ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 474/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 12.07.2021 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. x/2021, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții Municipiul București prin Primarul General și C. au solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța, în principal, să constate că pârâta C. nu este persoană îndreptățită la restituirea în natură a terenului în suprafață de 450 mp., situat în București, str. x, obiect al notificării înregistrate de reclamantă cu nr. 141/2001 în baza Legii nr. 10/2001, iar în subsidiar, să oblige pârâtul Municipiului București, prin Primarul General, la soluționarea notificării înregistrate sub nr. x/2001, care face obiectul dosarului administrativ nr. x, cu privire la terenul situat în București, str. x. Totodată, au solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 834 din 13 mai 2022, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis excepția lipsei de interes și a respins cererea de chemare în judecată a celor doi reclamanți, ca fiind lipsită de interes.

Hotărârea pronunțată în apel Prin decizia civilă nr. 963A din 4 iulie 2023, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul formulat de apelanții-reclamanți B. și A. împotriva sentinței civile nr. 834 din 13.05.2022, pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. și Municipiul București, prin Primarul General. A anulat în parte sentința civilă apelată și a trimis cauza spre rejudecarea cererii formulate de reclamantul B., aceleiași instanțe. Totodată, prin încheierea din 19 septembrie 2023, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în același dosar, a respins cererea de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 963A/04.07.2023, formulată de intimata-pârâtă C., ca nefondată.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 963A din 4 iulie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie au declarat recurs reclamantul A. și pârâta C.. Totodată, pârâta C. a declarat recurs și împotriva încheierii din 19 septembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în același dosar. 4.1. Recursul reclamantului A. Prin recursul formulat, după expunerea pe scurt a situației de fapt din dosar, recurentul-reclamant arată că în mod greșit a reținut curtea de apel că acesta nu justifică un interes în promovarea acțiunii, și că notificarea formulată de D. nu este de natură să producă niciun fel de consecințe asupra solicitării acestuia de dobândire pe calea uzucapiunii a unei părți din terenul notificat. Solicită a se avea în vedere că prin sentința civilă nr. 572 din 22.03.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul București a reținut că posesia exercitată de acesta și autorii săi nu este utilă, nefiind îndeplinită cerința ca posesia să fie neîntreruptă. Astfel, s-a constatat, în legătură cu terenul în litigiu, că numita D. a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, solicitând restituirea în natură a terenului preluat abuziv de către stat. Prin decizia civilă nr. 1878A din 20.12.2019, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2017, a fost respins ca nefondat apelul formulat de acesta, rămânând definitive considerentele sentinței civile nr. 572 din 22.03.2018, pronunțate de Tribunalul București în dosarul nr. x/2017. Este de notorietate faptul că de autoritate de lucru judecat se bucură atât dispozitivul unei hotărâri, cât și considerentele pe care se acesta bazează. Prin urmare, consideră că nu se poate susține faptul că o eventuală soluție de respingere pe fond a notificării nu i-ar aduce niciun folos practic, în situația în care condițiile privind dobândirea dreptului de proprietate prin intermediul uzucapiunii pot fi analizate de către o instanță de judecat la un moment ulterior, moment la care intervenienta nu ar mai putea avea nicio calitate procesuală, în contextul în care ar fi soluționată notificarea formulată în baza Legii 10/2001. Pentru aceste considerente, apreciind că în cauză este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., solicită admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare; cu plata cheltuielilor de judecată. 