ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 238/2026

Ședința publică din data de 10 februarie 2026

Asupra cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanțele litigiului:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23 septembrie 2022 pe rolul Tribunalului Ilfov, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B. - primar al orașului Otopeni, a solicitat instanței să dispună anularea dispoziției de respingere a notificării nr. x/30.11.2005, ca fiind nelegală și neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 1858 din 21 iulie 2023, Tribunalul Ilfov a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B. - primar al orașului Otopeni.

Prin decizia civilă nr. 407 A din 9 mai 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1858 din 21 iulie 2023 pronunțată de Tribunalul Ilfov, în contradictoriu cu pârâtul B. - primar al orașului Otopeni.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23 septembrie 2022 pe rolul Tribunalului Ilfov, reclamantul A. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța în contradictoriu cu pârâtul B. - în calitate de primar al orașului Otopeni și de președinte al Comisiei Locale, să dispună anularea dispoziției de respingere a notificării nr. x/30.11.2005, ca fiind nelegală și netemeinică.

Prin sentința civilă nr. 262 din 31 ianuarie 2025, Tribunalul Ilfov a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B. - în calitate de primar al orașului Otopeni și de președinte al Comisiei Locale.

Prin decizia civilă nr. 641 A din 4 iulie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost admis apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 262 din 31 ianuarie 2025 pronunțată de Tribunalul Ilfov.

A fost schimbată în parte sentința civilă apelată, în sensul că s-a dispus trimiterea cererii întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 247/2005 și ale Legii nr. 18/1991 către Primarul orașului Otopeni, în vederea soluționării.

A fost respinsă cererea apelantului de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată în apel, ca neîntemeiată, iar de obligare la plata cheltuielilor de judecată aferente judecății în prima instanță, ca inadmisibilă.

Împotriva deciziei civile nr. 407 A din 9 mai 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2022 și a deciziei civile nr. 641 A din 4 iulie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2022, revizuentul A. a formulat cerere de revizuire, invocând motivul de revizuire prevăzut de 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Revizuentul a arătat că revizuirea are ca punct de plecare două hotărâri definitive, pronunțate în două dosare distincte, dar care privesc aceeași situație juridică, aceeași procedură administrativă, aceeași măsură contestată (respingerea notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001) și același fond funciar al aceleiași familii.

După expunerea situației de fapt, a precizat că a formulat două acțiuni separate ca urmare a emiterii celor două dispoziții administrative, rezultând două dosare judiciare:

- Dosar nr. x/2022, având ca obiect anularea dispoziției nr. 1267/30.11.2005 (teren 1.253 mp), unde Tribunalul Ilfov a respins acțiunea, iar Curtea de Apel București, secția a III-a civilă prin decizia nr. 407A/2025 a respins apelul subsemnatului.

- Dosar nr. x/2022 având ca obiect anularea dispoziției nr. 1268/30.11.2005 (teren 1.000 mp), unde Tribunalul Ilfov a respins acțiunea, iar Curtea de Apel București, secția a III-a civilă prin decizia nr. 641 A/2025, admite apelul, anulează dispoziția și reține îndeplinirea termenului legal și temeinicia notificării.

De asemenea, a arătat că există o identitate și a poziției procesuale a pârâtului în ambele dosare, în care acesta a depus aceleași întâmpinări, invocând aceleași motive de drept, referindu-se la același dosar administrativ (cererea x/2000), analizând aceleași terenuri și aceiași autori, invocând aceleași hotărâri judecătorești anterioare (sentința nr. 722/2008, decizia nr. 244A/2017) și susținând aceleași excepții și aceleași critici (notificare tardivă, lipsă competență comisie locală, eroare materială îndreptată prin dispozițiile nr. 568/2022 și nr. 694/2022, aplicabilitatea Legii nr. 10/2001 vs Legea nr. 18/1991, caracterul "imobilului expropriat").

Apreciază că situația de fapt demonstrează că ambele litigii au privit același drept, același teren, același dosar administrativ și aceleași notificări - singura diferență este artificial-administrativă, constând în împărțirea aceleiași notificări în două dispoziții cu numere diferite, astfel încât instanța de apel a pronunțat două soluții diametral opuse asupra aceleiași probleme juridice - contradicția privește fondul, nu aspecte procedurale, iar pârâtul însuși confirmă identitatea situației juridice.

Ambele decizii au analizat aceeași situație funciară, derivată din aceleași acte de proprietate din anii 1924-1928, din aceeași cerere administrativă mamă nr. 707/22.02.2000, din aceeași notificare nr. x/30.11.2005, precum și din aceeași Hotărâre a Comisiei Județene Ilfov nr. 369/03.07.2002.

Diferența dintre cele două dosare este exclusiv formală, constând în faptul că Primăria Otopeni a emis două dispoziții distincte pentru două parcele ale aceluiași teren, însă raportul juridic este unic - reconstituirea dreptului de proprietate al familiei A..

