ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3808/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 4039 din 20 iunie 2000

pronunțată de Tribunalul București, secția comercială,

în dosarul nr. 7541/1999 a fost respinsă cererea de repunere pe rol a

cauzei, ca neîntemeiată, fiind respinsă acțiunea formulată

de către reclamanta SC F. SRL Satu Mare, în contradictoriu cu pârâta SC

L.P. SRL, prin lichidator E.IPURL Satu Lung, ca neîntemeiată. Reclamanta a

fost obligată la 2.000.000 lei (rol) cheltuieli de judecată.

Apelul declarat de reclamantă

împotriva sentinței instanței de fond este respins ca nefondat prin

decizia civilă nr. 582 din 3 aprilie 2001 pronunțată de Curtea

de Apel bucurești, secția a V-a comercială, instanța

reținând că întrucât prin sentința civilă nr. 151 din 13

octombrie 1997 a Tribuanlului Satu Mare pârâta a fost obligată să

plătească reclamantei contravaloarea unor lucrări executate în

sumă de 358.422 dolari S.U.A. - la cursul de referință în lei al

B.N.R. din ziua plății efective, nu se poate pune problema unor daune

interese reprezentând valoarea prejudiciului suferit de apelantă prin

executarea cu întârziere a dispozitivului menționatei sentințe.

Prin decizia nr. 427 din 29 ianuarie

2003 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

comercială, admite recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei

instanței de apel pe care o casează și trimite cauza spre

rejudecare la aceeași instanță, care va urma să

administreze noi probe prin care să se stabilească

penalitățile, daunele și cheltuielile de judecată ce formează

obiectul litigiului, ținându-se cont de faptul că pârâta a fost

obligată irevocabil la plata sumei de 358.422 dolari S.U.A. reprezentând

contravaloare lucrări.

Reinvestită după casare,

Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin

încheierea din 26 mai 2003, la cererea intimatei pârâte, suspendă judecata

cererii de apel formulată de apelanta reclamantă conform art. 244 alin.

(1) pct. 2 C. proc. civ., având în vedere că s-a început urmărirea

penală împotriva administratorului al societății reclamante -

pentru infracțiuni ce au o înrâurire hotărâtoare asupra soluției

ce ar urma să se pronunțe în judecarea apelului.

Prin decizia nr. 62 din 14 ianuarie

2004 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

comercială, anulează ca netimbrat recursul declarat de

reclamantă împotriva încheierii de mai sus pronunțată de Curtea

de Apel București, secția a V-a comercială.

Prin încheierea pronunțată

la 27 iunie 2006 Curtea de Apel București, secția a V-a

comercială suspendă din nou judecarea cauzei având ca obiect apelul

formulat de reclamantă împotriva sentinței instanței de fond, în

baza art. 242 pct. 2 C. proc. civ., reținând că la termenul de

verificare, după repunere pe rol, a faptului dacă mai subzistă

motivele suspendării, nici una dintre părți nu s-a prezentat

și nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Prin decizia comercială nr. 95

din 13 februarie 2007 Curtea de Apel București, secția a V-a

comercială, constată perimat apelul formulat de reclamantă

împotriva sentinței comerciale nr. 4039 din 20 iunie 2000

pronunțată de Tribunalul București, secția comercială,

reținând că reclamanta a stat în pasivitate de la data

suspendării cauzei, respectiv 27 iunie 2006, și nu a solicitat nici

repunerea cauzei pe rol și nici nu a formulat recurs împotriva încheierii

de suspendare.

Prin decizia nr. 3802 din 22

noiembrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, s-a admis recursul declarat de reclamantă împotriva

deciziei nr. 95 din 13 februarie 2007 a Curții de Apel București, sectia

a V-a comercială, pe care a modificat-o în sensul că s-a constatat

că nu sunt îndeplinite condițiile perimării, cauza fiind

trimisă aceleiași instanțe pentru verificarea persistării

condițiilor suspendării dispusă în temeiul art. 244 C. proc.

civ.

Pe rolul Curții de Apel

București, sectia a V-a comerciala, dosarul s-a înregistrat sub nr. 2098 din

29 mai 2008.

Prin decizia comercială nr. 474

din 12 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a

comercială, s-a constat perimat apelul.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta care a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și a susținut nelegalitatea deciziei și prin prisma unor

motive de ordine publică.

Înalta Curte analizând decizia prin

prisma tuturor criticilor formulate, va admite recursul pentru următoarele

considerente:

Curtea a reținut în mod

greșit ca prin incheiera din 29 ianuarie 2009 s-ar fi dispus suspendarea

judecării apelului, in pofida faptului ca măsura procesuala adoptata a

constat in „suspendarea cererii de repunere pe rol”.