4.2. Recursul declarat de pârâta C. împotriva deciziei civile nr. 963A din 4 iulie 2023 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie Prin recursul formulat, recurenta susține că istanța de apel a reținut în mod corect faptul că A. nu poate justifica un interes în promovarea acțiunii în prezenta cauză, în contextul în care a rămas definitiv stabilit, în dosarul anterior, că notificarea formulată de D. nu este de natură să producă niciun fel de consecințe asupra solicitării reclamantului A. în dobândirea unei părți din terenul notificat, cererea sa fiind respinsă și pentru alte considerente. A mai arătat că, în ceea ce îl privește pe reclamantul B., acțiunea în constatarea intervenirii uzucapiunii, ce face obiectul dosarului nr. x/2016, se află încă pe rolul instanțelor. Susține că cei doi reclamanți din prezentul dosar au justificat demersul lor prin afirmația că "instanțele de fond au respins ambele cereri de constatare a dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, reținând în considerente faptul că pentru terenurile menționate mai sus numita D. a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, solicitând restituirea în natură a terenului preluat abuziv". Or, în dosarul de uzucapiune privind pe A., instanța nu a reținut un astfel de considerent, iar în dosarul privind pe reclamantul B., această problemă urmează a fi tranșată în rejudecarea cauzei, sens în care consideră recurenta că prezentul demers judiciar este inadmisibil. Instanța de apel a apreciat că excepția inadmisibilității acțiunii este doar o excepție de procedură, iar în condițiile în care această excepție a fost respinsă și "soluția de respingere nu a fost atacată pe calea apelului ea a rămas definitivă și a intrat în puterea lucrului judecat." Apreciază recurenta ca fiind nelegal acest considerent reținut de instanța de apel, deoarece excepția inadmisibilității este și o excepție de fond, iar art. 35 din noul C. proc. civ. prevede că acțiunea în constatare nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului. Consideră recurenta că, în cauză, nu au fost analizate toate aspectele relevante în speță, instanța neintrând în cercetarea fondului privind cererea reclamanților, nu a coroborat toate înscrisurile depuse la dosar și a avut în vedere exclusiv susținerile subiective ale reclamanților în sensul că aceasta nu este persoană îndreptățită la restituirea în natură a terenului revendicat. Mai arată că înscrisurile depuse de reclamanți ca probe doveditoare în susținerea cererii introductive din prezenta cauză sunt scoase din context, fiind incomplete și neactualizate în ceea ce privește prezentarea situației de drept și de fapt a terenului, că nu a fost solicitat și dosarul administrativ aflat spre soluționare la Primăria Municipiului București, în care este prezentată detaliat situația de fapt și de drept, cu informații și date actualizate despre teren. Consideră recurenta că instanța, în baza înscrisurilor aflate la dosar, trebuia să verifice și să stabilească calitatea procesuală pasivă a celor doi intimați din prezenta cauză și dacă proprietarul de drept al terenului este Primăria Municipiului București. Mai consideră recurenta că instanța a încălcat reguli de procedură, prin nesocotirea unor principii fundamentale ale procesului civil și aplicarea greșită a unor texte de lege ce au un caracter imperativ (art. 35 C. proc. civ.). Totodată, se susține că decizia recurată nu este motivată corespunzător, existând o contradicție între considerente și dispozitiv, de de-o parte reținându-se netemeinicia acțiunii în ceea ce îl privește pe reclamantul A. și, pe de altă parte, se admite apelul declarat de acesta. De asemenea, instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere și nu a răspuns tuturor argumentelor invocate de părți. Astfel, deși în întâmpinarea la cererea de apel s-a solicitat de către cei doi intimați amendarea reclamanților pentru exercitarea cu rea-credință a acțiunii civile, instanța nu a răspuns acestei solicitări. Consideră că motivele pe care se întemeiază decizia sunt contradictorii, străine de natura cauzei, neavând legătură cu procesul (se copiază considerentele deciziei ÎCCJ din dosarul nr. x/2016) fiind concluzii ipotetice, în funcție de o viitoare soluție pronunțată în dosarul de uzucapiune privind pe reclamantul B.. Deși instanța a apreciat existența unei interdependențe între soluția viitoare din dosarul de uzucapiune și prezenta cauză, consideră că această legătură nu există, fapt confirmat de respingerea de către instanța supremă a cererii de suspendare a judecății, formulată de B. în dosarul său de uzucapiune, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. Totodată instanța de apel, dacă considera că dezlegarea prezentei cauze depinde în tot sau în parte de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți, avea posibilitatea de suspenda judecata prezentei cauze, conform dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a dosarului de uzucapiune invocat. Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea deciziei civile nr. 936A din 04.07.2023 și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, cu consecința respingerea cererii reclamanților ca inadmisibile și neîntemeiate. 4.3. Recursul declarat de pârâta C. împotriva încheierii din 19 septembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2021 Prin recursul declarat împotriva încheierii de respingere a cererii de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 963A din 04.07.2023 a Curții de Apel București, recurenta a criticat contradictorialitatea dintre soluția menționată în dispozitivul hotărârii, de admitere a apelului formulat de A. și B., și considerentele deciziei, prin care se reține că doar reclamantul B. justifică un interes în promovarea acțiunii. Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului, desființarea încheierii atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de lămurire.

