Decizia nr. 1451/2023 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva deciziei nr. 1367 a Curții de Apel București

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 09 iulie 2019 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. x/2019, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâții Municipiul București, prin Primar General, și Unitatea Administrativ-Teritorială Sector 3 București, prin Primar, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să constate că sunt proprietarii imobilului teren situat în București, str. x, în suprafață de 125 m.p., având numărul cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x București.

Sentința pronunțată de Tribunalul București Prin sentința civilă nr. 1607/29.10.2021, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâți, ca neîntemeiată. A respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâți, ca neîntemeiată. A admis acțiunea și a constatat că reclamanții sunt proprietarii imobilului teren situat în București, str. x, în suprafață de 125 m.p., având nr. cadastral/topografic x înscris în cartea funciară nr. x, București sectorul

A luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. 3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel București Prin decizia nr. 1367A din data de 11 octombrie 2022, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins excepția lipsei de interes, ca nefondată. A respins apelul formulat de apelantul-pârât Municipiul București, prin Primarul General, împotriva sentinței civile nr. 1607/29.10.2021 pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă, ca nefondat. A admis apelul formulat de apelantul-pârât Sectorului 3 al Municipiului București, prin Primar. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Sectorului 3 București. A schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a respins acțiunea introdusă față de acest pârât, ca fiind introdusă față de o persoană fără calitate procesuală pasivă. A menținut în rest celelalte dispoziții ale sentinței apelate. A luat act că intimații-reclamanți nu au solicitat cheltuieli de judecată în apel.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs pârâtul Municipiul București, prin Primarul General, prin care solicită admiterea căii de atac, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare. În susținerea cererii de recurs recurentul arată că hotărârea pronunțată a fost dată cu interpretarea si aplicarea greșită a normelor de drept material, reprezentate de art. 4 din Legea nr. 213/1998, art. 354 din Codul administrativ, precum și de Legea nr. 18/1991, instanța reținând în considerentele hotărârii pronunțate că acțiunea în constatare poate fi introdusă fie în contradictoriu cu persoana care contestă efectiv dreptul reclamantului (acțiunea provocatorie), fie cu cea care ar putea eventual contesta dreptul acestuia, pretinzând la rândul său același drept (acțiunea interogatorie), ori doar negând, din pozitia de titular al obligației corelative, dreptul reclamantului (acțiunea declaratorie). De asemenea, instanța de apel a avut în vedere dispozițiile art. 237 si art. 260 din Legea nr. 31/1990, consemnând în considerente că, din cauza omiterii bunului în litigiu din raportul întocmit de lichidator, nu ar exista un act juridic care să constate transmiterea lui din patrimoniul societății radiate în cel al asociatului unic, autorul intimaților-reclamanți din prezentul litigiu. În fine, instanța de apel menționează și faptul că s-ar pune problema identificării subiectului de drept care ar putea pretinde eventual un drept asupra terenului, într-o asemenea situație neputând fi exclusă posibilitatea, cel puțin teoretic, de a se invoca la un moment dat caracterul imobilului de "bun fără stăpân", rămânând de stabilit care este subiectul de drept ce dobândeste conform legii, bunurile fără stăpân. Deși prin art. 4 din Legea nr. 213/1998 și art. 354 din Codul administrativ se prevede că dreptul de proprietate asupra bunurilor fără stăpân poate aparține domeniului privat al statului sau al unităților administrativ teritoriale, făcându-se referire la Legea nr. 18/1991, prin care s-a reintrodus vechea distincție între proprietatea privată a statului și proprietatea unităților administrativ teritoriale, s-a ajuns la concluzia că în lipsa altui criteriu de delimitare se impune aplicarea prin analogie a criteriului interesului național sau local al acestor bunuri. În opinia sa, în ceea ce privește majoritatea bunurilor rămase după radierea societăților comerciale, nu există nicio ratiune pentru a se aprecia că acestea ar fi de interes național, și deci proprietatea Statului Roman prin