În acest sens, Înalta Curte

constată că aflăm într-o situație procesuală

atipică, care a dobândit complexitate prin modul confuz în care au fost

abordate unele momente esențiale ale procesului. Așadar, nu a fost

caracterizat corect stadiul în care se afla dosarul, ignorandu-se imprejurarea

ca instanța de apel nu era învestita cu o cerere de repunere pe rol ci cu

reluarea procedurii de verificare a persistarii motivelor de suspendare

prevăzute de art. 244 C. proc. civ.- cadru procesual stabilit de Înalta

Curte prin decizia de casare.

În pofida acestui cadru prosual în

care Curtea de Apel avea să se limiteze la finalitatea de mai sus, prin

soluția adoptată prin decizia nr. 474 din 12 noiembrie 2009 s-a

ignorat acest aspect, exagerându-se pretinsa culpă a apelantei-reclamante

de a fi lăsat cauza în nelucrare mai mult de 6 luni.

Pe de alta parte, în contextul în

care la 29 ianuarie 2009, nu s-a suspendat judecarea apelului, ci doar a

"cererii de repunere pe rol" - demers imaginar, deoarece procedura în

curs nu a fost declanșata pe aceasta cale. La 12 noiembrie 2009, nu

existau premise pentru a se adopta soluția perimării, ca

sancțiune procesuală.

Dosarul era suspendat în temeiul art.

244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., la stăruința SC L.P. SRL

-titulara plângerii penale. Iar în al doilea rând, prin incheierea din 29 ianuarie

2009 nu s-a dispus suspendarea judecării apelului. În fine, măsura

suspendării cererii de repunere a cauzei pe rol -chiar in condițiile

in care o asemenea cerere nu exista - nu poate fi asimilată sub nicio

formă drept cerere de suspendare a judecății apelului.

Ca urmare logică si

firească, la 12 noiembrie 2009, dosarul cauzei se află în starea de

suspendare reglementată de art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Or, această modalitate de

suspendare nu putea constitui premisa pentru perimarea constatata prin decizia nr.

474 din 12 noiembrie 2009. În acest sens, este determinantă

dispoziția cuprinsă în art. 250 alin. (1) C. proc. civ., potrivit

căreia „cursul perimării este suspendat cat timp dăinuiește

suspendarea judecații pronunțata de instanța in cazurile

prevăzute de art. 244”.

Iar întrucât sancțiunea

perimării se intemeiază pe ideea de culpă, se impunea observarea

principiului potrivit căruia aceasta nu este prezumată, ci trebuie

dovedită.

Dar și în ipoteza de mai sus,

erau de observat și prevederile art. 248 alin. (1), teza a II-a C. proc. civ.,

potrivit cărora partea nu se socotește în vina, când actul de

procedura trebuie să fie îndeplinit din oficiu.

Or, în raport de îndrumarea

dată prin decizia de casare, Curtea de Apel avea obligația să facă

demersuri din oficiu pentru verificarea persistării motivelor de suspendare

prevăzute de art. 244 C. proc. civ.

Din examinarea încheierilor

pronunțate în perioada octombrie 2008-ianuarie 2009, se poate constata

că apelanta, a făcut toate demersurile ce incumbau instanței,

care însă nu s-a declarat lămurită asupra ipotezei pe care a

emis-o, nici la dată suspendării „cererii de repunere pe rol”.

Făcând abstracție de lipsa

de efecte juridice a suspendării "cererii de repunere pe rol"

adoptată prin încheierea din 29 ianuarie 2009, soluția adoptată

este nelegală, iar ca urmare nu putea reprezenta premisa pentru

constatarea perimării apelului prin decizia recurată.

Sancțiunile judiciare de orice

fel, și cu atât mai mult sancțiunea perimării - în raport de

consecințele sale dirimante, nu trebuie să constituie un scop în

sine.

Pentru aceste considerente, conform art.

312 C. proc. civ. se va admite recursul declarat de reclamanta SC F. SRL Satu

Mare împotriva deciziei comerciale nr. 474 din 12 noiembrie 2009 a Curții

de Apel București, secția a V-a comercială, se va casa decizia

recurată și se va trimite cauza aceleiași instanțe în

vederea discutării cererii de repunere pe rol a apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta

SC F. SRL Satu Mare împotriva deciziei comerciale nr. 474 din 12 noiembrie 2009

a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Casează decizia recurată

și trimite cauza aceleiași instanțe în vederea discutării

cererii de repunere pe rol a apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2010.