Apărările formulate în cauză Recurentul-reclamant A. a depus întâmpinare la recursul pârâtei, prin care a invocat excepția tardivității căii de atac și excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în cazurile de casare iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor părții adverse. Recurenta-pârâtă C. a depus întâmpinare la recursul reclamantului, prin care a invocat excepția nulității și excepția lipsei de interes în exercitarea recursului, precum și puterea de lucru judecat. Recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor părții adverse. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, din perspectiva motivelor de recurs formulate, Înalta Curte constată că sunt nefondate toate recursurile declarate în prezentul proces, pentru considerentele enunțate în continuare. II.1. Cu referire la recursul reclamantului A. Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurentul afirmă nelegalitatea soluției de respingere a acțiunii în constatare promovate, ca fiind lipsită de interes, soluție pronunțată de prima instanță a fondului și menținută de către instanța de apel. În esență, se arată că printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată într-un proces anterior, purtat între aceleași părți, cu privire la unul și același imobil, s-a statuat în sensul că posesia exercitată de reclamant și de autorii săi (prin joncțiunea posesiilor) nu poate produce efectul achizitiv de proprietate solicitat, întrucât posesia a fost întreruptă prin notificarea de restituire în natură a terenului, formulată de pârâta D.(a cărei moștenitoare este pârâta C.), în temeiul Legii nr. 10/2001. Or, aceste considerente, care au stat la baza respingerii acțiunii în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, se bucură de autoritate de lucru judecat, astfel că în mod greșit instanțele fondului au apreciat, în prezentul proces, că o eventuală soluție de respingere pe fond a notificării pârâtei nu ar fi de interes pentru reclamant. Dimpotrivă, susține recurentul, într-o astfel de ipoteză, condițiile uzucapiunii ar putea fi analizate de o instanță de judecată, într-un proces viitor. Aceste critici pot fi încadrate în cazul de casare menționat de recurent însă ele sunt nefondate. Corespunde realității împrejurarea că printr-un demers juridic anterior, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Municipiului București prin Primarul General, a solicitat instanței de judecată să constate că a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului teren în suprafață de 221 m.p., situat în București (1/2 din suprafața terenului situat în prelungirea curții proprietatea reclamantului de la nr. 23), ca efect al uzucapiunii de 30 de ani, prin joncțiunea posesiilor. Acțiunea fost respinsă în primă instanță, ca neîntemeiată, în acest sens fiind pronunțată sentința civilă nr. 572/22.03.2018 a Tribunalul București, în dosar nr. x/2017. Două au fost considerentele decisive care au condus la această soluție, și anume: 1) neîndeplinirea condiției legale referitoare la caracterul continuu al posesiei, aceasta fiind întreruptă prin notificarea formulată de terțul D. în baza Legii nr. 10/201; 2) reclamantul nu a probat condiția referitoare la exercitarea unei posesii sub nume de proprietar, prin achitarea taxelor și impozitelor aferente, în perioada corespunzătoare prescripției. Prin decizia civilă nr. 1878A/20.12.2019, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva acestei sentințe și a admis cererea de intervenție formulată de C.(moștenitor al fostului proprietar D.) în interesul pârâtului Municipiul București. Instanța de apel a reținut, în considerentele acestei decizii, că notificarea/cererea de restituire a terenului formulată de autorul intervenientei în baza Legii nr. 10/2001 nu are drept efect întreruperea posesiei, deoarece, potrivit art. 1849 și 1865 C. civ., acest demers nu îndeplinește cerința de a constitui caz de întrerupere a prescripției, astfel că nu poate fi reținut viciul absolut constând în întreruperea posesiei, după cum nu poate fi reținut nici viciul relativ al tulburării posesiei. Cu toate acestea, menținând soluția primei instanțe a fondului, instanța de apel statuează în sensul că viciul clandestinității, precum și acela al discontinuității sunt cele care afectează caracterul util al posesiei pe care reclamantul o invocă asupra terenului, în raport cu unitatea administrativ-teritorială, fiind probată împrejurarea că posesia a fost ascunsă de pârât, prin neplata impozitelor aferente, precum și împrejurarea că, începând cu anul 2009, elementul corpus asupra terenului a fost exercitat cu intermitențe, iar nu în mod continuu. Hotărârea instanței de apel a rămas definitivă, urmare a respingerii recursului declarat de reclamantul A., prin decizia nr. 2715/09.12.