ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3839/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3839/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

la data de 29 ianuarie 2009, reclamanta G.S. a chemat în judecată pe pârâții A.N.P.C.

și Oficiul pentru Protecția Consumatorilor al Municipiului București – I.R.P.C.

București–Ilfov, solicitând:

- obligarea pârâtei A.N.P.C. să-i

răspundă la adresa înaintată prin scrisoare recomandată, la data de 21

octombrie 2008, în privința căreia procedura prealabilă a fost îndeplinită prin

transmiterea unei noi adrese, la data de 16 decembrie 2008, la care nu s-a

primit răspuns;

- obligarea Oficiului pentru

Protecția Consumatorilor al Municipiului București - I.R.P.C. București – Ilfov

să își exercite atribuțiile legale, în conformitate cu O.G nr. 21/1992

republicată, cu modificările și completările ulterioare, în sensul apărării drepturilor

și intereselor legitime ale reclamantei, prin efectuarea demersurilor legale

către SC E.S.C. SRL pentru remedierea defecțiunilor produsului achiziționat, în

interiorul termenului de garanție.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că, la data de 22 martie 2007, a achiziționat un laptop de la SC K.T.E. SRL, cu factura nr. 0816060 din 22 martie 2007 și la data de 10 martie 2008 a solicitat

mărirea memoriei RAM, așa cum rezultă din factura nr. 10923 din 10 martie 2008.

f

ață de faptul că produsul

achiziționat nu funcționa în mod corespunzător, în sensul că, în momentul

utilizării, intra în modul stand-by și se bloca, a sesizat în cursul lunii

iunie societatea de la care l-a achiziționat, care i-a recomandat să se

adreseze societății care asigură service-ul în perioada de garanție, respectiv

SC E.S.C. SRL București.

Reclamanta a mai arătat că la

efectuarea garanției, SC E.S.C. SRL i - a comunicat faptul că placa de bază s-a

ars și trebuie înlocuită, iar contravaloarea acesteia este de 1200 lei. Mai

arată că a refuzat plata prețului și, ca urmare, laptopul i-a fost returnat.

Prin întâmpinarea formulată în

cauză, pârâta A.N.P.C. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive,

excepția prematurității formulării acțiunii, iar pe fond, a solicitat respingerea

acțiunii ca netemeinică și nelegală.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul

Inspectoratul Regional pentru Protecția Consumatorilor al Municipiului

București a invocat excepția de necompetență materială a instanței, întrucât actul

atacat nu este un act administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 554/2004.

Prin sentința civilă nr. 4018 din 18

decembrie 2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins excepțiile necompetenței materiale a

instanței, prematurității acțiunii și lipsei calității procesuale pasive a

pârâtei A.N.P.C. București, iar pe fond a respins acțiunea formulată de

reclamantă, ca neîntemeiată.

Referitor la excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtei

A.N.P.C., a constatat că este neîntemeiată, având în vedere că

există identitate între aceasta și titularul obligației în raportul juridic

dedus judecății, în condițiile în care solicitarea reclamantei vizează obligarea

autorității pârâte să-i răspundă la petiția înaintată, prin scrisoare recomandată,

la data de 21 octombrie 2008, și la care s-a revenit prin adresa din data de 16

decembrie 2008.

În legătură cu excepția prematurității

formulării acțiunii a constatat că este neîntemeiată, în raport de faptul că

reclamanta a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile prin cererea expediată

prin poștă, cu confirmare de primire, la data de 21 octombrie 2008 și reiterată

la data de 16 decembrie 2009.

În ceea ce privește excepția de necompetență

materială instanța a constatat că este neîntemeiată, întrucât litigiul dedus judecății

vizează atât nesoluționarea în termenul legal a cererilor adresate pârâtei

A.N.P.C., cât și refuzul

nejustificat al pârâtului Oficiul pentru Protecția Consumatorilor al

Municipiului București de a efectua demersurile legale către SC E.S.C. SRL în vederea

remedierii defecțiunilor produsului achiziționat; față de faptul că pârâta A.N.P.C.

face parte din categoria autorităților publice centrale, potrivit art. 1 alin.

(1) din H.G. nr. 748/2007, că între cele două cereri există o strânsă legătură,

se impune soluționarea lor împreună, de aceeași instanță, în raport de dispozițiile

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată.

Pe fondul cauzei, instanța de fond a

apreciat că nu se poate reține nici un refuz nejustificat de soluționare a

cererii conform art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 din partea

Oficiului pentru Protecția Consumatorilor al Municipiului București, nici nesoluționarea

în termenul legal a cererii de către A.N.P.C.

