ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1971/2003
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1971/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Examinând recursul declarat în
cauză, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4301 din 27 iunie 2000, secția comercială
a Tribunalului București a admis acțiunea reclamantei SC H.R. SRL, cu sediul în
București, sectorul 2, și a obligat pârâta SC C.L. SA, cu sediul în Satu-Mare, județul
Satu-Mare, la plata sumei de 1.333.495.338 lei, reprezentând contravaloarea
mărfurilor livrate, precum și a sumei de 473.320.168 lei penalități, ambele pe
baza contractului nr. 4 din 22 iunie 1998, a sumei de 1.487.760.750 lei
contravaloarea mărfurilor livrate, a sumei de 669.730.379 lei penalități, ambele
pe baza facturii 3792805 din 31 martie 1999 și a sumei de 182.676.268 lei,
reprezentând cheltuieli de judecată.
Secția comercială a Curții de Apel
București, prin decizia civilă nr. 3337 din 21 martie 2000, a respins, ca nefondat,
apelul pârâtei, înlăturând susținerile acesteia, constând în aceea că debitul
dovedit de reclamantă este în sumă de 639.623.409 lei și că s-a respins, fără
temei, o cerere a sa, referitoare la efectuarea unei expertize contabile.
Reînvestită cu soluționarea
recursului pârâtei după anularea, pe calea contestației, a deciziei nr. 1887
din 14 martie 2002, pronunțată de secția comercială a Curții Supreme de
Justiție, pentru motivul că recursul a fost soluționat fără ca instanța să se
pronunțe asupra cesiunii de creanță, care a avut drept rezultat înlocuirea
reclamantei din proces, se constată faptul că recursul este întemeiat.
În fața primei instanțe, pârâta a
invocat necesitatea efectuării în cauză a unei expertize contabile, probă
asupra căreia instanța nu se pronunță, mulțumindu-se că insereze, în practicaua
încheierii din 14 ianuarie 2000, faptul că reclamanta „apreciază că expertiza
contabilă nu este necesară”.
Necesitatea efectuării unei
expertize contabile este invocată de pârâtă și în motivele de apel, iar instanța
respinge proba prin practicaua deciziei care a soluționat calea de atac, cu
motivarea că, „față de justificarea expusă de reprezentantul legal al
apelantei, apreciază că este o probă care nu ajută la dezlegarea pricinii,
urmând a o respinge, ca nefondată”, motive care echivalează, practic, cu o
nemotivare față de prevederile art. 129 și 295 C. proc. civ. și care face ca
recursul să fie admisibil, conform art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
În consecință, în baza art. 313 C.
proc. civ., admițându-se recursul pârâtei, se va casa decizia pronunțată,
trimițându-se cauza aceleiași instanțe de apel pentru rejudecarea apelului
pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta SC C.L. SA Satu-Mare
împotriva deciziei nr. 3337 din 21 noiembrie 2000 a Curții de Apel București,
secția comercială.
Casează decizia atacată și trimite
cauza aceleiași curți de apel pentru rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică,
astăzi, 28 martie 2003.