ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 651/2015

Decizia nr. 651/2015

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 4039 din 20 iunie 2000 pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, în Dosarul nr. x/1999 a fost respinsă cererea de repunere pe rol a cauzei, ca neîntemeiată, fiind respinsă acțiunea formulată de către reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL, ca neîntemeiată.

Reclamanta a fost obligată la 2.000.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că din coroborarea probelor administrate în cauză rezultă că lucrările la contractele în sumă de 1.403.000 dolari SUA au fost achitate integral, respectându-se termenul de execuție convenit. S-a mai reținut că expertul a răspuns la obiectivele propuse de către pârâtă și de reclamantă, nefiind formulate obiecțiuni, precum și faptul că solicitarea reclamantei de repunere a cauzei pe rol pentru efectuarea unei expertize, după ce instanța a rămas în pronunțare, în baza art. 212 alin. (2) C. proc. civ., a condus la respingerea cereri, formându-se silogismul juridic în vederea deliberării.

Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței instanței de fond este respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 582 din 3 aprilie 2001 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, instanța reținând că întrucât prin sentința civilă nr. 151 din 13 octombrie 1997 a Tribunalului Satu Mare pârâta a fost obligată să plătească reclamantei contravaloarea unor lucrări executate în sumă de 358.422 dolari SUA - la cursul de referință în lei al Băncii Naționale a României din ziua plății efective, nu se poate pune problema unor daune interese reprezentând valoarea prejudiciului suferit de apelantă prin executarea cu întârziere a dispozitivului menționatei sentințe.

Prin Decizia nr. 427 din 29 ianuarie 2003 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, admite recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei instanței de apel pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, care va urma să administreze noi probe prin care să se stabilească penalitățile, daunele și cheltuielile de judecată ce formează obiectul litigiului, ținându-se cont de faptul că pârâta a fost obligată irevocabil la plata sumei de 358.422 dolari SUA reprezentând contravaloare lucrări.

Reinvestită după casare, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin încheierea din 26 mai 2003, la cererea intimatei pârâte, suspendă judecata cererii de apel formulată de apelanta reclamantă conform art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., având în vedere că s-a început urmărirea penală împotriva învinuitului C. - administrator al societății reclamante - pentru infracțiuni ce au o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce ar urma să se pronunțe în judecarea apelului.

Prin Decizia nr. 62 din 14 ianuarie 2004 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamantă împotriva încheierii de mai sus pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială.

Prin încheierea pronunțată la 27 iunie 2006 Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, suspendă din nou judecarea cauzei având ca obiect apelul formulat de reclamantă împotriva sentinței instanței de fond, în baza art. 242 pct. 2 C. proc. civ., reținând că la termenul de verificare, după repunere pe rol, a faptului dacă mai subzistă motivele suspendării, nici una dintre părți nu s-a prezentat și nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Prin Decizia comercială nr. 95 din 13 februarie 2007 Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, constată perimat apelul formulat de reclamantă împotriva sentinței comerciale nr. 4039 din 20 iunie 2000 pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, reținând că reclamanta a stat în pasivitate de la data suspendării cauzei, respectiv 27 iunie 2006, și nu a solicitat nici repunerea cauzei pe rol și nici nu a formulat recurs împotriva încheierii de suspendare.

Prin Decizia nr. 3802 din 22 noiembrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis recursul declarat de reclamanta SC A. SRL Satu Mare împotriva Deciziei nr. 95 din 13 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, pe care a modificat-o în sensul că s-a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile perimării, cauza fiind trimisă aceleiași instanțe pentru verificarea persistării condițiilor suspendării dispusă în temeiul art. 244 C. proc. civ.

Pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a comercială, Dosarul s-a înregistrat sub nr. x/2/2008 din 29 mai 2008.

Prin Decizia nr. 474 din 12 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a constatat perimat apelul formulat de apelanta SC A. SRL, împotriva sentinței comerciale nr. 4039/20 iunie 2000, pronunțată de Tribunalul București Secția Comercială în Dosarul nr. x/1999, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC B. SRL prin lichidator judiciar SC D. IPURL.

Prin Decizia nr. 3808 din 10 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a fost admis recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva Deciziei comerciale nr. 474 din 12 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, s-a casat decizia recurată și s-a trimis cauza aceleiași instanțe în vederea discutării cererii de repunere pe rol a apelului.