Reclamanta a achiziționat de la SC K.T.E.

SRL un laptop, cu o perioadă de garanție de 24 de luni, iar în luna iunie 2008,

s-a adresat SC E.S.C. SRL, invocând funcționarea necorespunzătoare a produsului,

în sensul că, în momentul utilizării, intră în modul stand-by și se blochează.

SC E.S.C. SRL, prin adresa nr. 292

din 30 iunie 2008, i-a comunicat reclamantei faptul că, față de condițiile de garanție

acordate de fabricanți, produsul cumpărat nu mai face obiectul garanției,

deoarece s-a constatat o exploatare defectuoasă din partea beneficiarului, cum

ar fi: pătrunderea de lichide, metale sau alte substanțe în interiorul echipamentelor,

iar în nota de predare din service s-a făcut mențiunea „clientul refuză plata returnat”.

Considerând că există inadvertențe

între concluzia societății de service și disfuncțiile produsului, reclamanta

s-a adresat unei alte societăți de service calculatoare care, potrivit susținerilor

din acțiune, i-a comunicat faptul că placa de bază nu este arsă, că există o pată

foarte mică de culoare maronie care nu influențează funcționarea produsului, iar

disfuncțiile s-ar putea datora unor vicii ascunse de fabricație.

La data de 20 august 2008 și la data

de 25 septembrie 2008, reclamanta a solicitat Oficiului pentru Protecția

Consumatorilor Constanța să efectueze demersuri pentru ca SC E.S.C. SRL să constate

că defecțiunea produsului achiziționat face obiectul garanției și să remedieze această

defecțiune, iar în cazul în care nu se descoperă motivul nefuncționării optime,

să i se distribuie un laptop nou, întrucât cauzele defecțiunii pot fi și de fabricație.

Reclamanta s-a adresat A.N.P.C. la

21 octombrie 2008 și 16 decembrie 2008, invocând nesoluționarea cererilor transmise

Oficiului pentru Protecția Consumatorilor Constanța, solicitând să i se comunice

cărei instituții din țară trebuie să se adreseze pentru a primi un răspuns legal

și pentru rezolvarea situației.

Cererile reclamantei au fost înregistrate

la A.N.P.C., iar în vederea soluționării aspectelor sesizate, autoritatea a transmis

către Inspectoratul Regional pentru Protecția Consumatorilor Constanța, structura

acesteia din teritoriu, adresele nr. 8353 din 29 octombrie 2008 și nr. 65 din 05

ianuarie 2009, prin care a solicitat formularea de urgență a răspunsului către reclamantă

privind modul de soluționare a sesizărilor acesteia.

La data de 15 aprilie 2009, prin răspunsul

formulat la întâmpinarea depusă de A.N.P.C., reclamanta a învederat instanței

că Oficiul pentru Protecția Consumatorilor Constanța a declinat competența de soluționare

către Oficiul pentru Protecția Consumatorilor București, prin adresa nr. 7894

din 22 octombrie 2008.

Referitor la cererea formulată de

reclamantă în contradictoriu cu Oficiului pentru Protecția Consumatorilor al

Municipiului București, instanța a reținut că nesoluționarea aspectelor sesizate

de reclamantă a fost determinată de faptul că singurul service autorizat de producător

a anulat garanția produsului, pe motiv că s-a constatat o exploatare defectuoasă

a acestuia, iar ulterior, produsul a fost prezentat la o altă unitate de service,

după cum însăși reclamanta a susținut, împrejurare față de care vânzătorul nu și-a

asumat responsabilitatea asupra cauzelor care au condus la nefuncționalitatea produsului,

în acest sens fiind și răspunsul comunicat reclamantei de către autoritatea

menționată.

4.Recursul reclamantei

Reclamanta a atacat cu recurs

sentința menționată, criticând-o pentru nelegalitate, fără a-și încadra în

drept motivele invocate.

După ce a făcut o prezentare

detaliată a împrejurărilor de fapt ale pricinii, recurenta-reclamantă a menționat

o serie de încălcări ale prevederilor legale în conduita autorităților

intimate, încălcări pe care instanța de fond nu le-a sancționat.

În acest sens, recurenta-reclamantă

a făcut referire la prevederile art. 8 și art. 9 alin. (5) din Capitolul II al

Instrucțiunilor privind activitatea de arhivă a creatorilor și deținătorilor de

documente, aprobate prin Ordinul de zi nr. 217/1996, emis de Arhivele Naționale

în aplicarea Legii nr. 217/1996.

De asemenea, a invocat încălcarea

prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 233/2002 pentru aprobarea O.G. nr.

