ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3949/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Procedura în fața primei instanțe Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, reclamanta G.Ș. a solicitat obligarea pârâtului Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Constanța la recunoașterea dreptului de a i se răspunde la cerere, precum și repararea pagubei cauzate ca urmare a neluării în seamă a solicitării formulate. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, la data de 21 octombrie 2008, a solicitat pârâtului să-i comunice aspectul cu privire la faptul că, în mai multe rânduri s-a adresat O.P.C. Constanța pentru a obliga S.C. ”E.C.” S.R.L. București în vederea reparării unui calculator tip laptop ce se afla în garanție și, deoarece nu i s-a răspuns, a formulat din nou, la data de 16 decembrie 2008, aceeași cerere, la care, de asemenea, nu a primit un răspuns.

Reclamanta a invocat Decizia civilă nr. 5754 din 11 decembrie 2009, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus modificarea sentinței civile nr. 237/CA din 11 iunie 2009 a Curții de Apel Constanța, în sensul admiterii acțiunii, cu consecința obligării pârâtului Inspectoratul Regional pentru Protecția Consumatorilor Constanța să răspundă la cererea reclamantei formulată la data de 21 octombrie 2008. Cu toate acestea, a precizat reclamanta, pârâtul nu a înțeles nici până la momentul formulării cererii de chemare în judecată să răspundă, neîndeplinindu-și astfel obligația prevăzută de art. 24 alin. (1) din Legea 554/2004, astfel încât solicitarea sa de aplicare a unei amenzi a conducătorului unității autorității publice devine justificată.

Reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 554/2004 și ale O.G. nr. 27/2002. Instituția pârâtă a depus la dosar copia răspunsului nr. 4374 din 15 septembrie 2010 înaintat reclamantei, considerat de instanță drept întâmpinare ce cuprinde punctul său de vedere. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 414/CA din 02 decembrie 2010, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta G.Ș. în contradictoriu cu pârâtul Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Constanța (fost Inspectoratul Regional pentru Protecția Consumatorilor Constanța).

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Ultima solicitare adresată de reclamantă autorității pârâte, prin scrisoare, a fost la data de 08 septembrie 2010, fiind înregistrată sub nr. 4345 din 14 septembrie 2010, la care pârâta a formulat răspuns, ce a fost comunicat reclamantei prin adresa nr. 4374 din 15 septembrie 2010. Curtea a constatat că, inițial, reclamanta s-a adresat pârâtului cu o scrisoare, înregistrată la O.J.P.C. Constanța cu nr. 6236 din 26 august 2008, răspunsul fiind comunicat prin adresele 6378 din 29 august 2008 și 8101 din 29 octombrie 2008. La data de 01 octombrie 2008, reclamanta a revenit cu o altă reclamație cu același conținut, înregistrată sub nr. 4725 din 01 octombrie 2008, la care s-a răspuns cu adresa nr. 7894 din 22 octombrie 2008, în sensul că reclamația a fost transmisă la O.P.C.M.

București cu adresa nr. 7893 din 22 octombrie 2008, aceasta din urmă fiind îndreptățită să efectueze cercetarea și să-i comunice rezultatul. La data de 08 decembrie 2009 cu adresa nr. 3943, pârâtul a răspuns reclamantei la scrisoarea acesteia din 27 noiembrie 2009 și înregistrată sub nr. 3825. Prima instanță a reținut constatarea pârâtului referitoare la faptul că toate solicitările reclamantei aveau același obiect, respectiv recunoașterea perioadei de garanție de către o terță societate comercială cu sediul în Municipiul București de la care reclamanta a cumpărat un calculator tip laptop. Nefiind competentă teritorial a efectua cercetarea necesară, pârâtul a înaintat lucrarea organului similar O.P.C.M.