După casare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă, sub nr. x/2/2010.

Prin încheierea din 12 mai 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, s-a dispus suspendarea judecății apelului formulat de apelanta reclamantă SC A. SRL, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC B. SRL prin lichidator judiciar SC D. IPURL.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către lichidatorul judiciar și comunicate și de către Tribunalul Maramureș, rezultă că prin sentința civilă nr. 3122 din 15 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Maramureș, secția a lI-a civilă de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/100/2005 al Tribunalului Maramureș, s-a dispus închiderea procedurii de faliment față de debitoarea SC B. SRL, precum și radierea acesteia din Registrul Comerțului, sentință rămasă irevocabilă la data de 02 octombrie 2013, prin nerecurare.

În ședința publică din data de 06 noiembrie 2014, Curtea a invocat din oficiu, motivul de apel de ordine publică, respectiv excepția lipsei capacității de folosință a intimatei pârâte, ședință în care s-a formulat de către apelanta reclamantă SC A. SRL și cerere de introducere în cauză a asociaților SC B. SRL, întemeiată pe dispozițiile art. 40 din Legea nr. 85/2006.

Prin Decizia civilă nr. 1024 din 06 noiembrie 2014 Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a respins cererea de introducere în cauză a asociaților SC B. SRL.

A admis apelul declarat de apelanta reclamantă SC A. SRL împotriva sentinței comerciale nr. 4039 din 20 iunie 2000, pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, în Dosarul nr. x/1999, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC B. SRL prin lichidator judiciar SC D. IPURL.

A schimbat în tot sentința atacată, în sensul că a admis excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei.

A anulat cererea ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de capacitate de folosință.

Pentru a hotărî astfel instanța de apel a reținut că cererea de introducere în cauză a asociaților SC B. SRL, a fost întemeiată pe dispozițiile articolului 40 din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora, deschiderea procedurii suspendă orice termene de prescripție a acțiunilor prevăzute la art. 36 din Lege.

Curtea a apreciat că textul legal invocat nu este incident în speță, motivat de faptul că, pe de o parte, la data formulării acestei cereri, față de debitoarea SC B. SRL, s-a dispus închiderea procedurii falimentului, precum și radierea acesteia din registrul Comerțului, prin sentința civilă nr. 3122 din 15 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Maramureș, Secția alia Civilă de contencios administrativ și fiscal, rămasă irevocabilă la data de 02 octombrie 2013, prin nerecurare.

Pe de altă parte, s-a reținut că cererea este neîntemeiată și față de dispozițiile art. 3 alin. (2) și (3) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, potrivit cărora asociații în societatea în nume colectiv și asociații comanditați în societatea în comandită simplă sau în comandită pe acțiuni răspund nelimitat și solidar pentru obligațiile sociale (alin. (2)) iar acționarii, asociații comanditari, precum și asociații în societatea cu răspundere limitată răspund numai până la concurența capitalului social subscris.

De asemenea, Curtea a reținut și incidența dispozițiilor art. 294 C. proc. civ., potrivit cărora în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi. Astfel, nu se poate modifica în apel cererea cu privire la părți.

Pentru aceste motive, Curtea a respins cererea de introducere în cauză a asociaților SC B. SRL.

În ceea ce privește excepția lipsei capacității de folosință a intimatei pârâte, invocată de Curte din oficiu, ca motiv de ordine publică, Curtea a reținut că art. 41 C. proc. civ. vizează capacitatea de folosință, iar art. 42 C. proc. civ. vizează capacitatea de exercițiu, de unde concluzia că reglementarea capacității procesuale are la bază instituția capacității așa cum apare ea în dreptul civil.

Cel ce are capacitate de folosință a drepturilor sale se bucură și de capacitate procesuală de folosință și poate fi parte în procesul civil, ceea ce nu înseamnă însă că are și capacitatea de a sta personal în judecată (capacitate procesuală de exercițiu) aceasta din urmă constituind o condiție necesară numai pentru exercițiul acțiunii civile.

În consecință, în timp ce capacitatea de a fi parte în procesul civil este recunoscută tuturor persoanelor, fără nici o deosebire (art. 41 C. proc. civ.) capacitatea de a sta în judecată este recunoscută numai persoanelor care au exercițiul drepturilor lor.