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Instanța de recurs statuează, cu îndestulătoare claritate, că demersul intervenientei C., realizat în condițiile Legii nr. 10/2001 (notificarea prin care solicită restituirea terenului aflat în litigiu) nu produce efectul întreruperii posesiei, însă, ceea ce a fundamentat decisiv soluția instanței de apel nu este acest aspect, al formulării notificării, ci viciul clandestinității posesiei asupra terenului aflat în litigiu, acest viciu fiind de natură să împiedice dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune. Astfel fiind, este adevărat că unul din cele două considerente decisive pentru care prima instanță a fondului a respins acțiunea reclamantului A. în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani, asupra terenului aflat în litigiu, a fost legat de existența notificării/cererii de restituire formulate de fostul proprietar în baza Legii nr. 10/2001, apreciindu-se că aceasta este de natură să întrerupă cursul prescripției achizitive, afectând caracterul continuu al posesiei. Însă, instanța de apel, cea de-a doua instanță a fondului, judecând procesul, a înlăturat acest considerent al primei instanțe (care a constituit fundament al criticii din apelul reclamantului) și, păstrând sentința, a substituit considerentele apreciate a fi incorecte, cele legate de efectul notificării asuprea cursului prescripției achizitive, înlocuindu-le cu propriile considerente, referitoare la viciul clandestinității, precum și la acela al discontinuității, care afectează caracterul util al posesiei invocate de reclamant cu efect achizitiv. Totodată, este adevărat că autoritatea de lucru judecat privește atât dispozitivul unei hotărâri judecătorești, cât și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă, în acest sens fiind dispozițiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ. Însă, în precedentul proces, nu considerentele referitoare la formularea unei notificări/cereri de restituire a terenului cu privire la care reclamantul-recurent pretinde că a dobândit un drept de proprietate prin uzucapiune sunt cele care au explicat și justificat, în final, soluția de respingere a acțiunii, acestea fiind înlăturate de către instanța de control judiciar, printr-o hotărâre rămasă definitivă, astfel cum a fost enunțat anterior. În realitate, acțiunea reclamantului-recurent a fost definitiv respinsă pentru considerente referitoare la caracterul util al posesiei exercitate asupra terenului, statuându-se, cu autoritate de lucru judecat, că aceasta nu a fost una publică și netulburată, în înțelesul art. 1847 C. civ. din 1864, astfel că aceste vicii ale posesiei împiedică producerea efectului achizitiv invocat. În prezentul proces, reclamantul solicită unei instanțe de judecată să constate, în principal, că autorul notificării/cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 nu este îndreptățit la restituirea în natură a terenului cu privire la care același reclamant pretinsese anterior un drept de proprietate dobândit prin uzucapiune. Or, în circumstanțele date, este corectă concluzia instanței de apel referitoare la împrejurarea că reclamantul A. nu mai poate justifica un interes în exercitarea prezentei acțiuni civile în justiție întrucât, indiferent de soluția ce se va da notificării formulate de autorul pârâtei C. în baza legii speciale reparatorii, chiar respinsă de ar fi, ea nu poate să producă consecințe juridice în privința solicitării reclamantului de a-i fi recunoscut un drept de proprietate asupra terenului ce face obiectul notificării, drept dobândit prin uzucapiunea de lungă durată. Aceasta, în condițiile în care, o acțiune anterioară, având același obiect, a fost definitiv respinsă, pentru motivul esențial că posesia exercitată nu a fost una utilă, în sensul legii, suferind de viciul clandestinității. Autoritatea de lucru judecat a acestui considerent decisiv, care a determinat în mod necesar păstrarea soluției de respingere a acțiunii în dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani, este cea care va interzice readucerea în fața oricărei instanțe de judecată a acestei