27/2002 prin care se reglementează activitatea de soluționare a petițiilor,

potrivit cărora „în cazul în care nu petiționar adresează aceleiași autorități

sau instituții publice mai multe petiții, sesizând aceeași problemă, acestea se

vor conexa, petentul urmând să primească un singur răspuns, care trebuie să

facă referire la toate petițiile primite”, precum și a prevederilor art.6

1

din același act normativ, care impun înștiințarea petiționarului despre

trimiterea petițiilor greșit îndreptate către autoritățile sau instituțiile

publice care au atribuția de a rezolva problemele sesizate.

Recurenta-reclamantă a mai arătat

că: nu a primit niciunul dintre răspunsurile pe care A.N.P.C. le-a anexat

întâmpinării, fără a fi însoțite de un borderou de expediere a corespondenței;

Oficiul pentru Protecția Consumatorilor Constanța a transmis petiția către

Oficiul pentru Protecția Consumatorilor București abia la data de 22 octombrie 2008,

după 60 de zile de la trimiterea către această instituție a primei petiții;

răspunsul comunicat de Oficiul pentru Protecția Consumatorilor București prin

adresa nr. 13178 din 12 decembrie 2008 nu este în conformitate cu realitatea și

nu corespunde obiectului real al petiției, care nu a vizat efectuarea de

demersuri către vânzătorul produsului, ci către SC E.S.C. SRL, în vederea

remedierii defecțiunilor în interiorul termenului de garanție.

Pentru toate aceste motive,

recurenta-reclamantă a solicitat anularea sentinței și obligarea autorităților

publice pârâte să-și îndeplinească în mod corespunzător obligațiile legale,

conform celor arătate în petitul cererii de chemare în judecată.

derulată în recurs

Prin întâmpinarea depusă la dosar,

intimata-pârâtă a invocat excepția nulității recursului, conform art. 302

1

alin. (1) lit. c), coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ., arătând că

recurenta-reclamantă nu a indicat în concret motivele de nelegalitate pe care

se întemeiază recursul și dezvoltarea acestora, nu a formulat critici

propriu-zise la adresa sentinței iar succesiunea de fapte și afirmații din

cuprinsul cererii de recurs nu permite încadrarea în cazurile de casare sau de

modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Cu privire la fondul cauzei,

intimata-pârâtă a arătat că acesta a fost clar și temeinic analizat de prima

instanță și că recurenta-reclamantă a invocat, pentru prima dată în recurs, încălcări

ale instrucțiunilor privind activitatea de arhivă a creatorilor și

deținătorilor de documente și ale prevederilor Legii nr. 233/2002, fără a

dovedi existența dreptului vătămat.

Prin răspunsul la întâmpinare depus

la dosar, recurenta-reclamantă a expus din nou împrejurările de fapt ale

pricinii, arătând, în esență, că nici până la acea dată nu a primit un răspuns.

II. Considerentele Înaltei Curți

asupra recursului

recursului

Analizând cu prioritate excepția

invocată prin întâmpinare, potrivit art. 137 C. proc. civ., aplicabil și în

recurs în temeiul art. 316, corelat cu art. 298 C. proc. civ., Înalta Curte

constată că pricina este supusă prevederilor art. 304

1

C. proc. civ.,

potrivit cărora „recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit

legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare

prevăzute în art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele”.

Prin urmare, deși

recurenta-reclamantă nu și-a structurat criticile potrivit art. 304 C. proc.

civ., reluând, în mare parte, argumentele expuse în fața primei instanțe,

Înalta Curte va respinge excepția invocată de intimata-pârâtă, urmând să

examineze cauza prin prisma prevederilor art. 304

1

C. proc. civ.

relevante, cu privire la fondul cauzei

Potrivit art. 8 alin. (1) teza

finală din Legea nr. 554/2004, „se poate adresa instanței de contencios

administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes

legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de

soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite

operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului

sau interesului legitim”.

Nesoluționarea în termenul legal a

unei cereri este definită de art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004

drept faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea

cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen, iar refuzul nejustificat de a

soluționa o cerere este definit de lit. i) a aceluiași articol ca fiind

exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea

unei persoane.

În esență, recurenta-reclamantă a

supus controlului instanței de contencios administrativ, pe de o parte,

nesoluționarea cererilor adresate A.N.P.C. , prin scrisoare recomandată, la

data de 21 octombrie 2008 și 16 decembrie 2008 și, pe de altă parte, refuzul

nejustificat de rezolvare a cererilor adresate O.P.C. București – I.R.P.C.