Ministerul Finanțelor Publice, ajungându-se astfel la concluzia potrivit căreia acestea se regăsesc în patrimoniul unităților administrativ - teritoriale. Astfel, instanța de apel a concluzionat că Municipiul București este subiectul de drept ce ar putea dobândi acest bun, apreciind, deci, că ar fi corectă hotărârea primei instanțe prin care s-a reținut calitatea procesuală pasivă a acestuia în prezentul litigiu. Totodată, instanța de apel a reținut că art. 35 C. proc. civ. stabilește caracterul subsidiar al acțiunii în constatare, însă a constatat că acesta nu ar fi indicat ce tip de acțiune ar putea introduce pe rolul instanțelor intimații-reclamanți în vederea realizării dreptului de restituire a bunului în litigiu. Concluzionând, recurentul arată că instanța nu a exclus posibilitatea teoretică de a se invoca în cauză caracterul de bun fără stăpân al imobilului litigios (terenul în suprafață de 125 mp, situat în București strada x, nr. 2, sector 3), fără ca în speță să fie administrate probatorii adecvate care să ateste efectiv acest caracter al terenului, și fără a se verifica incidența în speță a prevederilor art. 4 din Legea nr. 213/1998, art. 354 din Codul administrativ și ale art. 4 alin. (2) și art. 6 din Legea nr. 18/1991. Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză În data de 22 februarie 2023, intimații-reclamanți A. și B. au formulat întâmpinare la recursul declarat de recurentul-pârât împotriva deciziei civile nr. 1367A din data de 11 octombrie 2022 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin care a invocat excepția lipsei de interes în susținerea recursului. In subsidiar, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Verificând conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, în limitele motivelor de casare invocate, Înalta Curte găsește a fi fondat recursul pârâtului și îl va admite, pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că reclamanții au învestit prima instanță a fondului cu soluționarea unei acțiuni în constatare pozitivă, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 35 din C. proc. civ., solicitând, în concret, să se constate, în contradictoriu cu pârâții Municipiul București, prin Primarul General, și unitatea administrativ-teritorială Sector 3 București, prin Primar, că au un drept de proprietate asupra imobilului teren situat administrativ în București, str. x, în suprafață de 125 m.p., înscris în cartea funciară nr. x București cu numărul cadastral x în favoarea C. S.R.L.. Reclamanții arată că au dobândit acest drept prin efectul unui contract de cesiune de drepturi, încheiat în anul 2019 cu asociatul unic al societății menționate, acesta, la rândul lui, dobândind dreptul de proprietate exclusivă asupra imobilului prin efectul legii, la data radierii societății C. S.R.L. din Registrul Comerțului (persoana juridică figurează și în prezent ca proprietar în cartea funciara). Având posesia imobilului, scopul promovării prezentei acțiuni în constatare este legat de necesitatea obținerii unui titlu de întabulare, în considerarea căruia dreptul lor de proprietate să poată fi înscris în cartea funciară, cu efect de opozabilitate. Sub aspectul împrejurărilor de fapt apreciate a fi esențiale în acest proces, instanțele fondului au stabilit următoarele: Imobilul teren având suprafața de 125 mp, situat administrativ în municipiul București, str. x, identificat cu nr. cadastral x în cartea funciară nr. x Sectorul 3București, are ca proprietar tabular pe S.C. C. S.R.L., cu titlu de cumpărare, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/22.03.2007, încheiat cu proprietarul D.. Acest imobil este identificat la nr. administrativ 2, fiind distinct de imobilele identificate la nr. 2B, cu suprafața de 100 mp., respectiv la nr. 2A, cu suprafața de 125 mp. Societatea a fost supusă unei dizolvări judiciare, în acest sens fiind pronunțată sentința civilă nr. 13092/28.09.2012 a Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2011, urmare a sesizării din oficiu a Oficiului Național al Registrului Comerțului, întrucât nu și-a îndeplinit obligația de actualizare a datelor cu privire la sediul social. Prin rezoluția nr. 111883/28.08.2013, dată de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București în dosarul nr. x/1095.08.2013, a fost numit un lichidator judiciar. În raportul privind situația financiară, întocmit de lichidator în data de 03.08.2016, nu a fost menționat și terenul situat în București, str. x, în suprafață de 125 m.p., având numărul cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x, deși acest bun se afla în patrimoniul societății. Urmare a cererii