chestiuni litigioase, deja rezolvate în defavoarea reclamantului. Pentru cele ce precedă, criticile de nelegalitate exprimate de recurent cu privire la soluția respingerii acțiunii sale în constatare negativă, pentru neîndeplinirea condiției referitoare la justificarea unui interes născut și actual în exercitarea acesteia, sunt nefondate și urmează a fi înlăturate. II.2. Cu referire la recursul pârâtei C. împotriva deciziei civile nr. 963A din 4 iulie 2023 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie Subsumat celui dintâi motiv de casare, întemeiat în drept pe art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurenta critică decizia instanței de apel sub aspectul soluției date excepției inadmisibilității acțiunii în constatare exercitate de reclamanți, instanța apreciind greșit că inadmisibilitatea este o excepție de procedură, iar nu o apărare de fond, invocată ca atare prin întâmpinarea la apel, prin notele și concluziile depuse la dosarul cauzei, întâmpinarea cuprinzând, implicit, motive ale unui apel incident. Totodată, se arată că instanța de apel nu a stabilit, sub aspect probator, calitatea procesuală pasivă a celor doi intimați, nu a identificat obiectul cererii, pentru a verifica competența instanței sesizate, a respins greșit excepția inadmisibilității acțiunii în constatare, ulterior pronunțării deciziei de casare nr. 2215/2022 a Inaltei Curți de Casație și Justiție. Toate aceste critici sunt nefondate. Înalta Curte observă că pârâta C. a invocat atât excepția inadmisibilității acțiunii în constatare exercitate de reclamanți, raportat la art. 35 C. proc. civ., precum și excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, prin întâmpinarea depusă în dosarul primei instanțe a fondului, cele două excepții invocate fiind respinse de instanță, ca neîntemeiate, în ședința publică din data de 13 mai 2022, dată la care au fost închise dezbaterile în fond și cauza a rămas în pronunțare asupra excepției lipsei de interes. Prin urmare, aceste excepții procesuale de fond, vizând neregularități referitoare la condițiile de exercițiu ale acțiunii civile exercitate de cei doi reclamanți(în speță, calitatea procesuală), precum și îngrădiri ale dreptului la acțiune(în speță, inadmisibilitatea acțiunii în constatare atunci când se poate cere realizarea dreptului), au fost invocate de partea pârâtă în proces în fața primei instanțe a fondului, cu referire la cererea de chemare în judecată, iar instanța s-a pronunțat asupra lor, motivat. În aceste circumstanțe, cu privire la modul de soluționare a celor două excepții în fața primei instanțe, pârâta avea interes să declare apel, în condițiile în care acestea au fost respinse. Prin hotărârea primei instanțe a fondului, acțiunea reclamanților a fost și ea respinsă, ca fiind lipsită de interes, și aceste părți au declarat apel, criticând-o exclusiv pentru acest motiv. Astfel fiind, în absența unui apel incident al părții pârâte în proces, urmărind limitele efectului devolutiv al apelului principal declarat de reclamanți, soluția respingerii celor două excepții procesuale de fond a rămas definitivă, fiind stabilit cu autoritate de lucru judecat că cei doi reclamanți au calitate procesuală activă în acest proces, iar acțiunea în constatare pe care au exercitat-o este admisibilă. Admiterea acestor excepții era inadmisibilă în apelul exclusiv al reclamanților, în condițiile în care ele au în vedere dreptul la acțiune, iar nu cererea de apel sau neregularități ale apelului. În alte cuvinte, atâta timp cât aceste două excepții au fost invocate în fața primei instanțe și ele au fost respinse, soluția trebuia apelată de partea pârâtă, singura care avea interes să deducă neregularitățile invocate controlului judiciar. Cum un apel incident nu a fost exercitat, în condițiile art. 472 alin. (1) C. proc. civ., și nici susținut ca atare în fața instanței de apel (partea nu a invocat aplicarea regimului juridic specific unui astfel de apel, susținerile referitoare la un pretins apel incident "implicit, integrat în cuprinsul întâmpinării, fiind formulate omisso medio, pentru prima dată în fața instanței de recurs) soluția primei instanțe este definitivă sub acest aspect și reiterarea acestor excepții, în calea de atac a recursului, nu poate fi acceptată întrucât face abstracție de autoritatea de lucru judecat a hotărârii primei instanțe. În consecință, în mod corect instanța de apel a constatat că există un impediment de ordin procedural în examinarea pe fond a apărărilor formulate de pârâtă prin cele două întâmpinări la apel, iar nu pe calea unui apel incident, apărări prin care se susține că reclamanții nu ar fi titularii dreptului în raportul juridic izvorât din formularea notificării în temeiul Legii nr. 10/2001, astfel că nu ar avea