București – Ilfov, în sensul efectuării demersurilor legale către SC E.S.C. SRL

pentru remedierea defecțiunilor apărute la produsul achiziționat în interiorul

termenului de garanție.

În ceea ce privește cererile

adresate A.N.P.C. , instanța de fond a reținut în mod corect, pe baza probei cu

înscrisuri administrate în cauză, că prin adresele nr. 8353 din 20 octombrie

2008 și nr. 65 din 5 ianuarie 2009, A.N.P.C. a solicitat structurii sale

deconcentrate în teritoriu, I.R.P.C. Constanța, să formuleze urgent răspunsuri

către petentă, privind modul de soluționare a aspectelor semnalate.

Cele două reclamații, înregistrate

la A.N.P.C. cu nr. 7878 din 23 octombrie 2008 și nr.12320 din 19 decembrie

2008, vizau tocmai neîndeplinirea, de către O.J.P.C. Constanța, aflat în

subordinea autorității centrale, a două sesizări ce-i fuseseră transmise

anterior acestuia în legătură cu remedierea defecțiunilor apărute la laptopul

achiziționat de la S.C. K.T.E. SRL, de către unitatea care asigură service-ul SC

E.S.C. SRL.

Procedând în modul arătat, A.N.P.C.

s-a conformat obligațiilor ce îi incumbau ca autoritate centrală de

specialitate, în temeiul H.G. nr. 748/2007, în vigoare la acea dată, atribuția

de a analiza substanța petițiilor și de a formula un răspuns către petiționar

revenind entității teritoriale cu personalitate juridică, organizate potrivit

art. 7 din hotărârea de guvern menționată.

Este adevărat că în dosarul primei

instanțe nu există dovezi nemijlocite ale comunicării către reclamantă a unor

răspunsuri privind demersurile efectuate de A.N.P.C., dar din înscrisurile

anexate cererii de chemare în judecată (fila 12 dosar fond) și din răspunsul la

întâmpinare, înregistrat la dosarul de fond la data de 15 aprilie 2009 rezultă

că reclamanta fusese înștiințată, prin adresa nr. 7894 din 22 octombrie 2008 a O.P.C. Constanța, că obligația de soluționare a petițiilor sale revine O.P.C. București, în a

cărui rază teritorială se află sediul SC E.S.C. SRL București, unitatea care

asigură service-ul în perioada de garanție a produsului.

Prin urmare, din împrejurările

cauzei nu poate fi identificată o vătămare care să fi fost produsă reclamantei

ca efect direct al conduitei A.N.P.C., analizate prin prisma prevederilor

legale invocate în motivarea recursului.

Cât privește pretinsul refuz de

rezolvare a cererilor adresate O.P.C. București, instanța de fond a reținut, de

asemenea corect, că nu este întrunită ipoteza prevăzută de art. 2 alin. (1)

lit. i) din Legea nr. 554/2004, atâta vreme cât prin adresa nr. 13178 din 12

decembrie 2008, acesta i-a comunicat reclamantei că în urma cercetărilor

efectuate a rezultat că asupra produsului în litigiu a intervenit o altă

unitate de service decât cea autorizată să efectueze reparațiile în perioada de

garanție.

În sensul prevederii legale

menționate mai sus, refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri constă numai

în manifestarea, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea

petiționarului, iar excesul de putere este definit de art. 2 alin. (1) lit. n)

din Legea nr. 554/2004 ca fiind exercitarea dreptului de apreciere al

autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege

sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

În consecință, un răspuns

nefavorabil sau care nu corespunde așteptărilor petiționarului nu poate fi

calificat drept refuz nejustificat de rezolvare a cererii, în orice condiții,

ci numai dacă din probele cauzei rezultă că puterea discreționară a autorității

publice a fost exercitată abuziv sau disproporționat, contrar scopului legii.

În susținerea poziției sale,

recurenta-reclamantă a depus la dosar copia deciziei nr. 5754 din 11 decembrie

2009 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, a obligat I.R.P.C. Constanța să răspundă unei cereri

adresate la data de 21 octombrie 2008, dar între litigiul soluționat prin acea

decizie și cel de față nu poate fi identificată o similitudine, pentru că,

potrivit împrejurărilor reținute în considerentele hotărârii judecătorești menționate,

în acea cauză, autoritatea publică nu întocmise nici un fel de răspuns până la

data sesizării instanței (11 iunie 2009).

adoptate în recurs

Având în vedere toate considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinței atacate,

potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304

1

C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității

recursului.

Respinge recursul declarat de G.S. împotriva

sentinței nr. 4018 din 18 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24

septembrie 2010.