formulate de lichidator, prin rezoluția nr. 14762/12.09.2016, Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București a dispus radierea S.C. C. S.R.L. E. a deținut calitatea de asociat unic și administrator a societății C. S.R.L., de la înființare și până la data radierii. Prin contractul de cesiune de drepturi autentificat sub nr. x/20.06.2019 de notar public F., reclamanții A. și B. au dobândit de la E. drepturile rezultate din deținerea calității de asociat unic al societății S.C. C. S.R.L., cu privire la imobilul teren în suprafață de 125 mp, situat în Municipiul București. Judecând în primă instanță, Tribunalul București a respins excepțiile inadmisibilității acțiunii și lipsei calității procesuale pasive, invocate de pârâți în apărare, și a admis acțiunea, constatând că reclamanții sunt proprietarii imobilului teren situat în București, str. x, în suprafață de 125 m.p., având nr. cadastral/topografic x înscris în cartea funciară nr. x, București sectorul 3, în considerarea dispozițiilor art. 237 alin. (13), art. 260 alin. (11) din Legea nr. 31/1990 și analogia iuris. S-a apreciat că, prin dizolvarea societății, dreptul de proprietate a trecut în patrimoniul asociatului unic, iar ulterior, prin vânzare, în patrimoniul reclamanților, chiar dacă în procedura dizolvării urmată de lichidare societății nu s-a dispus nimic cu privire la acest drept. Instanța de apel, consecutiv admiterii apelului formulat de pârâtul Sectorul 3 al Municipiului București, prin Primar, a respins acțiunea exercitată de reclamanți în contradictoriu cu acest pârât, apreciind că nu are calitate procesuală pasivă. Totodată, a respins ca nefondat apelul Municipiului București, prin Primarul General, confirmând hotărârea primei instanțe. Este relevată împrejurarea specifică cauzei, aceea a inexistenței unui act juridic care să constate transmiterea bunului în litigiu, din patrimoniul societății dizolvate, în patrimoniul asociatului unic, bunul fiind omis din raportul întocmit de lichidator. Or, într-o asemenea situație, nu se poate exclude posibilitatea, cel puțin la nivel teoretic, de a se invoca la un moment caracterul imobilului de "bun fără stăpân", unitatea administrativ-teritorială fiind subiectul de drept care ar putea dobândi un astfel de bun și care are, așadar, legitimare procesuală pasivă în prezenta cauză. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Municipiului București, prin Primarul general. În esență, recurentul afirmă caracterul nelegal al deciziei instanței de apel, consecință a unei aplicări greșite a prevederilor art. 4 din Legea nr. 213/1998, art. 354 din Codul administrativ, ale Legii nr. 18/1991, precum și cele ale art. 237 si art. 260 din Legea nr. 31/1990. Practic, susține recurentul, instanța de apel a făcut aplicarea acestor norme de drept material în absența unor probe concludente, care să ateste, efectiv, că bunul imobil în litigiu este un bun fără stăpân și, pe cale de consecință, unitatea administrativ-teritorială este subiectul de drept care ar putea dobândi un astfel de bun în proprietate având, prin urmare, legitimare procesual pasivă în cadrul prezentei acțiuni în constatare. Aceste motive de recurs pot fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 din C. proc. civ. Înalta Curte observă că reclamanții nu au atacat cu recurs dispoziția referitoare la respingerea acțiunii în contradictoriu cu pârâtul Sectorul 3 al Municipiului București, consecutiv admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât, astfel că, în privința acestei dispoziții, hotărârea instanței de apel a dobândit autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată, conform art. 430 alin. (1) C. proc. civ. Cât privește excepția lipsei de interes a recurentului Municipiul București în exercitarea prezentei căi extraordinare de atac, excepție dirimantă, invocată de intimați în apărare, Înalta Curte o apreciază a fi nefondată, în raport cu art. 458 coroborat cu art. 33 C. proc. civ., observând că apelul aceleiași părți a fost respins, prin decizia atacată cu recurs, partea" pierzând procesul", în sensul legii de procedură. Respingerea apelului exercitat contra hotărârii de primă instanță, aceea prin care acțiunea în constatarea existenței dreptului de proprietate al reclamanților a fost admisă în contradictoriu cu acest pârât, este soluția care justifică deplin interesul procesual al pârâtului în declararea căii de atac a recursului. În mod constant, pe parcursul acestui proces, pârâtul a negat că ar avea calitate procesuală pasivă, în absența oricărei probe care să justifice încadrarea imobilului, cu privire la care reclamanții afirmă un drept