deschisă calea unei acțiuni în soluționarea pe fond a notificării de către instanța de judecată sau a uneia având ca obiect obligație de a face, în contradictoriu cu unitatea deținătoare Aceeași este situația și în legătură cu reluarea argumentelor în susținerea excepției inadmisibilității acțiunii, invocată ca atare de partea pârâtă în primă instanță și soluționată prin hotărâre a primei instanțe, fără ca împotriva acestei soluții să se exercite, în condițiile procedurale de fond și de formă, calea de atac a apelului incident, reglementat prin art. 472 C. proc. civ. În condițiile în care hotărârea primei instanțe a fondului nu a fost supusă, în condiții procedurale, controlului judiciar exercitat de către instanța de apel, sub aspectul rezolvării date celor două excepții procesuale:excepția inadmisibilității acțiunii în constatare și excepția lipsei calității procesuale a active a reclamanților, aceasta a dobândit caracter definitiv, instanța de apel procedând la rejudecarea fondului cu respectarea limitelor efectului devolutiv al apelului exercitat de reclamanți, conform art. 477 C. proc. civ. În aceste circumstanțe, recurenta nu argumentează, convingător, afirmația din recurs referitoare la efectul redactării deciziei de casare (decizia nr. 2215/2022 a Inaltei Curți de Casație și Justiție) asupra limitelor devoluțiunii apelului cu soluționarea căruia a fost învestită instanța de apel și, implicit, asupra caracterului definitiv al soluției de respingere a excepției inadmisibilității acțiunii reclamanților. Prin urmare, criticile formulate urmează a fi înlăturate, ca nefondate. Cu referire la motivele prin care se invocă omisiunea primei instanțe de a-și verifica propria competență, după o prealabilă clarificare a obiectului cererii de chemare în judecată, acestea vor fi înlăturate ca inadmisibile, fiind susținute, ca atare, pentru prima dată în fața instanței de recurs(omisso medio). În aceste condiții, aspectele referitoare la competența materială rămân definitiv tranșate în fața primei instanțe a fondului, orice necompetență materială și teritorială de ordine publică fiind acoperită definitiv, conform art. 131 C. proc. civ. Prin criticile subsumate celui de-al doilea motiv de casare, întemeiat în drept pe art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenta susține, în esență, următoarele: a) decizia recurată nu este motivată corespunzător, existând o contradicție între considerente și dispozitiv. Astfel, instanța reține netemeinicia acțiunii în ceea ce îl privește pe reclamantul A., însă, admite, prin dispozitiv, și apelul declarat de această parte. Această critică este reiterată de aceeași recurentă și în recursul declarat împotriva încheierii din 19 septembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, urmând a fi analizată cu prilejul abordării acestui recurs, răspunzându-se, astfel, prin considerente comune. b) instanța nu s-a pronunțat, motivat, cu privire la cererea formulată prin întâmpinarea la apel, aceea de amendare a intimaților pentru exercitarea cu rea-credință a acțiunii civile în constatare. Omisiunea instanței de apel de a se pronunța asupra unei cereri pe care partea pretinde că a formulat-o nu poate fi corectată prin exercitarea căii extraordinare de atac a recursului, întrucât, în etapa recursului, nu se poate rejudeca procesul, printr-o eventuală soluționare a cererilor omise de către instanțele fondului. Ceea ce se judecă în recurs este chiar hotărârea atacată, verificându-se legalitatea acesteia, adică cum au fost aplicate normele de drept unei situații de fapt deja stabilite suveran de ultima instanță a fondului. Orice posibilă omisiune în soluționarea cererilor cu care instanța de apel a fost în mod direct învestită poate fi cercetată în cadrul unei cereri de completare a hotărârii, formulate cu respectarea condițiilor procedurale reglementate prin art. 444 C. proc. civ., iar nu prin exercitarea unui recurs, partea neavând posibilitatea de opțiune în acest caz. Prin urmare, critica se va respinge, ca nefondată. c) motivele pe care se întemeiază decizia sunt contradictorii, străine de natura cauzei, neavând legătură cu procesul, fiind concluzii ipotetice, în funcție de o viitoare soluție pronunțată în dosarul de uzucapiune privind pe reclamantul B.; dacă instanța considera că dezlegarea prezentei cauze depinde în tot sau în parte de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți, avea posibilitatea de suspenda judecata, până la soluționarea definitivă a dosarului de uzucapiune invocat. Recurenta nu indică care sunt, în concret, motivele contradictorii din cuprinsul deciziei instanței de apel, în măsură să afecteze calitatea actului de justiție realizat de către această instanță de prim control judiciar și să justifice astfel soluția casării, pentru nelegalitate. Contrar susținerilor recurentei, decizia instanței de apel respectă exigențele referitoare la claritatea, precizia, consecvența și, în final, la necontradictorialitatea motivării, ea cuprinzând răspunsuri specifice și explicite la fiecare motiv de apel, astfel că este exclus arbitrariul, iar instanța de recurs poate realiza controlul de legalitate cu care a fost învestită. Cu referire la reclamantul B., instanța de apel arată, explicit, că acesta nu a avut calitatea de parte în procesul civil soluționat definitiv prin decizia nr. 2715/09.12.