezentantului convențional al intimaților, cauza fiind amânată pentru termenul din 12 iunie 2025.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare, cu prioritate asupra admisibilității căii de atac, raportat la dispozițiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând cererea de revizuire dedusă judecății, prin raportare la dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 și art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea de revizuire formulată, revizuentul a susținut că autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 2657 din 16 decembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, este încălcată prin decizia nr. 32 din 15 ianuarie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2015, sub aspectul unei chestiuni dezlegate anterior, anume existența caracterului cert al prejudiciului pretins de revizuent sub forma beneficiului nerealizat.

Prin reglementarea motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. s-a urmărit crearea unei căi de rezolvare a situațiilor în care, prin judecarea separată a două sau mai multe cauze și cu neobservarea existenței lucrului judecat, s-ar ajunge la hotărâri potrivnice, aceste prevederi legale reprezentând un remediu procesual pentru situația nesocotirii autorității de lucru judecat a unei hotărâri.

Înalta Curte reține că pentru a fi incidentă teza cuprinsă în textul de lege menționat trebuie întrunite cumulativ anumite condiții - să existe hotărâri definitive potrivnice, condiție ce rezultă din dispozițiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ. iar, în cea de-al doilea litigiu finalizat astfel, să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, deși a fost invocată, să nu fi fost analizată de instanță,.

Această ultimă condiție se aplică, în mod corespunzător, în cazul efectului pozitiv al autorității lucrului judecat, fiind necesar să nu se fi solicitat a se da eficiență acestui efect ori, în cazul unei asemenea solicitări, instanța să fi omis să se pronunțe asupra sa. În ipoteza în care a fost invocată autoritatea lucrului judecat, iar instanța s-a pronunțat, înlăturând-o, apreciind asupra inexistenței sale în raport de chestiunea în litigiu între părți, o atare statuare, rămasă, definitivă, dobândește ea însăși autoritate de lucru judecat.

Din perspectiva acestor cerințe, Înalta Curte reține că, pentru cauza dedusă judecății, prezintă interes aceea a existenței unei dezbateri în cel de-al doilea litigiu asupra autorității de lucru judecat a hotărârii anterioare.

Analizând decizia supusă revizuirii, Înalta Curte constată că nu este îndeplinită această condiție de admisibilitate, având în vedere că, în cel de-al doilea litigiu, instanța a examinat susținerile recurentului cu privire la autoritatea de lucru judecat a celor statuate prin decizia nr. 2657 din 16 decembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Din considerentele deciziei atacate cu revizuire, prin care a fost respins recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 394 din 14 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, rezultă că instanța de recurs a analizat - în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. - chestiunea de drept privind autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 2657 din 16 decembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reținând că a fost dezlegată prin decizia de casare nr. 1453 din 22 iunie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în primul ciclu procesual, și nu mai poate fi reluată în cadrul procesual al recursului formulat împotriva deciziei pronunțate în rejudecare.

Astfel, s-a reținut că inexistența autorității de lucru judecat a deciziei civile nr. 2657 din 16 decembrie 2010, în cauză, a fost stabilită, în mod definitiv, prin decizia de casare, din cuprinsul căreia se decelează că, "în cadrul litigiului în care s-a pronunțat decizia civilă nr. 2657/16.12.2010 a Curții de Apel București (a cărei autoritate de lucru judecat pretinde recurentul că a fost încălcată prin hotărârea recurată), nu s-a analizat existența și caracterul cert al prejudiciului."

În acest context, nu se poate susține că ar exista posibilitatea invocării autorității de lucru judecat a primei hotărâri în discuție și prin intermediul revizuirii de față, decât ca o cenzură de legalitate împotriva soluției astfel pronunțate.

Cerința ca a doua instanță să nu fi fost sesizată despre existența primei hotărâri și să nu se fi pronunțat ea însăși asupra autorității de lucru judecat a chestiunilor dezlegate prin aceasta izvorăște chiar din natura juridică a instituției revizuirii, care este o cale extraordinară de atac de retractare și nu o cale de reformare, pentru a se erija într-un recurs la recurs, instanța de revizuire neputând deci efectua un control judiciar asupra dezlegării date respectivei chestiuni a autorității de lucru judecat de către cea de-a doua instanță în fața căreia s-a invocat acest aspect.

Cu alte cuvinte, nu îi este permis instanței de revizuire să se transforme în instanță de recurs, cenzurând modalitatea în care o altă instanță, printr-o hotărâre rămasă definitivă, a dat efect sau nu autorității de lucru judecat în forma sa pozitivă. Odată ce o instanță s-a pronunțat asupra acestei chestiuni, infirmarea unei astfel de soluții se putea realiza exclusiv într-o cale de atac de reformare, și nu pe calea unei revizuiri formulate în baza art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în care instanța este chemată să statueze ea însăși asupra incidenței acestei instituții și nu să cenzureze o judecată anterioară în acest sens.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 513 C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A..

Cu referire la solicitarea intimatului Municipiul București de acordare a cheltuielilor de judecată, reținând culpa procesuală a părții căzute în pretenții, în speță, a revizuentului, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., îl va obliga pe acesta din urmă la plata către intimat a sumei de 6000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

În acest context, Înalta Curte reține, totodată, în aplicarea acelorași prevederi legale, precum și a celor ale art. 451 alin. (2) C. proc. civ., că onorariul avocatului solicitat pe această cale poate fi încuviințat de instanța de judecată, ca și cheltuială de judecată, dacă este necesar (activitatea desfășurată de avocat este utilă instanței de judecată), real și rezonabil, instanța având obligația să vegheze la menținerea echilibrului procesual și la asigurarea garanțiilor pentru părți în vederea desfășurării unui proces echitabil.

Or, se constată că din datele concrete ale cauzei rezultă că acordarea în integralitate o onorariului apărătorului ales al intimatului, achitat conform actelor doveditoare depuse la dosar, nu este justificată nici prin raportare la aceste dispoziții anterior evocate, întrucât cuantumul acestuia nu este rezonabil față de complexitatea cauzei, în condițiile în care dosarul a fost reținut în pronunțare exclusiv asupra admisibilității căii de atac de retractare, și față de activitatea depusă de avocat în susținerea apărării (constând în formularea unei întâmpinări și a concluziilor în fața instanței de revizuire asupra admisibilității cererii), impunându-se, așadar, reducerea onorariului pretins (de 9951,38 RON), ca parte componentă a cheltuielilor de judecată solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 32 din 15 ianuarie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2015.

Obligă pe revizuent la plata sumei de 6.000 RON către intimatul Municipiul București, cu titlu de cheltuieli de judecată, reduse potrivit art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pronunțată astăzi, 26 iunie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform dispozițiilor art. 402 din C. proc. civ.