de proprietate, în categoria bunurilor fără stăpân. Cum aceste apărări ale pârâtului au fost înlăturate, prin hotărârea primei instanțe a fondului, iar ulterior prin decizia instanței de apel, interesul părții în a declara recurs este incontestabil. Pe cale de consecință, Înalta Curte va respinge această excepție, ea fiind nefondată. În aceste circumstanțe, apreciind cu privire la criticile de nelegalitate formulate de recurent, Înalta Curte reține temeinicia acestora. Problema de drept conturată în cauză este legată de calitatea subiectului pasiv în raportul de drept procesual specific unei acțiuni în constatarea existenței dreptului de proprietate, acțiune interogatorie, întemeiată pe art. 35 din C. proc. civ., în ipoteza dizolvării judiciare, urmată de lichidare și radiere din registrul comerțului a unei societăți comerciale cu răspundere limitată având asociat unic, imobilul aflat în patrimoniul societății fiind omis din cuprinsul raportului întocmit de lichidator, astfel că nu există un act juridic care să constate transmiterea lui din patrimoniul societății care a încetat, în patrimoniul asociatului unic. Acțiunea este promovată de cesionarii drepturilor drepturilor rezultate din deținerea calității de asociat unic, în considerarea contractului autentic încheiat cu acesta, ulterior radierii societății. Din perspectiva admisibilității prezentei acțiuni în constatare, apreciată în raport cu dispozițiile art. 35 din C. proc. civ., în mod corect instanța de apel a validat raționamentul primei instanțe a fondului, considerând că reclamanții, având posesia imobilului, sunt în drept să formuleze o astfel de acțiune în constatarea calității lor de proprietari, scopul urmărit fiind acela de a obține o consacrare judecătorească a existenței dreptului lor, care să facă posibilă întabularea acestuia în cartea funciară, în circumstanțele de fapt ale cauzei. Totodată, sunt corecte aprecierile instanței de apel referitoare la caracterul interogatoriu al prezentei acțiuni în constatare, reclamanții uzând de acest mijloc procedural pentru a constrânge un pârât să își mărturisească intențiile viitoare, în situația juridică dată a bunului imobil. Apreciind cu privire la calitatea procesuală pasivă a unității administrativ teritoriale (în condițiile în care a fost invocată în apărare excepția absolută și peremptorie a lipsei unei astfel de calități), instanța de apel a considerat că bunul imobil omis din raportul de lichidare, a cărei situație juridică nu este explicit reglementată prin dispozițiile Legii societăților, ar putea fi încadrat în categoria bunurilor fără stăpân. Or, dreptul de proprietate privată asupra acestor bunuri poate aparține, potrivit art. 4 din Legea nr. 213/1998, respectiv art. 354 din Codul administrativ, domeniului privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale. Întrucât, în ceea ce privește imensa majoritate a bunurilor rămase după radierea societăților comerciale, nu există nicio rațiune pentru a aprecia că acestea ar fi de interes național și, deci, proprietatea ar aparține Statului Român, se ajunge la concluzia că acestea se regăsesc în patrimoniul unităților administrativ-teritoriale. În consecință, consideră instanța de apel, pârâtul municipiul București are calitate procesuală pasivă în cauză, fiind unicul subiect de drept care ar putea dobândi un bun fără stăpân, asemeni imobilului aflat în posesia reclamanților, și care ar putea, în consecință, să emită pretenții cu privire la acest bun. Construcția argumentativă a instanței de apel, aceea menită să susțină soluția respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a unității administrativ teritoriale, cu consecința admiterii acțiunii în constatare, nu poate fi acceptată de către Înalta Curte, în circumstanțele specifice acestui proces. Dacă admitem că acțiunea în constatare interogatorie este aceea prin care titularul dreptului(în speță fiind vorba despre dreptul de proprietate asupra unui imobil), în mod preventiv, cheamă în judecată persoana care ar putea, eventual, să îi conteste acest drept, pentru a răspunde și a se lua act dacă recunoaște sau nu dreptul, urmărindu-se pronunțarea unei hotărâri judecătorești declarative, care să consfințească existența acestui drept ex tunc, atunci aptitudinea de a sta în proces în calitate de pârât aparține celui care, aparent, ar putea invoca un drept propriu asupra aceluiași bun, periclitând existența valabilă a acestuia în patrimoniul reclamanților. Prin dispoziții cuprinse în C. civ., ori în legi speciale, au fost reglementate modurile specifice de constituire a domeniului privat al statului și/sau al unităților