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă(dosar civil nr. x/2017), evocată în cuprinsul prezentelor considerente, astfel că nu-i poate fi opusă autoritatea de lucru judecat a acestei hotărâri judecătorești, asemeni reclamantului A.. Se reține faptul că, printr-o acțiune în justiție anterioară prezentului demers judiciar, înregistrată cu nr. x/2015 și precizată ulterior, reclamantul E. a chemat și el în judecată Municipiul București prin Primarul General, solicitând instanței să constate dobândirea prin uzucapiune a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafața de 225 m.p., reprezentând 1/2 din suprafața totală a imobilului situat în Municipiul București, str. x, în imediata vecinătate a imobilului de la nr. 19, pe care îl deține cu titlu de proprietar. La data de la data de 06.03.2019, a intervenit decesul reclamantul E., iar prin încheierea din 03.06.2019 tribunalul a dispus introducerea în cauză, în calitate de reclamanți, a succesorilor acestuia: B. și F.. Prin sentința civilă nr. 2576/18.11.2019, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul București; a respins cererea de chemare în judecată precizată, ca neîntemeiată; a admis cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta C.. În esență, s-a reținut că nu a fost probată condiția exercitării unei posesii utile, sub nume de proprietar, și nici aceea a unei posesii publice; pe de altă parte, o eventuală posesie ar fi fost oricum tulburată atât prin demersurile juridice făcute de către D. și succesoarea acesteia, intervenienta C., în vederea recunoașterii dreptului lor de proprietate asupra terenului, cât și prin ocuparea efectivă a terenului de către o altă persoană, începând cu anul 2007. Prin decizia civilă nr. 639A/15.04.2021, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins apelul formulat de reclamanți împotriva acestei sentințe, ca nefondat. Ulterior, prin decizia nr. 2215/15.11.2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul declarat de reclamantul B. împotriva deciziei din apel, a casat această decizie și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel. In aceste circumstanțe, în prezentul proces, instanța de apel relevă că nu a primit o rezolvare definitivă chestiunea referitoare la existența notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, dacă aceasta este sau nu de natură să influențeze cursul prescripției achizitive invocate în favoarea sa de reclamantul B., cu referire la o parte din terenul notificat. Acesta este considerentul decisiv, exprimat cu suficientă claritate, pentru care instanța de apel a apreciat că nu poate verifica condiția interesului pe care acest reclamant îl are în promovarea prezentei acțiunii în constatare, precum în ipoteza reclamantului A., nefiind soluționat definitiv procesul în stabilirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, proces în cadrul căruia au a fi analizate efectele notificării formulate în condițiile legii speciale asupra cursului prescripției, în sensul celor stabilite cu caracter obligatoriu prin hotărârea instanței de casare-decizia nr. 2215/15.11.2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă. Nu se poate reține, așadar, nemotivarea hotărârii atacate, în ipoteza invocată, aceea a existenței unor motive contradictorii, ceea ce se critică, de fapt, fiind soluția pe care instanța a dat-o apelului declarat de reclamantul B., pârâta fiind nemulțumită de soluția casării cu trimitere. Cu toate acestea, nu poate fi efectuat nici un control de legalitate specific, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 sau pct. 8 C. proc. civ., întrucât nu au fost formulate critici concrete de nelegalitate, care să poată fi subsumate acestui caz de casare. II.3. Cu referire la recursul pârâtei C. împotriva încheierii din 19 septembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie Recurenta afirmă că respingerea cererii de lămurire a dispozitivului deciziei instanței de apel duce la o încălcare a dispozițiilor art. 443 rap. la art. 425 alin. (1) lit. c) și lit. b), existând o contradictorialitate între soluția menționată în dispozitivul hotărârii, aceea de admitere a apelului formulat de ambii apelanți, și