În decizia nr. 407A/2025 instanța a reținut că notificarea reclamantului este tardivă, că primarul avea competența de soluționare, că terenul nu intră sub sfera Legii nr. 10/2001, iar hotărârea Consiliului Județean Ilfov nr. 369/2002 nu poate produce efecte în favoarea reclamantului. Aceste dezlegări conduc la respingerea cererii prin care se solicită anularea dispoziției primarului.

În decizia nr. 641A/2025, aceeași instanță statuează exact invers - notificarea a fost depusă în termen, terenul face parte din categoria bunurilor supuse Legii nr. 10/2001, hotărârea Consiliului Județean nr. 369/2002 produce efecte valide, iar primarul nu avea competența de a respinge cererea. În consecință, instanța a admis apelul și a anulat dispoziția primarului.

Aceste două soluții nu pot fi armonizate logic, deoarece răspund în mod diametral opus la aceleași întrebări juridice. Nu există nicio diferență de fapt care să explice schimbarea de soluție - ambele dosare se bazează pe același ansamblu probator și pe aceeași situație juridică, iar diferența este strict rezultatul unor interpretări incompatibile ale acelorași norme legale.

În aceste condiții, se creează o situație juridică inadmisibilă - în dosarul nr. x/2022 reclamantul are drept, iar în dosarul nr. x/2022 reclamantul nu are drept, deși temeiurile de fapt și de drept sunt identice. Este o contradicție incompatibilă cu ordinea juridică și cu principiile fundamentale ale procesului civil.

Această stare de fapt încalcă simultan atât principiul egalității în fața legii, întrucât aceeași instanță tratează identic două situații și produce soluții opuse fără justificare juridică, cât și principiul securității juridice, derivat din art. 6 CEDO, fiind imposibil ca două hotărâri definitive incompatibile să coexiste și să producă efecte asupra aceluiași raport juridic.

Această imposibilitate juridică de a executa sau aplica simultan cele două decizii impune recurgerea la remediul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea fiind singura modalitate de a restabili coerența juridică a soluțiilor și de a reface unitatea de jurisprudență în privința aceluiași raport juridic.

Intimatul a formulat întâmpinare, invocând excepția tardivității cererii de revizuire. În subsidiar, a solicitat respingerea revizuirii ca inadmisibilă.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând cererea de revizuire în raport de excepția tardivității, invocată prin întâmpinare, a cărei analiză este prioritară în considerarea prevederilor art. 248 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Conform dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ și absolut, a cărui încălcare atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a exercita calea de atac.

În cauză, hotărârile pretins potrivnice sunt decizia civilă nr. 407 A din 9 mai 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2022 și decizia civilă nr. 641 A din data de 4 iulie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2022.

Ultima hotărâre, în sensul dispozițiilor legale anterior menționate, este decizia civilă nr. 641 A din 4 iulie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, hotărâre dată în apel, fără drept de recurs, astfel încât a devenit definitivă la data pronunțării, conform dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 și alin. (2) C. proc. civ.

Cererea de revizuire a fost transmisă prin e-mail la 5 noiembrie 2025, astfel încât, față de data la care a rămas definitivă ultima hotărâre (4 iulie 2025), se constată că revizuirea a fost introdusă cu încălcarea termenului de o lună prevăzut de dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, termen care s-a împlinit la data de 4 august 2025.

Față de formularea neechivocă a dispozițiilor cuprinse în art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu pot fi primite apărările revizuentului, în sensul că termenul de o lună pentru exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii ar curge de la data la care a luat cunoștință de considerentele deciziei, respectiv de la data comunicării acesteia.

De altfel, sesizată fiind cu controlul de constituționalitate ai dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 524 din 5 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 922 din 16 noiembrie 2016, a statuat că acestea nu contravin prevederilor constituționale ale art. 21, 24 și 126 alin. (2), reținând că "hotărârea atacată prin intermediul revizuirii - cale extraordinară de atac - nu este criticată în raport de materialul dosarului existent la data pronunțării acelei hotărâri pe baza unor împrejurări noi, necunoscute de instanța de judecată la data pronunțării. De aceea, formularea și motivarea unei cereri de revizuire nu depinde în mod direct de cunoașterea argumentării care a stat la baza pronunțării hotărârii atacate și, pentru aceleași rațiuni, nu îngrădesc accesul liber la justiție al revizuentului".

Căile de atac, termenele și condițiile în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, legiuitorul având în vedere interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ține în loc judecata unui proces.

În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte urmează a constata tardivitatea cererii de revizuire formulate de revizuentul A..

În ceea ce privește inadmisibilitatea cererii de revizuire, invocată prin aceeași întâmpinare, urmează a fi avute în vedere dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., menționate ca temei juridic al cererii de revizuire, care prevăd că "revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul, poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.’’

Invocarea acestui motiv de revizuire presupune, așadar, îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanțe de același grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunțată cu nesocotirea autorității de lucru judecat, ceea ce presupune existența triplei identități de părți, obiect și cauză în cele două procese; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei; să se solicite anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat.