administrativ-teritoriale, anumite proceduri speciale de dobândire a drepturilor, în considerarea calității acestor subiecte de drept. Unul dintre aceste moduri specifice de constituire a domeniului privat al unităților administrativ-teritoriale are în vedere ipoteza lichidării persoanei juridice. Astfel, conform art. 249 alin. (3) C. civ., "În cazul în care persoana juridică a fost dizolvată pentru motivele prevăzute la art. 245 lit. d), precum și în cazul în care nici o persoană juridică nu este de acord cu preluarea bunurilor rămase după lichidare în condițiile alin. (1), acestea vor trece în proprietatea comunei, orașului sau municipiului în a cărei raza teritorială se află bunurile". Dispozițiile art. 245 lit. d) din C. civ., la care trimite norma evocată anterior, indică "hotărârea organelor competente ale acestora", astfel încât, într-o prima teză, suntem în prezența unui mod voluntar de dizolvare, respectiv de lichidare a tuturor persoanelor juridice de drept privat(societățile comerciale reglementate de Legea nr. 31/1990, societățile agricole, organizațiile cooperatiste, asociațiile și fundațiile și cultele religioase). Teza a doua a textului normativ are în vedere situația specială a persoanelor juridice de drept privat cărora li s-a impus prin lege interdicția de transmitere a bunurilor către persoanele fizice, respectiv situația specială a asociațiilor și a fundațiilor. În cazul dizolvării acestor subiecte de drept, bunurile pot fi transmise numai către persoane juridice de drept privat sau de drept public cu scop identic sau asemănător, iar în situații speciale, bunurile sunt preluate direct, potrivit art. 60 alin. (4) din O.G. nr. 26/200 cu privire la asociații și fundații de către Stat, prin Ministerul Finanțelor, sau, după caz, de comuna sau orașul în a cărui rază teritorială asociația sau fundația își avea sediul, dacă aceasta din urmă era de interes local. Înalta Curte reamintește faptul că, în prezenta cauză, S.C. C. S.R.L., care l-a avut ca asociat unic pe E., a fost dizolvată urmare a sesizării din oficiu a Oficiului Național al Registrului Comerțului, prin sentința civilă nr. 13092/28.09.2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2011, întrucât nu și-a îndeplinit obligația de actualizare a datelor cu privire la sediul social. Trebuie avut în vedere că potrivit art. 237 din Legea nr. 31/1990, în forma în vigoare la data radierii societății, (1) La cererea oricărei persoane interesate, precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazurile în care: … f) societatea nu și-a depus situațiile financiare anuale și, după caz, situațiile financiare anuale consolidate, precum și raportările contabile la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice, în termenul prevăzut de lege, dacă perioada de întârziere depășește 60 de zile lucrătoare. … (6) După rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de dizolvare, persoana juridică intră în lichidare, potrivit prevederilor prezentei legi. Oficiul Național al Registrului Comerțului, la cererea oricărei persoane interesate, inclusiv a Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, procedează la numirea unui lichidator înscris în Tabloul Practicienilor în Insolvență. Prin urmare, dizolvarea societății fiind una judiciară, pronunțată pentru motivul prevăzut de art. 237 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 31/1990 privind societățile, iar nu o dizolvare voluntară, realizată prin hotărârea organelor competente ale societății, nu suntem în prezența niciuneia dintre ipotezele reglementate de art. 249 alin. (3) C. civ., în considerarea căruia unitatea administrativ- teritorială să poată invoca trecerea imobilului în patrimonial propriu, prin efectul legii. Dobândirea bunurilor fără stăpân reprezintă un alt mod specific de constituire a domeniului privat aparținând statului sau unităților administrativ-teritoriale, cel reținut, de altfel, de către instanța de apel. Potrivit art. 562 alin. (2) din C. civ.: Proprietarul poate abandona bunul său mobil sau poate renunța prin declarație autentică la dreptul său de proprietate asupra bunului său imobil înscris în cartea funciară Dreptul se stinge în momentul părăsirii bunului mobil, iar dacă bunul este imobil, prin înscrierea în cartea funciară, în condițiile legii, a declarației de renunțare. Complementar, prin art. 889 din C. civ. se stipulează: "(1) Proprietarul poate renunța la dreptul său printr-o declarație autentică notarială înregistrată la biroul de cadastru și publicitate imobiliară pentru a se înscrie radierea dreptului.