ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 427/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 30

aprilie 1999, reclamanta S.C. F. S.R.L. Satu Mare a chemat în judecată pe

pârâta S.C. R.P. S.R.L. Baia Mare pentru a fi obligată la plata sumelor de

1.166.561,56 $, reprezentând penalități de întârziere calculate în lei la

cursul valutar din momentul plății, plus 47.940,27 $, reprezentând daune

calculate în momentul efectuării plății și cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

susținut că, prin sentința Tribunalului Satu Mare, pârâta a fost obligată să-i

plătească suma de 358.422 $, reprezentând contravaloarea unor lucrări

neachitate, din care debitoarea a achitat numai o parte, situație în care a

calculat penalitățile de întârziere și daunele pretinse.

Prin încheierea din 11 octombrie

1999, Tribunalul Satu Mare a dispus scoaterea de pe rol a cauzei și, în baza

încheierii de strămutare a Curții Supreme de Justiție, a trimis dosarul, spre

soluționare, Tribunalului București, unde a fost înregistrat sub nr. 7541/1999.

Prin sentința civilă nr. 4039 din 20

iunie 2000 Tribunalul București, secția comercială, a respins acțiunea

reclamantei, ca neîntemeiată, reținându-se că lucrările contractate de părți au

fost achitate în întregime.

Hotărârea instanței de fond a rămas

definitivă în baza deciziei nr. 582 din 3 aprilie 2001 a Curții de Apel

București, secția V-a comercială, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul

societății comerciale reclamante.

Cu actul înregistrat la 4 iunie

2001, S.C. F. S.R.L. Satu Mare a formulat recurs împotriva acestei decizii,

precum și împotriva încheierilor prin care s-au respins cererile de recuzare

ale apelantei-reclamante(motiv pentru care, ulterior, a renunțat) susținând

următoarele critici:

- decizia curții de apel nu cuprinde

motivele pe care se sprijină, fiind lovită de nulitatea prevăzută de art. 304 pct.

7 C. proc. civ.;

- instanța de apel a pronunțat o

hotărâre netemeinică, conform art. 304 pct. 8 C. proc. civ., atunci când a

reținut că tribunalul nu a schimbat obiectul acțiunii;

- curtea de apel nu a examinat

motivul de apel, referitor la faptul că tribunalul a ignorat principiul

autorității lucrului judecat;

- instanța de apel a soluționat

greșit problema concludenței și admisibilității unei noi expertize contabile

sau a completării celei efectuate la fond.

Recurentul reclamantei este fondat

în sensul celor ce se vor arăta.

Din actele dosarului rezultă că

obiectul acțiunii îl constituie cererea reclamantei S.C. F. S.R.L. Satu Mare,

prin care aceasta a pretins penalități de întârziere și daune, precum și

cheltuieli de judecată pentru neexecutarea obligației de plată a facturilor,

așa cum s-a stabilit în mod irevocabil prin sentința Tribunalului Satu Mare,

nr. 151 din 13 octombrie 1997.

Așadar, pe de o parte, temeiul

pretențiilor sale îl constituie sentința tribunalului prin care S.C. R.P.

S.R.L. Baia Mare a fot obligată să plătească suma de 358.422 $, reprezentând

contravaloarea unor lucrări executate la obiectivul „linia de parchet

stratificat”, iar, pe de altă parte, obligațiile asumate prin contractul nr.

2143/1995, potrivit cărora, pentru nerespectarea obligațiilor de plată, partea

în culpă datorează penalități de întârziere, de 0,4% pe zi de întârziere, ca și

prevederile Codului Comercial, potrivit cărora datoriile comerciale lichide și

plătibile în bani produc dobânda de drept din ziua când devin exigibile.

Soluția celor două instanțe (de fond

și apel) se întemeiază pe concluziile unor expertize contabile care stabilesc

faptul că intimata-pârâtă a achitat integral contravaloarea lucrărilor, dar,

din acest punct de vedere, este întemeiată critica recurentei, potrivit căreia

tribunalul a schimbat obiectul acțiunii.

Într-adevăr, așa cum s-a arătat,

obligația de plată a diferenței de plată a diferenței de preț al lucrărilor a

fost stabilită, în mod irevocabil, prin sentința nr. 151/1997 a Tribunalului

Satu Mare, în speță, instanța fiind învestită doar cu cererea pentru

penalități, daune și cheltuieli de judecată, iar în măsura în care nu a fost

preocupată de rezolvarea litigiului sub acest aspect, a pronunțat o hotărâre

netemeinică, în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Critica recurentei este întemeiată

și pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., iar din examinarea

considerentelor deciziei atacate, rezultă că, într-adevăr, ea nu cuprinde

motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază, instanța preluând soluția

tribunalului fără să examineze obiectul litigiului, modul în care instanța de

fond l-a rezolvat și nici motivele de apel formulate de reclamantă.

În aceeași ordine de idei, se

constată a fi întemeiat și motivul de recurs legat de faptul că s-a ignorat

principiul autorității lucrului judecat, respectiv, cele stabilite în mod

irevocabil prin sentința nr. 151 din 13 octombrie 1997 a Tribunalului Satu

Mare, care obliga pârâta la plata diferenței de preț, în sumă de 358.422 $,

împrejurare asupra căreia nu se putea interveni decât prin căi extraordinare de

atac, ceea ce nu era cazul în speță.

Pentru aceste considerente, recursul

reclamantei va fi admis, iar cauza trimisă, spre rejudecare, aceleiași curți de

apel, când se vor administra noi probe prin care să se stabilească

penalitățile, daunele și cheltuieli de judecată ce formează obiectul

litigiului, ținându-se seama de faptul că pârâta a fost obligată, în mod

irevocabil, la plata sumei de 358.422 $, reprezentând contravaloare lucrări.

De asemenea, instanța va aprecia

asupra utilității efectuării unei noi expertize, care să analizeze modul în

care pârâta și-a îndeplinit obligația de plată, în raport cu prevederile

contractului dintre părți și de sancțiunile stabilite de acesta, precum și în

raport de dispozițiile Codului Comercial pe care și-a întemeiat acțiunea

reclamanta, cu sublinierea că aspectele legate de fondul pricini nu pot fi

elucidate în recurs, deoarece, conform art. 314 C. proc. civ., Curtea Supremă

de Justiție hotărăște asupra fondului doar în scopul aplicării corecte a legii,

la împrejurări de fapt care au fost deja stabilite, or, în decizia recurată,

aceste împrejurări n-au fost stabilite.

Recurenta, prin apărător, a formulat

și o cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată în recurs, dar, această

problemă, urmează a fi rezolvată cu ocazia rejudecării litigiului, când

reclamanta va putea formula o nouă cerere în legătură cu cheltuielile suportate

în toate fazele procesuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de

reclamanta S.C. F. S.R.L. Satu Mare împotriva deciziei nr. 582 din 3 aprilie

2001 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, pe care o casează și

trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 29 ianuarie 2003.