ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3808/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 4039 din 20 iunie 2000 pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, în dosarul nr. 7541/1999 a fost respinsă cererea de repunere pe rol a cauzei, ca neîntemeiată, fiind respinsă acțiunea formulată de către reclamanta SC F. SRL Satu Mare, în contradictoriu cu pârâta SC L.P. SRL, prin lichidator E.IPURL Satu Lung, ca neîntemeiată. Reclamanta a fost obligată la 2.000.000 lei (rol) cheltuieli de judecată. Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței instanței de fond este respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 582 din 3 aprilie 2001 pronunțată de Curtea de Apel bucurești, secția a V-a comercială, instanța reținând că întrucât prin sentința civilă nr. 151 din 13 octombrie 1997 a Tribuanlului Satu Mare pârâta a fost obligată să plătească reclamantei contravaloarea unor lucrări executate în sumă de 358.422 dolari S.U.A.

- la cursul de referință în lei al B.N.R. din ziua plății efective, nu se poate pune problema unor daune interese reprezentând valoarea prejudiciului suferit de apelantă prin executarea cu întârziere a dispozitivului menționatei sentințe. Prin decizia nr. 427 din 29 ianuarie 2003 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, admite recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei instanței de apel pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, care va urma să administreze noi probe prin care să se stabilească penalitățile, daunele și cheltuielile de judecată ce formează obiectul litigiului, ținându-se cont de faptul că pârâta a fost obligată irevocabil la plata sumei de 358.422 dolari S.U.A.

reprezentând contravaloare lucrări. Reinvestită după casare, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin încheierea din 26 mai 2003, la cererea intimatei pârâte, suspendă judecata cererii de apel formulată de apelanta reclamantă conform art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., având în vedere că s-a început urmărirea penală împotriva administratorului al societății reclamante - pentru infracțiuni ce au o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce ar urma să se pronunțe în judecarea apelului. Prin decizia nr. 62 din 14 ianuarie 2004 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamantă împotriva încheierii de mai sus pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială.

Prin încheierea pronunțată la 27 iunie 2006 Curtea de Apel București, secția a V-a comercială suspendă din nou judecarea cauzei având ca obiect apelul formulat de reclamantă împotriva sentinței instanței de fond, în baza art. 242 pct. 2 C. proc. civ., reținând că la termenul de verificare, după repunere pe rol, a faptului dacă mai subzistă motivele suspendării, nici una dintre părți nu s-a prezentat și nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă. Prin decizia comercială nr. 95 din 13 februarie 2007 Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, constată perimat apelul formulat de reclamantă împotriva sentinței comerciale nr. 4039 din 20 iunie 2000 pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, reținând că reclamanta a stat în pasivitate de la data suspendării cauzei, respectiv 27 iunie 2006, și nu a solicitat nici repunerea cauzei pe rol și nici nu a formulat recurs împotriva încheierii de suspendare.

Prin decizia nr. 3802 din 22 noiembrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei nr. 95 din 13 februarie 2007 a Curții de Apel București, sectia a V-a comercială, pe care a modificat-o în sensul că s-a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile perimării, cauza fiind trimisă aceleiași instanțe pentru verificarea persistării condițiilor suspendării dispusă în temeiul art. 244 C. proc. civ. Pe rolul Curții de Apel București, sectia a V-a comerciala, dosarul s-a înregistrat sub nr. 2098 din 29 mai 2008. Prin decizia comercială nr. 474 din 12 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, s-a constat perimat apelul.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta care a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a susținut nelegalitatea deciziei și prin prisma unor motive de ordine publică. Înalta Curte analizând decizia prin prisma tuturor criticilor formulate, va admite recursul pentru următoarele considerente: Curtea a reținut în mod greșit ca prin incheiera din 29 ianuarie 2009 s-ar fi dispus suspendarea judecării apelului, in pofida faptului ca măsura procesuala adoptata a constat in „suspendarea cererii de repunere pe rol”. În acest sens, Înalta Curte constată că aflăm într-o situație procesuală atipică, care a dobândit complexitate prin modul confuz în care au fost abordate unele momente esențiale ale procesului.