Rațiunea reglementării condițiilor de admisibilitate anterior menționate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea autorității lucrului judecat, atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar care privesc aceeași pricină, având aceeași cauză, același obiect și aceleași părți, ceea ce face ca executarea hotărârilor să fie imposibil de realizat, iar ieșirea din situația anormală creată de existența hotărârilor potrivnice nu se poate realiza decât prin revizuirea și anularea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorității lucrului judecat.

Trebuie menționat că instanța competentă să se pronunțe asupra revizuirii întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conține soluția corectă (astfel cum argumentează revizuentul în cuprinsul cererii de revizuire), ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre și, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.

Scopul reglementării acestui motiv de revizuire nu este cel al îndreptării hotărârilor greșite prin anularea acestora și pronunțarea altora, ci respectarea principiului autorității de lucru judecat, prin restabilirea situației determinate de nesocotirea acestuia, premisă ce nu se verifică în speță.

În cauza dedusă judecății, revizuentul A. a solicitat, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea deciziei civile nr. 407 A din 9 mai 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2022, apreciind că această hotărâre este contrară deciziei civile nr. 641 A din 4 iulie 2025 pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. x/2022.

Se constată, așadar, că hotărârea a cărei revizuire se solicită a fost pronunțată anterior celei față de care s-a invocat contrarietatea, astfel că nu poate fi îndeplinită condiția nesocotirii autorității de lucru judecat, având în vedere că revizuentul a solicitat anularea primei hotărâri, iar nu a celei de-a doua, dintre cele pretins potrivnice. Ca atare, decizia civilă a cărei anulare se solicită prin cererea de revizuire nu poate fi contradictorie, în sensul încălcării autorității lucrului judecat, unei decizii pronunțate ulterior.

Instituirea normei cuprinse la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. răspunde imperativului respectării autorității de lucru judecat, dar și celui al asigurării securității raporturilor juridice, ceea ce presupune că o asemenea cale extraordinară de atac nu poate conduce la rejudecarea cauzei pentru faptul că există puncte de vedere și o practică judiciară diferită asupra aceleași chestiuni, aspect afirmat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Stanca Popescu contra României din 7 iulie 2009.

Or, nu se poate verifica respectarea autorității de lucru judecat în situația în care hotărârea a cărei anulare se solicită pe calea revizuirii a fost pronunțată anterior celei față de care se pretinde contrarietatea, întrucât nu poate fi nesocotit lucrul judecat față de o hotărâre inexistentă din punct de vedere juridic la data pronunțării primei hotărâri (obiect al cererii de revizuire).

Astfel cum anterior s-a evidențiat, instanța de revizuire nu este o instanță de control judiciar abilitată să aprecieze care dintre hotărârile potrivnice este greșită, ci poate doar să constate că prin ultima hotărâre s-a nesocotit puterea lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre.

Întrucât unul dintre elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care impune, printre altele, ca hotărârile judecătorești definitive să nu fie repuse în discuție (cauza Brumărescu împotriva României), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, cu valoare de principiu, că securitatea juridică presupune că nicio parte în proces nu este îndreptățită să solicite revizuirea unei hotărâri judecătorești definitive doar în scopul de a obține o reexaminare a cauzei. Competența instanțelor sesizate cu o cerere de revizuire trebuie exercitată doar pentru a corecta erorile judiciare și omisiunile justiției, nu pentru a efectua o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu trebuie tratată ca un recurs deghizat și simpla posibilitate de a exista două puncte de vedere asupra problemei juridice ridicată în cauza respectivă nu este un motiv pentru reexaminare.

Se reține, așadar, că, în situația cererilor de revizuire întemeiate pe existența contrarietății de hotărâri, admiterea cererii de revizuire are ca singură consecință anularea celei de-a doua hotărâri, fără a îngădui și alte eventuale rezolvări.

O asemenea soluție legală își are justificare în faptul că legea socotește neavenită cea de-a doua hotărâre, lăsând să se înțeleagă că aceasta, fără distincție, trebuie lipsită de orice efecte (anulată), în considerarea faptului că dacă în cel de-al doilea proces s-ar fi invocat și admis excepția autorității de lucru judecat, acțiunea reclamantului ar fi fost respinsă pentru acest motiv, fără a mai fi cercetată pe fondul ei ori sub alte aspecte, astfel că nu s-ar mai fi ajuns să fie pronunțată o hotărâre care să o contrazică pe cea pronunțată în primul proces.

Or, în cauză, raportat la împrejurarea că revizuentul a solicitat anularea primei hotărâri, față de cea ulterioară, nu se mai pune problema autorității de lucru judecat, astfel încât, cererea de revizuire este inadmisibilă.

Având în vedere toate considerentele expuse, constatând că revizuentul a formulat o cerere de revizuire cu nesocotirea condițiilor legale referitoare la respectarea termenului pentru introducerea acesteia și a celor privitoare la respectarea condițiilor de admisibilitate, nefiind incidente dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge calea extraordinară de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 407 A din 9 mai 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2022 și a deciziei civile nr. 641 A din 4 iulie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2022.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 februarie 2026.