(2) În acest caz, comuna, orașul sau municipiul, după caz, poate cere înscrierea dreptului de proprietate în folosul său, în baza hotărârii consiliului local, cu respectarea dispozițiilor legale privind transferul drepturilor reale imobiliare, dacă o altă persoană nu a solicitat înscrierea în temeiul uzucapiunii. În prezentul proces însă, instanțele fondului nu au demonstrat, prin raportare la materialul probator și la textele normative incidente, anterior evocate, că bunul imobil asupra căruia poartă dreptul dedus judecății face parte din categoria bunurilor fără stăpân, iar unitatea administrativ teritorială chemată în judecată ar avea astfel vocația legală de a dobândi proprietatea acestui imobil, fiind legitimată să stea în prezentul proces în calitate de pârâtă. Argumentele exprimate nu pun în evidență un raționament logico-juridic convingător, care să poată susțină soluția pronunțată. Înalta Curte reamintește faptul că prin rezoluția nr. 111883/28.08.2013, dată de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București în dosarul nr. x/1095.08.2013, a fost numit, la cerere, un lichidator judiciar, iar în raportul privind situația financiară, întocmit de lichidator în data de 03.08.2016, nu a fost indicat și terenul situat în București, str. x, în suprafață de 125 m.p., având numărul cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x, cu toate că acest bun se afla în patrimoniul societății, prin efectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/22.03.2007 de notar public G.. Or, conform art. 260 din Legea nr. 31/1990 privind societățile, (6) În termen de 15 zile de la terminarea lichidării, lichidatorii vor depune la registrul comerțului cererea de radiere a societății din registrul comerțului, pe baza raportului final de lichidare și a situațiilor financiare de lichidare prin care se prezintă situația patrimoniului, a creanțelor și repartizarea activelor rămase, după caz. … (11) Bunurile rămase din patrimoniul societății radiate din registrul comerțului, în condițiile prezentului articol, revin acționarilor/asociaților, în condițiile legii". Urmare a cererii formulate de lichidator, prin rezoluția nr. 14762/12.09.2016, Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București a dispus radierea S.C. C. S.R.L. În raport cu prevederile art. 244, art. 245, art. 248 și art. 251 din C. civ., dizolvarea apare a fi reglementată, cu valoare de principiu, ca fiind unul dintre modurile de încetare a persoanei juridice. Consecința firească a dizolvării este lichidarea, realizată pe baza hotărârii de dizolvare, în condițiile stabilite prin normele Titlului VII, Cap. II din Legea nr. 31/1990, pentru societățile cu răspundere limitată (art. 14 alin. (4), în scopul valorificării activului persoanei juridice și stingerii pasivului în toate modurile permise de lege. Efectul extinctiv de personalitate juridică operează la data radierii din registrele în care au fost înscrise, în cazul persoanelor juridice supuse înregistrării, așa cum era societatea în speță. Ulterior radierii, societatea încetează să mai existe și, în mod firesc, bunurile care i-au aparținut (cele rămase după ce au fost achitate sau acoperite toate datoriile) trec în patrimoniul acționarilor sau asociaților. Indiscutabil, transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile este supus întăbulării. Or, conform art. 24 alin. (3) din Legea cadastrului și publicității imobiliare, dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciară "pe baza înscrisului autentic notarial sau a certificatului de moștenitor, încheiate de un notar public în funcție în România, a hotărârii judecătorești rămase definitivă și irevocabilă sau pe baza unui act emis de autoritățile administrative, în cazurile în care legea prevede aceasta, prin care s-au constituit ori transmis în mod valabil". Așadar, pentru înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară este nevoie de constatarea acestuia printr-un înscris autentic/hotărâre judecătorească, în acest sens fiind și demersul judiciar al reclamanților. De necontestat, radierea din registrele specifice are drept efect principal pierderea capacității procesuale de folosință a societății, care nu mai poate sta în judecată. Un alt efect important al închiderii procedurii constă în descărcarea de orice îndatoriri și responsabilități a lichidatorului judiciar, în condițiile art. 263 (1) din Legea nr. 31/1990 privind societățile. În prezenta cauză, însă, se poate constata că prima instanță a fondului evocă dispozițiile art. 237 alin. (13) și cele similare ale art. 260 alin. (11) din Legea nr. 31/1990, conform cărora bunurile rămase din patrimoniul persoanei juridice radiate din registrul comerțului le