ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.09.2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3826/2010

HOTĂRÂRE
23.09.2010
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3826/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 588 din 26 februarie 2008,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

admis excepția de inadmisibilitate a primului capăt de cerere precizat privind

anularea adresei Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor nr.

1/1637/14 septembrie 2006, completată cu adresa nr. 1/1659/18 septembrie 2006,

a respins primul capăt de cerere precizat formulat de reclamanta SC F.C. SRL în

contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Protecția

Consumatorilor, Inspectoratul Regional pentru Protecția Consumatorilor Prahova

și Inspectoratul Regional pentru Protecția Consumatorilor Argeș, ca

inadmisibil, a admis excepția de necompetență materială în ceea ce privește

capătul de cerere privind anularea procesului-verbal de contravenție din data

de 20 aprilie 2006 și a procesului-verbal din data de 21 septembrie 2006 și a

declinat competența de soluționare a acestei cereri în favoarea Judecătoriei

Giurgiu.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională pentru Protecția

Consumatorilor, susținând că este netemeinică și nelegală.

Înalta Curte de

Casație și Justiție la termenul din 11 iunie 2009 constatând lipsa

nejustificată a părților, a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul

art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Datorită faptului că,

până la data de 21 iunie 2010, niciuna dintre părți nu a solicitat repunerea

cauzei pe rol și nici nu a îndeplinit vreun act de procedură, Înalta Curte de

Casație și Justiție a repus cauza pe rol, a fixat termen, cu citarea părților,

pentru a se discuta dacă operează perimarea cererii în temeiul art. 248 (1) C.

proc. civ.

Potrivit

dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., „orice cerere de chemare în

judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de

reformare sau revocare, se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă

a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an” iar potrivit art. 249 C.

proc. civ. perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut

în vederea judecării procesului de către partea care justifică interes.

Având în vedere și

prevederile dispozițiilor art. 250 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora

cursul perimării este suspendat atâta timp cât dăinuiește suspendarea

judecării, pronunțată de instanță în cazurile prevăzute de art. 244, dacă

suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată.

Astfel, după încetarea împrejurărilor care au determinat suspendarea, cursul

perimării va continua de la punctul la care s-a oprit, incluzându-se și timpul

scurs înaintea suspendării.

Cum în cauză nu s-au

îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe și nici de a suspenda

perimarea astfel cum sunt prevăzute în art. 249 - 251 C. proc. civ., urmează a

se face aplicarea dispozițiilor art. 252 alin. (1) C. proc. civ.,

constatându-se din oficiu perimarea recursului.

Constată perimat

recursul declarat de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor împotriva

Sentinței civile nr. 588 din 26 februarie 2008 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 23 septembrie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-11-10
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3808/2010
-a comercială, constată perimat apelul formulat de reclamantă împotriva sentinței comerciale nr. 4039 din 20 iunie 2000 pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, reținând că reclamanta a stat în pasivitate de la data suspendări
ÎCCJ 2010-12-16
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4429/2010
, Ț.A. și Ț.E. au formulat cerere de revizuire, care a fost respinsă ca nefondată prin Decizia nr. 136 din 17 decembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, aceștia fiind obligaț
ÎCCJ 2010-11-18
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5085/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din data de 26 iunie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 7408/2/
ÎCCJ 2011-02-15
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 664/2011
Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin decizia comercială nr. 163 din 29 martie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a comercială, s-a respins
ÎCCJ 2013-09-13
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6168/2013
civ. și s-a întocmit referat pentru constatarea perimării la aceeași dată. 2. Hotărârea Curții de apel Prin sentința nr. 101 din 20 mai 2011, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a constatat perimarea cererii de
Sursă