Capacitatea de folosință, astfel cum este definită de art. 5 din Decretul nr. 31/1954, privitor la persoanele fizice și juridice, reprezintă „capacitatea de a avea drepturi și obligații".

Această formulare a textului exprimă facultatea oricărui individ de a fi subiect de drepturi și obligații. Capacitatea de folosință nu trebuie deci confundată cu însăși drepturile și obligațiile ce le poate dobândi o persoană, ea reprezentând numai aptitudinea generală și abstracta de a le dobândi.

Trebuie făcută distincția între capacitatea de folosință a persoanelor fizice și aceea a persoanelor juridice, conținutul acestei noțiuni nefiind același și într-un caz și în altul.

în timp ce persoanele fizice au o capacitate de folosință generală, putând dobândi fără nici o îngrădire drepturi și obligații.

Persoanele juridice au o capacitate de folosință specială, limitată la acele drepturi și obligații care corespund scopului pentru care ele au fost înființate. Aceasta înseamnă, pe plan procesual, că persoanele fizice pot să-și apere pe cale de acțiune în justiție orice drept civil căruia i s-a adus atingere, pe când persoanele juridice numai acele drepturi care servesc scopului pentru care au fost înființate.

Din ansamblul probatoriu al cauzei rezultă că intimata pârâtă SC B. SRL a fost radiată irevocabil din Registrul Comerțului, întrucât prin sentința civilă nr. 3122 din 15 mai 2013 a Tribunalului Maramureș, s-a dispus închiderea procedurii de faliment față de această debitoare (intimata pârâtă în apel), precum și radierea ei din Registrul Comerțului, sentință rămasă irevocabilă la data de 02 octombrie 2013, prin nerecurare.

Capacitatea de folosință a persoanei juridice înseamnă aptitudinea ei de a avea drepturi și obligații civile, indiferent de izvorul lor. Odată cu încetarea persoanei juridice prin radiere, se sfârșește și capacitatea de folosință a acesteia, încetând astfel ființa subiectului colectiv de drept civil.

Așa fiind, aceasta nu mai are aptitudinea de a sta în instanță ca subiect de drept civil.

Pentru considerentele expuse, Curtea a respins cererea de introducere în cauză a asociaților SC B. SRL, iar în temeiul articolului 296 C. proc. civ. a admis apelul declarat de apelanta reclamantă SC A. SRL, a schimbat în tot sentința atacată, în sensul că a admis excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei și a anulat cererea ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de capacitate de folosință.

împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC A. SRL invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5, 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei cu trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru rejudecare.

Criticile de nelegalitate expuse în cererea de recurs sunt, în esență, următoarele:

- Soluția adoptată prin decizia recurată este lovită de nulitate ca urmare a încălcării principiului non reformatio in peius, consacrat prin dispozițiile art. 296 C. proc. civ. (Motiv de casare prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). Anularea acțiunii introductive contravine flagrant principiului non reformatio in pejus, în raport de împrejurarea că prima instanță a soluționat cauza pe fond - considerând implicit că acțiunea era, în principiu admisibilă, dar nu și-a dovedit pretențiile, în timp ce în apel, în calea de atac exercitată exclusiv de reclamant, îi este anulată acțiunea pe o excepție invocată de instanță din oficiu.

- Instanța de apel a interpretat și aplicat greșit prevederile art. 40 raportat la art. 36 din Legea nr. 85/2006, iar prin respingerea cererii introductive în cauză a persoanelor fizice care au avut calitatea de asociați ai SC B. SRL a fost blocat efectiv accesul liber la justiție al reclamantei (Motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). Declanșarea procedurii insolvenței a avut loc în perioada în care prezenta cauză era suspendată din oficiu ca urmare a unei plângeri penale formulată împotriva administratorului SC A. SRL de către asociații SC B. SRL (plângere penală calomnioasă, care nu s-a confirmat, dar a reușit să blocheze cursul normal al acestui proces în perioada 2004 - 2006). în contextul de mai sus, atât administratorul SC B. SRL, cât și administratorul judiciar SC D. IPURL, cu vădită rea-credință au omis să înscrie recurenta pe lista creditorilor reieșiți din evidențele societății debitoare (inclusiv din actele oficiului juridic privitoare la acest proces care avea la acea dată o vechime de peste 5 ani). Demersurile ulterioare pentru înscrierea creanței la masa credală au fost respinse definitiv de Curtea de Apel Cluj, în pofida faptului că prezentul dosar era încă pe rol, menținându-și calitatea de creditor activ neînscris la masa credală.