revin acționarilor/asociaților în condițiile legii și, uzând de analogia legii, le aplică ipotezei din speța dată, considerând că este o situație particulară, nesupusă reglementării, însă asemănătoare celor reglementate legislativ. În lipsa unei reglementări legale exprese a situației de fapt descrise, aceea în care lichidatorul judiciar omite din raportul întocmit unul dintre bunurile aflate în patrimoniul societății supuse dizolvării judiciare urmate de lichidare, în mod corect judecătorul a recurs la analogia legii, considerând că situația este asemănătoare celor reglementate și, pentru identitate de rațiune, se impune ca și în acest caz să se considere că bunul rămas în patrimoniul persoanei juridice radiate din registrul comerțului revine asociatului unic. Pe cale de consecință, judecând fondul, este confirmată, în această modalitate, transmiterea valabilă ex lege a dreptului de proprietate imobiliară în patrimoniul asociatului unic, domnul E.. Instanța de apel a confirmat, în integralitatea ei, această construcție argumentativă. Înalta Curte reamintește faptul că reclamanții au încheiat cu asociatul unic E. un contract de cesiune de drepturi, autentificat sub nr. x/20.06.2019 de notar public F., în considerarea căruia pretind că au dobândit de la cedent drepturile rezultate din deținerea calității de asociat unic al societății S.C. C. S.R.L., cu privire la imobilul sus-menționat. Pentru a conchide, în circumstanțele date ale prezentei cauze, instanțele fondului rețin, pe de o parte, că a operat o transmitere valabilă a proprietății în patrimoniul asociatului unic, cu privire la bunul imobil care a aparținut societății, după radiere, și ulterior reclamanții au încheiat cu acesta un act juridic care vizează transmiterea acestui drept de proprietate, iar pe de altă parte, rețin calitatea procesuală pasivă a unității administrativ-teritoriale în cadrul prezentei acțiuni în constatarea existenței dreptului reclamanților, considerând că ne aflăm în prezența unui bun fără stăpân și această persoană juridică ar trebui să le recunoască sau nu dreptul. Contradicția în argumente apare a fi evidentă și ea este de natură să afecteze legalitatea soluției date excepției lipsei calității procesuale pasive a unității administrativ teritoriale și, implicit, acțiunii civile în constatare pozitivă, exercitată de reclamanți. În principiu, este adevărat că bunurile fără stăpân, care nu sunt de interes național, se regăsesc în patrimoniul unităților administrativ-teritoriale și acestea pot ridica, la un moment dat, pretenții cu privire la un astfel de bun, fiind astfel legitimate procesual pasiv într-o acțiune în constatare interogatorie, de natura celei promovate de reclamanți. În prezenta cauză, însă, nu se poate reține că bunul imobil care a aparținut societății radiate este un bun fără stăpân, în absența unui probatoriu care să confirme acest regim juridic și în raport cu textele de lege care identifică condițiile în care un bun ar putea fi considerat ca fiind fără stăpân, anterior enunțate. Mai mult decât atât, apare a fi excesivă o astfel de calificare a imobilului, atâta timp cât aplicarea prin analogie a dispozițiilor exprese ale Legii nr. 31/1990 (art. 237 alin. (13) și art. 260 alin. (1) permite concluzia clară că bunurile rămase din patrimoniul persoanei juridice radiate din registrul comerțului revin acționarilor/asociaților în condițiile legii, iar în considerarea acestor dispoziții se statuează cu prilejul judecății în primă instană, iar apoi în apel, în mod corect, că asociatul unic E. are calitatea de proprietar al acestui bun, prin efectul direct al legii. Or, reclamanții din prezentul proces au încheiat cu asociatul unic un act juridic în considerarea căruia solicită a se constata existența unui drept de proprietate imobiliară în patrimoniul propriu, pentru a face posibilă întabularea acestui drept în cartea funciară. Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că decizia recurată a fost pronunțată cu nerespectarea prevederilor legale, fiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 497 alin. (1) din același cod, va admite recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin Primarul General, va casa, în parte, decizia recurată, cu privire la apelul Municipiului București și va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași curți de apel. Cu prilejul rejudecării, instanța de apel, ca instană a fondului, va aprecia cu privire la calitatea procesuală pasivă a unității administrativ-teritoriale, ținând seama de elementele de fapt specifice și dovedite în cauză, de normele legale incidente, în sensul celor enunțate mai sus.