București, indicându-i reclamantei numărul adresei de înaintare, precum și mențiunea că aceasta din urmă urmează a-i indica rezultatul cercetării. În acest context, Curtea a reținut că autoritatea pârâtă s-a conformat obligației de a răspunde reclamantei, obligație impusă și pe cale de hotărâre judecătorească, iar solicitările ulterioare formulate de reclamantă nu mai cădeau în competența pârâtei. Raportând situația de fapt reținută la dispozițiile art. 10 din O.G. nr. 27/2002, instanța de fond a apreciat că pârâtul s-a conformat obligației de a răspunde reclamantei, astfel încât a dispus respingerea cererii ca nefondată. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, a declarat recurs reclamanta G.Ș., fără a preciza motivele de nelegalitate ale sentinței și fără a structura criticile invocate.

În memoriul de recurs, reclamanta reiterează istoricul cererilor formulate către autoritatea pârâtă și modalitatea de soluționare a acestora, invocă legislația privind organizarea și funcționarea organismelor pentru protecția consumatorului și susține, în esență, că pârâtul Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Constanța nu a respectat dispozițiile deciziei nr. 5754 din 11 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind astfel incidente prevederile art. 24 din Legea nr. 554/2004. Pe de altă parte, recurenta susține că instanța de fond, în mod greșit, a reținut că cererile formulate au același obiect, iar măsura clasării reglementată de art. 10 din O.G. nr. 27/2002 a fost corect aplicată de instituția pârâtă.

4. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare. Reclamanta G.Ș.

a solicitat instanței de contencios administrativ aplicarea sancțiunii și acordarea despăgubirilor prevăzute de art. 24 alin. (2) și (3) din Legea nr. 554/2004, invocând neexecutarea Deciziei nr. 5754 din 11 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin care a fost admis recursul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 237/CA din 11 iunie 2009 a Curții de Apel Constanța, a fost modificată sentința atacată, în sensul obligării pârâtului Inspectoratul Regional pentru Protecția Consumatorilor Constanța să răspundă la cererea reclamantei înaintată la 21 octombrie 2008. Conform art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004: „Art.

24. - (1) Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

(2) În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.” Examinând conținutul înscrisurilor aflate în dosarul de fond, Înalta Curte constată faptul că reclamanta a formulat, în perioada 2008 - 2009, mai multe cereri având același obiect, respectiv valorificarea garanției unui produs achiziționat de reclamantă, la care autoritatea pârâtă a răspuns prin adresele nr. 6378 din 29 august 2008, nr. 8101 din 29 octombrie 2008, nr. 7894 din 22 octombrie 2008, nr. 7893 din 22 octombrie 2008, nr. 3943 din 08 octombrie 2009 și nr. 4374 din 15 septembrie 2010, dispunând măsura clasării potrivit art. 10 din O.G.

nr. 27/2002. Prin urmare, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța de fond a apreciat că autoritatea pârâtă s-a conformat obligației de a răspunde reclamantei, soluționând inclusiv cererile care atrăgeau competența altor instituții. Totodată, în mod legal a reținut judecătorul fondului aplicabilitatea, în cauză, a prevederilor art. 10 din O.G. nr. 27/2002, conform cărora: „Art. 10. - (1) În cazul în care un petiționar adresează aceleiași autorități sau instituții publice mai multe petiții, sesizând aceeași problemă, acestea se vor conexa, petentul urmând să primească un singur răspuns care trebuie să facă referire la toate petițiile primite.

(2) Dacă după trimiterea răspunsului se primește o nouă petiție de la același petiționar ori de la o autoritate sau instituție publică greșit sesizată, cu același conținut, aceasta se clasează, la numărul inițial făcându-se mențiune despre faptul că s-a răspuns.” Faptul că solicitările reclamantei nu au fost soluționate în modalitatea pretinsă de aceasta nu reprezintă un refuz nejustificat în sensul Legii nr. 554/2004 și nici neexecutarea din motive imputabile sau nerespectarea unei hotărâri judecătorești irevocabile, care să atragă aplicarea sancțiunilor prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, deoarece stabilirea conținutului răspunsului constituie o prerogativă a autorității publice, care se exercită, desigur, cu respectarea prevederilor legale care îi reglementează competența.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamanta G.Ș., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de G.Ș. împotriva sentinței civile nr. 414/CA din 02 decembrie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 august 2011.