Recursul este nefondat.

Din examinarea motivelor de recurs prin prisma dispozițiilor legale incidente cauzei se apreciază că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de reclamantă.

Instanța de apel a aplicat și interpretat corect prevederile art. 294, C. proc. civ., art. 296 C. proc. civ., art. 3 alin. (2) și alin. (3) Legea nr. 31/1990, art. 41, 42 C. proc. civ., art. 36 și art. 40 Legea nr. 85/2006.

În mod întemeiat instanța de apel a respins cererea de introducere în cauză a asociaților SC B. SRL reținând că textele de lege invocate, respectiv art. 36, art. 40 Legea nr. 85/2006 nu sunt incidente în speță motivat de faptul că față de debitoarea SC B. SRL s-a dispus închiderea procedurii falimentului și radierea acesteia din registrul comerțului, prin sentința civilă nr. 3122 din 15 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Maramureș, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, rămasă irevocabilă prin nerecurare la 2 octombrie 2013 că, în raport de prevederile art. 3 alin. (2) și (3) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, asociații în societățile cu răspundere limitată răspund numai până la concurența capitalului social subscris, și că în apel nu se poate modifica cererea cu privire la părți, potrivit art. 294 C. proc. civ.

Constatând că intimata-pârâtă a fost radiată, instanța de apel nu a încălcat prevederile art. 296 C. proc. civ., când a luat în examinare, cu prioritate, conform art. 137 C. proc. civ. excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei întrucât aceasta din urmă nu mai avea aptitudinea de a sta în instanță ca subiect de drept, situație care nu este de natură a atrage încălcarea principiului non reformatio in pejus.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 31/1990, societățile comerciale cu sediul în România sunt persoane juridice române, deci societatea comercială este investită cu personalitate juridică.

Unul din efectele personalității juridice este dreptul societății de a sta în justiție ca reclamantă sau pârâtă, drept care subzistă până la radierea societății din registrul comerțului, acesta fiind în realitate și momentul încetării existenței sale ca o persoană juridică.

Art. 41 alin. (1) C. proc. civ., prevede că orice persoană care are folosința drepturilor civile poate fi parte în judecată, textul definește prin urmare capacitatea de folosință ca fiind aptitudinea unei persoane fizice sau juridice de a avea drepturi și obligații în plan procesual.

Per a contrario, persoanele care nu au folosința drepturilor civile nu pot sta în judecată și nici nu pot exercita vreun drept la acțiune. Persoanele juridice dobândesc capacitatea de folosință în momentul înregistrării lor și o pierd odată cu dizolvarea și radierea (art. 401 Decretul nr. 31/1954).

Capacitatea procesuală de exercițiu constă în aptitudinea persoanei juridice de a-și valorifica singură drepturile procedurale și de a-și îndeplini singură obligațiile procedurale, deci de a sta în judecată.

În speța de față, s-a dovedit că pârâta SC B. SRL a fost radiată din Registrul Comerțului, nemaiavând aptitudinea de a dobândi drepturi și obligații, inclusiv procesuale, astfel încât, având în vedere excepția invocată care face imposibilă soluționarea pe fond a cauzei, în mod corect Curtea, pentru a da eficiență dispozițiilor legale menționate, văzând și dispozițiile art. 43 alin. (1) C. proc. civ. a admis excepția lipsei capacității de folosință a intimatei-pârâte SC B. SRL și pe cale de consecință, a admis apelul, a schimbat în tot sentința și a anulat cererea ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate de folosință.

Critica ce vizează reaua credință manifestată de administratorul judiciar privind omisiunea înscrierii recurentei pe lista creditorilor nu prezintă relevanță juridică, în speță și ca atare nu este de natură a schimba soluția pronunțată.

Aspectele ce țin de dispozițiile N.C.P.C. nu pot fi analizate, având în vedere că raportul juridic s-a născut anterior intrării acestuia în vigoare fiind aplicabile dispozițiile C. proc. civ. de la 1865.

Pentru considerentele expuse se apreciază că hotărârea nu este afectată de motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. și în temeiul art. 312 C. proc. civ. se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC A. SRL Satu Mare împotriva Deciziei civile nr. 1024 din 6 noiembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 februarie 2015.