Așadar, nu a fost caracterizat corect stadiul în care se afla dosarul, ignorandu-se imprejurarea ca instanța de apel nu era învestita cu o cerere de repunere pe rol ci cu reluarea procedurii de verificare a persistarii motivelor de suspendare prevăzute de art. 244 C. proc. civ.- cadru procesual stabilit de Înalta Curte prin decizia de casare. În pofida acestui cadru prosual în care Curtea de Apel avea să se limiteze la finalitatea de mai sus, prin soluția adoptată prin decizia nr. 474 din 12 noiembrie 2009 s-a ignorat acest aspect, exagerându-se pretinsa culpă a apelantei-reclamante de a fi lăsat cauza în nelucrare mai mult de 6 luni. Pe de alta parte, în contextul în care la 29 ianuarie 2009, nu s-a suspendat judecarea apelului, ci doar a "cererii de repunere pe rol" - demers imaginar, deoarece procedura în curs nu a fost declanșata pe aceasta cale.

La 12 noiembrie 2009, nu existau premise pentru a se adopta soluția perimării, ca sancțiune procesuală. Dosarul era suspendat în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., la stăruința SC L.P. SRL -titulara plângerii penale. Iar în al doilea rând, prin incheierea din 29 ianuarie 2009 nu s-a dispus suspendarea judecării apelului. În fine, măsura suspendării cererii de repunere a cauzei pe rol -chiar in condițiile in care o asemenea cerere nu exista - nu poate fi asimilată sub nicio formă drept cerere de suspendare a judecății apelului. Ca urmare logică si firească, la 12 noiembrie 2009, dosarul cauzei se află în starea de suspendare reglementată de art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Or, această modalitate de suspendare nu putea constitui premisa pentru perimarea constatata prin decizia nr. 474 din 12 noiembrie 2009. În acest sens, este determinantă dispoziția cuprinsă în art. 250 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căreia „cursul perimării este suspendat cat timp dăinuiește suspendarea judecații pronunțata de instanța in cazurile prevăzute de art. 244”. Iar întrucât sancțiunea perimării se intemeiază pe ideea de culpă, se impunea observarea principiului potrivit căruia aceasta nu este prezumată, ci trebuie dovedită. Dar și în ipoteza de mai sus, erau de observat și prevederile art. 248 alin. (1), teza a II-a C. proc. civ., potrivit cărora partea nu se socotește în vina, când actul de procedura trebuie să fie îndeplinit din oficiu.

Or, în raport de îndrumarea dată prin decizia de casare, Curtea de Apel avea obligația să facă demersuri din oficiu pentru verificarea persistării motivelor de suspendare prevăzute de art. 244 C. proc. civ. Din examinarea încheierilor pronunțate în perioada octombrie 2008-ianuarie 2009, se poate constata că apelanta, a făcut toate demersurile ce incumbau instanței, care însă nu s-a declarat lămurită asupra ipotezei pe care a emis-o, nici la dată suspendării „cererii de repunere pe rol”. Făcând abstracție de lipsa de efecte juridice a suspendării "cererii de repunere pe rol" adoptată prin încheierea din 29 ianuarie 2009, soluția adoptată este nelegală, iar ca urmare nu putea reprezenta premisa pentru constatarea perimării apelului prin decizia recurată.

Sancțiunile judiciare de orice fel, și cu atât mai mult sancțiunea perimării - în raport de consecințele sale dirimante, nu trebuie să constituie un scop în sine. Pentru aceste considerente, conform art. 312 C. proc. civ. se va admite recursul declarat de reclamanta SC F. SRL Satu Mare împotriva deciziei comerciale nr. 474 din 12 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, se va casa decizia recurată și se va trimite cauza aceleiași instanțe în vederea discutării cererii de repunere pe rol a apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC F. SRL Satu Mare împotriva deciziei comerciale nr. 474 din 12 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Casează decizia recurată și trimite cauza aceleiași instanțe în vederea discutării cererii de repunere pe rol a apelului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2010.