considerentele deciziei, prin care s-au înlăturat apărările reclamantului A., reținându-se că doar reclamantul B. justifică un interes în promovarea acțiunii. Or, această neclaritate putea și trebuia să fie lămurită de către instanța de apel, în procedura reglementată prin art. 443 C. proc. civ. Aceste critici pot fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., din perspectiva căruia se va examina legalitatea încheierii recurate, însă ele sunt nefondate. Prealabil acestei analize, instanța de recurs observă că, prin încheierea supusă prezentului recurs, instanța de apel a respins cererea de lămurire a dispozitivului deciziei date în soluționarea apelurilor declarate în acest proces de părțile reclamante, însă, în cuprinsul considerentelor încheierii, explică cu îndestulătoare claritate că a fost reformată soluția primei instanțe a fondului, aceea de respingere ca lipsită de interes a acțiunii introductive, doar în privința unuia dintre cei doi reclamanți-B.,- nu și în privința celuilalt reclamant- A.. Se reamintește că, în cuprinsul considerentelor deciziei, a fost argumentat de ce soluționarea notificării formulate în baza legii speciale de reparație nu este de natură să aducă vreun folos practic celui de-al doilea reclamant, atâta timp cât acțiunea sa în constatarea uzucapiunii a fost definitiv respinsă, pentru motive care nu au legătură cu existența acestei notificări, ci cu unele din condițiile posesiei. Astfel fiind, instanța de apel lămurește, practic, înțelesul și întinderea dispozitivului, din perspectiva considerentelor deciziei, precizând că soluția casării cu trimitere îl vizează exclusiv pe reclamantul B.. În esență, recurenta critică soluția pe care instanța de apel a dat-o apelului, apreciind că trebuia admis în parte, numai cu privire la unul dintre apelanți, raportat la cele statuate prin considerente. Înalta Curte reamintește că, potrivit art. 480 alin. (2) C. proc. civ., în caz de admitere a apelului, instanța poate anula ori, după caz, schimba în tot sau în parte hotărârea apelată. Așadar, apelul nu se poate admite niciodată în parte, ci în tot. În caz de admitere a apelului, regula este schimbarea hotărârii apelate, în tot sau în parte. În alte cuvinte, instanța de apel va admite întotdeauna apelul, chiar dacă doar o parte din criticile formulate sunt găsite fondate, schimbarea sentinței apelate urmând a se dispune în tot doar dacă apelul privește toate soluțiile cuprinse în hotărârea apelată și toate aceste soluții sunt schimbate, în caz contrar, schimbarea operând în parte, cu privire la soluțiile schimbate. Cu titlu de excepție, consecutiv admiterii apelului(întotdeauna în tot), instanța va dispune anularea hotărârii, iar nu schimbarea acesteia, în ipotezele de strictă interpretare prevăzute de art. 480 alin. (3) C. proc. civ., una dintre acestea vizând situația în care instanța a soluționat procesul fără a intra în judecat fondului(spre exemplu, admiterea greșită a unei excepții procesuale peremptorii, precum excepția lipsei de interes). În prezentul proces, în condițiile în care cei doi reclamanți au formulat o cerere comună de apel, iar nu cereri distincte, instanța de apel s-a considerat învestită cu soluționarea unui singur apel, formulat de cele două părți reclamante în proces. Prin urmare, respectând dispozițiile imperative ale art. 480 alin. (2) C. proc. civ., a admis în tot apelul, iar nu în parte, și a anulat în parte sentința apelată, în privința soluției date acțiunii reclamantului B., dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare în aceste limite, pentru ca instanța de apel să aprecieze în privința condiției interesului acestui reclamant în exercitarea acțiunii în constatare promovate, în funcție de rezolvarea definitivă ce se va da acțiunii în dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, obiect al dosarului civil nr. x/2016 Soluția pe care instanța de apel a pronunțat-o respectă exigențele normelor procesuale evocate și ea este confirmată și susținută fundamental prin considerentele exprimate în cuprinsul hotărârii. Prin urmare, în absența unor dispoziții contradictorii, cererea de lămurire a dispozitivului a fost corect respinsă de către instanța de apel, iar criticile de nelegalitate susținute de recurentă vor fi și ele respinse, ca nefondate. Pentru toate aceste considerente, aplicând dispozițiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul A. și de pârâta C.. Pe cale de consecință, în raport cu art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va fi respinsă ca nefondată și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de recurentul A.. Prin respingerea recursului, această parte a pierdut procesul, implicit dreptul la recuperarea costurilor acestuia, pe care le va suporta integral.